Bucureşti. BMW Seria 2 Cabriolet este o prezenţă cu
adevărat deosebită în segementul premium compact. Combinând atributele
sportive BMW cu linia elegantă şi extrovertită, este succesorul celei
mai de succes decapotabile premium din lume la această clasă, cu peste
130.000 de unităţi vândute.
Experienţa condusului unei decapotabile este cu adevărat specială
prin combinaţia unică între poziţia joasă de condus, capota lungă şi
caracteristicile dinamice ale tracţiunii spate (caracteristică unică
în segment), toate alături de o deschidere largă a acoperişului. În
plus, gama de modele va beneficia încă de la lansare, care va avea loc
în februarie 2015, de o versiune BMW M Performance, BMW M235i Cabriolet.
Designul exterior, dezvoltat în paralel cu cel al modelului BMW Seria
2 Coupé, poartă particularităţile caracteristice unui BMW cabriolet
şi, totodată, realizează o diferenţiere vizuală faţă de modelele
compacte ale gamei BMW Seria 1. Liniile extinse cu eleganţă, silueta
plată cu o linie a profilului arcuită, tensionată, pasajele puternic
sculptate ale roţilor spate - un indiciu clar al configuraţiei cu
tracţiune spate - sunt principalele caracteristici ale designului
exterior pentru noul BMW Seria 2 Cabriolet. Iese în evidenţă şi linia
joasă a portbagajului, remarcabilă pentru un model decapotabil.
Clienţii îşi pot personaliza modelul ales prin intermediul liniilor
Advantage, Luxury şi Sport Line, dar şi a pachetului M Sport, fiecare
cu elemente proprii de design pentru interior şi exterior, dar şi
dotări specifice.
Şi de această dată, modelul se caracterizează prin proporţiile
specifice BMW, cu console scurte, capotă lungă, habitaclu dispus mult
în spate, ampatament lung şi ecartament lat. Comparativ cu modelul
anterior, BMW Seria 1 Cabriolet, noul Seria 2 Cabrio a crescut în
dimensiuni. Lungimea are un plus de 72 de milimetri, ajungând la 4.432
mm, lăţimea s-a extins cu 26 mm (1.774 milimetri), ampatamentul
beneficiază de un plus de 30 de milimetri (2.690 milimetri),
ecartamentul faţă de 41 mm (1.521 milimetri), iar ecartamentul spate
de 43 mm (1.556 milimetri). Şi specificaţiile interiorului s-au
îmbunătăţit: confort optimizat la intrarea/ieşirea pasagerilor din
spate, volum mărit al portbagajului cu 30 de litri când acoperişul
este închis - capacitatea maximă este de 335 de litri -, respectiv de
20 de litri când automobilul este decapotat (280 de litri). În plus,
şi partea din spate este mai lată cu 35 de milimetri în comparaţie cu
modelul anterior. Spătarul scaunelor din spate poate fi rabatat cu
ajutorul unui levier din portbagaj, iar lăţimea compartimentului a
crescut cu 150 de milimetri, la 450 mm, iar înălţimea cu 28 mm, la 246
de milimetri.
Nou dezvoltat şi acţionat electric, soft topul se bucură de o izolare
suplimentară şi oferă un confort acustic optimizat. Deschiderea şi
închiderea acoperişului se realizează prin simpla apăsare a unui buton
într-un interval de 20 de secunde, chiar şi la viteze de până la 50
km/h. Standard, modelul vine echipat cu soft top de culoare neagră,
dar opţional poate fi comandat într-una din nuanţele Anthracite cu
efect argintiu sau Brown cu efect argintiu.
Interiorul continuă să aibă aspectul specific decapotabilelor BMW -
"boat deck" - datorită liniei umerilor, cu o cursivitate
armonioasă, şi compartimentului pentru soft top, alături de structura
de protecţie în caz de răsturnare, ascunsă după tetierele spate.
Cockpitul orientat spre conducător impresionează prin materialele de
înaltă calitate şi finisajele cu accente specifice modelului: consola
centrală cu suprafeţe de culoare negru lucios în jurul butoanelor de
control pentru radio şi aer condiţionat, contururi cromate pentru
prizele de aer şi afişaj cu design exclusiv pentru aerul condiţionat
cu caractere albe pe fundal negru.
BMW Seria 2 Cabriolet se mândreşte cu o dinamică superioară şi o
eficienţă maximă pentru segmentul său. Motoarele pe benzină, cu patru
cilindri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo echipează modelele BMW
228i Cabriolet (180 kW/245 CP) şi BMW 220i Cabriolet (135 kW/184 CP),
în timp ce singura versiune diesel este BMW 220d Cabriolet, echipată
cu motor cu patru cilindri din noua gamă de propulsoare BMW Group, cu
tehnologie TwinPower Turbo (140 kW/190 CP). Pe lângă transmisia
standard - manuală, cu şase trepte -, toate variantele modelului pot
fi echipate opţional cu transmisia automată Steptronic cu opt trepte.
Vârful de gamă BMW M235i Cabriolet reprezintă un nou reper în ceea ce
priveşte agilitatea, precizia şi emoţia în acest segment - toate
acestea datorită motorului de 3,0 litri, cu şase cilindri dispuşi în
linie, cu tehnologie M Performance TwinPower Turbo, care dezvoltă 240
kW/326 CP. Un aport au şi componentele şasiului cu reglaj specific M,
dotările optimizate aerodinamic ale caroseriei, designul individual al
cockpitului şi transmisia sport Steptronic cu opt trepte.
Modelele din gama BMW Seria 2 Cabriolet dispun standard de numeroase
tehnologii BMW EfficientDynamics: elementele aerodinamice Air
Curtains, funcţie Auto Start Stop în combinaţie atât cu transmisia
manuală, cât şi cu cea automată, mod ECO PRO activat prin intermediul
comutatorului Driving Experience Control (disponibil standard), care
include funcţie "coasting" (mers liber, cu decuplarea
automată a motorului de la transmisie la ridicarea acceleraţiei) în
combinaţie cu transmisia automată.
Agilitatea remarcabilă şi confortul impresionant se datorează
conceptului cu tracţiune spate, motoarelor dispuse longitudinal,
distribuţiei echilibrate a maselor pe cele două punţi şi tehnologiei
sofisticate a şasiului. Suspensia punţii faţă este una cu dublu braţ
transversal, în timp ce puntea spate dispune de suspensie multibraţ cu
reglaj specific modelului. Echiparea standard include Electric Power
Steering (servodirecţie asistată electric) şi sistem foarte performant
de frânare, în timp ce direcţia sport variabilă, frânele M Sport şi
suspensia M adaptivă cu amortizoare gestionate electronic completează
lista de opţionale. Printre dotările standard - disponibile pentru
toate modelele - se numără sistemul de control al stabilităţii DSC,
care include funcţia electronică de blocare a diferenţialului spate,
în timp ce diferenţialul mecanic cu patinare limitată M Performance
este disponibil pentru BMW M235i Cabriolet în gama de accesorii BMW originale.
Comparativ cu modelul anterior, rigiditatea torsională a caroseriei a
fost îmbunătăţită cu 20%, în timp ce proprietăţile aerodinamice sunt
cele mai bune în rândul automobilelor din această clasă. Masa
optimizată se datorează designului ultrauşor inteligent, iar structura
caroseriei beneficiază de căi de sarcină definite cu precizie şi de
zone generoase de deformare, bazate pe cele ale BMW Seria 1, model
care a fost recompensat cu cinci stele la testul de impact Euro NCAP.
Pasagerii beneficiază de o protecţie vastă prin echipamentele de
securitate care includ airbaguri faţă şi laterale/pentru cap, dar şi
sistem integrat de protecţie în caz de răsturnare, în timp ce
protecţia pietonilor a fost optimizată prin capota activă şi zonele
bine definite de deformare din partea frontală a automobilului.
Echiparea standard de înaltă calitate include acoperiş operat
electric şi izolat acustic, radio BMW Professional cu sistem de
operare iDrive cu display central în design flatscreen, control
automat al aerului condiţionat cu mod cabriolet. Printre dotările
opţionale se numără tapiţeria cu piele cu tehnologie SunReflective
pentru reducerea încălzirii suprafeţei la contactul direct cu soarele,
cea mai nouă generaţie a sistemului de navigaţie Professional care
include controler tactil. În plus, acesta este primul model care poate
primi, opţional, actualizări "over-the-air" ale datelor de
navigaţie prin intermediul cardului SIM integrat în automobil**.
