Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Mai mult de 15% din automobilele MINI noi sunt deja electrificate la nivel global; cifre record în România

De la lansarea pe piaţă, peste 30.000 de unităţi ale modelului complet electric MINI Cooper SE au fost vândute deja în întreaga lume. Modelul plug-in hybrid MINI Cooper SE Countryman ALL4 subliniază, de asemenea, entuziasmul din ce în ce mai mare pentru distracţia durabilă la volan, cu cifre de vânzări în continuă creştere. 1 din 4 modele vândute de marcă în România – MINI Electric, una din cele mai bune performanţe din lume şi de două ori mai bine decât media globală.

MINI Electric Racing
·
#RacingMIMI
·
MINI Electric
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Bucureşti/München. La începutul deceniului următor, MINI va deveni un brand complet electric. În drumul spre acea transformare majoră, tot mai mulţi clienţi din întreaga lume devin entuziasmaţi de modelele MINI electrificate. În prima jumătate a anului 2021, ponderea acestor automobile în totalul vânzărilor globale ale mărcii premium britanice a crescut deja la peste 15%. În total, MINI a vândut în întreaga lume 157.799 de automobile din ianuarie până în iunie 2021, depăşind cu 32,6% rezultatul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

Vânzările globale totale de automobile MINI cu sisteme de propulsie electrificate s-au ridicat la 23.777 de unităţi în prima jumătate a anului 2021. Cel mai important automobil pentru distracţie la volan fără emisii la nivel local se dovedeşte a fi MINI Cooper SE, cu 13.454 de unităţi vândute între ianuarie şi iunie 2021. Un total de 31.034 de unităţi ale primului model MINI complet electric au fost deja livrate între lansarea sa pe piaţă anul trecut şi sfârşitul lunii iunie 2021 la nivel global.

 

Sarcina de a convinge grupuri ţintă suplimentare de plăcere unui condus durabil este preluată de MINI Cooper SE Countryman ALL4. Modelul plug-in hybrid din segmentul compact premium a crescut cifrele sale de vânzări la 10.323 de unităţi în primele şase luni ale anului 2021.

 

"MINI a susţinut întotdeauna soluţiile inteligente şi eficienţa şi, prin urmare, se potriveşte perfect şi pentru mobilitatea electrică", spune Bernd Körber, directorul mărcii MINI. "Pur şi simplu, plăcerea condusului urban şi mobilitatea locală fără emisii se potrivesc ideal. Şi clienţii noştri simt acest lucru."

 

Cu motorul său electric de 135 kW/184 CP şi agilitatea tipică a mărcii, MINI Cooper SE îmbogăţeşte lumea mobilităţii electrice cu un sentiment de go-kart în stilul inconfundabil al mărcii. Autonomia cuprinsă între 203 şi 234 de kilometri, aşa cum este determinată de ciclul de testare WLTP, permite, de asemenea, distracţia de condus tipică MINI dincolo de limitele oraşului. MINI Cooper SE Countryman ALL4 este şi mai versatil prin sistemul său de propulsie care constă dintr-un motor termic şi un motor electric, care împreună generează o putere de 162 kW/220 CP. Modelul plug-in hybrid are o autonomie electrică de până la 59 de kilometri conform WLTP - suficient, de exemplu, pentru a parcurge zilnic distanţa dintre domiciliu şi locul de muncă - cu zero emisii locale.

 

Cu aceste calităţi, ambele modele au contribuit la un început extrem de reuşit pentru transformarea mărcii MINI spre mobilitate electrică. Pieţele auto din Germania şi Marea Britanie se numără printre regiunile de vânzări în care fanii MINI sunt deosebit de entuziasmaţi de condusul fără emisii locale. În Germania, 6.324 de unităţi MINI Cooper SE şi MINI Cooper SE Countryman ALL4 au fost vândute din ianuarie până în iunie 2021. Acest lucru corespunde cu puţin sub 30% din totalul vânzărilor MINI din Germania în această perioadă. Din acest motiv, piaţa germană este de departe cea mai mare piaţă pentru modelele MINI electrificate. Pe locul al doilea în acest clasament se află Marea Britanie. Acolo, automobilele electrificate au reprezentat 17,4% din totalul vânzărilor MINI din Regatul Unit în prima jumătate a anului 2021. Un total de 4.027 de unităţi din ambele modele au fost vândute în Marea Britanie.

 

În procent din totalul livrărilor, România este unul din liderii electrificării MINI la nivel global, cu unele din cele mai bune rezultate la nivel global şi cea mai bună performanţă din regiune: 1 din 4 automobile livrate în prima jumătate a acestui an este MINI Cooper SE, în timp ce aproape 1 din 3 modele sunt electrificate (electrice şi plug-in hybrid). Astfel, dintr-un total de 144 modele MINI vându-te la nivel naţional, 35 sunt modele electrice MINI Cooper SE şi 10 sunt plug-in hybrid MINI Cooper SE Countryman.

 

De altfel, cu proiectul MINI Electric Racing, România a adus pentru prima dată în istorie un MINI electric într-o competiţie de motorsport, demonstrând că şi în format electric marca îşi păstrează dinamismul şi plăcerea de a conduce.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare