Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Group începe producţia internă de pile de combustie pentru BMW iX5 Hydrogen la München

Hidrogenul este o opţiune suplimentară pentru sistemele de propulsie electrice.+++ Pilele de combustie sunt fabricate în centrul de competenţă pentru hidrogen al companiei. +++ BMW Group este lider în tehnologia hidrogenului în segmentul automobilelor electrice premium.

Tehnologie
·
BMW i
·
Corporativ
·
Dezvoltare durabilă
·
Sistem de propulsie alternativă, mobilitatea viitorului
·
Electrification
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Bucureşti/München. La 31 august, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, Oliver Zipse, şi Frank Weber, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG responsabil pentru dezvoltare, au inaugurat producţia de sisteme de pile de combustie la centrul de competenţă pentru hidrogen pe care compania îl are la München. Motivul pentru această ocazie este seria mică de automobile BMW iX5 Hydrogen care va intra în utilizare în întreaga lume de la sfârşitul acestui an în scop de testare şi demonstrativ. Combinaţia dintre pila de combustie şi bateria de înaltă performanţă este pregătită să îmbogăţească portofoliul companiei prin adăugarea unei forme unice de sistem de propulsie pentru segmentul premium. BMW Group joacă un rol vizionar şi de pionierat în această tehnologie, cu obiectivul de a realiza o tranziţie mai diversificată către mobilitatea cu emisii zero.

 

"Ca sursă de energie versatilă, hidrogenul are un rol-cheie pe drumul către neutralitatea climatică. Şi va câştiga substanţial în importanţă şi în ceea ce priveşte mobilitatea personală. Credem că automobilele propulsate de hidrogen sunt amplasate în mod ideal din punct de vedere tehnologic pentru a se integra alături de modelele electrice cu baterii şi completează imaginea mobilităţii electrice", a declarat Oliver Zipse, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, la München miercuri. "Începând astăzi producţia la scară mică de pile de combustie, demonstrăm maturitatea tehnică a acestui tip de sistem de propulsie şi subliniem potenţialul său pentru viitor."

 

"Numeroşii noştri ani de activitate în cercetare şi dezvoltare ne-au permis să profităm la maximum de tehnologia hidrogenului", a adăugat Frank Weber, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, Dezvoltare. "Am reuşit să extindem de peste două ori puterea continuă a pilei de combustie din a doua generaţie a pilei de combustie de la BMW iX5 Hydrogen, în timp ce masa şi dimensiunea au scăzut semnificativ."

 

Datorită acestor progrese, BMW Group este lider în dezvoltarea tehnologiei hidrogenului şi consideră că este foarte promiţătoare pentru următoarea generaţie de automobile.

 

Competenţă tehnologică şi standarde înalte de eficienţă în sistemul de propulsie

Acum, BMW Group va produce intern sisteme de pile de combustie foarte eficiente în centrul său de competenţă pentru hidrogen. Această tehnologie este unul dintre elementele de bază ale BMW iX5 Hydrogen şi generează o putere continuă ridicată de 125 kW/170 CP. Acesta face echipă cu un motor electric care include tehnologia BMW eDrive de a cincea generaţie şi o baterie de înaltă performanţă dezvoltată pentru acest automobil pentru a permite sistemului de propulsie să livreze 275 kW/374 CP. Echipa de dezvoltare a încorporat sistemul de propulsie puternic - care cuprinde două rezervoare de hidrogen, pila de combustie şi motorul electric - în platforma existentă BMW X5 pentru producţia în serie mică. BMW iX5 Hydrogen şi-a demonstrat deja cu succes excelenta utilizare zilnică, chiar şi la temperaturi foarte scăzute, în timpul rundei finale a testelor de iarnă din Suedia, la începutul acestui an.

 

Rezultatele impresionante ale testării acestei noi serii la scară mică de automobile îşi au rădăcinile în experienţa vastă a BMW Group în utilizarea hidrogenului ca tehnologie de propulsie. Motoarele termice alimentate cu hidrogen au fost deja utilizate pe modele de serie mică BMW cu decenii înainte de sosirea sistemului de pile de combustie. Considerentele de eficienţă au determinat BMW Group să continue activitatea de dezvoltare în acest domeniu începând cu 2015, cu BMW Seria 5 GT Hydrogen Cell bazat pe tehnologia pilelor de combustie. De atunci, tehnologia pilelor de combustie a fost rafinată constant prin valorificarea cunoştinţelor vaste ale companiei în domeniul tehnologiilor de convenţională propulsie şi prin aplicarea standardelor stricte de eficienţă globală pe care le aşteaptă de la toate automobilele sale.

 

Producţia de sisteme de pile de combustie la München

În pila de combustie are loc o reacţie chimică între hidrogenul din rezervoare şi oxigenul din aer. Menţinerea unei alimentări constante a ambelor elemente către membrana pilei de combustie este de o importanţă crucială pentru eficienţa sistemului de propulsie. Pe lângă echivalentele tehnologice ale găsite pe motoarele termice, cum ar fi răcitoarele de aer de supraalimentare, filtrele de aer, unităţile de control şi senzorii, BMW Group a dezvoltat şi componente speciale pe hidrogen pentru noul său sistem de pile de combustie. Acestea includ compresorul de mare viteză cu turbină şi pompă de lichid de răcire de înaltă tensiune, de exemplu.

 

BMW Group se aprovizionează cu pilele de combustie individuale necesare pentru fabricarea BMW iX5 Hydrogen de la Toyota Motor Corporation. Cele două companii se bucură de mulţi ani de un parteneriat caracterizat de încredere şi colaborează la sistemele de propulsie cu pile de combustie din 2013. Sistemele de pile de combustie sunt fabricate în două etape principale. Pilele de combustie individuale sunt asamblate mai întâi într-o stivă de pile de combustie. Următorul pas implică montarea tuturor celorlalte componente pentru a produce un sistem complet de pile de combustie.

 

Stivuirea pilelor de combustie este un proces complet automatizat. Odată ce componentele individuale au fost inspectate pentru a evita posibile deteriorări, stiva este comprimată cu presă de cinci tone şi plasată într-o carcasă. Carcasa stivei este fabricată în turnătoria de metale uşoare de la uzina BMW Group din Landshut folosind o tehnică de turnare cu nisip. Pentru aceasta, aluminiul topit este turnat într-o matriţă realizată din nisip compactat amestecat cu răşină într-un proces special conceput pentru acest automobil de serie mică. Placa de presiune, care furnizează hidrogen şi oxigen către stiva de pile de combustie, este realizată din piese turnate din plastic şi piese turnate din aliaje uşoare, tot la uzina din Landshut. Placa de presiune formează o etanşare perfectă la gaz şi la apă în jurul carcasei stivei.

 

Asamblarea finală a stivelor de pile de combustie include un test de tensiune împreună cu testarea extinsă a reacţiei chimice din interiorul pilelor. În cele din urmă, toate componentele diferite sunt montate împreună în zona de asamblare pentru a produce sistemul complet. În timpul acestei etape de asamblare a sistemului, sunt montate alte componente, cum ar fi compresorul, anodul şi catodul, pompa de lichid de răcire de înaltă tensiune şi cablajul.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare