PressClub Romania · Article.
"WE ARE M" - BMW M sărbătoreşte a 50-a aniversare cu o campanie emoţionantă
Thu Feb 24 00:01:00 CET 2022 Comunicat de presă
Lansarea pe 24 februarie cu „Huddle”, un film despre BMW M. +++ Campanie cu durata de un an, în patru capitole. +++ Anul aniversar anunţă transformarea mărcii: noi performanţele, electrificarea şi luxul expresiv vor caracteriza BMW M în viitor.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. La 24 mai, când are loc cea de-a 50-a aniversare de la înfiinţarea BMW M GmbH, festivităţile vor fi deja în plină desfăşurare. Evenimentele pentru aniversare încep la 24 februarie cu un proiect inedit: un film care prezintă diferite automobile BMW M şi comunitatea din spatele acestor modele. Este o punere în scenă impresionantă cu multe faţete BMW M construită asemeni unei întâlniri de mobilizare a unei echipe sportive înainte de marele meci – „Huddle Speech”.
Filmul despre această reuniune foarte sportivă construieşte cu multă energie şi pasiune o imagine despre ce înseamnă comunitatea internaţională BMW M. Oricât de diferite ar fi automobilele şi oamenii lor - toţi iubesc emoţiile pe care le declanşează fiecare BMW M. Oricât de entuziasmaţi şi entuziaşti sunt, merg pe drumul lor. Ceea ce îi uneşte este pasiunea pentru acel sentiment special pe care fiecare conducător al unui BMW M îl trăieşte. Toţi simt: WE ARE M (NOI SUNTEM M).
"Suntem mândri de începutul grozav al anului nostru aniversar, la 24 februarie. Filmul «Huddle Speech» este în tradiţia filmelor extraordinare pentru BMW M, dar este şi diferit: ne anunţă transformarea. Privim în viitor, dar continuăm să creăm un sentiment de casă care defineşte marea bază de fani BMW M", spune Timo Resch, director BMW M GmbH pentru clienţi, brand şi vânzări. "Vrem să sărbătorim cu toţi fanii, cu comunitatea noastră internaţională, aşa că avem surprize pregătite pentru toate canalele de comunicare, pe tot parcursul anului. Aşteptăm cu nerăbdare."
WE ARE M reprezintă tot ceea ce a fost şi va continua să fie
Sloganul creat special pentru anul aniversar arată una din ideile principale ale campaniei: BMW M are nenumărate faţete, apare mereu diferit şi nou, dar rămâme uşor de recunoscut. De la M1 Procar şi i4 M50 până la XM Concept: BMW M este definit printr-o gamă largă de faţete. Ceea ce îi uneşte pe pasionaţi şi proprietari, în ciuda tuturor diferenţelor, este această caracteristică principală pe care se concentrează şi campania: a fi BMW M înseamnă întotdeauna diferit, unic şi mereu împingând limitele.
Campania 50 de ani este împărţită în patru capitole, fiecare dintre acestea fiind activat pe o perioadă de un trimestru. În timp ce primul capitol, "Huddle Speech", anunţă tema de bază a primei jumătăţi de secol a BMW M, al doilea va fi în principal despre istoria de 50 de ani a BMW M în motorsport. Al treilea capitol se ocupă de electrificare, în timp ce al patrulea se concentrează pe stilul de viaţă unic. Pe parcursul anului, BMW M GmbH va prezenta o serie de automobile noi spectaculoase. În plus, marca va fi prezentă la numeroase evenimente internaţionale majore. "Logo-ul aniversar BMW Motorsport", dezvăluit recent, este doar una dintre multele surprize pentru comunitatea globală BMW M.
Prin patrimoniul său, BMW M priveşte spre viitor
Comunicarea vastă cu ocazia celei de-a 50-a aniversări priveşte retrospectiv şi asupra istoriei de neegalat a experienţelor, realizărilor şi succeselor BMW M GmbH în segmentul de performanţă şi înaltă performanţă. Un exemplu în acest sens este campania digitală "Only in M Town" din 2018, care a fost construită în spiritul aceleiași idei puternice de comunitate.
Dar BMW M nu se mulţumeşte cu o tradiţie şi o istorie foarte valoroasă. Utilizează această putere pentru transformarea sa viitoare. După cum sugerează deja următoarele trei capitole ale campaniei, BMW M este orientat către performanţe noi, electrificare şi stilul de viaţă BMW M tipic. Pentru că BMW M este şi va rămâne Ultimate Driving Machine. După o jumătate de secol şi în viitor.
Link spre filmul de campanie: https://youtu.be/Jt_JL29K6Us.