Nu putea lipsi gama vastă de sisteme de asistare a conducătorului şi
de servicii de mobilitate din portofoliul BMW ConnectedDrive: asistare
a fazei lungi cu efect antiorbire, faruri adaptive, asistare la
parcare, cameră pentru mers înapoi, Driving Assistant, Speed Limit
Info (informaţii privind limita de viteză) cu afişare No Passing Info
(informaţie privind interdicţia de depăşire), sistem tempomat cu
funcţie de frânare, integrare extinsă a terminalelor smartphone şi a
playerelor muzicale, Real Time Traffic Information (informaţii în timp
real despre trafic), Online Entertainment, funcţionalitate extinsă
oferită de aplicaţii pentru servicii bazate pe internet precum
Facebook şi Twitter.
Variante de model:
BMW M235i Cabriolet: motor pe benzină, cu şase
cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie M Performance TwinPower Turbo
(turbocompresoare twin-scroll, injecţie directă High Precision,
distribuţie variabilă a supapelor VALVETRONIC, Double-Vanos).
Capacitate: 2.979 cmc, putere maximă: 240 kW/326 CP între 5.800 şi
6.000 rpm, cuplu maxim: 450 Nm între 1.300 şi 4.500 rpm. Acceleraţie
[0-100 km/h]: 5,2 secunde (cu transmisie automată: 5,0 secunde),
viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil: 8,5 l/100 km
(7,9 l/100 km), emisii CO2: 199 g/km (184 g/km), standard emisii: EU6.
BMW 228i Cabriolet: motor pe benzină, cu patru
cilindri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (turbocompresoare
twin-scroll, injecţie directă High Precision, distribuţie variabilă a
supapelor VALVETRONIC, Double-Vanos). Capacitate: 1.997 cmc, putere
maximă: 180 kW/245 CP între 5.000 şi 6.500 rpm, cuplu maxim: 350 Nm
între 1.250 şi 4.800 rpm. Acceleraţie [0-100 km/h]: 6,1 secunde (cu
transmisie automată: 6,0 secunde), viteză maximă: 250 km/h. Consum
mediu de combustibil: 6,8 l/100 km (6,6 l/100 km), emisii CO2: 159
g/km (154 g/km), standard emisii: EU6.
BMW 220i Cabriolet: motor pe benzină, cu patru
cilindri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (turbocompresoare
twin-scroll, injecţie directă High Precision, distribuţie variabilă a
supapelor VALVETRONIC, Double-Vanos). Capacitate: 1.997 cmc, putere
maximă: 135 kW/184 CP între 5.000 şi 6.250 rpm, cuplu maxim: 270 Nm
între 1.250 şi 4.500 rpm. Acceleraţie [0-100 km/h]: 7.5 secunde (cu
transmisie automată: 7,6 secunde), viteză maximă: 231 km/h (cu
transmisie automată: 226 km/h). Consum mediu de combustibil*: 6,8-6,5
l/100 km (6,4-6,2 l/100 km), emisii CO2*: 159-152 g/km (149-144 g/km),
standard emisii: EU6.
BMW 220d Cabriolet: motor diesel, cu patru cilindri,
cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (turbocompresoare cu geometrie
variabilă a admisiei, injecţie directă common-rail cu injectoare
supapă solenoid, presiune maximă de injecţie: 2.000 bar). Capacitate:
1.995 cmc, putere maximă: 140 kW/190 CP la 4.000 rpm, cuplu maxim: 400
Nm între 1.750 şi 2.500 rpm. Acceleraţie [0-100 km/h]: 7,5 secunde (cu
transmisie automată: 7,4 secunde), viteză maximă: 225 km/h (cu
transmisie automată: 225 km/h). Consum mediu de combustibil*: 4,7-4,4
l/100 km(4,4-4,1 l/100 km), emisii CO2*: 124-116 g/km (116-108 g/km),
standard emisii: EU6.
* Date conform ciclului de testare EU, pot varia în funcţie de
dimensiunile anvelopelor specificate. Toate datele de performanţe,
consum şi emisii sunt provizorii.
** Serviciul de SIM integrat în automobil nu este încă disponibil
pentru România.