Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Lamborghini Miura - "Best of Show" la Concursul de Eleganţă Sinaia 2023

În weekendul care tocmai s-a încheiat, automobilele de epocă au strălucit în faţa Castelul Peleş şi la Sinaia. Evenimentul internaţional organizat de Retromobil Club România, cu sprijinul Federaţiei Internaţionale de Vehicule Istorice (FIVA), a marcat revenirea Concursului de Eleganţă pentru a zecea ediţie modernă şi a doua ediţie internaţională a Simpozionului de Restaurări.

Istorie
·
Istorie corporate
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Sinaia/27.06.2023. În weekendul care tocmai s-a încheiat, automobilele de epocă au strălucit în faţa Castelul Peleş şi la Sinaia. Evenimentul internaţional organizat de Retromobil Club România, cu sprijinul Federaţiei Internaţionale de Vehicule Istorice (FIVA), a marcat revenirea Concursului de Eleganţă pentru a zecea ediţie modernă şi a doua ediţie internaţională a Simpozionului de Restaurări.

Proiectul de anvergură a adus România în centrul atenţiei pasionaţilor de automobile de epocă din întreaga lume. Cele 41 de vehicule participante în concurs au marcat şi şapte participări din afara României, în timp ce simpozionul a adus prezentări de pe patru continente, din SUA până în Iran, din Mexic până în Italia. Printre cele mai importante prezenţe la simpozion şi în juriu s-a numărat şi Adolfo Orsi. Una dintre cele mai emblematice şi influente figuri în lumea automobilelor de epocă, Orsi este un istoric auto, consultant pentru muzee şi mărci auto, expert autentificator şi membru în jurii pentru cele mai importante concursuri de eleganţă din lume. În această ultimă calitate, a impus premiul pentru cel mai bine conservat automobil la Pebble Beach încă din deceniu trecut şi este una dintre cele mai influente voci în mişcarea pentru conservarea automobilelor istorice.

După o pauză de trei ani, Concursul de Eleganţă de la Sinaia a adus pe covorul roşu de la Castelul Peleş o serie de automobile şi motociclete de poveste. Marele câştigător al concursului - şi totodată al premiului "Best of Show" - este Lamborghini Miura P400 din 1968, modelul exclusiv care a dat naştere celei mai spectaculoase şi emoţionale categorii de automobile din istorie - supercar-ul. O comandă specială pentru un mare pasionat al mărcii, modelul este singurul care folosit culoarea Oro Chiaro Metallizzato, completată de un interior exotic din piele de mistreţ.

Distincţia Best of Show a fost completată de un premiu special oferit de Albini Prassa - o ediţie specială Tissot Heritage Navigator "Săgeata Orientului", un ceas care celebrează prima linie aeriană transatlantică din lume, care lega Paris de Bucureşti şi Istanbul, un proiect pe baza căruia s-au înfiinţat ulterior Air France şi Tarom.

De asemenea, Concursul de Eleganţă este un spaţiu unic care promovează cultura auto şi istoria Europei de Est. Alexandrion Group este prezent din acest an ca susţinător al clasei "Fabricat în România" prin două branduri valoroase ale mărcii, care fac îmbinarea între inovaţie şi tradiţe: Carpathian Single Malt Whisky, primul whisky autentic românesc, şi Rhein Extra, spumantul românesc cu o tradiţie din 1892. Prin această alăturare valoroasă, marcată şi de un trofeu special creat de Alexandrion Group, se pune în prim-plan o categorie de automobile deosebit de valoroasă pentru conservarea istoriei româneşti.

Ediţia 2023 a marcat şi o serie de aniversări importante. Alături de cei 25 de ani de la înfiinţarea Retromobil Club România, au fost aniversaţi 175 de ani de la naşterea lui Giovanni Battista Pirelli, un pionier al industriei anvelopelor. BMW a aniversat 90 de ani de grilă dublă, unul dintre cele mai emblematice elemente de design din istoria automobilului, cu o clasă specială. Marca Porsche a sărbătorit 75 de ani de existenţă cu o clasă dedicată, precum şi cu prezentarea unui automobil BMW 356 Knickscheibe din colecţia Muzeului Porsche Stuttgart. A fost primul an când, alături de automobile, a existat şi o clasă specială de motociclete, moment marcat şi de o expoziţie pentru centenarul BMW Motorrad.

Evenimentul a marcat şi două prezentări moderne. La 50 de ani de la lansarea de la lansarea primului model turbo în Europa, BMW 2002 Turbo, BMW România a prezentat în premieră a doua generaţie BMW M2, cel mai puternic şi sportiv model compact al mărcii care combină un propulsor de trei litri, şase clindri în linie, tracţiune spate şi posibilitatea de a alege între cutie automată sau manuală. Pe covorul roşu de la Peleş şi-a făcut prezenţa şi Racing MIMI, un proiect de competiţie românesc care a dus la primul MINI electric de curse din istorie şi unul din puţine modele de curse electrice convertit dintr-un model electric de serie, un proiect care a ajuns la maturitate şi este competitiv în luptă directă cu o competiţie convenţională, propulsată de motoare pe benzină.

Concursul de Eleganţă de la Sinaia nu ar fi fost posibil fără o echipă puternică de susţinători. Concursul este organizat sub Înaltul Patronaj al ASR Principele Radu al României, cu sprijinul Primăriei Sinaia şi al Muzeului Naţional Peleş. Grawe Asigurări, Pirelli, Regina Maria, Metallic Roof, Gameworld Casino, Spectrum Automobile se înscriu în lista de sponsori principali. Tarom este transportator oficial pentru invitaţii internaţionali. Lista sponsorilor este completată de KPMG, LCF Auto Gallery, Fan Courier, Auto Total şi Aliat.



Lista completă a premiilor
Concursul de Eleganţă Sinaia 2023

Best of Show - Lamborghini Miura P400 (1968)


Categoria "Antebelice Cabriolet"
Locul 1: Fiat 508 S Balilla (1932)
Locul 2: Mercedes-Benz 290 Sport Roadster (1937)
Locul 3: Mercedes-Benz 200 C (1936)


Categoria "Antebelice Sedan"
Locul 1: Cadillac Series 75 Fleetwood (1939)
Locul 2: Pierce Arrow 43 Le Baron (1931)
Locul 3: Citroen 15 CV (1953)


Categoria "Postbelice Cabriolet"
Locul 1: Mercedes-Benz 190 SL (1957)
Locul 2: Fiat 850 Sport Spider (1972)
Locul 3: Mercedes-Benz 300 SE Cabriolet (1964)


Categoria "Postbelice Sedan"
Locul 1: Jaguar XJ (1985)
Locul 2: Mercedes 230.6 (1974)
Locul 3: Wartburg 311 DeLuxe (1962)


Categoria "Postbelice Coupé"
Locul 1: Lamborghini Miura P400 (1968)
Locul 2: Chrysler New Yorker Highlander (1948)
Locul 3: Lancia Fulvia (1970)


Categoria "90 de ani de grilă dublă BMW"
Locul 1: BMW 2002 Turbo (1974)
Locul 2: BMW M3 Sport Evolution (1990)
Locul 3: BMW Z1 (1990)


Categoria "Porsche 75"
Locul 1: Porsche 356 B (1961)
Locul 2: Porsche 912 (1966)
Locul 3: Porsche 944 S2 (1989)


Categoria "2 Roți istorice"
Locul 1: Puch N (1912)
Locul 2: Zundapp K500 (1939)
Locul 3: AJS S8 (1931)


Categoria "Fabricat în România"
Locul 1: Dacia 1300 (1970)
Locul 2: ARO 304 (1980)
Locul 3: Oltcit Club 11 RM (1989)


Premii speciale

Premiul de popularitate: Dacia 1300 (1970)
Cel mai bine restaurat vehicul antebelic: Pierce Arrow 43 Le Baron (1931)
Cel mai bine restaurat vehicul postbelic: Renault 12 TL Break (1974)
Cea mai mare distanță parcursă pe roți: BMW 2002 Turbo
Cel mai vechi vehicul participant: Puch N (1912)
Cel mai bine conservat vehicul: Mercedes-Benz 230.6 (1974)
Premiul special al juriului: Mercedes-Benz 290 Sport Roadster (1937)
Premiul special al partenerilor CES: Alfa Romeo Giulia Sprint Speciale (1963)

 

Despre Retromobil Club România
La 25 de ani de la înființarea sa de către 21 de pasionați de vehicule istorice, Retromobil Club România constituie la ora actuală cea mai importantă asociație de profil din țară, fapt ce se datorează celor peste 3.700 de membri și eforturilor considerabile prin care aceștia restaurează și întrețin vehicule istorice ce se înscriu în patrimoniul tehnic și cultural național și mondial.

Retromobil Club România are misiunea de a cultiva pasiunea pentru fenomenul automobilistic, fiecare dintre evenimentele sale fiind un demers cultural-educativ prin care încurajează colecționarea, restaurarea și păstrarea vehiculelor istorice de pe teritoriul României, fiind totodată singura organizație care poate oferi sprijinul tuturor celor care doresc să inițieze un proiect de prezervare a unui autovehicul istoric.

Retromobil Club România a reușit în  cei 25 de ani de la lansarea sa certificarea a peste 8.000 de vehicule istorice și este prezent în țară prin 41 de filiale județene care realizează un program anual de peste 160 de evenimente.

 

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare