PressClub Romania · Article.
Profil mai clar, caracter autentic: noile modele MINI Edition
Wed Feb 09 00:01:00 CET 2022 Dosar de presă
Toate modelele vor fi lansate împreună în martie 2022: Resolute Edition pentru MINI Hatch 3 uşi şi 5 uşi şi MINI Cabriolet, Untold Edition pentru MINI Clubman şi Untamed Edition pentru MINI Countryman. Designul exclusiv şi caracteristicile de echipare oferă o charismă inconfundabilă.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. MINI ridică plăcerea de a conduce, designul expresiv, calitatea premium şi stilul individual la un nou nivel prin noile ediţii speciale pentru primăvara anului 2022. MINI are o tradiţie specială în lansarea unor tradiţii speciale care completează opţiunile de personalizare fără rival în segment şi asigură un nivel individualizare fără rival. Pentru prima dată, toate modelele actuale ale producătorului britanic de maşini premium vor fi lansate în acelaşi timp într-o ediţie specială specifică. Din martie 2022, MINI Hatch 3 uşi, MINI Hatch 5 uşi şi MINI Cabriolet vor fi lansate ca Resolute Edition. Această ediţie este disponibilă şi pentru MINI Cooper SE. MINI Clubman Untold Edition şi MINI Countryman Untamed Edition vor fi lansate în paralel.
Aceste ediţii speciale pot fi comandate şi în România, cu un pachet de opţiuni bogat şi elemente de individualizare multiple. Resolute Edition este dispomibil de la 4444 Euro cu TVA, în funcţie de motorizare şi model, Untamed Edition de la 4343 Euro cu TVA, în timp ce Untold Edition disponibl de la 3131 Euro cu TVA.
Ediţiile speciale au personalităţi autentice, fiecare având un caracter distinctiv aparte. Designul exclusiv şi precis coordonat şi caracteristicile de echipare subliniază elementele caracteristice ale fiecărui model. Resolute Edition evidenţiază în mod clar individualitatea, stilul tradiţional, încrederea în sine a originalului în segmentul premium al acestei clase de automobile.
Calităţile versatile ale MINI Clubman, în combinaţie cu designul său elegant şi conceptul unic de caroserie, sunt evidenţiate în mod deosebit de intens de Untold Edition. Ca Untamed Edition, MINI Countryman îşi consolidează profilul de partener perfect pentru a evada spontan în aventuri dincolo de graniţele oraşului. Fiecare ediţie specială are propriile caracteristici specifice modelului, cu finisaje deosebit de atractive pentru culoarea caroseriei şi jante din aliaj, design interior de înaltă calitate şi elemente decorative exclusive pentru exterior şi interior.
În plus, clienţii pot configura noile automobile ediţie MINI şi pentru a se potrivi nevoilor şi cerinţelor lor personale. Caracteristicile de echipare pot fi combinate, de exemplu, cu pachetele Comfort, Driver Assistance şi Connected specifice modelului. Opţiuni individuale precum transmisia sport Steptronic, şasiul adaptiv, sistemul de difuzoare Harman Kardon HiFi sau acoperişul panoramic din sticlă sunt de asemenea disponibile.
MINI Resolute Edition: bucurie pură la volan, charisma inegalabilă
În calitate de original al segmentului premium al clasei mici, MINI combină o propulsie fascinantă cu o imagine distinctă şi inedită,. Acesta este motivul pentru care MINI se bucură de o poziţie unică într-un segment competitiv. MINI Hatch 3 uşi, cu conceptul său clasic de caroserie, dar şi MINI Hatch 5 uşi, cu funcţionalitatea sa extinsă, reprezintă mobilitatea urbană orientată spre experienţă în secolul XXI. MINI Cooper SE combină stilul originalului cu plăcerea de a conduce fără emisii la nivel local. În plus, MINI Cabriolet completează imaginea inconfundabilă a mărcii cu o prezenţă fresh, extravagantă şi plină de tinereţe.
Resolute Edition este disponibilă pentru MINI Cooper 3 uşi, MINI Cooper S 3 uşi, MINI Cooper 5 uşi şi MINI Cooper S 5 uşi. Este disponibil şi împreună cu modelul electric MINI Cooper SE. Clienţii se pot bucura de plăcerea condusului unui în MINI Cooper Cabriolet şi MINI Cooper S Cabriolet în stilul exclusiv Resolute Edition.
Caracteristici de design şi combinaţii de culori atrăgătoare
Designul exclusiv şi echiparea Resolute Edition consolidează caracteristicile distinctive ale modelelor MINI şi le combină cu accentuări de design moderne, de înaltă calitate. Caracteristicile de design exterior includ atât o schemă de culori în stil tradiţional, cât şi elemente necromate, eliminarea cromului reprezentând o altă contribuţie la dezvoltarea durabilă.
Varianta Rebel Green semnalează sportivitate pură; anterior, aceasta a fost rezervată exclusiv sportivului de top MINI John Cooper Works. Este combinat cu un finisaj Pepper White al plafonului şi capace Pepper White ale oglinzilor exterioare pentru MINI Hatch 3 uşi şi MINI Hatch 5 uşi. La MINI Cabriolet Resolute Edition, soft topul moale acţionat electric şi capacele oglinzilor exterioare sunt finisate în negru.
Caracteristicile de design emblematice sunt finisate în nuanţa exclusivă Resolute Bronze. Acestea se regăseşte pe contururile farurilor, grila radiatorului şi stopuri, semnalizatoare laterale de pe aripile faţă, mânerele uşilor şi al hayonului şi, la MINI Cooper S, pe prizele de aer din spoilerul faţă şi capacul rezervorului de combustibil. Logourile mărcii şi inscripţia modelului oferă un contrast atractiv, la fel cum face şi cadrul interior al grilei radiatorului, ornamentul ţevii de eşapament a sistemului de evacuare şi bara orizontală a grilei radiatorului de la MINI Cooper S - toate în Piano Black. MINI Hatch 3 uşi şi MINI Hatch 5 uşi în Resolute Edition dispun şi de o bandă neagră de-a lungul marginii inferioare a geamurilor.
Atât benzile de capotă, cât şi panourile pragului prezintă un model de linii paralele cu un gradient de culoare între nuanţe de auriu deschis şi închis, precum şi inscripţia "RESOLUTE". Designul asimetric le oferă un aspect deosebit de înaltă calitate şi neconvenţional în stilul caracteristic MINI. Aspectul sportiv este completat de jante de 18 ţoli, din aliaj, cu design Pulse Spoke Black. MINI Cooper SE dispune de jante de 17 ţoli, din aliaj, cu design Electric Collection Spoke. Ca alternativă, pentru toate modelele sunt oferite jante de 17 ţoli, din aliaj, cu design Tentacle Spoke Black.
Exclusivitatea interiorului este accentuată de scaunele sport din ţesătură/piele Black Pearl/Light Checkered, care sunt combinate cu cotiere negre şi role pentru genunchi. Această schemă de culori se armonizează perfect cu finisajul Rebel Green de exterior şi cu caracteristicile de design exterior negru şi auriu. De asemenea, varianta MINI Yours Leather Lounge este disponibilă opţional în Carbon Black, cu un motiv Union Jack perforat pe tetiere. Volanul sport din piele Nappa poartă o emblemă ediţie pe braţul inferior, iar tapiţeria acoperişului modelelor MINI Hatch 3 uşi şi MINI Hatch 5 uşi este în antracit.
Similar cu opţiunile de scaune disponibile, suprafeţele interioare create special pentru Resolute Edition subliniază stilul premium al maşinilor. Liniile paralele şi uniform curbate într-o nuanţă deschisă de auriu formează un model elegant cu dungi pe fundalul negru al suprafeţelor. În acelaşi timp, ele preiau structura benzilor de capotă. Caracteristicile specifice de design sunt puse în scenă cu ajutorul pachetului de lumini, ale cărui blocuri optice LED asigură o iluminare interioară ţintită, precum şi cu Ambient Light, care include şi un inel gravat cu laser pentru instrumentul central, conducte de lumină în uşi şi habitaclu. precum şi mânere ale uşilor şi zone de intrare ale uşilor iluminate. În plus, MINI Driving Modes fac parte din pachetul de echipare pentru Resolute Edition.
Caracteristicile exclusive de design ale Resolute Edition alcătuiesc un pachet atent conceput pentru un stil exterior şi interior premium. De asemenea, se leagă în mod deosebit de armonios cu limbajul de design clar şi purist MINI.
Cea mai recentă generaţie a sistemului de operare MINI optimizează controlul rapid şi intuitiv al funcţiilor automobilului, programului audio, comunicaţiilor, navigaţiei şi aplicaţiilor. Widgeturile live de pe afişajul tactil de 8,8 ţoli (22,35 cm) al instrumentului central sunt folosite pentru a activa elementul de meniu dorit, care poate fi selectat cu o mişcare de glisare similară cu cea de pe un smartphone.
MINI Untold Edition: discreţie sportivă
MINI Clubman este un fenomen excepţional în segmentul compact premium. Interpretarea sa modernă a conceptului clasic de shooting-brake combină tradiţia şi discreţia cu caracteristici progresive şi orientate spre lifestyle. Conceptul unic al caroseriei cu patru uşi, o linie deosebit de lungă a acoperişului şi uşile divizate din spate, formate din două aripi cu deschidere laterală, conferă MINI Clubman nu numai un aspect extravagant, ci şi un grad ridicat de funcţionalitate. Interiorul său oferă locuri pentru cinci persoane şi un volum de depozitare generos, variabil, care poate fi extins de la 360 la până la 1.250 de litri.
