Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Racing League Romania: O victorie a lucidității pentru echipajul Adevărul Auto pe Autodromo Enzo e Dino Ferrari

Patru combatanți s-au implicat în lupta pentru victorie în cursa de două ore de la Imola, care a depășit cota de participare, dar și de spectaculozitate, etalată în etapa de deschidere de la Kyalami. Incidentele și penalizările au decis câștigătorii, perechea formată din Sebastian Apostol și Dragoș Simion (#92 Adevărul Auto) promovând trei poziții pe fondul erorilor comise de adversari.

Racing League Romania
·
More BMW Motorsport
·
Esports
·
BMW M Motorsport
·
Sim Racing
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

București, 25 ianuarie. La finele cursei din Africa de Sud campionii en-titre au început să pună în aplicare planul unei revanșe. Revenirea lui Victor Taraș la comenzi a fost de bun augur, acesta contribuind la stabilirea timpului de pole position. Startul impecabil al coechipierului Mihai Șuțeanu i-a asigurat acestuia o perioadă de liniște, singurul care a rămas aproape fiind Victor Nicolae (100% Sport). Însă, cum recordul de participare a fost încă o dată bătut la început de 2022 odată cu calificarea a nu mai puțin de 44 de mașini pentru această rundă, n-a durat mult până când liderii au dat de trafic.

Un moment fierbinte al pilotului Walk Racing în Variante Alta i-a atras acestuia o sancțiune de 15 secunde, care a trimis BMW-ul #1 în mijlocul duelului dintre Aqirys Racing și Adevărul Auto ce animase prima oră de concurs. Sebastian Apostol a preluat mașina de la Dragoș Simion și a venit lansat către șicana Tamburello, depășindu-l pe Taraș când acesta ieșea de la boxe. Alex Cascatău n-a putut evita apoi un ușor contact cu Taraș în acul de păr Tosa, fiind penalizat cu 20 de secunde pentru întârzierea provocată adversarilor. De toate acestea ar fi putut profita învingătorii de la Kyalami, însă Victor Nicolae a întârziat frânarea pe linia standurilor și viteza excesivă a condus la un verdict dur: stop&go de 30 de secunde.

Astfel, în fruntea cursei a fost promovat echipajul Adevărul Auto, care a mai trecut prin emoții în ora a doua în momentul în care Apostol a văzut negru în fața ochilor timp de câteva clipe din pricina unei probleme hardware, fiind nevoit să piloteze de parcă ar fi fost legat la ochi, conform indicațiilor venite din cască de la coechipier. Ulterior, s-a confruntat cu emoția unui duel cu Cascatău, care era motivat să încerce să pună distanță pentru a compensa secundele de penalizare ce l-au aruncat pe poziția a treia la final, în urma lui Apostol și Taraș. Cum echipajul 100% Sport nu a putut recupera mai mult decât până pe poziția a șasea prin Andrei Miclea, s-a produs și rocada în clasamentul general între cele două perechi aliniate de FC Rapid 1923 eSports, club ce-și păstrează primul loc în ierarhia specifică.

Echipajul Textar eSports format din Mihai Belașcu și Bogdan Honțaru s-a impus pentru a doua oară la rând la categoria Pro-Am, în timp ce Mihai Zaharia și Răzvan Pahonțu (ROED Racing) au sărbătorit primul succes la categoria Am. Dragoș Simion a preluat conducerea în clasamentul piloților licențiați de la Victor Nicolae. Căderea steagului în carouri nu a reprezentat finalul și pentru oficialii campionatului, care au deliberat varii spețe referitoare la comportamentul pe pista virtuală și în afara acesteia, cu scopul de a defini cât mai precis ceea ce este acceptabil într-o comunitate în continuă creștere.

Următoarea etapă a RLR BMW GT Challenge va avea loc pe 6 februarie pe varianta de Grand Prix a circuitului de la Nurburgring. Cursa de la Imola poate fi revăzută pe canalul de Youtube al BMW România: https://www.youtube.com/watch?v=TJ9Uyd9fCqY  

Clasamente

Clasament general

  1. Adevărul Auto (Apostol/Simion) 43
  2. 100% Sport (Nicolae/Miclea) 33
  3. Walk Racing (Șuțeanu/Taraș/Moldovan) 33
  4. Textar eSports (Honțaru/Belașcu) 24
  5. Aqirys Racing (Berindea/Cascatău) 17

 

Cluburi

  1. FC Rapid 1923 eSports (Nicolae/Apostol/Simion/Miclea) 76
  2. Alex Cascatău Digital Motorsport (Berindea/Cascatău/Honțaru/Belașcu) 41
  3. Walk Racing eSports (Șuțeanu/TarașMoldovan/Dranca/Neg) 33

 

PRO-AM

  1. Textar eSports (Honțaru/Belașcu) 50
  2. RavenSpeed Racing (Oprea/Pașa) 27
  3. Racelogic (Mihai/Feher) 26

 

AM

  1. VSG Racing (Grama/Dăscălescu) 43
  2. ROED Racing (Zaharia/Pahonțu) 37
  3. OOPT Racing (Moș/Serghe) 18

 

Licențiați

  1. Dragoș Simion 43
  2. Victor Nicolae 37
  3. Mihai Șuțeanu 33

 

 

Parteneriatul cu BMW România continuă în 2022

Racing League Romania a venit în întâmpinarea comunității de sim racing cu sezoane regulate în 2020 și 2021, precum și cu alte evenimente speciale alături de organizatorii Bucharest Gaming Week. Întrecerile au fost difuzate în direct pe pagina de Facebook BMW Romania. 2021 a adus tranziția către platforma Assetto Corsa Competizione, primul sezon al RLR în acest mediu desfășurându-se cu BMW M4 GT4, iar al doilea cu modele de categoria GT3. Noua campanie a început în ianuarie 2022, întregul pluton descoperind noul BMW M4 GT3, vârful de lance al diviziei BMW Motorsport.

Profilurile protagoniștilor din RLR, precum și clasamentele actualizate și toate informațiile complementare despre competiția virtuală sunt disponibile în secțiunea dedicată de pe site-ul BMW România: bit.ly/BMW_eSports.

West Competition Racing este promotorul campionatului Racing League Romania.

 

Parteneri: BMW România, Logitech G, Smart Driving, Aqirys, Textar, MotorPark România, Racing Sim.

Parteneri media: Adevărul Auto, Newsweek, 100% Sport, Bucharest Gaming Week, RallyMax, simrace.ro, DesignMe, The Car Guys.

Screenshots: Alex Poamă, Sebastian Apostol, Alex Cascatău, Lucian Chirvase.

 

Mai multe despre Racing League Romania: facebook.com/Racingleague.Romania.

Pagina de Facebook BMW Romania: facebook.com/BMW.Romania

 

Comunicat remis de agenția West Competition Racing Promotion

 

Alexandru Șiclovan

+40729476569

alexandru@westcompetition.ro

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Login

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Login