Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Transformare şi responsabilitate: BMW Group intensifică schimbarea tehnologică pentru un viitor durabil

Perspective: Transformarea tehnologică de amploare şi succesul în afaceri vor continua împreună şi în 2022. +++ Accelerarea mobilităţii electrice: 15 modele BEV în producţie la finalul acestui an. +++ Mobilitate electrică: Neue Klasse va accelera extinderea cotei de 50% modele electrice care ar putea fi atinsă mai devreme de 2030, cât era prognozat iniţial. +++ Neue Klasse aduce progrese tehnologice cu celulele de baterii de ultimă generaţie, condus autonom, circularitate şi digitalizare. +++ Uşoară, verde, digitală: Neue Klasse introduce producţia viitorului.+++ Cash flow disponibil puternic pentru segmentul Auto în 2022. +++ Propunere pentru autoirzaţia de răscumpărare de acţiuni. +++ Zipse: "2021 oferă dovezi ale transformării de succes".

Cifre şi informaţii corporate
·
Corporativ
·
Evenimente corporate
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Related Links.

Bucureşti/München. După un 2021 de succes, BMW Group accelerează schimbările tehnologice şi avansează cu transformarea către mobilitatea durabilă. Compania se pregăteşte pentru un salt tehnologic de amploare odată cu Neue Klasse şi creşte semnificativ din nou ritmul, pe măsură ce continuă să intensifice dezvoltarea mobilităţii electrice. În acelaşi timp, BMW Group îşi implică părţile interesate, de la angajaţi la piaţa de capital şi până la societate, în strategia sa de transformare implementată cu succes şi consecvent.

 

"Vedem în 2021 o dovadă clară că transformarea reuşită dă roade. Rezultatul puternic pe care l-am obţinut în exerciţiul financiar 2021 este meritul strategiei noastre consecvente - cu o abordare de tehnologie deschisă şi produsele potrivite la momentul potrivit", a declarat Oliver Zipse, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, miercuri, în Munchen. "Am pus bazele pentru a construi acest succes în următorii ani: cu Neue Klasse ducem mobilitatea durabilă într-o nouă dimensiune tehnologică. Prin prelungirea contractului cu joint-venture-ul BBA până în 2040, BMW Group îşi duce şi creşterea la următorul nivel."

 

BMW Group monitorizează cu mare îngrijorare evoluţia actuală a situaţiei din Europa de Est. În calitate de companie globală, BMW Group susţine coexistenţa paşnică a diferitelor culturi din întreaga lume - în orice moment şi în oriunde pe glob. Gândurile angajaţilor noştri BMW Group se îndreaptă către toţi cei care se confruntă cu suferinţe şi pierderi în acest război.

 

"În situaţia actuală, trei lucruri sunt esenţiale pentru BMW Group: să ajutăm victimele şi pe cei afectaţi oriunde putem, să ne asigurăm operaţiunile de zi cu zi la nivel mondial şi să continuăm să implementăm în mod sistematic strategia noastră pe termen lung", a spus Zipse. "Provocările majore cu care ne confruntăm deja, cum ar fi lupta împotriva schimbărilor climatice şi transformarea către mobilitatea durabilă, trebuie să fie abordate în continuare cu aceeaşi intensitate. Este deosebit de important în vremuri de criză să nu încetezi să faci lucrurile corecte."

 

Angajaţii reprezintă factor-cheie de succes în transformare

Toate părţile interesate din companie beneficiază de modul în care BMW Group abordează transformarea: ca răspuns la schimbarea tehnologică care are loc şi perspectivele de creştere continuă, BMW Group intenţionează să adauge noi locuri de muncă la nivel mondial în acest an, care vor extinde forţa de muncă cu până la 5%. Actualii angajaţi BMW AG vor observa o creştere vizibilă a bonusului de partajare a profitului pentru 2021, în conformitate cu profitul net al companiei.

 

"Principalul secret al succesului BMW îl reprezintă angajaţii noştri: merită mulţumirile, respectul şi recunoaşterea noastră pentru realizările lor în 2021. Cu toţii împărtăşim aceeaşi convingere fundamentală că noi, la BMW Group, mişcăm oamenii, le atingem sufletele şi îi inspirăm. Lucrăm împreună pentru a continua acest succes în viitor", a spus Zipse.

 

Nicolas Peter, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil cu Finanţe, adaugă: "Forţa noastră de muncă beneficiază şi de succesul companiei: în toamna trecută, de exemplu, am extins din nou programul de acţiuni preferenţiale introdus în 1989, care permite angajaţilor să cumpere acţiuni ale companiei în condiţii favorabile."

 

Beneficii şi pentru mediu: emisiile de CO2 ale flotei au fost reduse din nou semnificativ

Mediul este o altă parte interesată importantă pentru BMW Group şi beneficiază, de asemenea, de cursul urmat de companie: pe baza calculelor preliminare, BMW Group a raportat o valoare a emisiilor flotei UE de 115,9 grame de CO2 pe kilometru şi, prin urmare, şi-a depăşit din nou în mod semnificativ ţinta  de reducere de emisii CO2 a flotei la 126 g/km. De asemenea, 2021 a fost primul an în care întreaga producţie a BMW Group şi toate locaţiile sale din întreaga lume au atins o amprentă netă de carbon zero.

 

În 2021, compania a devenit primul producător german de automobile care s-a alăturat campaniei Business Ambition for 1,5°C lansată de Iniţiativa de Obiective Bazate pe Ştiinţă şi, prin urmare, s-a angajat în obiectivul neutralităţii climatice complete pe întreg lanţ de valori până cel târziu în 2050. Pentru a ţine cont de toate aspectele dezvoltării durabile complete, BMW Group îşi propune să crească semnificativ procentul de material secundar utilizat în automobilele sale. Abordarea "Secondary First" urmăreşte să extindă treptat procentul de materiale reciclate şi refolosite utilizate de la media actuală de aproape 30% la 50% în Neue Klasse. BMW i Vision Circular a oferit deja o imagine despre cum ar putea arăta mobilitatea individuală, durabilă şi de lux în mediul urban în 2040: construită din materiale secundare 100% şi materii prime regenerabile – şi 100% reciclabile.

 

Toţi acţionarii BMW AG au, de asemenea, oportunitatea de a participa la succesul companiei în timpul transformării: Consiliul de Administraţie şi Consiliul Director vor propune Adunării Generale Anuale un dividend de 5,80 euro pe acţiune comună (acţiuni preferenţiale: 5,82 euro) pentru exerciţiul financiar 2021. Aceasta reprezintă o rată de plată de 30,7%.

 

"Dividendele mai mari le permit acţionarilor noştri să beneficieze de performanţa puternică a companiei de anul trecut. Participarea adecvată la succesul companiei este importantă pentru noi. Vom continua să aplicăm o raţiune sănătoasă, rămânând în egală măsură concentraţi pe dezvoltarea de succes şi durabilă a companiei şi pe aşteptările acţionarilor noştri. Chiar şi în vremuri de volatilitate ridicată, pe fondul provocărilor unei transformări de anvergură, optimizăm profitabilitatea companiei noastre şi le permitem acţionarilor noştri să beneficieze de aceasta într-o măsură adecvată", a spus Peter.

 

Participaţia majoritară în joint-venture-ul BBA va stimula oferta electrică în China

Un alt element important în orientarea viitoare a companiei este prelungirea contractului cu joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive (BBA) din China, combinată cu achiziţia unui pachet majoritar. Din februarie, BMW Group deţine 75% din acţiunile companiei, care de atunci a fost consolidată integral în situaţiile financiare de grup ale BMW AG.

 

"O companie globală de succes trebuie să fie capabilă să înţeleagă în detaliu şi să îndeplinească nevoile şi dorinţele clienţilor din toate cele trei regiuni principale ale lumii. Cu noua noastră amprentă în China, vom putea îndeplini această cerinţă în aceeaşi măsură în toate regiunile", a spus Zipse. Una dintre modalităţile prin care BMW Group va realiza acest lucru este prin extinderea gamei sale de automobile electrice pe cea mai mare piaţă din lume pentru mobilitate electrică şi lansarea producţiei în acest an a unei variante electrice a BMW Seria 3 cu ampatament lung, versiune personalizată special pentru China. Compania a anunţat deja că şi gama BMW X5 va fi extinsă pentru a include o variantă produsă local în China.

 

 

 

Se aşteaptă un cash flow disponibil puternic - autorizaţia de răscumpărare de acţiuni va fi propusă Adunării Generale Anuale

Pe baza performanţei sale operaţionale puternice în timpul transformării şi a încrederii în succesul continuu al companiei, BMW Group îşi stabileşte obiective ambiţioase pentru cash flow disponibil: pentru 2022, BMW Group se aşteaptă ca nivelul de cash flow disponibil în segmentul Auto să atingă cel puţin şapte miliarde euro. În plus, va exista un efect pozitiv unic din recunoaşterea activelor lichide ale BBA în bilanţ pentru prima dată în valoare de aproximativ cinci miliarde de euro. Plata preţului de achiziţie  a pachetului BBA de aproximativ 3,7 miliarde de euro în februarie a fost deja luată în considerare.

