PressClub Romania · Article.
BMW M Motorsport îi mulţumeşte lui Stefan Reinhold şi BMW M Team RMG pentru cei 14 ani de colaborare
Fri Aug 09 08:34:23 CEST 2024 Comunicat de presă
BMW M Motorsport şi BMW M Team RMG îşi vor încheia colaborarea după sezonul 2024. +++ Podiumul de la cursa de 24 de ore de la Nürburgring, punctul culminant al ultimului sezon împreună. +++ BMW M Motorsport şi RMG au câştigat două titluri ale piloţilor şi un titlu la echipe în DTM.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Andrea Schwab
BMW Group
Bucureşti/München. BMW M Motorsport şi BMW M Team RMG se vor despărţi la sfârşitul sezonului actual. După 14 ani împreună, colaborarea cu directorul Stefan Reinhold se încheie într-o notă pozitivă, un podium în cursa de 24 de ore de la Nürburgring (Germania) pentru Dan Harper (Marea Britanie), Max Hesse (Germania) şi Charles Weerts (Belgia) în urmă cu câteva săptămâni. Cele mai mari succese comune pentru BMW M Motorsport şi BMW M Team RMG au fost două titluri ale piloţilor şi un titlu la echipe în DTM.
Reinhold Motorsport GmbH a fost fondată pentru a se pregăti pentru revenirea BMW M Motorsport în DTM odată cu sezonul 2012. Între 2012 şi 2020, BMW M Team RMG a concurat în 140 de curse DTM cu BMW M3 DTM şi BMW M4 DTM, sărbătorind 19 victorii în acest timp. În 2014 şi 2016, RMG a obţinut două titluri la piloţi prin Marco Wittmann (Germania), precum şi titlul echipelor în 2014. Din sezonul 2021, BMW M Team RMG a fost implicată în cursele GT, în întrecerea de 24 de ore de la Nürburgring cu BMW Junior Team şi a reprezentat echipă oficială de teste pentru BMW M Motorsport. În acest caz, a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea BMW M Hybrid V8, BMW M4 GT3 şi BMW M4 GT4.
În ultimul an de colaborare, BMW M Team RMG a obţinut primul podium atât de aşteptat în cursa de 24 de ore de la Nürburgring în urmă cu câteva săptămâni prin piloţii Gen2K - Harper, Hesse şi Weerts. #72 BMW M4 GT3 a pornit din pole position şi a terminat cursa pe locul al treilea. BMW M Team RMG va continua să-şi îndeplinească sarcinile în mod regulat până la sfârşitul anului.