PressClub Romania · Article.
Noua familie MINI face un salt digital important cu tehnologia de ultimă oră, afişajul OLED rotund şi sistemul de operare MINI 9
Thu Jul 27 08:25:21 CEST 2023 Comunicat de presă
Premieră în industria auto: MINI Interaction Unit este primul afişaj OLED rotund cu un design revigorant al interfeţei de utilizator. +++ Modurile MINI Experience folosesc designuri speciale, proiecţii de lumini şi sunet pentru a crea momente unice. +++ Introducerea Asistentului Personal Inteligent MINI.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. MINI, marca britanică cu o istorie bogată, face un salt important în era digitală prin noua sa familie de modele. În centrul acţiunii se află instrumentul central emblematic - MINI Interaction Unit. Ecranul OLED rotund, cu diametrul de 240 mm şi culori bogate, se îmbină perfect în interiorul noii familii MINI. Poziţionarea sa în habitaclu îi permite să fie utilizat confortabil atât de către conducător, cât şi de pasagerul din faţă.
"Facem un salt uriaş în lumea digitală prin noua familie MINI şi, prin aceasta, întărim moştenirea charismatică a mărcii. Ecranul central emblematic din noua familie MINI este rotund şi în premieră va fi umplut cu conţinut rotund. Sunt convinsă că puterea digitală a noilor modele va încânta clienţii MINI din întreaga lume", declară Stefanie Wurst, directorul mărcii MINI.
Frank Weber, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru Dezvoltare: "Prezentăm noua familie MINI cu un pachet tehnologic unic. Se bazează pe cel mai recent set de tehnologie de la BMW şi aduce stilul distinctiv MINI funcţiilor care definesc brandul, cum ar fi modurile Experience şi asistentul vocal. Rezultatul este afişarea unor soluţii digitale de ultimă oră, cu o atenţie deosebită pentru detalii.”
O privire de ansamblu asupra aspectelor digitale ale noii familii MINI*:
- Premieră pentru industria auto: MINI Interaction Unit este primul afişaj OLED rotund, pentru interfaţa de utilizator. Vine cu un design modern, dar care pastrează un caracter distinctiv MINI.
- Sistemul de operare MINI 9 se remarcă printr-un design specific MINI, emoţional, optimizat pentru controlul tactil. Este o dezvoltare internă a BMW Group şi se bazează pentru prima dată pe un set software Android Open Source Project (AOSP).
- Până la opt moduri MINI Experience oferă o experienţă de condus deosebit de captivantă prin utilizarea orchestrată a luminii, a designului interfeţei de utilizator, a setărilor de condus şi a sunetului. Un proiector de lumină opţional în spatele MINI Interaction Unit inundă întregul tablou de bord în culori şi modele pentru a se potrivi cu modul Experience selectat. De asemenea, prezentarea conţinutului în Head-Up Display opţional este adaptată corespunzător.
- Design sonor inconfundabil pentru modelele electrice: repertoriul acustic cuprinde sunete de condus complet noi în interior, un sunet deosebit de distinctiv al mărcii MINI pentru a marca identitatea automobilului din exterior, seturi sonore pentru noile moduri MINI Experience şi 30 de semnale sonore noi cu funcţii de informare şi avertizare.
- Asistentul Personal Inteligent MINI este activat prin comanda vocală "Hei, MINI!" şi poate fi utilizat cu vizualizările "MINI" sau "Spike" (opţional). Asistentul Personal permite clienţilor să controleze funcţii importante prin comandă vocală, permite comenzi legate de călătorie şi distinge între comenzi venite de la conducător sau pasagerul din faţă în funcţie de poziţia celui care vorbeşte.
- Noul sistem de navigaţie MINI, bazat pe cloud, oferă un calcul deosebit de rapid şi precis al traseului. Cele mai recente date ale hărţii sunt transmise întotdeauna în timp real în automobil. Planificarea traseelor optimizată pentru încărcare înseamnă că utilizatorii modelelor MINI electrice îşi pot organiza mai bine călătoriile. Opţiunea Augmented View oferă conducătorilor un flux video live în MINI Interaction Unit, cu informaţii suplimentare adăugate pentru o orientare optimă pentru navigaţie. Clienţii pot alege dintre diferite modele de hărţi şi, de asemenea, pot activa o opţiune de vizualizare cu clădiri 3D.
