PressClub Romania · Article.
BMW M Team WRT începe pregătirea pentru WEC cu testele iniţiale cu BMW M Hybrid V8
Tue Jun 27 14:13:58 CEST 2023 Comunicat de presă
Săptămâna trecută, BMW M Team WRT a finalizat cu succes primele teste cu modelul LMDh al BMW M Motorsport. +++ Lansarea maşinii de teste BMW M Hybrid V8 pentru pregătirea WEC a avut loc pe 27 mai la Dingolfing. +++ În teste au fost implicaţi numeroşi piloţi oficiali BMW M.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. Numărătoarea inversă pentru revenirea lui BMW M Motorsport în Campionatul Mondial FIA de Anduranţă (FIA WEC) şi la cursa de 24 de ore de la Le Mans (Franţa) este în desfăşurare. Săptămâna trecută, BMW M Team WRT a finalizat cu succes primele teste cu BMW M Hybrid V8. Lansarea maşinii de teste pentru pregătirea intrării oficiale în sezonul WEC 2024 a avut loc pe 27 mai, la uzina BMW Group din Dingolfing (Germania).
Primii metri cu prototipul hibrid au fost parcurşi de un om cu o experienţă vastă cu BMW M Hybrid V8. Nick Yelloly (Marea Britanie), pilot oficial BMW M, a lucrat cu BMW M Motorsport şi BMW M Team WRT în timpul lansării de la Dingolfing, fiind posesorul unor cunoştinţe importante din pregătirea şi apariţiile iniţiale în cursă cu BMW M Hybrid V8 în seria nord-americană IMSA, unde maşina a avut deja succes în acest sezon. Duminică, Yelloly, coechipierul Connor De Phillippi (SUA) şi BMW M Team RLL au sărbătorit prima victorie IMSA pentru BMW M Hybrid V8 la Watkins Glen (SUA), după ce au mai obţinut încă două podium în cursele anterioare din 2023.
În urma testului funcţional iniţial, primele zile de teste au avut loc săptămâna trecută la Aragón (Spania). BMW M Hybrid V8 a rulat fără probleme timp de trei zile, permiţând echipei să colecteze o mulţime de date preţioase chiar de la început. Piloţii oficiali BMW M Jesse Krohn (Finlanda), Maxime Martin (Belgia), Sheldon van der Linde (Africa de Sud) şi Dries Vanthoor (Belgia) au trecut pe rând la volan. În weekend, un alt test funcţional a fost efectuat de membrii BMW Junior Team, cu piloţii oficiali BMW M Dan Harper (Marea Britanie) şi Max Hesse (Germania).
În săptămânile şi lunile următoare, vor urma numeroase teste suplimentare, pe măsură ce BMW M Team WRT se pregăteşte în mod optim pentru începerea sezonului FIA WEC la 2 martie 2024 în Qatar. Cât mai mulţi piloţi oficiali BMW M vor urca în cockpit, oferind feedback inginerilor BMW M Motorsport şi BMW M Team WRT.