PressClub Romania · Article.
BMW va lansa o nouă reclamă în timpul Super Bowl, cu Arnold Schwarzenegger, Salma Hayek Pinault şi noul Sports Activity Vehicle electric, BMW iX
Wed Feb 09 03:00:00 CET 2022 Comunicat de presă
Conceput de Goodby Silverstein & Partners şi regizat de Bryan Buckley, spotul de 60 de secunde va fi difuzat în a treia pauză publicitară a primei reprize. +++ Luna viitoare, BMW va lansa două automobile electrice în SUA - BMW iX, model Sports Activity Vehicle, şi BMW i4, un gran coupé cu patru uşi.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/Woodcliff Lake. BMW va lansa o nouă reclamă de 60 de secunde în timpul Super Bowl de duminică, 13 februarie 2022, pentru a-şi prezenta noul model electric BMW iX, care soseşte în SUA luna viitoare. Spotul se bucură de prezenţa legendarului actor Arnold Schwarzenegger şi a actriţei nominalizate la Premiul Oscar Salma Hayek Pinault, şi a fost regizat de regizorul nominalizat la Premiul Oscar Bryan Buckley. Spotul va fi difuzat în a treia pauză publicitară a primului sfert de joc.
Schwarzenegger joacă rolul lui Zeus, zeul grec care controlează fulgerul, iar Hayek Pinault o interpretează pe soţia sa, Zeiţa Hera, în timp ce se retrag de pe Muntele Olimp spre o viaţă liniştită în Palm Springs (California). Cu toate acestea, monotonia pensionării îl apasă rapid pe Zeus, care devine frustrat de luptele sale cu electronicele pământeşti şi de solicitările constante ale vecinilor săi muritori de a-şi încărca maşinuţele electrice de golf şi maşinile de tuns gardul viu. Totodată, Hera, eroul poveştii, s-a adaptat pe deplin şi înfloreşte la pensie. În efortul de a aduce ceva entuziasm în viaţa lui Zeus, ea îi dăruieşte un BMW iX electric, care ajută rapid la reaprinderea mojo-ului electric al soţului ei. Spotul se încheie cu fericitul cuplu care călătoreşte cu noul lor BMW iX către "Electric Avenue" a lui Eddy Grant, în timp ce Zeus îşi foloseşte energia electrică pentru a schimba semafoarele în verde.
"Mobilitatea electrică se află în centrul mărcii BMW", a declarat Jens Thiemer, vicepreşedinte executiv al BMW AG pentru clienţi şi marcă. "Nu există loc mai bun pentru a face această declaraţie decât în faţa uneia dintre cele mai mari audienţe de televiziune din lume, unde telespectatorii se uită în egală măsură pentru reclame şi pentru joc. Cu Arnold şi Salma, putem arăta lumii noul BMW iX într-un mod memorabil şi de impact."
"Umorul stă în acest zeu legendar care foloseşte fulgerul, care ar trebui să fie indestructibil, luptându-se cu electronicele de zi cu zi", a spus Schwarzenegger. "Abia atunci când soţia lui genială îi oferă cadou un BMW iX electric, Zeus este lovit de forţa imensă a electricităţii şi este complet întinerit."
Spotul a fost conceput de către principala agenţie de creaţie a BMW din SUA, Goodby Silverstein & Partners, şi a fost regizat de Bryan Buckley, de două ori nominalizat la Premiul Oscar, foarte apreciat pentru munca sa la peste 65 de reclame pentru Super Bowl. Reclama marchează şi debutul lui Hayek Pinault într-un spot la Super Bowl şi prima dată când ea şi Schwarzenegger au jucat împreună într-un reclamă naţională.
"Aceasta este prima mea reclamă pentru Super Bowl - şi prima dată când interpretez o zeiţă greacă", a spus Hayek Pinault. "75% din deciziile luate într-o căsătorie cu privire la unde se cheltuiesc banii sunt luate de femei, iar în această reclamă, femeia este cea care decide maşina potrivită pentru a-şi readuce soţul pe drumul cel bun. Desigur, reclama este distractivă, dar există şi un adevărat adevăr uman în ea."
"Am făcut 60 de spoturi pentru Super Bowl, unele chiar ciudate. Niciodată nu am avut staruri mai mari decât aceştia doi", a spus regizorul Bryan Buckley. "Când am văzut pentru prima dată numele lui Schwarzenegger pe scenariu, am acceptat imediat. Iar Salma - nu există actriţă mai importantă decât ea. Este un film în 60 de secunde şi este pe cea mai mare platformă."
"Depăşind sportul, acest eveniment anual emblematic nu este doar un joc care decide o campioană. Este un fenomen cultural în care spectatorii acordă şi mai multă atenţie atunci când acţiunea de pe teren se opreşte", a declarat Rich Silverstein, cofondator şi copreşedinte al Goodby Silverstein & Partners. "Există o singură persoană pe planetă care ar putea spune că este Zeus şi acesta este Arnold. Şi există o singură marcă care merită să fie numită Ultimate Electric Driving Machine, iar aceasta este BMW. Trebuia să prezentăm acest lucru într-un mod maiestuos şi asta facem la 13 februarie."
Conceput pentru a oferi mai mult decât mobilitate muritorilor, BMW iX reuneşte a cincea generaţie de tehnologie BMW eDrive cu cele mai recente dezvoltări ale companiei în domeniile designului, conectivităţii, serviciilor digitale şi dezvoltării durabile. Cu 516 CP şi un timp de numai 4,6 secunde pentru sprintul 0-100 km-h, BMW iX oferă o experienţă de condus captivantă, cu o autonomie electrică estimată EPA de până la 521 km şi cea mai recentă tehnologie în automobil, inclusiv conectivitate 5G, un ecran central curbat - care uneşte afişajul de informaţii de 12,3 ţoli (31,24 cm) cu un afişaj de control central de 14,9 ţoli (37,85 cm) - şi debutul BMW iDrive 8, cel mai recent sistem de interfaţă de utilizator al companiei.
"Acesta este un eveniment de vârf în SUA şi scena perfectă pentru a prezenta BMW iX clienţilor noştri", a declarat Uwe Dreher, vicepreşedinte de marketing al BMW of North America. "Am înregistrat deja un număr semnificativ de precomenzi atât pentru BMW iX, cât şi pentru BMW i4 şi nivel impresionant de entuziasm pentru aceste două noi automobile electrice."
Alături de BMW iX, BMW va lansa luna viitoare în SUA şi BMW i4, un gran coupé electric cu patru uşi, moment în care compania face un pas major către obiectivul declarat ca 50% din vânzările globale să fie reprezentat de automobile electrice până în 2030.
Ultima reclamă pentru Super Bowl a BMW a apărut în 2015 şi i-a prezentat pe Katie Couric şi Bryant Gumbel în timp erau surprinşi de primul automobil electric de producţie al BMW, BMW i3. BMW i3 a fost un pionier al mobilităţii electrice, iar ulterior a devenit unul dintre cele mai bine vândute automobile electrice premium din lume.