- MINI Connected Store oferă acces opţional la o gamă largă şi în continuă evoluţie de aplicaţii practice şi distractive, de ex. jocuri AirConsole, muzică şi streaming video (conţinutul disponibil variază în funcţie de ţară).
- Acces digital la automobil cu dispozitive compatibile Apple, Google şi Samsung: MINI Digital Key Plus, disponibilă opţional, oferă conducătorului acces flexibil la automobil, fără a fi nevoit să scoată smartphone-ul din buzunar. Cheia poate fi transmisă digital altor persoane folosind funcţia de partajare.
- Conectivitate de mare viteză şi capacitate 5G opţională.
- Actualizări software de la distanţă: acum, automobilele MINI primesc îmbunătăţiri gratuite de calitate, în mod regulat, prin actualizări de software over-the-air. În funcţie de ţară, modelul automobilului, echipamentul şi starea maşinii, este posibil să primiţi gratuit chiar şi funcţii noi suplimentare sau îmbunătăţiri funcţionale gratuite.
Noul sistem de operare MINI 9 - interacţiune optimizată pentru controlul tactil şi vocal
Noul limbaj de design "Charismatic Simplicity" se reflectă şi în estetica interfeţei de utilizator, care reuneşte elemente funcţionale şi emoţionale. Designul redus foloseşte o grafică complet nouă pentru a crea un aspect extrem de modern. Elementele statice şi dinamice se îmbină în mod natural în forma circulară a afişajului OLED, urmând o structură clară. Animaţiile detaliilor îmbunătăţesc interacţiunea, deja extrem de intuitivă, a conducătorului cu instrumentul central şi subliniază caracterul digital al noii familii MINI.
Sistemul de operare MINI 9 este o dezvoltare internă de către BMW Group şi se bazează pe o stivă de software Android Open Source Project (AOSP). Operarea este intuitivă şi foloseşte repere şi modele familiare din electronicele de larg consum.
În centrul ecranului se află meniul de pornire, unde conţinutul personalizat poate fi selectat şi lansat prin swipe în lateral. În secţiunea inferioară a ecranului se află bara principală de meniu care conţine elementele "Navigation" (naviagaţie), "Media", "Telephony" (telefonie), "All Apps" (Toate aplicaţiile) şi, în funcţie de situaţie, "Home" (Acasă), care pot fi selectate direct. Swipe în sus de la marginea inferioară a ecranului dezvăluie o serie de funcţii, un proces cu care clienţii vor fi familiarizaţi de la multe dispozitive electronice de larg consum. Funcţiile preferate pot fi stocate aici şi apelate din nou rapid - de exemplu, destinaţii de navigaţie şi posturi de radio. Setul de funcţii poate fi activată şi prin intermediul butonului-stea de pe volanul multifuncţional. Zona superioară a ecranului este rezervată conţinutului relevant pentru condus, cum ar fi viteza automobilului şi informaţiile importante despre starea maşinii. Head-Up Display opţional arată cele mai importante informaţii pentru conducător în câmpul vizual al acestuia.
Temperatura pentru conducător şi pasagerul din faţă este afişată permanent pe marginea din stânga şi din dreapta a ecranului. Setările de control al climatizării sunt integrate în MINI Interaction Unit şi pot fi ajustate întotdeauna folosind comenzi touch sau comandă vocală.
În funcţie de modul Experience selectat, o singură atingere pe afişajul vitezei transformă întreaga MINI Interaction Unit într-un vitezometru tipic MINI.
Moduri MINI Experience pentru momente MINI intense
Legătura emoţională dintre noile MINI şi conducătorii acestora sporeşte în intensitate cu modurile MINI Experience. Specificaţiile standard includ modurile Core, Green şi Go-Kart, fiecare dintre ele având propriul design specific al interfeţei de utilizator. Opţional, modurile Experience pot fi duse la nivelul următor prin utilizarea suplimentară, coordonată, a luminii şi a sunetului. Conducătorii pot folosi până la opt universuri diferite în interiorul noii generaţii MINI datorită modurilor MINI Experience, cu un univers sonor distinctiv pentru fiecare mod care indică faptul că a fost activat.