 

Datorită dezvoltării de succes a afacerii, BMW Group are un bilanţ sănătos şi o structură de finanţare foarte solidă, cu potenţialul de a genera un cash flow disponibil sustenabil ridicat. Un motiv pentru aceasta este consolidarea completă recentă a BBA în situaţiile financiare ale BMW Group. Consiliul de Administraţie şi Consiliul Director vor propune Adunării Generale Anuale să autorizeze Consiliul de Administraţie, printre altele, să cumpere şi să retragă acţiuni de trezorerie. În conformitate cu cadrul legal, Consiliul de Administraţie ar fi autorizat pe o perioadă de cinci ani să cumpere acţiuni ale companiei în valoare de până la 10% din capitalul social total şi să le retragă sau să le folosească.

 

Inovaţia stimulează cererea: BMW Group accelerează semnificativ schimbările tehnologice şi accelerarea mobilităţii electrice

Validat de succesul modelelor sale electrice de până acum, BMW Group îşi ridică şi obiectivele pentru accelerarea mobilităţii electrice: în acest an, incluzând automobilele de preproducţie, compania va avea deja 15 modele electrice în producţie - acoperind aproximativ 90% din segmentele sale actuale. Pe lângă modelele existente precum BMW i4, BMW iX şi MINI SE, acestea includ şi patru serii de modele BMW de mare volum: BMW Seria 3 şi BMW Seria 5, BMW X1 şi BMW X3. Noul BMW Seria 7 are şi el un rol special de jucat în 2022, odată cu lansarea noului BMW i7.

 

"BMW iX şi BMW i4 sunt probabil cele mai bune maşini electrice de pe piaţă în prezent - recenziile testelor şi cererea puternică din partea clienţilor noştri vorbesc de la sine. Anul acesta, BMW i7 va duce lucrurile la următorul nivel", a spus Zipse.

 

Odată cu introducerea BMW iX şi BMW i4, BMW Group şi-a extins semnificativ digitalizarea interfeţei de client. De exemplu, pe lângă oferirea unei configuraţii intuitive pentru a simplifica procesul de cumpărare, automobilele noi preconfigurate şi automobilele rulate de vechime mică din întreaga gamă de modele pot fi deja cumpărate online pe platforma internă a BMW Group, în Germania. Până în 2025, compania intenţionează să vândă complet online aproximativ un sfert din automobilele sale.

 

În plus, evaluarea pe baza datelor colectate a cerinţelor de service permite un răspuns proactiv la nevoile clienţilor. Aceasta înseamnă că un client poate fi contactat direct şi poate primi asistenţă de la distanţă, ori de câte ori este posibil, sau o vizită la atelier poate fi organizată uşor şi eficient, dacă este necesar. BMW Group are o experienţă de decenii în acest sens, iar serviciile de comunicare automată cu centrele de service sunt disponibile şi în România de aproape 5 ani.

 

Două milioane de automobile electrice pe şosele până la sfârşitul anului 2025

Cu o gamă de produse în creştere rapidă şi o cerere puternică pentru noile modele electrice deja disponibile, cum ar fi BMW iX şi BMW i4, BMW Group se aşteaptă ca vânzările automobilelor sale electrice să crească rapid: până la sfârşitul anului 2025, compania îşi propune să aibă peste două milioane de automobile electrice pe şosele.

 

Odată cu adăugarea BMW i7, BMW Seria 7 va deveni primul sedan de lux electric din portofoliul mărcii, disponibil fie cu motor termic, fie cu sistem de propulsie plug-in hybrid. În acelaşi timp, noul BMW Seria 7 vine şi cu tehnologie cu motoare cu ardere internă şi sisteme de propulsie plug-in hybrid de nivel următor. Această nouă generaţie de motoare diesel şi benzină oferă o eficienţă mai mare. Această evoluţie asigură deja că tehnologia motoarelor face un pas suplimentar spre reducerea emisiilor şi îmbunătăţirea calităţii aerului şi este pregătită tehnologic pentru viitoarele norme de emisii.

 

Neue Klasse aduce un salt tehnologic: nouă generaţie de baterii şi viitorul conectivităţii

BMW Group îşi va realinia gama de produse de la mijlocul deceniului odată cu introducerea Neue Klasse. Bazat pe o arhitectură a automobilului (numai BEV) care este orientată fără compromisuri către sistemele de propulsie electrice, Neue Klasse se caracterizează prin trei aspecte-cheie: o arhitectură IT şi software complet redefinită, o nouă generaţie de propulsie electrică şi baterii de înaltă performanţă şi un nou nivel de dezvoltare durabilă pe tot parcursul ciclului de viaţă.

 

Această nouă dimensiune a valorii noilor modele este concepută pentru a stabili standardul pentru digitalizare şi electrificare, aducând în acelaşi timp caracteristicile unui BMW tipic în viitor şi susţinând cererea în creştere rapidă pentru automobile electrice ale BMW Group.

 

Pentru a realiza acest lucru, compania face un salt tehnologic major: de exemplu, Neue Klasse va folosi un sistem de propulsie electric complet nou, cu consum mai mic de energie şi o autonomie mai mare. BMW Group dezvoltă în prezent o nouă generaţie de celule de baterii pentru aceasta, care, combinată cu chimia optimizată a celulei, ar trebui, de asemenea, să reducă semnificativ costurile pentru sistemul de propulsie electric.

 

Compania intenţionează să anunţe detalii despre această nouă tehnologie a bateriei - care este deja a şasea generaţie dezvoltată independent de BMW Group - înainte de sfârşitul anului 2022. În următoarele 12 luni, BMW Group va oferi, de asemenea, o primă imagine asupra potenţialului Neue Klasse pentru următoarea generaţie de conectivitate şi interacţiune cu utilizatorul.

 

Cooperarea pe termen lung dintre BMW Group şi Qualcomm Technologies şi Arriver Software, convenită la 10 martie, marchează o etapă importantă pentru următoarea generaţie de platforme pentru condus autonom. Obiectivul este de a crea o platformă scalabilă pentru condus autonom, în care dezvoltarea se bazează pe o arhitectură de referinţă comună, cu specificaţii comune ale senzorilor şi o arhitectură de siguranţă partajată. Peste 1.400 de specialişti din locaţii din întreaga lume, inclusiv România, vor lucra împreună în cadrul acestei cooperări.

 

O cotă de 50% automobile electrice ar putea fi posibilă înainte de 2030

BMW Group consideră că Neue Klasse are potenţialul de a accelera şi mai mult pătrunderea pe piaţă a mobilităţii electrice. De exemplu, automobilele electrice ar putea reprezenta 50% din vânzările globale ale companiei înainte de 2030.

 

În 2030, vânzările anuale de automobile electrice ale BMW Group ar putea depăşi deja 1,5 milioane de unităţi. Cu toate acestea, performanţa de vânzări depinde de extinderea infrastructurii de încărcare la nivel mondial pentru a putea ţine pasul cu exitnderea gamei de modele şi a producţiei, şi cu cererea în creştere a clienţilor pentru automobile electrice. Compania conduce însăşi această expansiune - de exemplu, prin reţeaua de încărcare de mare putere, Ionity. Aprovizionare stabilă cu materii prime va fi de asemenea esenţială.

 

În aceste condiţii, BMW Group îşi propune să livreze clienţilor un total de 10 milioane de automobile electrice până în 2030. Până atunci, marca Rolls-Royce va avea o gamă de produse exclusiv electrică. Şi MINI este pe drumul către un viitor complet electric de la începutul anilor 2030. În cursul acestui an, marca va oferi o imagine asupra noii familii MINI: complet digitalizată, pentru a se potrivi stilului de viaţă MINI - cu experienţa de go-kart electrizant, un accent clar pe dezvoltare durabilă şi o amprentă minimă asupra mediului.

 

BMW Group nu se aşteaptă ca toate pieţele din întreaga lume să îndeplinescî condiţiile-cadru necesare pentru ca toţi clienţii să treacă la mobilitate electrică exclusivă la începutul anilor 2030. Din acest motiv vor fi în continuare necesare opţiuni cu tehnologie convenţională de propulsie extrem de eficientă pentru a îndeplini cerinţele individuale de mobilitate individuală, contribuind în acelaşi timp la reducerea CO2 în sectorul transporturilor.

 

Pila de combustie cu hidrogen, un alt pilon al tehnologiei de propulsie

Se aşteaptă, de asemenea, că tehnologia pilelor de combustie cu hidrogen va reprezenta un procent din ce în ce mai mare din mixul de sisteme de propulsie începând cu a doua jumătate a deceniului. BMW Group continuă în mod sistematic dezvoltarea acestei tehnologii ca opţiune suplimentară pentru mobilitatea individuală durabilă şi a anunţat deja că un tren de propulsie electric bazat pe o pilă de combustibil cu hidrogen este conceput pentru Neue Klasse.

 

O serie mică a BMW iX5 Hydrogen va fi folosită în scop demonstrativ şi de testare pentru prima dată în acest an. Cu pila de combustie de înaltă performanţă şi bateria de înaltă putere optimizată, sistemul de propulsie al BMW iX5 Hydrogen este unic în lume. Presupunând că hidrogenul este produs folosind energie regenerabilă („hidrogen albastru”) şi infrastructura de încărcare necesară este disponibilă, această tehnologie poate completa portofoliul de sisteme de propulsie al BMW Group şi, în special, poate îndeplini nevoile clienţilor care nu au acces propriu la infrastructura de încărcare electrică, conduc frecvent pe distanţe lungi şi doresc un grad ridicat de flexibilitate.

 

BMW iFactory: eficient, verde, digitală - producţia viitorului pentru Neue Klasse

Neue Klasse nu este conceput doar pentru a stabili standarde pe şosele, ci şi în producţie. BMW Group s-a considerat de zeci de ani drept reper pentru tehnologia de producţie şi excelenţa operaţională în construcţia de automobile. Pe această bază, compania îşi propune acum să redefinească viitorul producţiei de automobile: BMW iFACTORY reprezintă această viziune strategică a producţiei BMW: UŞOARĂ. VERDE. DIGITALĂ.

 

BMW iFACTORY oferă răspunsuri la provocările transformării reţelei de producţie către mobilitate electrică, cu o abordare globală, integrativă, şi va fi implementată la toate fabricile din întreaga lume. Această abordare iFactory digitalizată va fi iniţiată de noua uzină din Debrecen, cu inaugurarea construcţiei planificată pentru 1 iunie 2022. Exact 26 de luni mai târziu, fabrica va produce primele prototipuri pentru Neue Klasse. Locaţiile existente, cum ar fi fabrica principală din München, care îşi va sărbători centenarul în acest an, vor fi modernizate în aceeaşi linie, ca parte a transformării în curs, şi pregătite pentru sarcini viitoare.

 

În baza direcţiilor eficient, verde, digital, BMW Group îşi va dezvolta în mod sistematic reţeaua globală de producţie în următorii ani pentru a-şi îndeplini ambiţia de a crea cea mai modernă şi eficientă producţie pentru Neue Klasse.

 

Eficienţa presupune şi precizie şi un nivel ridicat de flexibilitate, precum şi capacitatea de a integra diferite tehnologii de propulsie şi arhitecturi de automobile în producţie - care este deja un factor-cheie pentru succesul durabil al transformării.

 

Verde înseamnă utilizarea tehnologiilor de ultimă generaţie pentru a stabili producţia cu utilizarea minimă a resurselor şi viziunea unei economii circulare. Până în 2030, BMW Group îşi propune să îşi reducă emisiile de CO2 din producţie cu 80% faţă per automobil de nivelul din 2019.

 

Digital înseamnă utilizarea ştiinţei datelor şi a inteligenţei artificiale în producţie, precum şi îmbinarea lumii reale şi virtuale în planificare şi dezvoltare. Obiectivul este ca angajaţii din întreaga lume să se poată conecta practic în timp real pentru a modela producţia viitorului.

 

"Facem progrese bune cu digitalizarea de amploare a companiei şi a produselor sale şi cu electrificarea treptată a portofoliului nostru. Suntem capabili să acoperim investiţiile mari pe care le facem din propriile noastre resurse, astăzi şi în viitor. Avem rezilienţă şi puterea financiară pentru această transformare de anvergură", a spus Peter.

 

Excelenţa operaţională - baza pentru succesul continuu

BMW Group a încheiat cu succes anul financiar 2021 - cu venituri şi profit net ale companiei semnificativ mai mari. Livrările au crescut cu 8,4%, la 2.521.514 unităţi, dintre care 13% au fost automobile electrificate (328.314 unităţi/ +70,4% anul trecut).

 

Veniturile BMW Group au crescut la 111,239 miliarde de euro (anul anterior: 98,990 miliarde €) în 2021. Un procent mai mare de automobile cu venituri mari a însemnat că BMW Group a beneficiat de efecte pozitive asupra mixului de produse şi de preţuri îmbunătăţite - atât pentru vânzarea de automobile noi, şi revânzarea automobilelor la sfârşitul leasingului.

 

Pentru întregul an, BMW Group a raportat profit brutn de 16,060 miliarde de euro (anul anterior: 5,222 miliarde €). Un efect pozitiv de aproximativ un miliard de euro a rezultat din anularea parţială a provizionului pentru procedurile antitrust ale Comisiei UE, după ce acestea s-au încheiat în al doilea trimestru. Cheltuielile mai mari pentru cercetare şi dezvoltare oferă o indicaţie a modului în care BMW Group conduce constant transformarea sa. Costurile totale pentru cercetare şi dezvoltare în conformitate cu IFRS au crescut semnificativ de la an la an la 6,299 miliarde de euro (anul anterior: 5,689 miliarde €). În ciuda acestui fapt, profitul net al companiei a atins un nou maxim istoric, de 12,463 miliarde de euro (anul anterior: 3,857 milioane €). Numărul de angajaţi era de 118.909 la sfârşitul lunii decembrie 2021 (anul anterior: 120.726).

 

Marja EBIT în segmentul Auto pentru 2021 la limita superioară a intervalului

În segmentul Auto, veniturile înainte de rezultatul financiar (EBIT) s-au ridicat la 9,870 miliarde de euro (anul anterior: 2,162 miliarde €). La 10,3% (2020: 2,7%), marja EBIT pentru segment s-a situat, prin urmare, la limita superioară a intervalului propus.

 

Segmentul Financial Services a beneficiat, de asemenea, de pe urma cererii ridicate continuu pentru automobile premium noi şi second hand. Profitul brut a totalizat 3,753 miliarde de euro (anul anterior: 1,725 miliarde €) şi, prin urmare, a fost, de asemenea, semnificativ mai mare decât anul precedent. Nevoia de ajustări de valoare pentru riscurile de credit a rămas scăzută - ceea ce a avut şi un efect pozitiv.

 

BMW Motorrad a livrat clienţilor mai multe motociclete şi scutere în 2021 decât oricând înainte, cu 194.261 de unităţi (anul anterior: 169.272) vândute. Segmentul a înregistrat venituri de 2,748 miliarde de euro (anul anterior: 2,284 miliarde €) şi un EBIT de 227 milioane de euro (anul anterior: 103 milioane €). Marja EBIT a fost de 8,3% (anul precedent: 4,5%) şi, prin urmare, se află în coridorul de orientare de 8-10%.

 

"Situaţiile financiare ale BMW Group şi-au dovedit încă o dată puterea financiară şi flexibilitatea. Ele arată că ne gestionăm afacerea cu prudenţă şi cu un accent clar şi că ne menţinem cursul, chiar şi în vremuri extrem de volatile. Obiectivul nostru, încă o dată în acest an, este să menţinem o performanţă constantă puternică. Operaţional, suntem bine poziţionaţi pentru aceasta. Faptul că forţa noastră de muncă este foarte motivată şi capabilă să facă faţă unei crize mă face să fiu optimist pentru 2022, în ciuda condiţiilor dificile", a spus Peter.

 

 

 

Perspective pentru 2022: Se estimează că profitul al companiei să crească semnificativ

BMW Group va continua să sporească excelenţa operaţională a activităţii sale de zi cu zi în 2022 pentru a-şi menţine succesul, chiar şi în condiţii dificile. Produsele companiei sunt la mare căutare în întreaga lume - atât modele cu trenuri de propulsie electrificate, cât şi cele cu tehnologie convenţională. În acelaşi timp, situaţia geopolitică din estul Europei duce la restricţii în reţeaua de producţie BMW Group. Fără aceste efecte negative, s-ar fi aşteptat ca livrările anuale în segmentul Auto să aibă o tendinţă de creştere uşoară. Din cauza ajustărilor producţiei, livrările sunt acum proiectate să fie la nivelor celor de anul trecut.

 

Consolidarea completă a BBA va afecta indicatorii-cheie de performanţă ai BMW Group pentru exerciţiul financiar 2022: veniturile din segmentul Auto şi EBIT vor creşte semnificativ, datorită consolidării complete. Cu toate acestea, în combinaţie cu efectele de consolidare, acest lucru nu este de aşteptat să aibă un impact semnificativ asupra marjei EBIT din segmentul Auto pentru anul financiar 2022. Fără impactul războiului din Ucraina, BMW Group ar fi vizat un interval de 8-10%. Totuşi, ţinând cont de efectele negative ale ajustărilor asupra producţiei, marja EBIT este prognozată acum să fie de 7-9%.