Untold Edition subliniază rolul MINI Clubman ca individualist elegant în clasa lui într-o manieră exclusivistă. Rafinamentul superior al designului său este combinat cu un aspect sportiv puternic într-un mod nou. Untold Edition este disponibilă pentru cinci variante de model. Gama include MINI Cooper Clubman, MINI Cooper S Clubman, MINI Cooper D Clubman şi MINI Cooper SD Clubman. În plus, sportivul MINI John Cooper Works Clubman de 225 kW/306 CP este disponibil şi el ca Untold Edition.
Dotări distinctive ale caroseriei, design interior elegant
Aspectul inconfundabil al MINI Clubman este subliniat de caracteristicile specifice de design ale Untold Edition pentru a-i conferi o prezenţă charismatică. Vopseaua metalizată Sage Green, disponibilă pentru prima dată la MINI Clubman, şi designul distinctiv al spoilerului faţă şi difuzorului spate, inspirat de kitul aerodinamic John Cooper Works, oferă un aspect sportiv elegant. Contururile MINI emblematice de pe secţiunile inferioare ale caroseriei nu sunt negre, ca de obicei, ci, în premieră, într-o nuanţă închisă de verde. Cele cinci benzi sport înguste, paralele, care trec central pe capotă şi pe plafon sunt tot caracteristici specifice ale Untold Edition. Semnalizatoarele laterale, fabricate printr-un proces de imprimare 3D de înaltă calitate, au un model specific de dungi. Această grafică exclusivă apare şi în logo-ul proiectat din oglinzile exterioare şi pe ornamentele pragurilor.
Jantele de 18 ţoli, din aliaj, cu design Untold Spoke cu suprafeţe bicolore în combinaţia Jet Black/Refined Brass, au fost dezvoltate şi ele exclusiv pentru automobilele ediţie. Schema de culori, care se bazează pe alamă rafinată, este folosită şi pentru conturul grilei radiatorului şi bara transversală a grilei la modelele MINI Cooper S Clubman, MINI Cooper SD Clubman şi MINI John Cooper Works Clubman, precum şi pentru inscripţia "Clubman" pe uşile divizate din spate. Opţional este disponibil un finisaj cu vopsea neagră pentru acoperiş şi capacele oglinzilor exterioare. Echiparea Piano Black de exterior - cu mânere ale uşilor, ţevi de eşapament, sigle MINI şi inscripţie de model în negru - este o parte integrantă a Untold Edition.
Scaunele sport din versiunea exclusivă MINI Yours Leather Lounge Sage Green transferă caracterul exterior puternic în interiorul automobilelor ediţie. Cusăturile şi vipuştile de culoare deschisă, precum şi inserţiile textile în zonele superioare şi exterioare ale spătarelor scaunelor creează un aspect deosebit de elegant al suprafeţei scaunului. Alternativ, scaunele sport sunt disponibile şi în varianta MINI Yours Leather Lounge Carbon Black. În cockpit, sunt combinate benzi de accent iluminate în Sage Green şi suprafeţe interioare proiectate exclusiv, cu un model subtil în dungi şi o schemă coloristică verde. O altă accentuare vizuală elegantă o reprezintă contururile orificiilor de aer în Refined Brass. Braţul inferior al volanului sport îmbrăcat în piele Nappa, precum şi covoraşele au o emblemă Edition.
MINI Clubman Untold Edition oferă şi echipamente de înaltă calitate, pe lângă caracteristicile de design exclusive. Dincolo de echiparea standard a modelului compact premium, acesta include şi faruri LED adaptive, pachetul MINI Excitement şi MINI Driving Modes, precum şi tapiţeria antracit a plafonului şi pachetul de lumini interioare.
MINI Untamed Edition: gata pentru aventuri dincolo de limitele oraşului
Cel mai mare model din gama MINI este şi cel mai versatil: MINI Countryman s-a impus în segmentul compact premium ca un polivalent deosebit de elegant. Patru uşi, un hayon mare, cinci locuri şi un interior extrem de variabil, cu un volum al portbagajului ce variază între 450 şi 1.390 de litri, asigură un grad ridicat de versatilitate. Tracţiunea integrală ALL4 opţională distribuie puterea după cum este nevoie, în orice condiţii meteorologice şi de drum. MINI Countryman gestionează traficul urban de zi cu zi la fel de sigur ca şi excursiile care îl duc pe teren neasfaltat.
De asemenea, joacă un rol de pionierat pe drumul spre o mobilitate durabilă. MINI Cooper SE Countryman ALL4 oferă plăcere de a conduce fără emisii la nivel local în traficul urban şi nu numai, datorită propulsiei plug-in hybrid. Autonomia sa electrică, determinată în ciclul de testare WLTP, este de până la 51 de kilometri.
Caracterul exploratorului şi aventurierului este subliniat şi mai intens cu noua Untamed Edition pentru MINI Countryman. Designul exclusiv şi caracteristicile de echipare ale automobilelor ediţie evidenţiază aspectul robust şi potenţialul off-road. Untamed Edition este disponibilă pentru MINI Cooper Countryman, MINI Cooper S Countryman, MINI Cooper D Countryman şi MINI Cooper SD Countryman, precum şi pentru modelul plug-in hybrid MINI Cooper SE Countryman ALL4.
Aspect robust, detalii exclusive
Datorită designului său exterior orientat în mod special către versatilitatea robustă, MINI Countryman Untamed Edition te încurajează mai mult ca niciodată să ieşi în natură şi să explorezi în mod spontan drumuri şi poteci complet noi. Nu numai vopseaua metalizată exclusivă Momentum Gray îi conferă acestui MINI Countryman un aspect unic, ci şi aspectul exterior MINI ALL4, ale cărui elemente ornamentale specifice sunt finisate tot în culoarea caroseriei. Schema de culori armonioasă subliniază limbajul clar de design al exteriorului MINI Countryman. Atât conturul prizei inferioare de aer, inclusiv apărătoarea recomandată, cât şi inserţiile perdelei de aer din spoilerul faţă, precum şi pragurile laterale, inserţiile reflectorizante şi inserţia inferioară din difuzorul spate sunt vopsite în Momentum Gray metalizat. Iar o privire asupra siglelor mărcii MINI de pe capotă şi hayon dezvăluie că inscripţia neagră şi elementele grafice ale emblemei sunt combinate şi cu un fundal în culoarea caroseriei.
Patru benzi diagonale, fiecare în Frozen Bluestone, în zona inferioară a uşilor arată că această maşină este gata să parcurgă orice drum sau potecă. Jantele de 18 ţoli, din aliaj, cu design Untamed în două tonuri, cu suprafeţe lustruite, au fost dezvoltate exclusiv pentru automobilele ediţie. Pe lângă acoperiş şi capacele oglinzilor exterioare, şinele de plafon şi carcasele farurilor de la MINI Countryman Untamed Edition sunt finisate tot în negru. Opţiunea Piano Black pentru exterior, care este inclusă şi ea în gama de echipamente a automobilelor ediţie, adaugă alte caracteristici negre de design: contururile grilei radiatorului, farurile, stopurile şi semnalizatoarele laterale, mânerele uşilor, ornamentele ţevilor de eşapament, inscripţia modelului şi, dacă este echipat corespunzător, emblemele ALL4 de pe aripile faţă.
La fel ca pragurile uşilor, semnalizatoarele laterale prezintă un model grafic inspirat de un peisaj montan şi inscripţia "Untamed". Inscripţia corespunzătoare este prezentată şi pe geamurile laterale din spate. Pe lângă încrustaţiile şi plăcile de suport ale semnalizatoarele laterale, sigla E de pe hayonul modelului plug-in hybrid MINI Cooper SE Countryman ALL4 este tot în Frozen Bluestone.
Nuanţele de verde şi albastru, inspirate de natură, domină designul interior pentru MINI Countryman Untamed Edition. Culoarea exclusivă Highland Green este combinată cu cusături de contrast în albastru şi verde pe suprafeţele scaunelor sport în finisaj MINI Yours Leather Lounge. Alternativ, este disponibil şi ornamentul MINI Yours Leather Lounge Carbon Black. Elementele decorative iluminate în Frozen Bluestone sunt imprimate cu un model de peisaj asemănător cu al ornamentelor pragurilor uşilor. Pentru prima dată, o grafică la scară largă serveşte ca motiv în această zonă a interiorului în locul unei structuri uniforme. Un efect suplimentar este obţinut prin inscripţia "Untamed" vizibilă în designul de noapte. Benzile de accent din cockpit şi de pe consola centrală sunt vopsite în Frozen Blue metalizat, benzile ornamentale ale uşilor în Arctic Silver metalizat, iar contururile gurilor de ventilaţie în negru lucios.
În plus, modelul ediţie MINI Countryman prezintă embleme cu inscripţia "Untamed" pe scaune, pe braţul inferior al volanului sport îmbrăcat cu piele Nappa, pe covoraşele cu un model peisaj în relief tridimensional în stilul pragurilor şi ornamentelor decorative şi pe căptuşeala antracit a acoperişului. Grafica caracteristică a peisajului montan împodobeşte într-o formă stilizată şi insignele discrete din zona exterioară a spătarelor scaunelor. MINI Countryman Untamed Edition include şi pachetul Light, pachetul MINI Excitement şi MINI Driving Modes.