MINI Interaction Unit afişează diferite modele şi conţinut în funcţie de modul selectat. O caracteristică remarcabilă a experienţei interioare este o interpretare fresh a iluminării interiorului specifică MINI. Un proiector opţional pe spatele afişajului OLED inundă tabloul de bord în universuri şi modele de culori coordonate. Interacţiunea dintre proiecţie, iluminarea ambientală şi MINI Interaction Unit creează o experienţă unică şi captivantă, care se extinde în decoraţiunile uşilor.
Un punct de atracţie deosebit este modul Personal, care deschide noi oportunităţi în ceea ce priveşte personalizarea. Le permite clienţilor să-şi transforme propriile fotografii din smartphone în fundal pentru MINI Interaction Unit folosind aplicaţia MINI. Iluminarea ambientală este setată automat într-o culoare care se potriveşte cu imaginea selectată.
Designul de culoare din Head-Up Display opţional se adaptează, de asemenea, la modul MINI Experience selectat. Acest lucru contribuie, de asemenea, la o experienţă digitală de utilizator care este deopotrivă captivantă şi consistentă.
- Core: În prim-plan, când este selectat modul Core, se află meniul principal cu widgeturile MINI. Interfaţa de utilizator este în nuanţa de culoare MINI Laguna, o alegere elegantă, cu aspect modern. Proiecţia şi iluminarea ambientală se adaptează automat la această culoare. Tabloul de bord este cufundat în designul de proiecţie al modului Core. Sunetul de condus "Core" devine noul sunet electric al mărcii MINI şi este singurul ton care poate fi auzit nu numai în interior, ci şi din exteriorul maşinii (ca protecţie acustică pentru pietoni). Acesta este un sunet îmbietor, energizant şi stimulant al mărcii MINI.
- Go-Kart: Ultra-dinamic şi plin de ADN din motorsport, modul Go-Kart învăluie afişajul şi interiorul în totalitate în nuanţele Antracit şi Roşu. MINI Interaction Unit adoptă un vitezometru sportiv - dacă şoferul doreşte, pe toată suprafaţa sa. Proiecţia şi iluminarea ambientală sunt ajustate automat la culorile Go-Kart. Tabloul de bord este acoperit cu modelul de proiecţie al modului Go-Kart, iar răspunsul acceleraţiei este optimizat pentru un condus dinamic. Sunetul de condus Go-Kart - menit să amplifice experienţa de condus sportiv şi, prin urmare, oferă un peisaj sonor potrivit pentru condusul agil şi dinamic.
- Green: Concentrându-se pe detaliile esenţiale, acest mod cu nuanţe verzi accentuează partea mai durabilă a mobilităţii MINI. Iluminarea ambientală este verde. Animaţiile animale indică atât prin colorare, cât şi prin caracterul lor la ce nivel de eficienţă (înalt, mediu, scăzut) este conducătorul în prezent. Răspunsul la acceleraţie este optimizat pentru un condus eficient.
- Balance: culorile, animaţiile şi aspectul din acest mod purist sunt în mod deliberat calme şi discrete. Sunetul de conducere Balance se bazează pe zgomotele auzite într-o pădure în diferite momente ale zilei şi ale nopţii - de la curgerea unui pârâu şi sunetul greierilor până la foşnetul vântului printre crengile copacilor. Peisajul sonor creat va oferi o senzaţie de relaxare şi wellbeing la bordul viitoarelor modele MINI.
- Timeless: în acest mod, moştenirea modelelor MINI clasice este adusă în prim plan cu un tip de literă Serif şi vitezometru mare şi este prezentată cu un element ornamental modern pe un fundal deschis. De asemenea, modul Timeless va fi o opţiune foarte atractivă pe timp de noapte, cu designul şi proiecţiile adaptate în consecinţă. Tradiţia şi progresul se contopesc în sunetul de condus MINI Timeless. Aici, sunetele de motor generate de modelele cu propulsie convenţională - de la clasicul MINI la MINI John Cooper Works GP - sunt eşantionate şi combinate cu o interpretare futuristă a sunetului de condus MINI Core pentru a crea o călătorie acustică în timp.