 

Această perspectivă presupune deja că impactul situaţiei geopolitice din Europa de Est va duce la restricţii în reţeaua de producţie a BMW Group în următoarele săptămâni. Compania se angajează în discuţii intense şi constructive cu partenerii şi furnizorii săi şi profită de nivelul ridicat de flexibilitate din reţeaua de producţie pentru a minimiza aceste limitări. Acest lucru implică şi locaţiile de producţie ale acestor furnizori din întreaga lume. În paralel, BMW Group continuă să-şi aprovizioneze piese din vestul Ucrainei, asigurând astfel perspective pe termen lung pentru aceşti angajaţi. Cu toate acestea, siguranţa angajaţilor locali rămâne prioritatea principală în toate aceste activităţi.

 

Se prognozează o uşoară creştere a livrărilor pentru segmentul Moto. Marja EBIT ar trebui să rămână în intervalul-ţintă de 8 până la 10%. Indicatorii de performanţă pentru segmentul Moto vor fi afectaţi doar marginal de consolidarea completă a BMW Brilliance.

 

În segmentul Financial Services, ne aşteptăm ca RoE să fie între 14 şi 17%. Comparativ cu anul de raportare 2021, efectele pozitive puternice ale revânzării automobilelor aflate la sfârşitul leasingului sunt de aşteptat să se normalizeze în a doua jumătate a anului, pe măsură ce situaţia furnizării de semiconductori se îmbunătăţeşte.

 

Ca urmare a consolidării complete a BMW Brilliance, profotul brut al companiei ar trebui să crească semnificativ în perioada de prognoză. Aici, factorul decisiv va fi includerea rezultatului operaţional BMW Brilliance în segmentul Auto şi reevaluarea participaţiilor deţinute anterior, cu un efect pozitiv de cca. 7-8 miliarde de euro în rezultatul financiar. Aceste efecte ar compensa mai mult decât eliminarea câştigurilor la capitalurile proprii ale BMW Brilliance din rezultatul financiar şi impactul negativ rezultat din efectele legate de consolidarea integrală. Chiar şi ţinând cont de impactul negativ al ajustărilor de producţie, se aşteaptă în continuare o creştere semnificativă a profotului brut al companiei.

 

Pentru a-i permite să avanseze cu schimbările tehnologice şi să stimuleze perspectivele de creştere ulterioare, compania va recruta noi angajaţi în acest an. BMW Group intenţionează să îşi mărească forţa de muncă la nivel mondial cu până la 5% în 2022 (data de raportare 31 decembrie 2021).

 

Nu sunt incluse în această prognoză: înăsprirea semnificativă a sancţiunilor împotriva Rusiei şi/sau modificările modului în care sunt interpretate sancţiunile existente, răspândirea conflictului în afara Ucrainei sau o nouă creştere substanţială a preţurilor la energie şi la materiile prime - din cauza războiului din Ucraina şi/sau ca urmare a sancţiunilor aferente, printre alţi factori.

 

Indiferent de aceasta, situaţia rămâne extrem de dinamică, ceea ce face dificilă furnizarea de orientări precise pentru exerciţiul financiar 2022. Deoarece nu este posibil să se evalueze în acest moment potenţialele implicaţii pe termen lung ale războiului din Ucraina, acest lucru nu poate fi luat în considerare în prognoza noastră.

 

Este posibil ca cererea internaţională de semiconductori să rămână ridicată, cu o situaţie de aprovizionare dificilă. Ca şi în 2021, există încă riscul de blocaje în aprovizionare pentru componentele semiconductoare necesare producţiei interne. În prezent, situaţia nu se aşteaptă să se îmbunătăţească până în a doua jumătate a anului 2022.

 

BMW Group - privire de ansamblu

2021

2020

Evoluţie (%)

Livrări către clienţi

 

 

 

Automobile 1 (unităţi)

2.521.514

2.325.179

8,4

Din care:
BMW2 (unităţi)

2.213.790

2.028.841

9,1

MINI2 (unităţi)

302.138

292.582

3,3

Rolls-Royce2 (unităţi)

5.586

3.756

48,7

Motociclete (unităţi)

194.261

169.272

14,8

Angajaţi (comparativ cu 31 decembrie 2020)

118.909

120.726

-1,5

Marjă EBIT segment auto (%)

10,3

2.7

+7,6 puncte %

Marjă EBIT segment moto (%)

8,3

4.5

+3,8 puncte %

Marjă EBT BMW Group 3 (%)

14,4

5.3

+9,1 puncte %

Venituri (miliarde €)

111,239

98,990

12,4

Din care:
Automobile (miliarde €)

95,476

80,853

18,1

Motociclete (miliarde €)

2,748

2,284

20,3

Financial Services (miliarde €)

32,867

30,044

9,4

Alte entităţi (milioane €)

5

3

66,7

Eliminări (miliarde €)

-19,857

-14,194

39,9

Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) (miliarde €)

13,400

4,830

177,4

Din care:
Automobile (miliarde €)

9,870

2,162

356,5

Motociclete (milioane €)

227

103

120,4

Financial Services (miliarde €)

3,701

1,721

115,0

Alte entităţi (milioane €)

-8

36

-

Eliminări (milioane €)

-390

808

-

Profit brut/pierdere brută (EBT) (miliarde €)

16,060

5,222

207,5

Din care:
Automobile (miliarde €)

11,805

2,722

333,7

Motociclete (milioane €)

228

100

128,0

Financial Services (miliarde €)

3,753

1,725

117,6

Alte entităţi (milioane €)

531

-235

-

Eliminări (milioane €)

-257

910

-

Impozit pe profit (miliarde €)

-3,597

-1,365

-

Profit net 2 (miliarde €)

12,463

3,857

223,1

Venituri per acţiune (ordinară/preferenţială) (€)

18,77/18,79

5,73/5,75

-

1 Inclusiv joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive Ltd., Shenyang (2021: 651.236 automobile, 2020: 602.247, 2019: 538.612, 2018: 455.581, 2017: 385.705).

2 Datele de livrări retail ale automobilelor prezentate pentru 2020 şi 2021 nu sunt direct comparabile cu datele prezentate pentru anii precedenţi. Pentru mai multe informaţii despre datele despre livrarea retail a automobilelor, consultaţi Comparaţia Previziunilor cu Rezultatele Reale din Raportul BMW Group 2021.

3 Raportul dintre câştigurile companiei înainte de impozite şi veniturile BMW Group.

 

 

BMW Group - privire de ansamblu

Q4/2021

Q4/2020

Evoluţie (%)

Livrări către clienţi

 

 

 

Automobile 1 (unităţi)

589.290

687.012

-14,2

Din care:
BMW2 (unităţi)

510.722

601.449

-15,1

MINI2 (unităţi)

77.300

84.458

-8,5

Rolls-Royce2 (unităţi)

1.268

1.105

14,8

Motociclete (unităţi)

37.652

39.673

-5,1

Angajaţi (comparativ cu 31 decembrie 2020)

118.909

120.726

-1,5

Marjă EBIT segment auto (%)

7,7

7,7

-

Marjă EBIT segment moto (%)

-19,8

-1,2

-18,6 puncte %

Marjă EBT BMW Group 3 (%)

10,2

7,7

+2,5% puncte %

Venituri (miliarde €)

28,408

29,482

-3,6

Din care:
Automobile (miliarde €)

25,103

26,024

-3,5

Motociclete (milioane €)

486

568

-14,4

Financial Services (miliarde €)

8,688

7,989

8,7

Alte entităţi (milioane €)

2

2

-

Eliminări (miliarde €)

-5,871

-5,101

15,1

Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) (miliarde €)

2,487

2,197

13,2

Din care:
Automobile (miliarde €)

1,925

2,010

-4,2

Motociclete (milioane €)

-96

-7

-

Financial Services (milioane €)

832

664

25,3

Alte entităţi (milioane €)

-5

-7

-

Eliminări (milioane €)

-169

-463

-

Profit brut/pierdere brută (EBT) (miliarde €)

2,907

2,260

28,6

Din care:
Automobile (miliarde €)

2,149

1,955

9,9

Motociclete (milioane €)

-96

-8

-

Financial Services (milioane €)

829

686

20,8

Alte entităţi (milioane €)

153

55

178,2

Eliminări (milioane €)

-128

-428

-

Impozit pe profit (milioane €)

-651

-580

12,2

Profit net (miliarde €)

2,256

1,680

34,3

Venituri per acţiune (ordinară/preferenţială) (€)

3,39/3,40

2,53/2,54

-

1 Inclusiv joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive Ltd., Shenyang (2021: 651.236 automobile, 2020: 602.247, 2019: 538.612, 2018: 455.581, 2017: 385.705).

2 Datele de livrări retail ale automobilelor prezentate pentru 2020 şi 2021 nu sunt direct comparabile cu datele prezentate pentru anii precedenţi. Pentru mai multe informaţii despre datele despre livrarea retail a automobilelor, consultaţi Comparaţia Previziunilor cu Rezultatele Reale din Raportul BMW Group 2021.

3 Raportul dintre câştigurile companiei înainte de impozite şi veniturile BMW Group. 

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare