PressClub Romania · Article.
Racing MINI – debut în sezonul 2023
Wed May 03 09:57:20 CEST 2023 Dosar de presă
Dezvoltare continuă, 15 curse în 5 campionate și multe evenimente în al treilea sezon cu agenda încărcată. +++ Debut în 2023 alături de un ceas elveţian şi o şedinţă foto spectaculoasă.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/Râşnov /Sibiu . București. Racing MIMI, primul MINI electric de curse din istorie, un proiect dezvoltat integral în România, are deja o poveste foarte valoroasă. După debutul la Cursa de Coastă Poiana Brașov din 2021 cu Andrei Barbu la comenzi, MIMI a adunat peste 30 de participări în mai multe campionate naționale care au culminat cu o serie de performanțe importante în 2022. Anul trecut Andrei Barbu a reușit o clasare în Top 10 și primele puncte în Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar Horia Platona a reușit un podium disputat în clasa Două roți motrice în Campionatul Naţional de Super Rally. În Campionatul Național de Vehicule Electrice MIMI a dominat autoritar în clasa sub 250 CP și s-a luptat mereu pentru victorie la general cu modele care dezvoltau de 2-3 ori puterea MINI Cooper SE.
Sub dezvoltarea Engage Engineering, în 2022 MIMI a primit o serie de îmbunătățiri și denumirea EVO în linia unei tradiții emblematice în motorsport. Foarte important, MIMI EVO nu este doar primul MINI electric de curse din lume, dar și una din puținele modele de curse dezvoltare pe baza unui automobil electric de serie. În același timp, este singurul model electric din competiție care are o certificare ISO în ceea privește amprenta de gaze cu efect de seră în utilizarea de stradă – mai mică între 33% și 50% față de un model MINI Cooper alimentat cu benzină. Acesta este un element care întăreşte caracterul sustenabil al programului de motorsport MINI Electric Racing.
Dintre îmbunătățirile aduse de Engage Egineering trebuie menționat diferențialul cu patinare limitată dezvoltat împreună cu firma germană Drexler – acesta a dus și la una din primele accesorii de tuning de perfromanță pentru automobile electrice la nivel mondial, acum clienții de BMW și MINI Cooper SE putând comanda această piesă.
Sezonul 2023 își propune să ducă povestea MIMI Evo mai departe. În primul rând Engage Engineering continuă povestea de dezvoltare a noului model, următor pas fiind software care să modeleze livrarea de performanță. MIMI Evo se pregătește să participe la aproximativ 15 curse în 5 campionate. În prim plan este Campionatul Naţional de Super Rally, cu Horia Platona în calitate dublă de inginer de curse și pilot, și Campionatul Masters de Viteză în Coastă, încă o dată cu Andrei Barbu ca pilot. Sunt vizate și campionatele de Viteză în Coastă, Vehicule Electrice, dar și o nouă participare la Women Rally.
În același timp MIMI vrea să construiască mai departe comunitatea de pasionați și pregătește o serie de proiecte și evenimente inedite, care să atragă nou public la competiții. În acest context trebuie amintită colaborarea cu galerii de artă pentru prezentarea de lucrări pe acoperișul mașinii, dar şi participări la evenimente precum Brand Minds, cea mai mare conferinţă de business din Europa Centrală şi de Est.
Debut în 2023 cu prezentarea unui ceas special
Sezonul deja a debutat cu o cursă în Campionatul Masters de Viteză în Coastă, Trofeul Râșnov pe 22-23 aprilie. În contextul unui traseu nou, cu aproape 1 km mai lung față de anul trecut pentru cele două urcări, Andrei Barbu a arătat repede în antrenamente un ritm mai bun. În final vremea foarte dificilă, cu ploaie puternică, a făcut ca timpul înregistrat să fie la nivelul anului trecut. Pneurile de ploaie Michelin au fost de mare ajutor, pe a doua urcare Andrei reușind să urce cu 2 poziții în clasamentul general, terminând pe locul 24 din 37 concurenți înscriși la start și 27 concurenți clasificați la final.
Un detaliu care vorbeşte de abordarea strategică a urcărilor de coastă este consumul pe fiecare manşă, care a variat între 13% şi 17% din capacitatea bateriei, în funcţie de abordaera lui Andrei.
Un moment special a fost și prezentarea Louis Erard La Sportive ediţie limitată de 250 de exemplare, un ceas automat conograf pus la dispoziție de Albini Prasa. Companie cu rădăcini în Elveția și România, Albini Prassa și-a început activitatea în România în anul 2004, ca distribuitor de ceasuri elvețiene. Așa cum MIMI a construit în România premieră mondială ca primul MINI electric de competiție construit vreodată, Albini Prasssa se mândrește cu o serie de ediții speciale de ceasuri pentru România în colaborare cu mărci elvețiene precum Tissot și Bomberg.
Louis Erard La Sportive se remarcă prin folosirea bronzului pentru carcasă, un cadran neo vintage, geam safir cupolă, bezel cu insertie ceramica neagra, catarama pliabila inovatoare din titan. Materialul carcasei, bronzul, oferă o rezistenţă impecabilă la uzură şi are particularitatea de a se oxida şi de a capăta o patină care aduce un caracter unic fiecărui ceas. Din punct de vedere tehnic, fiecare ceas este pus în mișcare de un calibru Valjoux 7750, cel mai încercat şi consacrat dintre toate mecanismele cronograf tradiționale elvețiene. Spatele ceasului este transparent, dezvăluind mecanismul interior şi greutatea remontoarului, care au fost reproiectate şi finisate intre-un spirit sportiv clar.
Şedinţă foto cu MIMI dezlănţuit
MIMI a încheiat luna aprilie cu o participare ca vedetă principală la Conferinţa Națională de Fotografie de la Sibiu. Chiar dacă nu are o pregătire specială pentru macadam, Horia Platona a făcut spectacol pe traseul superspecialei de la Raliul Sibiului pentru o ședință foto cu participarea mai multor fotografi cu o experiență valoroasă în fotografia de acţiune – Mihai Ștețcu, Petrică Tănase, Bogdan Maran şi Ramona Copil. A fost o sesiune care marchează debutul MIMI în 2023 cu fotografii deosebit de dinamice.
Următoarele evenimente în luna mai
Luna mai se anunță imediat una foarte încărcată pentru MIMI. În acest weekend echipa va fi prezentă la CTP Park București-Pitești pentru prima etapă din Campionatul Național de Vehicule Electrice, cu o serie de piloți invitați. Un weekend mai târziu, Horia Platona debutează în acest sezon de Super Rally în cursa de la Mangalia, pe 13 mai. Va fi și prima întâlnire cu un nou MINI electric de curse, pregătit tot de echipa Engage Engineering un proiect independent al lui Sebastian Șerban.
Partenerii MIMI
MIMI este susținut şi în 2023 de o serie de parteneri puternici. UniCredit Leasing, finanțator al BMW Financial Services și MINI Financial Services, cu o implicare importantă în motorsportul românesc, este partenerul principal al proiectului. Michelin susține proiectul și încalță MIMI inclusiv cu versatilele Michelin Pilot Sport și Michelin Pilot Sport Cup într-o serie de demonstrații și competiții de stradă. Renovatio, cu e-charge, cea mai mare rețea de stații de încărcare din România, asigură soluții de încărcare.