- Vivid: Acest mod se concentrează pe prezentarea conţinutului media. Culorile din designul interfeţei de utilizator şi pentru proiecţiile şi iluminarea ambientală din interiorul maşinii provin din coperta de album a muzicii redate folosind tehnologia de selecţie automată a culorilor.
- Personal: Posibilităţile sunt nelimitate cu Personal Picture Upload (încărcarea imaginilor personale). Modul Personal deschide noi baze în ceea ce priveşte personalizarea şi ajustarea. Aici, clienţii îşi pot selecta propriile imagini pentru a fi folosite pentru fundalul MINI Interaction Unit prin intermediul aplicaţiei MINI. Ca şi în modul Vivid, o culoare potrivită este selectată automat din imaginea relevantă pentru iluminarea interiorului şi proiecţia tabloului de bord.
- Trail: Trail va fi modul Experience pentru aventurierii şi exploratorii de la bordul MINI Countryman. O busolă virtuală şi datele de înclinare a automobilului afişate simbolizează bucuria de a descoperi teritorii noi în afara şoselelor.
Sunet inconfundabil pentru modelele MINI electrice
Peisajele sonore tipice mărcii ale noii familii MINI fac parte, de asemenea, din experienţa digitală de utilizator. Varietatea opţiunilor include sunete de condus complet noi în interior, un sunet inconfundabil al mărcii MINI pentru a întări identitatea maşinii din exterior, sunete pentru noile moduri MINI Experience şi 30 de semnale sonore noi cu funcţii de informare şi avertizare.
Noile sunete aduc un plus de atracţie emoţională pentru interiorul MINI şi îi modelează declaraţia acustică pentru exterior. Acestea oferă maşinilor o trăsătură distinctivă, tipică pentru MINI, la nivel acustic. Primii clienţi care vor experimenta noile sunete vor fi conducătorii noului MINI Cooper Electric.
Noul ADN acustic MINI se bazează pe valorile fundamentale ale mărcii şi întruchipează o aură pozitivă, carismatică. Modurile MINI Experience oferă scena pe care sunt interpretate noile peisaje sonore. Sunetele familiare MINI, care transmit informaţii în timp ce provoacă emoţii, sunt generate folosind instrumente analogice, tehnologie digitală şi inteligenţă artificială. Aceste moduri d Experience MINI oferă experienţe captivante de condus.
Asistent Personal Inteligent MINI - însoţit vizual de "MINI" sau "Spike"
Este pentru prima dată când un asistent vocal cu capacitate completă va fi inclus în modelele mărcii MINI. Asistentul Personal Inteligent MINI poate fi activat folosind mesajul de salut "Hei, MINI!" sau apăsând butonul push-to-talk de pe volan. Interacţiunea controlată prin voce pe afişajul rotund OLED are loc sub forma unei animaţii formate din elemente grafice şi un avatar. Pentru vizualizare, utilizatorii pot alege între "MINI" - o reprezentare stilizată a unui MINI - şi varianta opţională "Spike", o figură familiară deja multor fani MINI.
Multe funcţii importante, precum navigaţia, telefonia, radioul şi temperatura, pot fi controlate prin comandă vocală. Conducătorul poate face cereri sau dorinţe legate de călătorie, cum ar fi "Cum este vremea în... /la destinaţia mea?" şi "Arată-mi staţiile de încărcare de-a lungul traseului". Dacă clientul îşi exprimă o dorinţă, de ex. "Mi-e foame" sau "Aş dori o cafea", sunt afişate opţiunile relevante din apropiere, iar orientarea pe traseu către destinaţia dorită poate fi pornită direct. Două microfoane aflate în partea din faţă a tapiţeriei plafonului permit sistemului să detecteze automat dacă este vorba de conducător sau pasagerul din faţă.
Caracterul specific mărcii al Asistentului Personal Inteligent MINI poate fi experimentat de clienţi prin discuţii, care vor aduce răspunsuri, glume şi poveşti specifice MINI. Cum ar fi întrebarea "Îţi place de mine?" sau "Spune-mi o glumă".
În Regatul Unit, Asistentul Personal Inteligent MINI se va baza deja, încă de la lansarea pe piaţă, pe tehnologia AI a Alexa Custom Assistant, ceea ce îi ca permite să se angajeze într-un dialog natural cu conducătorul cu o voce definitorie pentru brand. Pe multe alte pieţe, noua voce şi alte funcţii activate tot prin utilizarea Alexa Custom Assistant vor fi introduse over-the-air într-o etapă ulterioară.
Navigaţie MINI: design nou al hărţilor şi navigaţie bazată pe cloud cu planificare a rutelor optimizată pentru încărcare
Sistemul de navigaţie bazat pe cloud reprezintă o îmbunătăţire majoră a performanţei faţă de generaţia precedentă şi oferă o introducere a destinaţiei extrem de intuitivă. Permite calcularea foarte rapidă şi dinamică a traseului, bazată pe date precise de trafic în timp real transmise la intervale scurte de timp, care apoi sunt combinate cu modele de prognoză. Când este selectată aplicaţia de navigaţie, harta ocupă întregul afişaj rotund. Schema de culori pentru grafica hărţii se modifică pentru a se potrivi cu modul MINI Experience selectat, în timp ce clădirile pot fi afişate şi în 3D, dacă se doreşte.
La modelele MINI electrice, de îndată ce destinaţia a fost introdusă, va fi calculat un traseu optimizat pentru încărcare dacă autonomia actuală a automobilului nu este suficientă pentru a ajunge la destinaţie. Atât algoritmul de calcul, cât şi viteza de calcul pentru rutele optimizate pentru încărcare sunt supuse unui proces de îmbunătăţire constantă. Informaţii importante pentru opririle de încărcare sunt afişate în prezentarea generală a traseului, cum ar fi starea estimată a încărcării la sosire, timpul de încărcare recomandat şi starea-ţintă de încărcare pentru călătoria următoare. Datele live sunt procesate în timpul călătoriei, permiţând adăugarea automată de noi staţii de încărcare la itinerar dacă oricare dintre staţiile planificate iniţial pentru opriri de încărcare nu mai este disponibilă (se ocupă sau nu mai este funcţională şi staţia are o conexiune roaming). De asemenea, conducătorului i se oferă rute alternative optimizate pentru încărcare, acolo unde sunt disponibile. În mod implicit, sistemul este setat să se asigure că automobilul ajunge atât la destinaţia finală, cât şi opririle de încărcare se fac la un nivel al bateriei de cel puţin 10%. Conducătorii pot ajusta această setare de încărcare.
Încărcarea este uşoară şi prin integrarea funcţiilor de autorizare şi pornire/oprire pentru procesul de încărcare în aplicaţia MINI.
Funcţia opţională Augmented View permite orientarea extrem de precisă în navigaţie. Oferă completarea perfectă a instrucţiunilor sistemului de navigaţie în situaţii cruciale. Pentru aceasta, un stream video live din perspectiva conducătorului este afişat pe MINI Interaction Unit şi amplificat de informaţii suplimentare care se potrivesc contextului. La intersecţiile complexe, de exemplu, o săgeată direcţională animată este integrată în imaginea video pentru a ajuta conducătorul să vireze cel mai bine pentru traseul planificat. În plus, informaţii despre reglementările locale în vigoare privind parcările apar şi în streamul video live sub formă de realitate augmentată.
Alte funcţii inovatoare de navigaţie, cum ar fi vizualizările precise ale orientării pe bandă, fac parte din pachetul MINI Connected opţional.
MINI Connected Store: jocuri AirConsole, streaming video, Spotify şi o gamă în continuă evoluţie de aplicaţii
Noul MINI Connected Store se combină cu pachetul MINI Connected disponibil opţional pentru a oferi acces la o varietate în continuă evoluţie de aplicaţii practice şi distractive, inclusiv aplicaţii pentru jocuri şi streaming de muzică sau video. Disponibilitatea aplicaţiilor variază de la regiune la regiune pentru a putea oferi clienţilor cea mai personalizată ofertă posibilă.
După introducerea sa în modelele BMW actuale, o formă de joc în maşină unică în domeniul auto îi aşteaptă acum şi pe clienţii noii familii MINI. De exemplu, conducătorul şi pasagerii pot juca jocuri ocazionale în aplicaţia AirConsole atunci când automobilul este staţionat, ca o modalitate de a petrecere a timpului în intervalele de reîncărcare a bateriei de înaltă tensiune.
Configurarea experienţei de joc cu AirConsole este foarte simplă. Tot ce au nevoie jucătorii este smartphone-ul lor pe post de controler şi MINI Interaction Unit. Odată ce aplicaţia AirConsole a fost lansată în automobil, smartphone-ul şi maşina pot fi conectate prin scanarea unui cod QR pe afişajul OLED. Jucătorii pot trece direct la acţiune.
Tehnologia AirConsole permite ca jocurile să fie disponibile instantaneu over-the-air şi controlate prin intermediul smartphone-urilor. Această configuraţie unică înseamnă că mai mulţi jucători - inclusiv pasagerii din spate - se pot implica în distracţia de joc în maşină în timpul pauzelor din călătorie. În general, este posibil să joci singur sau cu toţi ceilalţi ocupanţi ai automobilului, fie în echipă, fie în modul competiţie.
Jocurile oferite sunt aşa numitele „jocuri casual”, pentru că sunt uşor de jucat, cu un control intuitiv al acţiunii. Sunt disponibile o gamă largă - curse, sport, quiz-uri, împreună cu jocuri de simulare, strategie, jump-and-run şi puzzle, cu titluri care includ Go-Kart Go, Golazo, Music Guess şi Overcooked. Portofoliul de jocuri disponibile este în continuă evoluţie.
Aplicaţiile de streaming muzical, cum ar fi Spotify, au fost adaptate pentru sistemul de operare MINI 9, astfel încât să se integreze perfect în MINI Interaction Unit. Acest lucru le permite clienţilor MINI să se bucure de o experienţă de streaming muzical intuitivă şi foarte atractivă din punct de vedere vizual. Contul Spotify al utilizatorului poate fi conectat prin simpla scanare a unui cod QR.
Serviciile MINI Connected vor fi lansate din nou în peste 40 de ţări când noua familie MINI va fi lansată.
De asemenea, Apple CarPlay şi Android Auto sunt incluse ca parte a sistemului de operare MINI 9 pentru conectarea wireless a smartphone-urilor.
Flexibilitate mai mare şi acces digital la automobil prin MINI Digital Key Plus
Noua familie de modele MINI va oferi clienţilor o altă caracteristică importantă sub forma MINI Digital Key Plus. Odată ce acesta a fost configurată pe un dispozitiv compatibil Apple, Google sau Samsung, conducătorii vor primi o întâmpinare prietenoasă de îndată ce se apropie de noile MINI datorită tehnologiei de bandă ultralargă (UWB). Secvenţa de bun venit continuă în interiorul automobilului după ce uşa a fost deschisă şi se încheie cu un salut personalizat datorită funcţionalităţii MINI ID. Şi toate acestea se întâmplă fără ca şoferul să fie nevoit să-şi scoată smartphone-ul din buzunar sau din geantă. Cheile pot fi transmise prietenilor sau familiei cu uşurinţă şi în siguranţă din portofelul Apple sau Google, folosind funcţia nativă de "share" cunoscută din multe aplicaţii.
Actualizări de software la distanţă, acum standard şi pentru MINI
Ca membru al familiei BMW Group, marca MINI beneficiază de peste cinci ani de experienţă în actualizări over-the-air cu BMW. Arhitectura software a noii familii MINI foloseşte acelaşi software pentru actualizările de software la distanţă care a beneficiat de dezvoltarea continuă a modelelor BMW din 2018 şi asigură că actualizările sunt efectuate fără probleme şi în siguranţă. În acest fel, noile MINI vor primi actualizare de software la distanţă în mod gratuit, de câteva ori pe an, pentru îmbunătăţirea calităţii. În funcţie de ţară, modelul de automobil, specificaţiile şi starea maşinii, actualizările pot adăuga, de asemenea, noi funcţii sau îmbunătăţiri gratuite.
*Disponibilitatea serviciilor digitale variază în funcţie de ţară, model de automobil şi echipare. Funcţiile selectate pot fi implementate prin actualizarea software-ului de la distanţă după lansarea pe piaţă.