PressClub Romania · Article.
Primul BMW iX
Wed Jun 02 00:01:00 CEST 2021 Dosar de presă
Pentru a inova este necesar să te eliberezi de orice restricţii. BMW i este divizia BMW care are independenţă totală. Pentru BMW i am abordat materiale noi, am dezvoltat soluţii şi procese de fabricaţie noi, am inovat în ceea ce priveşte concepte de automobil şi soluţii de sisteme de propulsie. Modelele BMW i sunt adevărate concept car-uri produse în serie, iar tehnologia dezvoltată pentru BMW i este ulterior preluată de înteraga gamă de modele BMW Group. Astfel BMW este primul producător de automobile care foloseşte fibra de carbon în volume mari, la scară industrială. În ceea ce priveşte sistemul de propulsie electrică, am ajut deja la a cincea generaţie şi producem unele din cele mai sofisticate motoare electrice din industrie. Farurile laser au debutat prima dată în istorie pe un automobil BMW i. BMW i înseamnă INOVAŢIE fără limite şi BMW iX este cel mai nou model BMW i.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
BMW iX este primul model bazat pe o nouă arhitectură modulară şi scalabilă a BMW Group. Cu modelul care a fost conceput din start pentru o mobilitate electrică, BMW redefineşte conceptul de succes al Sports Activity Vehicle (SAV). BMW iX combină plăcerea de a conduce fără emisii locale, sportivitatea agilă şi autonomia impresionantă cu confortul interior luxos şi concentrarea încă de la început către dezvoltare durabilă. În plus, în noul avanpost tehnologic al BMW Group, cele mai recente dezvoltări ale companiei se concentrează pe domeniile de inovaţie strategică Design, Condus Autonom, Conectivitate, Electrificare şi Serviciilor, oferindu-i atribute unice în lumea automobilului.
Cu conceptul său de spaţiu, tehnologia de propulsie şi şasiu specifice, precum şi sistemul de operare inovator şi sistemele avansate de asistare a condusului, BMW iX anunţă o nouă eră a mobilităţii premium individuale. Asemenea modelelor BMW X mari şi luxoase, acesta are proporţiile, caracterul versatil, precum şi poziţia înaltă a scaunelor pentru a oferi o imagine de ansamblu bună a situaţiei din trafic. Rigiditatea structurală înaltă a caroseriei, coordonarea suspensiei şi amortizării, roţile mari, precum şi confortul ridicat al rulării şi al acusticii transmit soliditate şi o imagine de calitate superioară. În acelaşi timp, tracţiunea, agilitatea şi stabilitatea beneficiază de livrarea spontană a puterii motoarelor, de tracţiunea integrală electrică, de reacţiile rapide ale sistemului de control al patinării roţilor, de direcţia precisă şi de frânele puternice. În plus, distribuţia echilibrată a maselor cu centrul de greutate coborât şi cele mai mari ecartamente din segment contribuie la dinamică remarcabilă a BMW iX în viraje. Acest lucru creează o experienţă de condus clar definită în orice situaţie, care reflectă deceniile de experienţă ale unui producător de automobile premium în dezvoltarea şi aplicarea integrată a componentelor de propulsie şi şasiu de înaltă calitate.
Lansarea pe piaţa mondială a BMW iX începe în noiembrie 2021, inclusiv pentru România. La lansare, BMW iX xDrive50 va avea o putere de sistem de 385 kW/523 CP, un consum combinat de energie de 19,8-23,0 kWh/100 km, emisii de CO2 de 0 g/km şi o autonomie de până la 630 de kilometri în ciclul de testare WLTP (peste 480 km conform EPA; valoare provizorie), în timp ce BMW iX xDrive40 va oferi o putere a sistemului de 240 kW/326 CP, un consum combinat de energie de 19,4-22,5 kWh/100 km, emisii de CO2 de 0 g/km şi o autonomie de până la 425 de kilometri în ciclul de testare WLTP.
Ulterior, gama de modele va fi extinsă pentru a include şi mai puternicul BMW iX M60. Primul automobil BMW M complet electric din segmentul SAV oferă o putere de peste 440 kW/600 CP. Noua combinaţie între tehnologia BMW eDrive a mărcii BMW i şi competenţa de dezvoltare a BMW M GmbH acumulată în motorsport conduce la o experienţă remarcabilă de performanţă şi condus fără emisii locale. Consumul combinat de energie determinat în ciclul de testare se ridică la 21,6 kWh/100 km, emisiile de CO2 sunt de 0 g/km. (Toate informaţiile privind performanţa motorului şi consumul de energie sunt prognoze bazate pe nivelul anterior de dezvoltare al automobilului.)
Producţie durabilă şi flexibilă la uzina BMW Group din
Dingolfing
BMW iX este produs la uzina BMW Group din
Dingolfing. Acolo este complet integrat în structurile de producţie
existente şi este fabricat pe o linie de asamblare, ce poate fi
adaptată flexibil, împreună cu modelele BMW Seria 5, BMW Seria 7 şi
BMW Seria 8. Uzina din Bavaria Inferioară este prima locaţie din
reţeaua internaţională de producţie a BMW Group, în care automobilele
electrice, cu sisteme plug-in hybrid şi cu motoare termice sunt
produse pe aceeaşi linie de asamblare.
Pentru a putea reprezenta această flexibilitate şi varietate de propulsii, linia de asamblare auto de la Dingolfing a fost extinsă şi restructurată în special în zonele de asamblare pivotantă şi de instalare a motoarelor. De exemplu, au fost create zone pentru livrarea şi asamblarea punţilor electrificate şi a bateriilor de înaltă tensiune şi a fost reconstruită instalarea sistemului de propulsie în caroserie, aşa-numita „nuntă”. Aceasta include, de asemenea, un nou sistem de asamblare extrem de automatizat pentru instalarea bateriilor de înaltă tensiune.
Ca pregătire pentru producţia BMW iX, aproximativ 400 de milioane de euro au fost investiţi în cea mai mare locaţie de producţie europeană a companiei. Multe dintre aceste măsuri structurale şi de conversie pentru BMW iX vor aduce beneficii şi pentru generaţiile următoare ale BMW Seria 7 şi BMW Seria 5, care în următorii câţiva ani vor ieşi de pe linia de asamblare din Dingolfing. Pentru ambele serii de modele au fost anunţate şi versiuni complet electrice. De asemenea, BMW iX este un pionier important în producţie şi deschide calea pentru viitoarele tehnologii în uzină şi în sistemul de fabricaţie - de exemplu, cu metode digitale de calificare a angajaţilor, automatizarea proceselor logistice, punerea în funcţiune electrică şi protejarea sistemelor de asistare a condusului.
Cunoştinţe vaste: producţia de automobile şi sisteme de
propulsie electrice la faţa locului
Producţia BMW iX
la Dingolfing beneficiază de cunoştinţele şi competenţa foarte vaste
ale tehnologiilor disponibile în locaţie. De exemplu, caroseria uşoară
a BMW iX - cu amestecul său inteligent de materiale din aluminiu,
aluminiu turnat sub presiune, carbon şi oţeluri de înaltă rezistenţă
sau foarte înaltă rezistenţă – este reflectată şi în producţia BMW
Seria 7. De asemenea, se foloseşte competenţa din producţia în serii
mici de caroserii auto pentru Rolls-Royce şi din producţia şasiului
din aluminiu pentru BMW i3, ambele efectuate la Dingolfing.
Componentele centrale ale celei de-a cincea generaţii a tehnologiei BMW eDrive sunt produse direct tot în Dingolfing, inclusiv sistemul de propulsie electric extrem de integrat şi bateriile de înaltă tensiune utilizate la BMW iX. Uzina de componente 2.20 din Dingolfing acţionează ca un centru de competenţă global al BMW Group pentru producţia de baterii şi motoare electrice, iar în prezent este extinsă masiv la o forţă de muncă de până la 2.000 de angajaţi. Încă din 2022 va putea furniza anual motoare electrice pentru mai mult de o jumătate de milion de automobile electrificate. Numai în ultimul an, numărul angajaţilor din producţia de sisteme de propulsie electrice la faţa locului s-a dublat la peste 1.200 de persoane. Extinderea a fost însoţită de măsuri extinse de calificare. Astfel, locaţia din Dingolfing este un prim exemplu al transformării cu succes a uzinelor BMW Group în direcţia mobilităţii electrice şi a digitalizării.
Producţie durabilă cu electricitate verde generată la nivel
regional
Energia electrică necesară pentru a produce BMW
iX provine 100% din surse regenerabile din regiune. În acest scop, a
fost încheiat un contract de furnizare directă pentru achiziţionarea
de energie electrică de la două hidrocentrale de pe râurile Isar şi
Lech. Întreaga fabrică şi producţia de la Dingolfing, la fel ca toate
locaţiile BMW Group vor fi şi neutre din punct de vedere al emisiilor
de CO2 începând cu acest an prin intermediul unor
compensări şi certificate adecvate. Per ansamblu, BMW Group a reuşit
să reducă la jumătate consumul de resurse pe automobil produs între
2006 şi 2019. Până în 2030, amprenta de carbon în producţie per
automobil va fi redusă cu încă 80%.
De asemenea, uzina BMW Group din Dingolfing face progrese continue în optimizarea dezvoltării durabile în domeniile prevenirii deşeurilor, reciclării, logisticii şi consumului de apă. De exemplu, rata de reciclare este mai mare de 90%. Camioanele electrice vor fi utilizate pentru transportul intern începând cu acest an. Peste 40% din necesarul de apă este acoperit de puţurile proprii ale companiei pentru a conserva rezervele de apă potabilă din regiune.
Tehnologia şasiului şi experienţa condusului
Dinamică
suverană, confort pentru segmentul de lux.
Structura caroseriei, precum şi principiul de proiectare şi coordonarea tehnologiei şasiului utilizate la BMW iX sunt concepute pentru a combina confortul superior la volan cu caracteristicile de manevrare sportive. Conceptul structurii spaceframe din aluminiu include un mix inteligent de materiale pentru caroseria, care combină rigiditatea crescută cu masa optimizată. Acest lucru avantajează siguranţa pasivă, dinamica şi consumul de energie în egală măsură. Tehnologia de înaltă calitate a şasiului promovează confortul pe distanţe lungi, precum şi condusul dinamic cu acceleraţii longitudinale şi laterale ridicată. Datorită caracteristicilor de condus perfect echilibrate, BMW iX este robust şi confortabil, dar şi agil şi uşor în acelaşi timp.
Puntea faţă cu dublu braţ transversal a BMW iX oferă baza ideală pentru un comportament precis de direcţie şi un nivel ridicat al confortului la condus. Cu acest design, funcţiile de ghidare a roţii şi amortizoarele sunt separate. Acest lucru asigură un contact rutier optim pe întreaga cursă a suspensiei. În acest fel, se pot realiza acceleraţii laterale ridicate fără a sacrifica confortul la volan. În acelaşi timp, amortizoarele nu sunt influenţate de forţe laterale, astfel încât să poată răspunde foarte sensibil la suprafeţele de drum inegale. La fel, direcţia rămâne în mare parte liberă de forţele perturbatoare corespunzătoare. Conexiunea rigidă a suportului din aluminiu al punţii faţă la caroserie facilitează răspunsul direct al direcţiei. În plus, un panou de forfecare din aluminiu în combinaţie cu carcasa bateriei de înaltă tensiune optimizează rigiditatea în zona frontală. Furca suspensiei, rulmentul pivotant şi volanul sunt construite de asemenea din metal uşor şi contribuie astfel la reducerea masei automobilului. Montarea elastică în suportul punţii faţă a motorului electric responsabil de antrenarea roţilor faţă asigură o izolare acustică optimă de caroserie.
Punţile faţă şi spate ale BMW iX formează o axă de rulare aproape paralelă, ceea ce duce la o tranziţie şi un comportament de rulare fluid la virare. Puntea spate cu suspensie multibraţ, special dezvoltată pentru modelele cu propulsie electrică, permite o ghidare precisă a roţilor şi o stabilitate direcţională optimă. Baza mare de sprijin a suportului pentru puntea spate promovează dinamica, precum şi confortul acustic. Confortul la rulare beneficiază de elastocinematica specifică. Legăturile punţii, precum şi suportul punţi spate sunt realizate din aluminiu şi sunt fabricate utilizând o construcţie cu carcasă din tablă prin tehnologia de forjare. Şi motorul care acţionează roţile spate este montat elastic în suportul punţii şi astfel are o protecţie acustică eficientă. Prin înşurubarea arcurilor în zonele inferioare ale bielelor de înclinare, înălţimea totală a punţii este redusă, ceea ce avantajează atât lăţimea de încărcare, cât şi volumul portbagajului BMW iX.
Echilibru optimizat între dinamică şi confort la condus
datorită amortizoarelor cu răspuns variabil în funcţie de
cursă
Tehnologia standard a şasiului BMW iX include bare
stabilizatoare pentru ambele punţi, precum şi amortizoare cu răspuns
variabil în funcţie de cursă, ceea ce are o contribuţie semnificativă
la echilibrul caracteristic între dinamică şi confortul la volan.
Amortizarea hidraulică suplimentară a fost integrată în amortizor,
care acţionează pe puntea faţă în direcţia de revenire şi pe puntea
din spate în direcţia de compresie. Astfel se dozează duritatea
amortizoarelor progresiv în funcţie de cursa arcului. Când se rulează
peste denivelări mari, caroseria este împiedicată să oscileze prea
mult, în timp ce forţele reduse de amortizare în prima parte a cursei
asigură un nivel ridicat de confort atunci când se rulează peste
denivelări reduse. În plus se asigură un comportament de tranziţie mai
stabil în viraje.
Funcţionarea amortizoarele cu răspuns varaibil în funcţie de cursă este asgiurată pe prima parte a cursei în mod convenţional, prin intermediul pistonului şi supapei de bază. Doar atunci când sarcina este mai mare, cu mişcări de cursă mari, pistoane suplimentare coboară în manşonul interior al amortizorului şi generează astfel o amortizare suplimentară.
Braţele transversale au un lagăr de susţinere în trei direcţii. Suspensia şi arcurile auxiliare sunt conectate direct la caroserie, în timp ce suportul din cauciuc trebuie doar să absoarbă forţa amortizorului, astfel încât elastocinematica să poată fi reglată indiferent de starea de încărcare a automobilului.
Suspensia pneumatică pe ambele punţi opţională cu amortizoare
controlate electronic
Opţional, BMW iX are un şasiu
adaptiv cu amortizoare controlate electronic şi suspensie pneumatică
cu funcţie de autonivelare pe ambele punţi. Diferite programe de
amortizare şi gardă la sol pot fi activate pentru un condus
confortabil sau sportiv.
Amortizoarele controlate electronic şi individual pe roţile punţilor faţă şi spate optimizează agilitatea şi stabilitatea caroseriei în virajele abordate într-un mod sportiv, precum şi confortul. Controlul adaptiv al forţei amortizoarelor are loc prin intermediul unor supape reglabile continuu, a căror control ia în considerare acceleraţia longitudinală şi laterală, viteza de deplasare şi unghiul de direcţie, precum şi acceleraţia caroseriei şi a roţii pe puntea faţă pentru a activa forţa necesară a amortizorului în câteva milisecunde. Există posibilitatea de a alege între un program optimizat pentru condus sportiv sau unul orientat spre confort, ale cărei caracteristici pot fi distincte clar una de alta. Programul de funcţionare al amortizoarelor face parte din setarea generală a automobilului, care poate fi activată de conducător folosind butonul My Modes de pe consola centrală.
Suspensia pneumatică adaptivă pe ambele punţi asigură garda la sol optimă la orice viteză, indiferent de nivelul de încărcare (cu pasageri şi bagaje) a BMW iX. Alimentarea cu aer a suspensiei este reglată individual pentru fiecare roată şi, prin urmare, poate compensa şi încărcarea inegală. Înălţimea caroseriei automobilului poate fi reglată manual cu ajutorul unui buton de pe consola centrală. În setarea de bază, caroseria automobilului este coborâtă automat cu 10 milimetri la o viteză mai mare de 140 km/h pentru a optimiza, pe lângă stabilitate, şi proprietăţile aerodinamice la viteze mari, iar astfel se extinde autonomia. În plus, caroseria poate fi ridicată cu 20 de milimetri, de exemplu pe drumuri denivelate sau aleea de acces în garaj care au un unghi mare de rampă. Această setare poate fi utilizată atunci când se rulează cu o viteză de până la 35 km/h, la viteze mai mari garda la sol coboară automat. Garda la sol poate fi influenţată şi cu ajutorul butonului My Modes. În setarea generală SPORT a automobilului, caroseria este coborâtă cu 10 milimetri pe întreaga gamă de viteze.
Direcţie Servotronic cu raport variabil ca echipare standard,
Direcţia Integrală Activă este disponibilă
opţional
BMW iX este echipat standard cu un sistem de
direcţie asistat electromecanic. Acesta combină asistarea de direcţie
Servotronic cu variaţie în funcţie de viteză şi un raport variabil (în
funcţie de cursa volanului) de pinion şi cremalieră. Noul raport de
direcţie, utilizat la BMW iX pentru prima dată, garantează atât o
stabilitate direcţională superioară atunci când se conduce cu viteză
mare, cât şi o precizie ridicată şi un feedback clar în virajele
dinamice. În plus, confortul direcţiei este optimizat la parcare şi la manevră.
Roţile spate pot fi bracate prin intermediul Direcţiei Integrale Active - disponibilă opţional - pentru un plus de agilitate şi stabilitate. Direcţia Integrală Activă ajută BMW iX să aibă un comportament foarte stabil, permite schimbări de bandă deosebit de confortabile şi creşte agilitatea. Direcţia acţionată electric a roţilor spate – cu bracare în acelaşi sens sau în sens opus faţă de roţile faţă, în funcţie de viteza de rulare -optimizează manevrabilitatea automobilului în traficul urban şi pe viraje, precum şi confortul la volan la schimbarea benzii la viteză medie sau mare. La parcarea, la viteză redusă şi la trecerea prin spaţii înguste, BMW iX câştigă în mod vizibil manevrabilitatea prin direcţia roţilor spate.
Tracţiune unică şi stabilitate la volan datorită tracţiunii
integrale electrice şi sistemului de control al patinării
roţilor
Tracţiunea integrală electrică a BMW iX asigură
o transmisie dozată în mod ideal a cuplului motor către roţile faţă şi
spate în orice situaţie de condus. Datorită controlului său
inteligent, chiar şi în condiţii meteorologice nefavorabile şi în
condiţii de drum dificile, este asigurat întotdeauna un răspuns optim
al sistemului de propulsie. Transmisia complet variabilă a puterii
este adaptată exact la situaţia de moment - totul este posibil: de la
tracţiunea spate pură, extrem de eficientă, la tracţiunea integrală.
Pentru o optimizare suplimentară a tracţiunii şi a stabilităţii la volan, BMW iX beneficiază de sistemul de control al patinării roţilor ARB, care a fost dezvoltat pentru modelele cu propulsie electrică ale mărcii şi este utilizat acum pentru prima dată şi împreună cu tracţiunea integrală. Cu un control extrem de rapid şi precis, acesta permite automobilului să accelereze dinamic cu o stabilitate perfectă în linie dreaptă chiar şi pe drumuri cu aderenţă scăzută. În acest sistem, special conceput pentru furnizarea spontană a energiei de la motoarele electrice, controlul tracţiunii este integrat în comanda motorului. Acest lucru elimină traseele lungi ale semnalului către unitatea de control a DSC (controlul dinamic al stabilităţii), astfel încât intervenţiile de control atât pe puntea faţă, cât şi pe cea spate să fie vizibil mai rapide, coordonate între axe şi cu o dozare foarte precisă.
Dinamică de condus controlabilă cu precizie până la
limită
În timp ce sistemul de control al patinării
roţilor integrat în sistemul de management al motorului previne
pierderile de tracţiune, în special la accelerare, sistemul DSC
optimizează stabilitatea la volan şi capacitatea de virare în situaţii
dinamice prin frânarea selectivă a roţilor individuale. Principalele
funcţii includ ABS, controlul tracţiunii şi controlul electronic al
stabilităţii. În configuraţia adecvată a modului de condus SPORT sunt
permise valori mai ridicate de patinare a roţilor, care sprijină
conducătorul în apropierea limitelor fizice ale automobilului. În
acest fel poate fi utilizată o supravirare controlată precis.
Suplimentar, sistemul DSC promovează stabilitatea, agilitatea şi dinamismul BMW iX prin funcţii precum Performance Control (program electronic care compensează frânarea unei roţi de către sistemul DSC cu o accelerare a roţii opuse), pregătirea pentru frânare, asistarea la frânare, compensarea brake fade şi uscarea frânelor, precum şi funcţia de stabilizare a oscilaţiilor remorcii. Asistentul de pornire şi funcţiile de frână automată adaugă un plus de confort. În timpul manevrelor de frânare intensivă pe benzi cu coeficienţi de frecare diferiţi, conducătorul primeşte un impuls de direcţie care îl ajută să compenseze eventualele momente de giraţie care apar.
Sistemul de frânare integrat optimizează decelerarea şi
"one pedal feeling"
Sistemul de frânare
integrat utilizat la BMW iX, unic în segmentul său, asigură
performanţe excelente de decelerare şi aşa-numitul "one pedal
feeling". Cu această tehnologie inovatoare, funcţiile de
acţionare a frânei, servofrână şi controlul frânei sunt combinate
într-un singur modul compact. Presiunea de frânare necesară în fiecare
caz este declanşată cu ajutorul unui servomotor electric. Acest
principiu măreşte dinamica în generarea presiunii de frânare şi
asigură, de asemenea, intervenţii semnificativ mai rapide şi mai
precise prin controlul stabilităţii. Sistemul de frânare integrat
adaptează performanţele de decelerare în mod precis la solicitarea
conducătorului şi îi oferă constant aşa-numitul "one pedal
feeling" care nu este afectat de impulsuri perturbatoare,
indiferent dacă drumul este ud, acceleraţie laterală puternică sau
temperaturi ridicate ale frânei.
Sistemul de frânare permite o fuziune deosebit de precisă a performanţelor de decelerare obţinute folosind frânarea regenerativă (frâna de motor) şi presiunea de frânare. Acest lucru oferă conducătorului încredere în "one pedal feeling" în orice situaţie, deoarece o presiune identică a pedalei declanşează întotdeauna aceleaşi valori de decelerare. Această echilibrare în funcţie de situaţie a frânei regenerative şi frânei mecanice creează condiţiile pentru ca cel de la volan să poată selecta caracteristicile funcţionării sistemului de recuperare a energiei la frânare. Conducătorul are de ales între regenerare atunci când eliberează pedala de acceleraţie ("one pedal feeling" în poziţia de condus B), sau funcţionarea în mod coasting cu regenerare adaptivă inteligentă (în poziţia de condus D). Fiecare dintre aceste setări utilizează întregul potenţial de eficienţă al recuperării.
Jantele din aliaj uşor optimizate aerodinamic şi anvelopele cu
zgomot redus cresc autonomia şi confortul la volan
În
mod standard, BMW iX rulează pe jante de 20 de ţoli, din aliaj uşor,
cu design optimizat aerodinamic. Jantele din aliaj uşor, cu dimensiuni
de 21 de ţoli şi - unic în mediul concurenţial - 22 de ţoli, sunt
oferite ca echipamente speciale, al căror principiu special de
construcţie are un efect pozitiv atât asupra masei, cât şi asupra
proprietăţilor aerodinamice.
Jantele opţionale din aliaj uşor sunt combinate cu anvelope inovatoare special concepute pentru BMW iX, care, prin amortizare integrată a zgomotului, asigură un nivel foarte ridicat de confort acustic. Un strat de spumă din interiorul anvelopei acţionează ca un corp de rezonanţă şi absoarbe zgomotul cauzat de vibraţiile din cavitatea anvelopei. Acest lucru reduce semnificativ zgomotele rutiere care pot fi auzite în interiorul BMW iX.
Disponibil standard, controlul presiunii în anvelope – o versiune mai avansată care îşi are debutul la BMW iX - are o contribuţie suplimentară la plăcerea condusului, siguranţă, confort şi eficienţă. Senzorii sistemului furnizează date individuale ale roţilor despre presiunea şi temperatura de umflare, care sunt procesate pentru a furniza informaţii relevante pe displayul central. Datele specifice ale anvelopei instalate - precum producătorul, dimensiunea, dar şi data producţiei – sunt înregistrate automat de automobil flosind un cod QR din fabrică sau la partenerul de service. Sistemul exclusiv BMW asigură un control fără precedent al calităţii pneurilor. În meniul de selecţie aş anvelopelor, conducătorul trebuie să specifice doar dacă îşi foloseşte automobilul parţial sau complet încărcat şi apoi primeşte informaţiile relevante despre presiunea ideală şi cea actuală ale anvelopelor pentru a face reglajul necesar.
În plus, sistemul digital de diagnosticare a anvelopelor contribuie la minimizarea riscului de avarii. În BMW Backend, datele din controlul presiunii în anvelope sunt procesate împreună cu valorile pentru presiune, temperatură şi viteză ale roţilor pentru a crea o prognoză a duratei de viaţă rămase a anvelopelor. Pe lângă verificarea presiunii în anvelope, sunt înregistrate indicaţii privind deteriorarea anvelopelor. În cazul unor probleme, clientul poate fi notificat prin intermediul aplicaţiei My BMW, de exemplu.
Transmisie, aerodinamică şi
construcţie uşoară
inteligentă
BMW Efficient Dynamics pentru o nouă eră.
Cu pachetul de tehnologie Efficient Dynamics, BMW Group a prezentat în 2007 un concept care este încă unic în industria auto până astăzi. Reducerea continuă a consumului de combustibil şi a emisiilor de CO2 asociate au fost combinate cu o creştere constantă a plăcerii de a conduce. Ca parte a BMW Efficient Dynamics, fiecare aspect al dezvoltării automobilului este măsurat, fără excepţie, în ceea ce priveşte modul în care poate contribui la optimizarea dezvoltării durabile. În plus faţă de propulsie, acest lucru se aplică în special gestionării energiei, proprietăţilor aerodinamice şi reducerii masei prin construcţie uşoară inteligentă. BMW iX demonstrează impresionant modul în care această abordare holistică este transferată într-o nouă eră a mobilităţii individuale.
Inovaţiile create ca parte a BMW Efficient Dynamics au fost întotdeauna dispomibile standard pentru toate modelele noi. În acest fel, BMW Group a reuşit să reducă consumul flotei şi emisiile corespunzătoare de CO2 cu peste 40% între 2007 şi 2020. Acest lucru a creat premisele pentru ca BMW Group să îndeplinească cu uşurinţă obiectivele de CO2 ale Uniunii Europene şi, astfel, să fie în frunte în segment. În acelaşi timp, măsurile luate sporesc atractivitatea gamei de modele în ceea ce priveşte economia şi plăcerea de a conduce
Un plus de dinamică pentru BMW Efficient Dynamics prin
electrificare
Dezvoltarea către o durabilitate mai mare
declanşată de BMW Efficient Dynamics primeşte un plus de dinamică prin
electrificarea consecventă a portofoliului de sisteme de propulsie.
Obiectivele de dezvoltare durabilă ale BMW Group pentru viitorul
apropiat sunt în mod corespunzător ambiţioase. Până în anul 2030,
emisiile de CO2 în faza de utilizare a automobilelor vor fi
reduse cu peste 40% pe kilometru parcurs comparativ cu 2019.
Brandul BMW i a jucat întotdeauna un rol de pionierat în domeniul mobilităţii electrice în ceea ce priveşte orientarea holistică către dezvoltare durabilă. Originile sale stau în project i, care a fost demarat în 2007, cu care a început dezvoltarea unui model de serie conceput de la început pentru mobilitate pur electrică în aglomerările urbane. BMW i3 a intrat pe piaţă în 2013 şi până în prezent rămâne în continuare simbolul mobilităţii urbane premium fără emisii locale. De atunci, marca BMW i a fost nucleul pentru sisteme de propulsie electrificate şi numeroase alte inovaţii pentru dezvoltare durabilă optimizată, ca parte a BMW Efficient Dynamics.
Soluţii tipice BMW pentru o mobilitate premium
durabilă
La BMW iX, două motoare electrice şi patru roţi
propulsoare transmit o nouă expresie "Plăcerea de a conduce"
tipică mărcii. Eficienţa foarte ridicată a sistemului de propulsie şi
cea mai recentă tehnologie a bateriei asigură o autonomie lungă şi,
astfel, face ca automobilul să fie foarte potrivit pentru utilizarea
zilnică. Şi datorită unei tehnologii de încărcare de putere mare,
opririle intermediare scurte sunt suficiente pentru încărcarea
bateriei de înaltă tensiune. Cea mai recentă generaţie - acum a cincea
- a tehnologiei BMW eDrive oferă condiţii ideale pentru a te bucura de
mobilitate locală fără emisii în toate aspectele sale într-un
automobil premium.
Autonomia este mărită în mod tipic BMW: cu eficienţa ridicată a transmisiei şi o densitate energetică optimizată a bateriilor de înaltă tensiune în loc de baterii disproporţionat de mari, care au un impact negativ asupra masei automobilului şi, astfel, şi a dinamicii şi consumului de energie. În combinaţie cu o construcţie uşoară inteligentă şi un design optimizat aerodinamic, tehnologia de propulsie şi stocare a BMW iX formează un pachet general ideal pentru sportivitate tipică mărcii, dezvoltarea durabilă de pionierat şi caracterul potrivit convingător pentru utilizarea cotidiană.
Unităţile de propulsie şi bateriile de înaltă tensiune din a cincea generaţie a tehnologiei BMW eDrive pot fi scalate flexibil în ceea ce priveşte performanţa şi conţinutul de energie. Prin urmare, pot fi utilizate în diferite variante de model. Pentru lansarea pe piaţă a BMW iX, cea mai recentă tehnologie BMW eDrive este disponibilă în două versiuni. La BMW iX xDrive50, cele două motoare electrice de pe punţile faţă şi spate generează împreună o putere maximă de 385 kW/523 CP. Autonomia este de până la 630 de kilometri în ciclul de testare WLTP (peste 480 de kilometri conform EPA; valoare provizorie). BMW iX xDrive40 are o putere de 240 kW/326 CP şi o autonomie de până la 425 de kilometri, determinată în conformitate cu WLTP.
La o dată ulterioară, gama de modele va fi extinsă pentru a include şi BMW iX M60. Primul automobil BMW M complet electric din segmentul SAV asigură un randament de vârf şi mai mare pentru o expresie orientată spre performanţă a plăcerii de conducere în regim complet electric. Cele două motoare ale sale oferă împreună o putere de sistem de peste 440 kW/600 CP. Tracţiunea integrală electrică controlată inteligent asigură tracţiune şi stabilitate maxime atunci când cuplul motor este transferat pe şosea. De asemenea, tehnologia şasiului este optimizată în detaliu la caracteristicile de performanţă deosebit de sportive ale celor două motoare. Acest lucru creează combinaţia tipică M de agilitate, dinamism şi precizie în caracteristicile de condus ale BMW iX M60. Consumul combinat de energie determinat în ciclul de testare este de 21,6 kWh/100 km, emisiile de CO2 sunt de 0 g/km. (Toate informaţiile privind performanţa motorului şi consumul de energie sunt prognoze bazate pe nivelul anterior de dezvoltare al automobilului.)
Sistemul de propulsie: integrat şi foarte
eficient
A cincea generaţie a tehnologiei BMW eDrive
cuprinde un sistem de propulsie în care motorul electric, electronica
de putere şi transmisia sunt integrate într-o carcasă comună. Această
abordare de design permite o densitate de putere mai mare cu
aproximativ 30% decât ar putea oferi sistemele de propulsie electrice
anterioare. Poziţionarea sistemului de propulsie electric extrem de
integrat este un factor-cheie în eficienţa remarcabilă a BMW iX. În
plus, conduce la o reducere semnificativă a spaţiului de instalare în
raport cu puterea unităţii.
Motoarele electrice dezvoltate intern de BMW Group au un factor de eficienţă de 93% în ultima lor versiune. Acestea nu numai că depăşesc motoarele cu ardere curente, care ating valori mai mici de 40%, dar se află şi în elita segmentului competitiv al propulsiilor electrice. Eficienţa lor joacă un rol-cheie în a permite BMW iX xDrive50 să înregistreze un consum combinat de energie electrică de 19,8-23,0 kWh/100 km şi emisii de CO2 de 0 g/km în ciclul de testare WLTP, iar BMW iX xDrive40 să înregistreze o valoare de 19,4-22,5 kWh/100 km şi emisii de CO2 de 0 g/km. Motoarele electrice de la BMW iX se deosebesc şi prin dezvoltarea foarte rapidă a puterii, profilul de performanţă sportivă şi silenţiozitate.
Concept de motor independent: mai multă dinamică, mai puţine
materii prime critice
Calităţile specifice ale
motoarelor electrice sunt rezultatul unui design care diferă
fundamental de tehnologia utilizată în mod obişnuit în mediul
concurenţial. Ele funcţionează pe principiul unui motor sincron AC,
care se remarcă printr-un răspuns optimizat faţă de un motor asincron.
Acţionarea rotorului la motoarele BMW iX nu este însă indusă de
magneţii permanenţi ficşi, ci de alimentarea cu energie electrică.
Acest lucru permite ca pământurile rare necesare componentelor
magnetice să fie evitate în totalitate în producţia motoarelor.
Dezvoltarea puterii sistemului de propulsie beneficiază de principiul său specific de proiectare. Motorul asigură cuplul maxim complet imediat de la pornire şi îl menţine pe un interval de turaţii foarte larg. Datorită alimentării rotorului, care poate fi controlată cu precizie prin intermediul unei surse de alimentare, acesta dezvoltă şi o densitate de putere foarte mare. Cuplul maxim al sistemului este de 630 Nm la BMW iX xDrive40 şi chiar de 765 Nm la BMW iX xDrive50.
Trăsătura definitorie a experienţei de condus la bordul BMW iX este o dezvoltarea puterii pe cât de rapidă, pe atât de consistentă, subliniind excelenţa sportivă specifică mărcii. BMW iX xDrive50 accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,6 secunde. BMW iX xDrive40 poate accelera de la 0 la 100 km/h în 6,1 secunde. Viteza maximă a ambelor variante de model este limitată electronic la 200 km/h.
Puterea produsă de motoare este transferată, în fiecare caz, printr-o transmisie cu un singur raport - instalată în aceeaşi carcasă - către roţile faţă şi cele spate pe cel mai scurt traseu posibil. Pe lângă îmbunătăţirea eficienţei generale a sistemului de propulsie, aceasta îmbunătăţeşte vizibil şi agilitatea, tracţiunea şi stabilitatea direcţională ale BMW iX. Tracţiunea integrală electrică controlată central se conectează cu sistemele de control ale şasiului pentru a permite distribuţia extrem de rapidă şi precisă a cuplului între punţi, în funcţie de situaţia de condus, de condiţiile de drum şi de dorinţele conducătorului.
Recuperarea adaptivă a energiei în timpul unei călătorii poate
fi ajustată în funcţie de situaţie
Recuperarea
adaptivă şi reglată individual a energiei de frânare permite creşterea
eficienţei sistemului de propulsie la BMW iX. Managementul recuperării
inteligente înseamnă că intensitatea recuperării energiei la frânare
poate fi adaptată la situaţia de condus, aşa cum este detectată de
datele din sistemul de navigaţie şi de senzorii utilizaţi de sistemele
de asistare a condusului. Când automobilul se apropie de o intersecţie
sau senzorii radar detectează alt automobil mai lent în faţă, pe
aceeaşi bandă, gradul de recuperare poate fi crescut. La apropierea de
intersecţii cu semafoare (în ţările unde infrastructura permite acest
lucru, pentru moment funcţia nu este disponibilă în România),
generarea energiei la frânare este anulată dacă luminile trec de la
roşu la verde. Decelerarea controlată în mod inteligent prin
recuperare contribuie şi la creşterea autonomiei.
Pe de altă parte, pe drum liber, funcţia "coasting" îmbunătăţeşte confortul şi eficienţa, automobilul deplasându-se liber, fără frânări, ori de câte ori conducătorul eliberează acceleraţia. Reglajele adaptive în funcţie de situaţia de condus se efectuează şi atunci când funcţia de navigaţie nu este activată.
Generarea adaptivă este una dintre setările standard activate atunci când poziţia de condus D este angajată folosind maneta selectorului de pe consola centrală. Alternativ, conducătorul poate alege o setare de generare ridicată, medie sau scăzută a energiei la frânare din meniul iDrive. În poziţia de condus D, noul BMW iX demarează la viteză minimă de îndată ce frâna este eliberată, sporind confortul la manevră şi în traficul aglomerat. Activarea poziţiei de condus B generează aşa-numitul control "one pedal feeling", caracteristic automobilelor electrice ale BMW Group, oferind o recuperare foarte puternică. Recuperarea rămâne activă până la oprire şi, de asemenea, menţine automobilul orientat spre confort pe zonele de urcare şi de coborâre până la următoarea repornire.
Informaţiile procesate grafic despre starea de condus şi fluxul de energie pot fi apelate în meniul Live Vehicle al sistemului de operare BMW iDrive. Când se rulează în modurile PERSONAL sau EFFICIENT, care pot fi selectate folosind butonul My Modes, displayul central arată clar dacă motoarele electrice ale BMW iX furnizează putere în acel moment, alimentează energia de frânare înapoi în bateria de înaltă tensiune prin recuperare sau sunt deconectate de la transmisie pentru modul "coasting". Conducătorul primeşte de asemenea informaţii suplimentare de îndată ce automobilul este decelerat prin recuperarea adaptivă. Motivul frânării, cum ar fi o situaţie de viraj, un sens giratoriu sau o ieşire de pe autostradă, este dat pe displayul central.
De asemenea, în modul EFFICIENT este disponibilă şi funcţia Efficiency Trainer în meniul Live Vehicle. Instrucţiunile adaptate la situaţia de condus respectivă pentru un condus calm şi prin urmare cu un consum redus sunt afişate în tabloul de bord şi se combină pentru a crea o experienţă de mobilitate cuprinzătoare. Recomandările prezentate grafic pentru accelerarea sau decelerarea cât mai eficientă îl motivează pe conducător să colecteze kilometri bonus. De asemenea conducătorul primeşte sugestii şi sfaturi pentru reducerea consumului de energie şi creşterea autonomiei într-un dialog cu Asistentul Personal Inteligent BMW.
Orizontul de autonomie, afişat pe display-ul central, contribuie la organizarea eficientă a traseului dintr-o singură privire. Prezentarea ilustrează autonomia în funcţie de modul de condus. În centru este prezentată valoarea autonomiei calculată pe baza consumului anterior, alături de o perdicţe cum aceasta ar putea evolua în funcţie de stilul de condus. Autonomia maximă care poate fi atinsă cu un stil de condus deosebit de eficient, precum şi cea minimă de aşteptat, de exemplu, atunci când stilul de condus este foarte sportivă, sunt menţionate ca valori de comparaţie. La activarea orientării pe traseu, clientului i se arată distanţa până la destinaţie şi nivelul de încărcare aşteptat al bateriei de înaltă tensiune atunci când ajung la destinaţie. Acest lucru oferă conducătorului o orientare concludentă cu privire la intervalul de autonomie disponibil, ceea ce îl ajută să-şi planifice traseul viitor.
Baterie de înaltă tensiune: densitate de energie optimizată,
autonomie crescută
Tehnologia BMW eDrive de generaţia
a cincea include şi o baterie de înaltă tensiune cu tehnologie de
ultimă generaţie a celulelor. Densitatea energetică gravimetrică din
bateria litiu-ion a fost crescută din nou cu aproximativ 20% faţă de
bateria din generaţia anterioară. În plus, ultima generaţie a bateriei
de înaltă tensiune afişează calităţi remarcabile în ceea ce priveşte
capacitatea de performanţă, încărcarea şi descărcarea, durabilitatea
şi siguranţa. De asemenea raportul dintre masă şi capacitatea de
stocare este extrem de bun. Bateriile de înaltă tensiune ale BMW iX
sunt învelite în aluminiu şi poziţionate jos în podeaua automobilului,
ca parte integrantă a caroseriei.
Cele mai recente progrese realizate în domeniul tehnologiei bateriilor sunt rezultatul a numeroşi ani de muncă neîncetată în cercetare şi dezvoltare. BMW Group produce module şi baterii pentru automobilele cu sisteme de propulsie electrificate din 2013. Compania se poate baza pe rezervele imense de competenţă şi experienţă atât în ceea ce priveşte tehnologia celulelor de baterii, cât şi în fabricarea bateriilor de înaltă tensiune specifice modelului. BMW Group a efectuat cercetări fundamentale în domeniul chimiei celulelor şi al proiectării celulelor. Acest lucru face posibilă fabricarea celulelor de baterii conform specificaţiilor precise, care se bazează pe cerinţele speciale pentru utilizarea în automobilele cu acţionări electrificate.
Celulele prismatice de baterii furnizate sunt grupate în module la uzina de producţie BMW Group alocată. Un sistem modular dezvoltat independent permite dispunerea flexibilă a modulelor în baterii de înaltă tensiune specifice modelului. În acest fel, BMW iX xDrive50 este echipat cu o baterie produsă la uzina BMW din Dingolfing , cu un conţinut energetic brut de 115,5 kWh (conţinut net de energie: 106 kWh). Setul de baterii pentru BMW iX xDrive40 are un conţinut energetic brut de 76,6 kWh (conţinut net de energie: 71 kWh). Bateriile BMW iX au o perioadă de garanţie de opt ani şi160.000 de kilometri.
Sistem de încălzire şi răcire integrat cu funcţie de pompă de
căldură, management termic predictiv pentru baterie
În
mod standard, BMW iX are un sistem de încălzire şi răcire integrat
pentru interior, bateria de înaltă tensiune şi sistemul de propulsie,
care funcţionează cu o pompă de căldură deosebit de eficientă.
Sistemul este format din trei circuite de răcire sau încălzire care
pot fi cuplate prin supape electrice cu un rezervor de expansiune
comun. De exemplu, când temperatura exterioară este scăzută în timpul
condusului, căldura reziduală generată de motoare este utilizată
pentru a încălzi bateria de înaltă tensiune. Un modul de răcire cu
două niveluri, un compresor frigorific, două evaporatoare, un
condensator răcit cu apă şi o unitate de control performantă asigură
controlul ideal al temperaturii componentelor BMW eDrive şi a
interiorului în fiecare stare de funcţionare şi în toate condiţiile
meteorologice obişnuite.
Cea mai recentă versiune a pompei de căldură se caracterizează printr-un grad foarte ridicat de eficienţă şi, pe lângă căldura reziduală de la motoare, foloseşte şi căldura ambientală şi dezumidificatoare pentru o funcţionare eficientă din punct de vedere energetic. Acest lucru are ca rezultat un câştig de aproximativ 10% comparativ cu sistemele convenţionale de încălzire şi răcire electrice. În situaţii de condus extreme, cum ar fi traficul stop-and-go cu cerinţe ridicate de încălzire, beneficiile pentru autonomie poate ajunge până la 40%.
Sistemul de încălzire şi răcire integrat asigură controlul opţional al temperaturii bateriei de înaltă tensiune, chiar şi în situaţii de condus foarte dinamic cu cerere mare de energie şi la încărcarea rapidă la o staţie de încărcare cu curent continuu. Dacă orientarea activă pe traseu a sistemului de navigaţie necesită oprirea BMW iX la o staţie de încărcare rapidă, gestionarea predictivă a căldurii asigură că bateria este precondiţionată automat în timpul condusului. Încălzirea sau răcirea adecvată asigură faptul că bateria de înaltă tensiune se află la temperatura ideală pentru o încărcare rapidă şi eficientă cu putere maximă la sosire. Managementul termic ia în considerare, printre altele, temperatura bateriei, autonomia rămasă, puterea de încărcare prognozată şi cantitatea de energie care trebuie încărcată.
Unitate de încărcare Combined Charging Unit pentru încărcare
rapidă de până la 200 kW
Noua tehnologie de încărcare,
alături de propulsoarele electrice şi bateriile de înaltă tensiune
optimizate, face parte din generaţia a cincea BMW eDrive. Unitatea de
încărcare Combined Charging Unit / CCU din BMW iX permite un nivel
extrem de ridicat de flexibilitate atunci când vine vorba de
utilizarea staţiilor de încărcare de diferite tipuri. Prin urmare,
alimentarea cu energie electrică a automobilului este un proces rapid
şi uşor pe toate pieţele auto internaţionale. De asemenea, furnizează
energie electrică şi pentru consumatorii conectaţi la sursa de
alimentare de 12V a BMW iX - cum ar fi iluminatul şi sistemul audio.
CCU reuneşte, într-un singur pachet, funcţiile transformatorului de
tensiune, electronica de încărcare şi distribuţia energiei, precum şi
sistemele de gestiune pentru transmisie, înaltă tensiune şi funcţiile
de încărcare a sistemului de propulsie şi a bateriei de înaltă
tensiune. Prin urmare, această platformă extrem de integrată are un
rol-cheie în crearea experienţei inegalabile de condus electric la BMW iX.
Încărcarea bateriei de înaltă tensiune dintr-o priză convenţională sau o staţie casnică/de putere mică (Wallbox) permite încărcarea monofazată şi trifazată cu curent alternativ (AC) de până la 11 kW. Folosind această metodă, BMW iX xDrive50 îşi poate reîncărca bateria de la 0 la 100% în mai puţin de 11 ore. BMW iX xDrive40 necesită mai puţin de opt ore pentru a-şi încărca complet bateria de la zero. O soluţie de încărcarea la curent alternativ cu o putere de până la 22 kW va fi oferită pentru modelele comandate la o dată ulterioară.
La conectarea la o staţie de încărcare rapidă alimentată cu curent continuu (DC) se pot realiza puteri de încărcare semnificativ mai mari şi timpi de încărcare corespunzător mai scurţi. BMW iX xDrive50 îşi poate încărca bateria de înaltă tensiune cu o putere de până la 200 kW. Când BMW iX xDrive50 este conectat la o staţie de încărcare atât de rapidă şi încărcarea bateriei este de 10%, autonomia creşte cu până la 150 de kilometri în decurs de 10 minute. Puterea maximă de încărcare a BMW iX xDrive40 este de 150 kW. Creşterea autonomiei prin încărcarea la o staţie de mare putere şi cu un nivel de încărcare a bateriei de 10% este de peste 95 de kilometri în 10 minute. De asemenea, nivelul de încărcare al bateriei de înaltă tensiune poate fi mărit de la 10 la 80% din capacitatea sa totală în aproximativ 35 de minute (BMW iX xDrive50) sau 31 de minute (BMW iX xDrive40).
Autonomie mai mare datorită proprietăţilor aerodinamice
optimizate
Utilizarea consecventă a avantajelor care
rezultă din propulsia pur electrică şi o implementare amplă a
măsurilor dovedite ajută BMW iX să obţină proprietăţi aerodinamice
optimizate, are au un efect pozitiv atât asupra performanţei de
condus, cât şi asupra autonomiei modelului SAV electric. Pe lângă
caroseria cu un limbaj de design simplificat, pur, habitaclul retras,
mânerele integrate ale uşilor, oglinzile exterioare foarte subţiri şi
muchiile aerodinamice realizate cu precizie, numeroase alte măsuri
contribuie la rezistenţa redusă a aerului. Cu un coeficient Cd de doar
0,25, BMW iX are proprietăţi aerodinamice remarcabile în segmentul său
de automobile.
Doar elementele aerodinamice personalizate pentru partea frontală, partea din spate, caroserie şi pasajele roţilor adaugă peste 65 de kilometri la autonomia maşinii. Aproximativ 25 de kilometri pot fi atribuiţi comenzii clapetei active de aer din a treia generaţie aflată în partea din faţă a automobilului, care direcţionează aerul de răcire spre unităţile de propulsie şi sistemul de frânare după cum este necesar. În situaţii normale de condus, atât grila BMW, cât şi prizele de aer din partea de jos a spoilerului faţă sunt complet închise. Această setare implicită permite aerului să curgă în jurul automobilului, reducând astfel semnificativ rezistenţa aerodinamică. Clapetele de aer controlate electronic sunt deschise complet numai în cazul rar în care este necesară cantitatea maximă de aer de răcire sau când pompa de căldură pentru aerul condiţionat automat al BMW iX este în funcţiune. Clapetele pot fi reglate în trepte, permiţând aerului de răcire să fie direcţionat eficient către conductele de aer ale frânelor şi către componentele de transmisie în cantităţi controlate cu atenţie.
La modelele cu pachetul Sport, clapetele de aer închise în mare parte sunt completate de deschideri proiectate cu precizie în zonele exterioare ale spoilerului frontal care optimizează şi mai mult debitul de aer de-a lungul automobilului. Air Curtains aranjate vertical deviază fluxul de aer în aşa fel încât să curgă de-a lungul feţelor roţilor faţă fără a genera turbulenţa obişnuită. Totodată, modul în care habitaclul se înclină spre spate este combinat cu deflectoare de aer special concepute pentru a reduce rezistenţa aerodinamică şi în spate. Acolo, Air Blades verticale de ambele părţi ale lunetei şi spoilerul de pe acoperiş formează împreună o margine aerodinamică ascuţită care minimizează cantitatea de vid produsă în spatele maşinii şi impactul negativ al acestuia asupra aerodinamicii. Avantajele combinate ale Air Curtains şi Air Blades extind autonomia modelului cu aproximativ 15 kilometri.
Un alt element care reduce rezistenţa aerodinamică este etanşarea caroseriei. Cea mai mare suprafaţă dintre puntea faţă şi cea spate este carcasa de aluminiu a bateriei de înaltă tensiune, situată jos în podeaua automobilului. În partea frontală, elementele de deplasare simplificate direcţionează pe lângă roţi pentru a preveni turbulenţe. Debitul de aer de-a lungul spatelui este atenuat de capacul mare al punţii spate şi de difuzor. În afară de aceasta, toate celelalte componente ale caroseriei au fost optimizate în ceea ce priveşte impactul aerodinamic. Per ansamblu, măsurile aerodinamice pentru partea inferioară a BMW iX asigură aproximativ 10 km.
Rezistenţă aerodinamică şi masă redusă: jante Air
Performance
În echiparea standard, BMW iX dispune de
jante de 20 de ţoli, din aliaj uşor, cu un design optimizat
aerodinamic. Suprafeţele lor cele mai închise aduc o reducere efectivă
a cantităţii de turbulenţă a aerului produsă în jurul roţilor. Jantele
Air Performance - disponibile opţional în formate de 21 de ţoli şi 22
de ţoli - contribuie la reducerea rezistenţei aerodinamice într-un mod
foarte inovator. BMW Group este primul producător auto din lume care
foloseşte acest design inovator al roţilor, care uneşte proprietăţile
aerodinamice optimizate cu toată eleganţa unei jante. Acestea
cântăresc cu aproximativ 15% mai puţin decât jantele convenţionale din
aliaj uşor cu un design îmbunătăţit aerodinamic, contribuind
suplimentar la eficienţa BMW iX.
Jantele Air Performance cuprind o jantă de bază din aluminiu, cu inserţii personalizate între spiţe care le conferă un design plat, rezultând un flux de aer mult mai lin. Autonomia este extinsă cu până la 15 km datorită jantelor Air Performance.
Dimensiunile jantei de bază asigură îndeplinirea tuturor provocărilor structurale implicate în transferul forţelor dinamice pe drum. Totodată, inserţiile cu finisaj de de calitate asigură obţinerea impactului aerodinamic necesar, oferind în acelaşi timp posibilităţi suplimentare pentru personalizarea roţilor. Jantele Air Performance pot fi comandate ca opţiune pentru BMW iX într-o gamă de trei variante de 21 de ţoli şi două variante de 22 de ţoli.
Mix inteligent de materiale: combinaţie ideală între masă
redusă şi rigiditate maximă
Construcţia cadrului de
aluminiu utilizat pentru structura caroseriei BMW iX este o altă
premieră pentru acest segment. Materialele selectate şi procesele de
fabricaţie utilizate sunt potrivite cu exactitate la cerinţele
fiecărei componente specifice pentru a creşte rigiditatea caroseriei
şi siguranţa la impact, menţinând în acelaşi timp masa cât mai mică posibil.
Mixul inovator de materiale pentru caroserie include CFRP şi termoplastice performante, alături de oţeluri de înaltă rezistenţă şi aluminiu. Prin utilizarea atentă a diferitelor materiale, în anumite situaţii combinate între ele, prin designul inovator al structurilor de susţinere şi gama largă de tehnici de producţie utilizate în acest proces, BMW iX prezintă din nou competenţa tehnologică de neegalat a BMW Group în domeniul designului uşor inteligent, unic pentru sectorul auto.
Carbon Cage: construcţie uşoara vizibilă
Remarcabil de uşoare, dar extrem de rezistente la
torsiune, componentele CFRP din partea laterală a caroseriei, din
spate şi de la acoperiş formează un element-cheie al conceptului de
siguranţă pentru celula de pasageri a BMW iX. În acelaşi timp,
agilitatea automobilului este susţinută prin optimizarea masei.
Componentele CFRP pentru cadrul lateral, canalele de ploaie, rama
plafonului, panoul capotei şi rama lunetei formează împreună
"Carbon Cage", o soluţie folosită pentru prima dată o dată
cu caroseria BMW iX. BMW Group şi-a folosit numeroşii ani de
experienţă în lucrul cu acest material uşor de înaltă tehnologie,
acumulat în timpul producţiei modelelor BMW i şi a actualului BMW
Seria 7, pentru a utiliza CFRP în mod inteligent pentru rigidizarea
caroseriei, economisind masă în acelaşi timp. Carbon Cage a evoluat
din Carbon Core folosit la Seria 7 şi permite clienţilor să perceapă
vizual proprietăţile fascinante ale materialului high-tech.
Cadrul lateral uşor din CFRP duce la o reducere a masei, dar şi la coborârea centrului de greutate al automobilului. Componentele panoului capotei şi ale cadrului lunetei sunt fabricate din termoplastice continue armate cu fibre (CFRTP) folosind o metodă complet nouă. Combinaţia inovatoare de materiale stă la baza unui profil extrem de subţire care se adaugă la senzaţia de spaţiu în habitaclu. Mai mult, consolele pentru unităţile de comandă, conductele de lichid de spălare şi cablajele pot fi încorporate şi ele în aceste componente. Cu rigiditate optimizată, construcţia CFRTP asigură o reducere suplimentară a masei cu aproximativ 5 kilograme în comparaţie cu componentele similare din oţel.
CFRP folosit în cadrul lateral şi în partea din spate conferă un detaliu vizual suplimentar pentru BMW iX. Structurile atractive din fibră ale componentelor din carbon ies în evidenţă în zona de acces şi atunci când hayonul este deschis, oferind o confirmare vizuală a caracterului high-tech al BMW iX. Dispunerea pe mai multe straturi a fibrelor de carbon creează o senzaţie tridimensională.
Noul BMW iDrive.
Omul şi automobilul în dialog natural.
Experienţa de utilizator în BMW iX este în mare măsură modelată de noul BMW iDrive. Cea mai recentă generaţie a sistemului de afişare şi control realizează interacţiunea dintre conducător şi automobil în viitorul digital. Cu noul sistem de operare BMW 8, o nouă generaţie de afişaje, comenzi şi software, precum şi reţele şi prelucrări de date deosebit de puternice pune bazele pentru ca BMW iX să devină un partener inteligent şi proactiv pentru fiecare situaţie. Astfel, operarea intuitivă şi multimodală devine un dialog natural între om şi automobil, care are ca obiectiv alinierea tuturor funcţiilor controlate prin BMW iDrive într-un mod ergonomic şi precis.
Noul BMW iDrive a fost proiectat cu un accent clar pe interacţiunea prin dialog, utilizând limbajul natural şi operarea tactilă. Inovaţiile care pot fi experimentate imediat constau în capacităţile extinse ale Asistentului Personal Inteligent BMW, care acum ia contact cu pasagerii sub forma unui nou design grafic, precum şi pe ecranul central curbat BMW, care este o unitate de monitor de informaţii şi display central curbată spre conducător şi care reprezintă noul sistem de afişare complet digital a BMW iX.
My Modes pentru o experienţă de condus
completă
Noile My Modes creează momente unice în timpul
condusului printr-o interacţiune completă a celor mai variate funcţii,
care rezultă dintr-o combinaţie de proprietăţi ale automobilului şi
ambianţa interioară adaptată situaţiei respective. My Modes pot fi
apelate foarte uşor folosind o comandă vocală, un buton special creat
pe consola centrală, care înlocuieşte Driving Experience Control la
BMW iX, sau prin comanda tactilă în meniul My Modes de pe displayul central.
Cele trei moduri PERSONAL, SPORT şi EFFICIENT sunt disponibile la BMW iX. Acestea pot fi utilizate pentru a activa setări specifice pentru sistemul de propulsie şi şasiu, stilul de prezentare al monitoarelor, schema de culori a luminii ambientale, sunetul propulsiei şi lăţimea spătarului scaunelor. Modul EFFICIENT este conceput clar pentru un condus sustenabil. O caracteristică a pedalei de acceleraţie modificată corespunzător şi instrucţiunile din monitorul de informaţii îl ajută pe conducător să deplaseze BMW iX cât mai economic posibil. De asemenea, conducătorul este susţinut de inteligentul Efficiency Trainer. Ambianţa din interior capătă tonuri calme, starea de iluminare este dominată de un albastru plăcut, iar sunetul propulsiei este redus. În modul SPORT, accentul este pus pe o plăcere de a conduce plină de emoţional. Expresia directă a pedalei de acceleraţie şi a caracteristicilor de direcţie, precum şi setările şasiului concepute pentru condus sportiv contribuie la acest lucru. În plus, există un feedback acustic clar al sunetului de propulsie, spătarele scaunelor ridicate, afişajele reduse, iar lumina interioară are culoarea Thrilling Orange.
Modul PERSONAL oferă clienţilor posibilitatea de a-şi crea propriul My Mode. Clientul poate alege între diferite opţiuni de lumină şi culoare, poate configura modele şi poate defini alte setări pentru a crea experienţa de condus ideală în funcţie de preferinţele sale personale.
BMW iX îl întâmpină pe conducător: "Great Entrance
Moments"
"Great Entrance Moments" este
denumirea experienţei de utilizator din momentul în care conducătorul
se apropie prima dată de automobil până când începe călătoria. Toţi
paşii sunt orchestraţi de automobil pentru a obţine un efect optim şi
se îmbină într-o experienţă generală care inspiră. Tehnologia radio cu
bandă ultralargă (UWB) permite localizarea precisă între automobil şi
cheie sau smartphone. Automobilul poate detecta, cu o precizie de
câţiva centimetri, locul din care se apropie conducătorul şi la ce
distanţă se află.
De la o distanţă de trei metri, diferiţi paşi sunt perfect coordonaţi şi pregătiţi de automobil. Aceştia variază de la un joc orchestrat al luminilor exterioare şi interioare, activarea Welcome Light, iluminarea mânerelor uşii, deblocarea automată a automobilului, activarea dispozitivelor de intrare, precum şi a volanului şi a suprafeţelor încălzite la interior (scaune, cotieră, volan), redarea animaţiei de pornire pe ecranul curbat central BMW, activarea BMW ID şi asocierea smartphone-ului la o fereastră de întâmpinare personalizată, cu un salut personal şi sugestii şi sfaturi utile.
"Always Fresh" cu actualizări de software la
distanţă, actualizări de aplicaţii şi funcţii la
cerere
Conceptul "Always Fresh" oferă
clientului o combinaţie inteligentă de actualizări gratuite de
software la distanţă, aplicaţii noi pentru automobil şi funcţii la
cerere plătite. În acest fel, automobilul este întotdeauna actualizat
cu cea mai recentă versiune de software pe tot parcursul ciclului său
de viaţă, primeşte îmbunătăţiri funcţionale gratuite şi funcţii noi.
De la introducerea sistemului de operare BMW 7 în 2018, conducătorii de modele BMW au putut să îşi păstreze întotdeauna automobilul la curent cu cea mai recentă versiune de software cu ajutorul Remote Software Upgrade (actualizarea software-ului de la distanţă). BMW Group este unul dintre principalii producători în domeniul actualizărilor funcţionale over-the-air. Cu noul sistem de operare BMW 8, opţiunile pentru actualizarea şi extinderea funcţiilor software-ului din automobil sunt optimizate în continuare. Funcţiile noi şi îmbunătăţite pot fi transferate over-the-air în mod convenabil şi rapid pe automobil - fie prin intermediul cartelei SIM instalate acolo, fie prin intermediul aplicaţiei My BMW. Instalarea ulterioară este iniţiată de client şi rareori durează mai mult de 20 de minute. Software-ul actualizat este instalat gratuit.
Printr-un nou upgrade de software la distanţă, conducătorul automobilului este notificat şi primeşte informaţii însoţitoare pe aplicaţia My BMW de pe smartphone şi, în viitor, de către Asistentul Personal Inteligent BMW prin intermediul unui widget special de pe displayul central. În BMW iX, Remote Software Upgrade oferă şi posibilitatea actualizărilor software excepţionale şi solicitante, de exemplu în domeniul asistării condusului şi al automatizării parţiale. Automobilul trebuie mai întâi să parcheze în condiţii de siguranţă, în conformitate cu instrucţiunile. Apoi, instalarea poate fi realizată independent la o oră definită anterior – de exemplu peste noapte.
Navigare precisă şi informaţii suplimentare cu Augmented
Reality Video
Noua funcţie Augmented Reality Video,
care în BMW iX completează afişarea pe hartă a sistemului de navigaţie
BMW Maps la cerere, permite o orientare deosebit de precisă în trafic.
Un semnal video live este afişat pe displayul central, peste care se
supraimpun informaţii relevante de orientare. De exemplu, într-o
intersecţie, o săgeată direcţională animată integrată în imaginea
video poate ajuta conducătorul să se îndrepte spre banda ideală
conform planificării traseului. În funcţie de situaţie, afişajul
Augmented Reality Video este prezentat înainte de manevra necesară şi
apoi ascuns din nou.
Reprezentarea Augmented Reality oferă noi posibilităţi de a ajunge la destinaţie în siguranţă şi relaxat. Pe lângă afişarea săgeţilor direcţionale, şi aşa-numitele puncte de interes (POI) pot fi evidenţiate dacă acestea sunt relevante pentru conducător. Prin atingerea POI afişate sunt oferite informaţii suplimentare, cum ar fi recenzii ale utilizatorilor, orarul sau imagini.
Unica în mediul concurenţial este opţiunea de a prezenta, concomitent, o secţiune de hartă şi semnal video live cu informaţii suplimentare în split screen pe displayul central. O altă funcţie unică este căutarea unui loc de parcare optimizat cu ajutorul Augmented Reality Video. Pentru aceasta, informaţii despre regulile de parcare aplicabile în această zonă sunt afişate în format split screen tot în Augmented Reality.
Instantanee, o privire în interiorul automobilului şi
protecţie împotriva furtului cu ajutorul noii camere de
interior
Camera de interior din zona plafonului care
debutează o dată cu noul BMW iX permite ocupanţilor să facă
instantanee în timp ce conduc. În acest fel, momentele speciale pot fi
imortalizate şi împărtăşite cu prietenii şi familia. Înregistrarea
poate fi declanşată prin comandă vocală, gest sau touch - opţional,
chiar şi cu timer (3 secunde). În plus, sistemul de camere poate fi
setat astfel încât să facă o fotografie atunci când cel puţi un
ocupant zâmbeşte. Camera are funcţie HDR pentru funcţionarea cu lumină
redusă. Chiar şi noaptea sau când există puţină lumină în automobil,
în modul nocturn pot fi realizate imagini alb-negru clare. Imaginile
pot fi partajate foarte uşor prin scanarea unui cod QR de pe displayul
central cu smartphone-ul, care este conectat la automobil prin WLAN.
De asemenea, clienţii pot solicita înregistrări de pe camera de interior de pe smartphone folosind funcţia de la distanţă din aplicaţia My BMW, de exemplu pentru a arunca o privire în interior, de exemplu dacă doresc să verifice dacă au uitat ceva în interior. Camera de interior este pornită şi atunci când este activat Remote Theft Recorder, care este disponibil pentru prima dată odată cu BMW iX. După ce a fost declanşat sistemul de alarmă antifurt al automobilului, acest sistem trimite un mesaj către smartphone-ul clientului. Apoi, acesta poate apela şi salva înregistrările de pe camera de interior şi de pe camerele faţă, spate şi de pe oglinzile laterale ale BMW iX.
Toate funcţiile camerei de interior au fost dezvoltate de la început având în vedere confidenţialitatea şi securitatea. Clientul are transparenţă şi control deplin asupra funcţiilor în orice moment. Înainte de utilizare şi de îndată ce funcţia camerei de interior este deschisă pentru prima dată, pe afişaj apare automat o "declaraţie privind confidenţialitatea datelor" cu informaţii adecvate. Numai după acceptarea informaţiilor se pot face înregistrări, care sunt salvate numai în automobil. Transmiterea directă cu criptare end-to-end este pornită numai în cazul în care clientul solicită înregistrările prin intermediul aplicaţiei My BMW. Nu sunt salvate imagini sau înregistrări pe serverele BMW. Clientul poate dezactiva funcţia de înregistrare a camerei în orice moment.
Cea mai bună conectivitate cu 5G şi Personal
eSIM
BMW iX este primul automobil premium în serie care
a intrat în era 5G. Pe lângă cartela SIM instalată permanent în
automobil, este primul model BMW care oferă tehnologia eSIM, care a
fost utilizată până acum în primul rând pentru dispozitive smart
precum tablete sau ceasuri. Cu Personal eSIM, automobilul devine un
alt dispozitiv final digital şi conectat în ecosistemul clientului.
Ambele cartele SIM sunt concepute complet pentru noul standard celular
5G şi pot fi active în acelaşi timp (DSDA: dual SIM, dual active).
Recepţia reţelei mobile este optimizată semnificativ de sistemul
propriu de antene c 5G al automobilului.
Cu Personal eSIM, clientul poate utiliza, în mod confortabil din automobil, funcţiile de comunicare şi de conectare ale contractului său de telefonie mobilă - chiar şi în situaţii în care smartphone-ul său nu se află în maşină. Utilizatorii pot activa Personal eSIM cu unul dintre operatorii de reţea disponibili şi astfel pot extinde un contract de telefonie mobilă existent. Personal eSIM nu este legat doar de automobil, ci de BMW ID al utilizatorului şi, prin urmare, poate fi transferat către alte automobile BMW cu funcţia Personal eSIM. Când este înregistrat BMW ID, eSIM este configurat automat şi este disponibil imediat.
În reţeaua 5G şi în funcţie de calitatea conexiunii, clienţii beneficiază de latenţă scăzută şi lăţime de bandă mare de la cel mult două cartele SIM. Ca rezultat, de exemplu, datele sunt transferate între BMW Cloud şi automobil şi mai rapid, iar descărcările de actualizări software la distanţă prin automobil necesită doar o fracţiune din timpul necesar altfel. De asemenea, un hotspot WiFi este disponibil în automobil, care este legat direct de Personal eSIM. Aceasta înseamnă că nu este necesar să se încheie un contract suplimentar pentru înfiinţarea unui hotspot în automobil. Până la 10 dispozitive pot fi conectate concomitent la hotspotul WLAN al automobilului şi beneficiază de acces la internet de mare viteză, de exemplu pentru a transmite videoclipuri în calitate full HD.
Disponibilitatea pentru activarea Personal eSIM este extinsă treptat în cooperare cu furnizorii de telefonie mobilă şi operatorii de reţea şi depinde de condiţiile generale din ţara respectivă. Clienţii din Germania, China, Japonia şi SUA vor putea, cel mai probabil, să activeze Personal eSIM prin intermediul operatorilor de reţea participanţi de la sfârşitul anului 2021. Clienţii pot găsi mai multe informaţii despre acest lucru pe site-ul BMW, în aplicaţia My BMW sau la operatorul de reţea mobilă.
BMW Digital Key Plus cu tehnologie radio de bandă
ultralargă
BMW este un pionier în utilizarea
smartphone-urilor drept cheie digitală a automobilului şi lucrează
responsabil la standardele transindustriale. Dezvoltarea BMW Digital
Key a fost continuată în mod constant. Acum este oferită o nouă
generaţie a acestui mod convenabil şi sigur de deblocare şi pornire a
automobilului fără a fi nevoie să scoţi Apple iPhone din buzunar.
BMW Digital Key Plus, disponibilă pentru prima dată odată cu BMW iX, foloseşte tehnologia de bandă ultralargă (UWB), care este integrată în automobil şi, de exemplu, pe cipul U1 al iPhone. De îndată ce se apropie de automobil, BMW iX întâmpină clientul cu activarea luminii exterioare. Automobilul este deblocat imediat înainte de a ajunge la uşă. După intrare, dispozitivul Apple iPhone poate rămâne în buzunar sau poate fi încărcat wireless în suportul de smartphone, deoarece nu este necesar nimic altceva pentru a porni automobilul.
UWB este o tehnologie radio digitală pentru o gamă apropiată cu lăţime de bandă ridicată, care se caracterizează printr-o localizare extraordinar de precisă, cu cea mai mare securitate posibilă. De asemenea, UWB se asigură că atacurile de reţea în care semnalul radio este perturbat sau interceptat nu sunt posibile.
Apple şi BMW Group au lucrat îndeaproape cu Car Connectivity Consortium (CCC) pentru a stabili specificaţia Digital Key 3.0 pentru UWB, care este şi un standard global pentru industria auto şi producătorii de smartphone-uri. O cheie digitală poate fi transmisă pentru până la alţi cinci utilizatori ai automobilului prin iMessage de pe iPhone. Funcţia Digital Key Plus este de aşteptat să fie disponibilă de la sfârşitul anului 2021.
Personalizare cu BMW ID
În BMW iX, atunci când
interacţionează cu noul BMW iDrive, clienţii beneficiază de
personalizarea tot mai mare a experienţei de utilizator pe baza BMW
ID. Acum, prin acesta, setări şi mai personalizate pot fi salvate şi
transferate în siguranţă între automobile. Prin atribuirea unui PIN
sau prin conectarea unei chei la BMW ID, datele personale sunt
protejate de accesul altor utilizatori ai automobilului. La prima
înregistrare într-un automobil, este deosebit de uşor să creezi un nou
BMW ID folosind o scanare a codului QR pe smartphone. Dacă
utilizatorul are aplicaţia My BMW şi, prin urmare, are un BMW ID,
acesta din urmă existent este transferat automat în automobil atunci
când un cod QR este scanat prin intermediul aplicaţiei.
BMW ID poate fi creat şi activat fără efort şi sigur în automobilele cu sistemul de operare BMW 8 sau sistemul de operare BMW 7. Odată ce BMW ID este încărcat, conducătorul este întâmpinat personal şi apare imaginea de profil individuală, care poate fi definită folosind aplicaţia My BMW. În plus, sunt încărcate automat setările personale pentru poziţia scaunului şi a volanului, oglinzile laterale, navigaţie, funcţiile de asistare a condusului, designul ecranelor, comenzile rapide, favorite şi setările din sistemul de infotainment. Sugestii personalizate de la Asistentul Personal Inteligent BMW, un cuvânt de activare personal şi setări de confidenţialitate sunt stocate în BMW ID. După activarea BMW ID sau prin selectarea ID-ului BMW în automobil, setările personale sunt disponibile imediat. La cererea clientului, aceste setări personale pot fi salvate în BMW Cloud şi, prin urmare, sunt disponibile după conectare şi în alte automobile.
Dacă automobilul este pus la dispoziţia altui utilizator, datele şi setările personale sunt protejate deoarece nu pot fi vizualizate sau modificate printr-un cont de invitat. În cazul în care clientul predă automobilul unui străin în timp ce conduce, de exemplu pentru a-l parca, poate fi activat aşa-numitul mod de valet, care blochează temporar accesul la date cu caracter personal precum funcţiile automobilului, de infotainment şi de operare, precum şi accesul la portbagaj.
Pentru a putea utiliza noul sistem de operare BMW 8 şi funcţiile noi şi personalizate asociate, este esenţial crearea unui BMW ID. Dacă un conducător care este conectat cu un cont de invitat, ar dori să acceseze funcţii personalizate, i se va cere să se conecteze cu un BMW ID pentru a le putea folosi la maximum.
Navigare, parcare şi încărcare cu BMW Maps
Cu
sistemul de navigaţie bazat pe cloud BMW Maps, calcularea traseului
este semnificativ mai rapidă şi, de asemenea, mai dinamică. BMW Maps
combină informaţii în timp real cu modele de prognoză despre situaţia
traficului de-a lungul traseului. Precizia obţinută în calculul
timpului de sosire reprezintă un nivel de lider nu numai în domeniul
auto, ci şi în cel al smartphone-urilor. Baza de date este harta HERE,
îmbogăţită cu cunoştinţele colectate despre inteligenţa swarm a
întregii flote BMW Group conectată, cu peste 14 milioane de automobile
în întreaga lume. Datele hărţii sunt actualizate periodic
over-the-air. Algoritmii de învăţare automată sunt utilizaţi şi pentru
procesarea datelor în BMW Cloud.
Odată cu lansarea noului sistem de operare BMW 8 pe BMW iX, serviciile digitale pentru navigaţie, parcare şi încărcare vor fi integrate complet şi orientate către utilizator în sistemul BMW Maps bazat pe cloud, iar funcţiile inteligente vor fi extinse continuu. Calculul situaţiei traficului este actualizat acum în fiecare minut. Introducerea unei destinaţii în automobil este mai uşoară şi mai rapidă. Cu One Box Search, adresele pot fi introduse într-o linie de căutare ca într-un motor de căutare online. În plus, peste 120 de milioane de puncte de interes pot fi găsite în întreaga lume. Informaţiile stocate sunt actualizate de mai multe ori pe săptămână pentru a menţine BMW Maps actualizat la zi. Destinaţiile pot fi transferate de pe smartphone pe automobil folosind aplicaţia My BMW. De asemenea, BMW Cloud oferă informaţii contextuale suplimentare despre punctele de interes, cum ar fi calificativele, orarul şi imaginile, precum şi informaţii detaliate despre staţiile de încărcare publice.
Una dintre funcţiile centrale noi şi inteligente este "Learning Navigation". BMW Maps învaţă pe baza obiceiurilor care sunt legate de BMW ID individual şi anticipează către ce destinaţie este probabil să se îndrepte conducătorul. Acest lucru economiseşte nevoia de a introduce din nou destinaţia pentru toate călătoriile regulate, în special pentru naveta zilnică la servici, pentru a fi informaţi proactiv cu privire la întârzieri şi probleme de pe traseu. În timp util înainte de plecare, informaţii despre situaţia actuală a traficului de pe traseu şi durata probabilă a călătoriei sunt trimise în aplicaţia My BMW. În automobil, un widget de trafic configurabil afişează destinaţia probabilă cu informaţiile de trafic asociate. Prin selectarea destinaţiei sugerate, orientarea pe traseu poate fi activată cu un singur click dacă, de exemplu, este sugerată o rută alternativă din cauza traficului intens.
Suportul oferit de BMW Maps în găsirea unui loc de parcare a fost optimizat suplimentar. Pentru parcarea stradală, traseul de căutare a parcării este calculat pe baza probabilităţilor. Conducătorul este îndrumat către destinaţie pe un traseu pe care are şanse deosebit de mari de a găsi un loc de parcare. Această funcţie are o disponibilitate limitată exclusiv pentru o serie de oraşe din Europa, niciunul din România în prezent.
Pentru automobilele electrice, BMW Maps poate sugera şi locuri de parcare cu posibilităţi de încărcare.
Connected Charging: încărcare convenabilă datorită reţelei
inteligente
Datorită serviciilor digitale de la
Connected Charging, călătoriile pe distanţe lungi cu BMW iX sunt
uşoare şi convenabile. Pe drum, sistemul de navigaţie BMW Maps arată
staţii de încărcare publice de-a lungul traseului parcurs sau în
apropierea destinaţiei. Disponibilitatea staţiilor de încărcare poate
fi recunoscută şi direct în listă prin intermediul unui indicator
colorat. În plus, sunt afişate detalii suplimentare, cum ar fi
capacitatea de încărcare oferită sau informaţii despre operator şi
opţiunile de plată. La căutarea staţiilor de încărcare poate fi setat
un filtru pentru afişarea doar a staţiilor de încărcare rapidă.
Cu Connected Charging, opririle intermediare pentru încărcarea bateriei pot fi luate în considerare şi atunci când este planificat traseul în aplicaţia My BMW. Şi aici sunt furnizate informaţii suplimentare despre escală şi staţiile de încărcare. Sistemul calculează strategia optimă de încărcare şi sugerează cel mai rapid traseu general în fiecare caz. Planificarea exactă şi detaliată a traseului conduce la o prognoză precisă a orei de sosire. Atunci când este selectată o staţie de încărcare publică, sistemul de navigaţie listează şi sugestii pentru restaurante, cafenele, obiective turistice sau instituţii culturale din apropiere, pentru a profita la maximum de timpul de încărcare.
În plus faţă de procesul de încărcare, precondiţionarea BMW iX poate fi controlată şi prin intermediul Remote Services din aplicaţia My BMW. În acest fel, conducătorul poate determina începutul procesului de încărcare şi condiţionarea prealabilă a interiorului şi a bateriei, ţinând cont de cantitatea de energie necesară şi de ora de plecare planificată. Dacă obiectivul de încărcare a fost atins sau dacă există nereguli în procesul de încărcare, conducătorul este notificat prin notificare push. Informaţiile privind starea de încărcare, autonomia şi alte informaţii pot fi apelate nu numai în automobil, ci şi pe smartphone prin intermediul aplicaţiei My BMW. În aplicaţia My BMW, conducătorul poate găsi şi o evaluare transparentă a tuturor proceselor de încărcare, fie acasă, fie în deplasare. În plus, aplicaţia poate fi utilizată pentru a porni sau a întrerupe de la distanţă procesul de încărcare şi pentru a defini un nivel maxim de încărcare, de exemplu pentru a economisi bateria.
Integrare smartphone şi cu terţe
parţi
Integrarea extinsă a Apple
CarPlay în BMW iDrive permite clienţilor să utilizeze un
număr mare de funcţii în automobil în forma familiară de pe
smartphone-ul lor. O inovaţie importantă este că, atunci când este
utilizat Apple CarPlay, harta de navigaţie Apple Maps nu este afişată
numai pe displayul central, ci şi pe monitorul de informaţii al
ecranului central curbat BMW. Informaţiile de navigaţie
corespunzătoare pot fi văzute şi pe BMW Head-Up Display când
orientarea pe traseu este activă. În 2022, utilizarea Apple Maps va fi
extinsă pentru a include o funcţie specială pentru automobilele pur
electrice. Dacă distanţa până la destinaţie este mai mare decât
autonomia rămasă a automobilului, o oprire de încărcare este
planificată automat în Apple Maps, iar traseul este ajustat în consecinţă.
Cu Google Android Auto, clienţii au acces la numeroase funcţii şi conţinut de pe smartphone-ul lor în timp ce conduc. În viitor, conexiunea wireless între smartphone-ul Android (cerinţă: Android 10+) şi BMW iX va fi şi mai uşoară şi mai rapidă. Dacă Bluetooth este activat pe dispozitiv, un mesaj despre conexiunea la automobil este afişat automat la urcare. După confirmare, dispozitivul este conectat într-un singur pas şi este gata imediat pentru telefonie Bluetooth sau Android Auto. Integrarea extinsă în sistemul de operare BMW 8 permite şi afişarea conţinutului Android Auto pe mai multe monitoare. Dacă navigaţia Google Maps este activă, harta este afişată pe monitorul de informaţii de lângă displayul central. Instrucţiunile de navigaţie sunt afişate şi pe Head-Up Display.
Sisteme de asistare a condusului.
Inteligenţă remarcabilă
ca bază
pentru confort şi siguranţă.
BMW iX este primul model de serie al BMW Group care foloseşte sisteme de asistare a condusului dintr-un nou set de tehnologie modulară. Printre altele, oferă un potenţial considerabil pentru dezvoltarea consecventă în continuare a funcţiilor de condus semiautonom şi parcare autonomă. Pentru progresul continuu în acest domeniu, pe lângă dezvoltarea bazată pe date, sunt utilizate opţiuni pentru includerea inteligenţei artificiale în procesarea sarcinilor complexe. Optimizări, extensii sau inovaţii de funcţii pot fi încărcate prin intermediul actualizării software-ului la distanţă, printre altele, prin care BMW iX şi software-ul său sunt actualizate permanent şi convenabil cu cea mai recentă tehnologie.
Printre altele, noul set de tehnologie modulară oferă automobilului o inteligenţă remarcabilă atunci când vine vorba de monitorizarea împrejurimilor sale şi de transmiterea şi prelucrarea datelor. De exemplu, prelucrarea datelor procesează un volum de 20 de ori mai mare decât cel al modelelor anterioare. Aceasta înseamnă că un număr mare de date de la senzori pot fi procesate. Senzorii în sine sunt, de asemenea, mult mai puternici ca niciodată. De asemenea, BMW iX are capacitate 5G pentru transferul rapid şi fiabil de cantităţi mari de date între automobil şi BMW Cloud.
BMW iX are o gamă largă de funcţii de asistare care fac condusul şi parcarea mai sigure şi mai convenabile. Atât în echiparea de bază, cât şi în cele opţionale Driving Assistant Professional şi Parking Assistant Plus, funcţiile extinse, optimizate şi noi sunt oferite pe termen lung pentru a oferi clientului cel mai bun sprijin posibil în conducere. Optimizările în mod clar vizibile în executarea funcţiilor creează o valoare adăugată considerabilă pentru client deoarece accentul este pus pe plăcerea de a conduce, la care, pe lângă caracteristicile de condus specifice modelului, sistemele de asistare au şi ele o contribuţie semnificativă. Pentru BMW Group, tehnologia şasiului şi tehnologia în domeniul condusului autonom sunt responsabile în primul rând să ofere clienţilor o experienţă de condus pozitivă şi emoţională. BMW iX oferă deja ce este mai bun în ambele universuri şi, prin urmare, opţiunea de a experimenta o plăcere dinamică la volan conducând singuri sau folosind funcţiile de asistare pentru uşurinţă, confort şi siguranţă sporite în situaţii de condus, dar şi la parcare.
De asemenea, BMW iX creează valoare adăugată reală pentru client, deoarece funcţiile de asistare individuală sunt combinate inteligent şi în funcţie de situaţiile de condus relevante. Noul sistem de operare BMW 8 face ca funcţiile de asistare a condusului să fie şi mai uşor de utilizat. În acelaşi timp, comenzile au fost reduse la elementele esenţiale. Acest lucru asigură faptul că nivelul optim de asistenţă poate fi activat rapid de conducător. Este vorba despre automatizarea amplă şi inteligentă, simplificarea stărilor sistemului şi funcţionarea intuitivă. O consecinţă vizibilă a simplificării este, de exemplu, reducerea numărului de butoane de pe volanul multifuncţional.
Noua generaţie de senzori, o platformă de calcul
puternică
Inteligenţa remarcabilă a BMW iX rezultă în
special dintr-o platformă de software complet nouă, asociată cu ultima
generaţie de senzori şi o platformă de calcul deosebit de puternică
pentru evaluarea şi prelucrarea datelor determinate despre
împrejurimile automobilului. Obiectivul şi calitatea senzorilor ating
valori de top în mediul concurenţial: raza de acţiune şi rata de
detectare ridicate pentru pietoni, automobile, semne de circulaţie şi
alte obiecte înconjurătoare sunt obţinute cu camera frontală de 8
MPix, care este utilizată pentru prima dată în industria auto. De
asemenea, un sistem radar frontal este utilizat pentru prima dată la
nivel mondial într-un automobil atinge o rază maximă de acţiune de
până la 300 de metri şi, în premieră, o rezoluţie verticală pe mai
multe niveluri. În total, cinci camere, cinci radare şi 12 senzori cu
ultrasunete captează împrejurimile automobilului, iar datele lor
constituie baza modelului de mediu BMW de pe platforma de calcul.
În cazul în care clienţii îşi dau consimţământul, datele senzorilor din situaţii de condus deosebit de dificile sunt evaluate prin cloud în BMW Backend cu ajutorul inteligenţei artificiale şi utilizate pentru îmbunătăţirea continuă a sistemelor de asistare. Aceste îmbunătăţiri sunt luate în considerare în orice moment în contextul certificării sistemului global, aşa-numita omologare, şi în nici un moment nu încalcă conformitatea produsului. La rândul lor, acestea pot fi transmise over-the-air în toată flota.
La montarea senzorilor automobilului, BMW Group se bazează în mod deliberat pe o combinaţie ţintită de diferite tehnologii, care se completează reciproc în mod ideal cu abilităţile şi punctele forte specifice, pentru a crea o imagine clară şi fiabilă a mediului automobilului. De exemplu, datele determinate de senzorii radar despre automobilele din faţă sau alţi utilizatori ai drumului sunt comparate permanent cu imaginile furnizate de camerele din faţă. Acest lucru contribuie la evaluarea cât mai detaliată posibil a situaţiei respective de trafic şi pentru a permite o reacţie adecvată a funcţiilor corespunzătoare în domeniul asistării condusului.
Cele mai importante inovaţii în ceea ce priveşte designul includ sistemele de camere şi senzori radar care sunt integrate în mod invizibil în grila BMW. Radarul frontal este perfect integrat în grila dublă BMW. Pentru a asigura o precizie maximă a funcţiei radar, la fabricarea grilei se foloseşte un proces de acoperire pe bază de vid la scară nano. Aici, finisajul bicolor şi efectul 3D vizibil sunt produse prin vaporizare utilizând tehnologia laser şi printr-o tehnică de aplicare cu plasmă într-un vid ridicat. Procesul laser special dezvoltat pentru producţia grilei BMW iX şi o combinaţie precis definită de grosime a materialului şi a stratului garantează performanţe radar optime coroborate cu un aspect caracteristic şi de înaltă calitate.
O acoperire suplimentară cu poliuretan reduce predispoziţia grilei BMW la deteriorare. Efectul de autovindecare al suprafeţei sale elimină, de exemplu, zgârieturile uşoare în decurs de 24 de ore la temperatura camerei sau în cinci minute printr-o sursă de aer cald. Grila radiatorului de la BMW iX este, prin urmare, o componentă esenţială pentru sistemele de condus şi parcare automatizate avansate. Camera situată în centrul grilei, precum şi camera integrată în sigla BMW din spate au un sistem de curăţare specific. Până la două camere suplimentare sunt poziţionate în zona oglinzii interioare de pe parbriz. Şi oglinzile exterioare de la conducător şi pasager au fiecare o cameră. Asemenea camerelor, senzorii cu ultrasunete şi radar ai BMW iX garantează o vizualizare completă de jur-împrejur. Există şase senzori cu ultrasunete în fiecare din spoilerele faţă şi spate. Senzorii radar sunt dispuşi pe ambele părţi ale automobilului, în zonele din faţă şi din spate.
Echipare standard vastă cu funcţii extinse de
siguranţă
Echipamentul standard extins stă la baza
potenţialului mare al BMW iX în optimizarea confortului şi a
siguranţei. Disponibilă standard, avertizarea de coliziune frontală
poate decelera automobilul până la oprire, în funcţie de situaţie,
pentru a evita o coliziune sau pentru a minimiza consecinţele
acesteia. Funcţionează şi detectează automobile, pietoni şi biciclişti.
Abilitatea sistemului de a detecta pietonii şi bicicliştii care se apropie din spate sau din faţă, paralel cu şoseaua, chiar şi atunci când virează la dreapta, asigură o siguranţă suplimentară atunci când se circulă în traficul urban. Aceasta reduce riscul ca automobilul care virează să se ciocnească de pietoni sau biciclişti. În plus, avertismentul de coliziune din faţă monitorizează acum şi traficul care se opreşte pentru virare la stânga. Dacă un automobil din lateral pe un drum pe care conducătorul urmează să îl traverseze, acesta este avertizat cu semnale optice şi acustice, iar virarea este împiedicată prin intermediul funcţiei de frânare.
Avertismentul de intersecţie, disponibil tot standard, include şi funcţie de frânare (nu este încă disponibil în România). Acest lucru minimizează riscul unei coliziuni cu traficul transversal la intrarea într-o zonă de intersecţie cu vizibilitate redusă.
La BMW iX, asistentul de evitare cu schimbarea benzii face parte din echiparea standard. Contribuie la evitarea coliziunilor cu automobile sau chiar pietoni care apar brusc. De îndată ce este recunoscută o manevră de evitare corespunzătoare, sistemul sprijină conducătorul cu o intervenţie de direcţie pentru a se îndrepta spre o bandă adiacentă liberă.
Speed Limit Info, cu recunoaşterea indicatoarelor rutiere - inclusiv afişarea interdicţiei de depăşire -, este o altă facilitate disponibilă standard. Cu ajutorul tempomatului se poate defini o viteză maximă aleasă de conducător pentru a evita depăşirea involuntară a limitei de viteză. Funcţia de asistare a limitei de viteză permite ca o limită de viteză detectată de camera frontală să fie adoptată ca viteză dorită prin simpla apăsare a unui buton sau în mod automat atunci când se conduce cu tempomatul activat. Tot disponibilă standard este şi avertizarea de părăsire a benzii, care înregistrează marcajele de bandă şi foloseşte o vibraţie a volanului pentru a avertiza conducătorul cu privire la riscul abaterii neintenţionate de la curs. În plus, sistemul sprijină acum conducătorul cu un impuls de direcţie activ pentru a ghida automobilul înapoi pe banda corectă.
Tot standard: Driving Assistant
îmbunătăţit
Funcţiile combinate în cea mai recentă
versiune a Driving Assitant asigură standard şi o creştere notabilă a
siguranţei la BMW iX. Avertizarea la schimbarea benzii reduce riscul
de coliziune în cazul unei virări în banda secundară anunţată prin
activarea semnalizatorului. Printr-un semnal optic în oglinda
exterioară şi o vibraţie a volanului, sistemul atrage atenţia
conducătorului asupra unui automobil aflat în unghi mort pe banda
laterală sau care se apropie din spate. La viteze de cel puţin 70
km/h, sistemul sprijină conducătorul şi cu un impuls de direcţie activ
pentru a readuce BMW iX pe banda sa originală. La BMW iX,
avertismentul pentru schimbarea benzii este completat în premieră de o
funcţie de asistare la viraje. La o viteză de până la 20 km/h,
sistemul avertizează şi asupra unui risc de coliziune care ar putea
rezulta dintr-o manevră de virare anunţată prin activarea indicatorului.
Driving Assistante include şi avertizarea de coliziune din spate şi avertizarea de trafic transversal din spate, care utilizează senzorii radar de pe lateral şi reduce riscul de coliziune la marşarier, de exemplu în situaţii de vizibilitate redusă, cu notificări de avertizare şi intervenţie de frânare.
O altă inovaţie este funcţia de avertizare la deschiderea uşii. Dacă un automobil sau un biciclist se apropie rapid de BMW iX şi există riscul de coliziune pe una dintre cele două părţi ale automobilului, semnalele vizuale şi acustice sunt activate. Conducătorul sau pasagerul din faţă este avertizat de pericol prin LEDurile intermitente ale oglinzii sau lumina ambientală. În plus, se emite un avertisment acustic şi deschiderea uşilor BMW iX pe partea respectivă a automobilului este întârziată. Acest mecanism de întârziere este activat pentru toate cele patru uşi, inclusiv în spate.
Driving Assistant Professional cu asistent de control al
direcţiei şi al benzii optimizat
Componentele centrale
ale Driving Assistant Professional - disponibil opţional - sunt
tempomatul activ cu control al distanţei şi asistentul de control al
direcţiei şi al benzii, care sunt proiectate în mod constant pentru
eficienţa energetică în modul de conducere Efficient. Aceasta
suplimentează tempomatul cu funcţia de frânare disponibil standard, cu
respectarea automată a distanţei de siguranţă care poate fi selectată
în trei paşi. Tempomatul automat cu control al distanţei frânează BMW
iX până la oprire, dacă este necesar. În plus, setarea distanţei faţă
de traficul din faţă a fost extinsă şi îmbunătăţită. Odată cu noua
funcţie, butoanele de distanţă de pe volan au fost eliminate. Sistemul
adaptează distanţa la situaţia de condus pe baza nivelului de distanţă
selectat. În cazul blocajelor de trafic sau al traficului lent,
automobilul porneşte din nou automat imediat ce situaţia o permite,
atunci când conducătorul priveşte înainte.
Cea mai recentă versiune a asistentului de control al direcţiei şi al benzii de rulare, prezentată pentru prima dată pe BMW iX, poate fi utilizată în situaţii de trafic mult mai extinse decât înainte. Pentru funcţionalitatea sa complexă, sistemul ia în considerare datele furnizate de camerele frontale şi laterale, precum şi de senzorii radar orientaţi spre înainte, înapoi şi pe latrale. Asistentul de control al direcţiei şi al benzii este disponibil la viteze de până la 200 km/h. Se bazează pe marcajele de bandă şi pe automobilele care circulă înainte pentru a sprijini conducătorul în mod cooperant, făcând corecţii de direcţie repetate pentru menţinerea cursului pe banda recunoscută. Sistemul oferă un ajutor eficient şi în situaţiile de trafic aglomerat.
Un buton separat plasat pe partea stângă în spatele volanului este disponibil pentru o operare convenabilă a sistemelor. Cu acesta, tempomatul automat, precum şi asistentul de control al direcţiei şi al benzii pot fi activate prin simpla apăsare a unui buton. Conducătorul primeşte o imagine de ansamblu a sistemelor activate şi a funcţionalităţii acestora prin intermediul Assisted View din panoul de bord. Zona din mijloc a afişajului cockpitului este rezervată pentru o reprezentare tridimensională a automobilului şi a împrejurimilor sale. Automobilele şi camioanele, precum şi motocicletele sau bicicliştii detectaţi de senzori de cameră şi radar sunt afişate cu reprezentarea benzii de deplasare şi benzilor adiancete. Automobilele care se deplasează la o distanţă critică sunt evidenţiate. Simbolurile grafice indică manevrele de condus care pot fi efectuate în situaţia respectivă cu ajutorul sistemelor de asistare. În acest fel, Assisted View oferă conducătorului un mod convenabil de a vedea imediat şi în orice moment starea sistemelor de asistare a condusului şi opţiunile asociate.
Gama de funcţii a Driving Assistant Professional include şi sistemul de avertizare la părăsirea benzii cu protecţie activă împotriva coliziunilor laterale prin intermediul corecţiei direcţiei, dar şi asistentul pentru banda de urgenţă disponibil în anumite ţări europene. Avertismentul de sens unic şi contrasens, precum şi avertismentul de trafic transversal din faţă contribuie la protecţia activă împotriva coliziunilor. Ultimele două sisteme nu sunt disponibile în România.
Sprijin la parcare şi manevrare: Parking Assistant şi cameră
de marşarier standard, Parking Assistant Plus
opţional
Conducătorul BMW iX primeşte, de asemenea, un
sprijin eficient la parcare şi la manevră. Gama de funcţii a dotării
standard Park Distance Control (PDC) cu senzori în faţă şi în spate
include semnale vizuale şi acustice, precum şi intervenţie de frânare
automată pentru a evita coliziunile cu obstacolele aflate în lateralul
şi în spatele automobilului. Echiparea standard include şi Parking
Assistant, care sprijină conducătorul în selectarea şi utilizarea
locurilor de parcare care sunt dispuse în paralel cu drumul sau
perpendicular pe acesta. Locurile libere adecvate sunt detectate cu
ajutorul senzorilor cu ultrasunete în timp ce se trece pe lângă ele. O
nouă facilitate este posibilitatea de parcare perpendiculare cu faţa
sau cu spatele. În cea mai recentă versiune a sa, sistemul poate fi
utilizat atât pentru parcare, cât şi ieşirea din spaţiul de parcare.
Parking Assistant nu numai că îşi asumă sarcinile de direcţie, ci şi
manevrele de acceleraţie şi frânare, precum şi schimbările de viteză
necesare la manevrare, totul complet automat, fiind necesară numai
superivzarea conducătorului auto pentru a interveni în situaţii excepţionale.
O cameră de marşarier, care include Panorama View, şi asistentul de marşarier sunt incluse şi ele în echiparea standard a BMW iX. Asistentul de marşarier permite efectuarea revenirii automate şi, prin urmare, deosebit de confortabile în spaţii înguste precum parcări sau intrări în curte. Pentru a face acest lucru, salvează mişcările de direcţie pe ultima distanţă parcursă înainte şi la o viteză maximă de 36 km/h. Apoi, sistemul poate manevra automobilul în sens invers pentru o distanţă de până la 50 de metri pe trasa parcursă anterior înainte. Conducătorul trebuie să se concentreze doar pe apăsarea pedalelor de acceleraţie şi de frână şi asupra monitorizării împrejurimilor. Viteza atinsă în timpul revenirii automate poate fi de până la 9 km/h. Sistemul funcţionează doar pe baza traseului salvat mergând înainte şi nu face ajustări dinamice în momentul în care apar modificări de traseu sau obstacole noi.
Parking Assistant Plus, cu Remote 3D View 3D, BMW Drive
Recorder şi Remote Theft Recorder
Funcţiile incluse în
dotarea opţională Parking Assistant Plus asigură o imagine de ansamblu
perfectă în diferite situaţii. Cu ajutorul asistenţei, parcării şi
vederi panoramice, inclusiv 3D View, o imagine de 360 de grade a
automobilului şi a împrejurimilor sale este afişată pe displayul
central din diferite perspective. În plus, conducătorul poate utiliza
funcţia Remote 3D View pentru a transmite o imagine tridimensională a
automobilului său şi a împrejurimilor acestuia direct către
smartphone-ul său.
BMW Drive Recorder, care este inclus şi în Parking Assistant Plus, foloseşte camerele sistemelor de asistare a condusului şi înregistrează imagini video în jurul automobilului pentru a le salva şi a le reda apoi pe displayul central atunci când automobilul este staţionat sau pentru a le exporta prin interfaţa USB. În acest fel, conducătorul poate, de exemplu, să facă înregistrări video ale unui peisaj foarte spectaculos de pe drum sau în timpul manevrelor de condus care merită revăzute - care apoi pot fi transferate pe mediul său de stocare USB conectat şi partajate. În cazul unei coliziuni, scenele sunt salvate automat imediat înainte şi după impact.
Remote Theft Recorder este disponibil pentru prima dată odată cu BMW iX şi, atunci când este declanşat, activează şi camera de interior, care este tot o noutate. În cazul în care automobilul este furat, acest sistem trimite un mesaj către smartphone-ul clientului. Apoi se pot apela şi salva înregistrările de pe camera de interior, precum şi videoclipurile înregistrate de camerele din faţă, spate şi de pe oglinzile laterale ale BMW iX.
O nouă aplicaţie va fi disponibilă în automobil pentru lansarea pe piaţă a BMW iX în SUA, care suplimentează sistemele de asistare a condusului. Aplicaţia denumită "Suprafaţă rutieră neuniformă" îl avertizează pe conducător asupra unor denivelări potenţial periculoase pe drum, cum ar fi limitatoare de viteză, gropi şi drumuri accidentate. Informaţiile pot fi afişate fie pe monitorul de informaţii, fie în Head-Up Display. Datele necesare privind starea drumului au fost colectate anterior de la flota de automobile BMW conectate şi consolidate şi procesate în BMW Cloud. Acest lucru asigură că aplicaţia oferă cele mai recente informaţii despre condiţiile de drum şi poate oferi avertismente eficiente în consecinţă.
Perspectivă privind funcţiile de asistare viitoare: Parking
Assistant Professional ca o dezvoltare ulterioară a parcării
controlate de la distanţă
Setul de tehnologii modulare
pe care se bazează funcţiile de asistare disponibile la BMW iX oferă
un potenţial considerabil pentru inovaţii suplimentare în domeniul
condusului autonom şi parcării autonome. Aproape toate funcţiile nou
dezvoltate pot fi transferate ulterior către automobile care au fost
deja produse folosind o actualizare de software la distanţă şi apoi
instalate. Sistemele de optimizare a confortului care vor fi
disponibile în viitorul apropiat includ o dezvoltare ulterioară a
parcării controlate de la distanţă, care oferă un sprijin şi mai amplu
atunci când se manevrează pe drumul către un loc de parcare definit de
către conducător şi înapoi. Cu Parking Assistant Professional,
prezentat pentru prima dată odată cu BMW iX, automobilul poate
parcurge o distanţă de până la 200 de metri, deja salvată, în modul de
condus semiautonom. Sistemul preia toate funcţiile de acceleraţie şi
frânare, direcţie şi schimbarea treptelor necesare pentru alternarea
manevrelor înainte şi înapoi.
Parking Assistant Professional este conceput pentru parcarea convenabilă în situaţiile recurente. Poate salva până la 10 manevre cu o lungime totală de maximum 600 de metri. Acest suport este deosebit de util la intrările în curţi şerpuite sau în situaţii de parcare înguste, în care spaţiul personal de parcare poate fi accesat numai după mai multe manevre. O singură parcurgere manuală de-a lungul traseului selectat cu Parking Assistant Professional activat este suficientă pentru a salva datele GPS şi traiectoria. Traseul este apoi recunoscut imediat ce punctul de plecare este abordat. Conducătorul poate acum să predea misiunea de condus către Parking Assistant Professional. El rămâne responsabil pentru monitorizarea manevrei de condus.
Acest lucru se aplică atât când rămâneţi în automobil, cât şi atunci când utilizaţi funcţia de la distanţă. În afara automobilului, conducătorul poate controla manevra de parcare cu smartphone-ul. Pentru monitorizarea permanentă a condusului, acesta trebuie să se afle la maximum şase metri de automobil. În plus, conducătorul are opţiunea de a monitoriza o parte a manevrei de parcare în automobil şi o altă parte în afara automobilului. El poate urca sau coborî în orice punct de-a lungul traseului înainte ca Professional Assistant Professional să-şi continue călătoria automatizată. Dacă apar obstacole pe un traseu cunoscut de Parking Assistant Professional, acestea sunt detectate de senzorii BMW iX şi răspund la acestea.
Design exterior.
Semnalele clare pentru începutul
unei noi ere a plăcerii de a conduce.
BMW iX este construit ca un Sports Activity Vehicle SAV modern, cu un nou limbaj de design, minimalist, cu suprafeţe simplificate. Designul impunător al exteriorului este modelat de un număr mic de linii precise şi conferă automobilului un aspect puternic, robust şi clar definit. Noul limbaj se concentrează pe funcţionalitatea BMW iX ca un automobil fără emisii locale şi oferă spaţiu pentru o mobilitate confortabilă în viaţa de zi cu zi şi în timpul călătoriilor.
Proporţii de SAV musculos, design redus al
suprafeţelor
Dimensiunile exterioare ale BMW iX sunt
4.953 milimetri în lungime, 1.967 milimetri în lăţime şi 1.695
milimetri în înălţime. Acesta combină funcţionalitatea BMW X5 cu
prezenţa dinamică a BMW X6 şi aspectul expresiv al BMW X7. Automobilul
reinterpretează proporţiile puternice ale unui SAV BMW mare. Ca
lungime şi lăţime, BMW iX este comparabil cu BMW X5, datorită liniei
cursive a acoperişului, înălţimea sa este aproape aceeaşi cu cea a BMW
X6, în timp ce dimensiunile roţilor amintesc de BMW X7. Un ampatament
care măsoară exact 3.000 de milimetri şi ecartamentele largi atât pe
puntea faţă, cât şi pe cea spate oferă platforma ideală pentru
reglarea şasiului care îmbină confortul luxos pe distanţe lungi şi
caracteristicile sportive în viraje. Limbajul de design independent al
automobilului optimizează şi eficienţa aerodinamică, care are un efect
pozitiv asupra autonomiei.
Aspectul puternic al BMW iX este subliniat şi de designul redus al suprafeţelor sale. Utilizarea minimalistă a liniilor de caracter şi suprafeţele generoase modelate inspiră precizie şi siguranţă. Liniile precise, structura clară şi contururile aproape dreptunghiulare din zona pasajelor roţilor creează impresia unei caroserii impunătoare. Designul minimalist îndreaptă privirea spre detalii construite cu precizie, care accentuează caracterul sofisticat, identitatea mărcii şi aerodinamica optimizată care definesc BMW iX.
Partea frontală: grila verticală expresivă serveşte drept
panou de tehologie
Designul părţii frontale a BMW iX
îi conferă o prezenţă marcantă. Grafica BMW caracteristică - o
combinaţie între grila BMW distinctă şi farurile duble la fel de
familiare - a fost interpretată într-un stil futurist. În centrul
părţii frontale se află grila proeminentă, accentuată vertical, a
cărei suprafaţă are o structură piramidală tridimensională.
Deoarece sistemul de propulsie electric al BMW iX necesită doar o cantitate mică de aer de răcire, grila este complet închisă. Rolul său a fost adaptat în mod corespunzător ca o platformă digitală. Tehnologia video, funcţiile radar şi alţi senzori sunt integrate perfect în grila din spatele unei suprafeţe transparente. Elementele de încălzire şi sistemul de curăţare pentru senzori sunt încorporate şi ele în grila frontală.
Faruri LED cu funcţie matrix şi BMW
Laserlight
BMW iX dispune de cele mai subţiri faruri
care au fost disponibile vreodată pe un model de serie al mării.
Acestea oferă o abordare proaspătă şi minimalistă a imaginii
"four-eyed" familiare a BMW. Luminile de zi au un design
nou, ca benzi bidimensionale de-a lungul marginii superioare a
farurilor - şi se încadrează în limbajul de design marcant al
exteriorului. Acest lucru oferă farurilor un aspect total nou în
lumina zilei şi accentuează prezenţa sigură a părţii frontale. Benzile
luminoase de zi includ funcţia de semnalizare.
BMW iX este echipat standard cu faruri LED integrale. Corpurile de iluminat întunecate, care sunt aşezate mult în spate în secţiunile interioare ale farurilor şi, prin urmare, devin vizibile numai la pornire, generează atât faza scurtă, cât şi faza lungă.
Cea mai recentă generaţie BMW Laserlight este disponibilă opţional. Pentru aceasta sunt combinate farurile LED adaptive cu funcţie matrix şi un nou tip de modul Laserlight, cu două soluţii de fază lungă, una acţionată manual sau în modul selective beam, alta automat. Funcţia matrix a fazei lungi BMW Selective Beam măreşte raza de acţiune şi, în acelaşi timp, evită orbirea altor utilizatori ai drumului.
Capota BMW iX, cu sculptura sa tridimensională pronunţată, se extinde până la faruri şi la grila BMW. Toate liniile capotei converg dinamic pe grila BMW şi logoul de deasupra acesteia. Logoul are o componentă funcţională, care serveşte ca buşon de umplere pentru lichidul de spălare a parbrizului şi lunetei. Se deschide şi se închide printr-o apăsare uşoară. Capota nu are un mecanism de deschidere pentru utilizare de către client. Tehnologia sistemului de propulsie şi electronica de putere de sub suprafaţă pot fi accesate numai de către tehnicienii din service.
Vedere din lateral: structurare clară a suprafeţei, linii
precise
Când BMW iX este privit din lateral, limbajul
său de design redus accentuează stilul modern şi foarte distinctiv al
modelului SAV full electric. Sculptura minimalistă a suprafeţelor
creează o caroserie atletică, al cărei aspect simplu este evidenţiat
de numărul mic de linii definite cu precizie. Contururile aproape
dreptunghiulare ale pasajelor roţilor faţă şi spate reprezintă un
element de design exterior ce atrage privirile. Acestea adoptă una
dintre caracteristicile originale de design ale familiei BMW X şi
subliniază atitudinea puternică a automobilului.
Un element de design exterior distinctiv al modelelor BMW i în grafica geamurilor laterale şi tranziţia spre partea spate apare aici în formă actualizată. Conicitatea graficii geamurilor spre spate şi montantul C înclinat în faţă subliniază liniile dinamice ale siluetei automobilului. "Fluxul cursiv" al liniilor convergente imită fluxul de aer de-a lungul flancurilor maşinii. La BMW iX, această grafică distinctivă ia forma unei suprafeţe negre care realizează conexiunea între geamurile laterale spate şi lunetă şi poartă inscripţia de model, un detaliu care evocă soluţii folosite pe primele modele ale mărcii BMW i, BMW i3 şi BMW i8.
Uşi cu mânere integrate la nivelul suprafeţelor şi ferestre
fără ramă
Designul uşilor sporeşte impresia unei
caroserii musculoase. Un număr mic de linii de caracter definesc
suprafeţe clare, mărind dimensiunea lor vizuală. Mânerele uşilor sunt
încastrate la suprafaţa portierei şi sunt finisate într-o culoare
contrastantă. Deschiderile electrice ale uşilor, care sunt acţionate
prin simpla apăsare a unui buton, şi funcţia opţională Soft Close
permit accesul uşor. Iluminarea indirectă a adânciturilor mânerelor le
oferă un fundal elegant. Datorită ultimei generaţii a sistemului
Comfort Access opţional, uşile se blochează sau se deblochează automat
pe măsură ce proprietarul se apropie sau se îndepărtează de automobil.
Semnalul necesar este trimis maşinii folosind telecomanda radio sau
BMW Digital Key (prin smartphone-ul clientului).
Uşile cu geamuri fără rame îşi fac debutul într-un SAV BMW de clasă mare. Folosită anterior doar la coupé-urile BMW, această construcţie subliniază caracterul sportiv al BMW iX şi aduce un aspect fluid pentru grafica geamurilor laterale ca ansamblu. Finisajul negru lucios pentru montanţii B oferă un contrast atractiv faţă de culoarea caroseriei. Trei straturi de etanşare în jurul uşilor oferă un confort acustic excelent.
Oglinzi exterioare optimizate aerodinamic, contururi negre ale
caroseriei
Designul inovator al oglinzilor exterioare de
la BMW iX ajută la reducerea zgomotului vântului şi la optimizarea
aerodinamicii şi a vizibilităţii generale. Bazele supersubţiri ale
oglinzilor se ataşează la marginea inferioară a conturului geamului
lateral, eliminând necesitatea triunghiului clasic al oglinzii în faţa
geamurilor laterale. Capacele oglinzilor sunt vopsite în culoarea
caroseriei şi marcate în partea lor inferioară de baza oglinzii în
negru lucios, creând un contrast coloristic atractiv. Geometria
subţire a oglinzilor şi aripioarele aerodinamice poziţionate cu
precizie îmbunătăţesc confortul acustic. Semnalizatoarele, care au o
lăţime de aproximativ doi milimetri şi sunt integrate în oglinzile
exterioare în spatele capacelor de sticlă, produc o lumină puternică
în ciuda dimensiunilor reduse.
Printre caracteristicile de design familiare de la modelele BMW X clasice se află conturul negru de la marginea inferioară a caroseriei. La BMW iX, acesta se extinde mult şi formează o bandă în jurul întregului automobil, de la spoilerul faţă de-a lungul liniei laterale, până în spate. Priza de încărcare este amplasată acolo unde ar fi buşonul de umplere cu combustibil la modelele BMW cu propulsie convenţională - adică în spatele unei clapete pe pasajul roţii din spate dreapta.
Partea spate: modernă, minimalistă,
atrăgătoare
Caracterul BMW iX se reflectă şi în designul
părţii spate. Designul modern şi minimalist al suprafeţelor de
dimensiuni generoase generează un aspect expresiv care accentuează în
mod deosebit atitudinea puternica şi lăţimea BMW iX. Limbajul de
design minimalist, cu un număr mic de articulaţii şi linii de
caracter, emană o aură de claritate şi rafinament. Aerodinamica BMW iX
este îmbunătăţită şi mai mult de curgerea aerului peste plafon până la
marginea acestuia, dar şi de difuzorul atent definit aerodinamic.
Hayonul nu are articulaţii de separare şi se extinde pe tot spatele, prezentând suprafaţa expresivă cu un efect spectaculos. Camera de marşarier este integrată discret în inelul negru al logo-ului BMW mare poziţionat în centrul hayonului. Obiectivul camerei este curăţat automat de un sistem de pulverizare cu apă care se extinde la nevoie din spatele suprafeţei logo-ului.
Stopuri extrem de subţiri, cu design
atractiv
Stopurile dintr-o singură piesă sunt dispuse cu
grijă în hayon şi se prelungesc mult în flancuri. Asemenea farurilor,
stopurile au un design mai subţire ca cele întâlnite pe orice
automobil BMW Group produs în serie din istorie. Toate funcţiile de
lumină utilizează tehnologia LED. Corpurile de iluminat sunt integrate
direct în corpurile tridimensionale ale capacului lentilei, creând o
imagine spectaculoasă. Forma L familiară de la alte modele BMW este
prezentată într-o interpretare modernă în interiorul benzii de lumină
unice care conţine atât stopurile, cât şi luminile de frână şi
cuprinde şi semnalizatoarele orizontale, care devin vizibile doar
atunci când sunt active.
Luminile de marşarier şi luminile de ceaţă spate sunt amplasate împreună cu reflectorul într-o bandă extrem de subţire în difuzorul spate. Grupurile optice secundare poziţionate la limitele exterioare ale automobilului, dincolo de deschiderea hayonului, includ semnalizatoarele, stopurile şi luminile de frână, asigurându-se că semnalele luminoase relevante sunt vizibile şi atunci când hayonul este deschis.
Shy tech pentru exterior: tehnologie integrată
subtil
Pe lângă panoul de informaţii din grila BMW, BMW
iX are şi o serie de alte camere şi senzori poziţionate în mod discret
- toate utilizate de sistemele de asistare a condusului pentru a uşura
misiunea conducătorului în situaţii monotone sau neclare pe drum -
care susţin principiul "shy tech". De exemplu, senzorii de
măsurare a distanţei sunt integraţi discret în marginea neagră a
caroseriei din partea frontală şi spate a automobilului.
Mânerele uşilor integrate la nivelul suprafeţelor şi camera de marşarier cu sistem de curăţare integrat în logo-ul BMW de pe hayon sunt alte exemple de folosire a shy tech. Principiul de bază este că tehnologia rămâne în fundal şi devine evidentă doar pe măsură ce funcţiile relevante sunt puse în acţiune.
Accente caracteristice în BMW i Blue
BMW iX de
bază are numeroase accente de design care prezintă nuanţa albastră
specifică BMW i. Acestea includ accente albastre ale barei care scot
în evindeţă designul aerodinamic. O bandă de accent albastră în
pragurile laterale face referire la prezenţa bateriei de înaltă
tensiune, poziţionată jos, în podeaua BMW iX. Indiferent de motor şi
echipament, logo-urile BMW de pe capotă şi hayon au un chenar în BMW i Blue.
În secţiunea inferioară a difuzorului, două elemente decorative albastre, poziţionate la limitele exterioare, se evidenţiază faţă de suprafeţele negre standard. Ele încadrează grupurile optice separate şi elementul difuzor şi definesc vizual atât atributele aerodinamice excelente ale BMW iX, cât şi sistemul său de propulsie electric. Acolo unde ţevile de eşapament ale modelelor cu propulsie convenţională s-ar extinde în mod normal spre spate, aceste accente evocă o mobilitate durabilă.
Individualitate expresivă: pachet Sport şi BMW Individual
Exterior Line Titanium Bronze
BMW iX va fi oferit
opţional cu un pachet Sport. Acesta conferă modelului SAV electric o
aură de mare putere. Aspectul clasic al părţii frontale, cu cele trei
prize de aer foarte mari, a fost regândit. "Scuturile"
triunghiulare mari la limitele exterioare ale spoilerului faţă
ghidează aerul care trece spre Air Curtains, optimizând fluxul de aer
în jurul şi prin caroseria automobilului.
În plus, contururile marginilor inferioare ale caroseriei, pragurile laterale special modelate şi mânerele integrate ale uşilor sunt în negru lucios. Secţiunea centrală a benzii decorative de jur-împrejur este vopsită în culoarea caroseriei atât la spoilerul faţă, cât şi la difuzor. Inserţiile care încadrează elementul difuzor plasat jos în difuzor sunt vopsite în culoarea caroseriei, în locul finisajului standard albastru. O altă caracteristică exclusivă sunt stopurile cu sticlă neagră. Pachetul Sport pentru BMW iX include şi jante de 21 de ţoli, din aliaj uşor, optimizate aerodinamic, cu design double-spoke şi finisaj Midnight Grey, dar şi frâne Sport cu etriere vopsite în albastru.
Finisajul BMW Individual Exterior Line Titanium Bronze poate fi comandat opţional. De asemenea, disponibil împreună cu pachetul Sport, accentele sale de culoare atent selectate conferă BMW iX o aură foarte exclusivă. Elementele structurale tridimensionale din grila BMW, mânerele uşilor şi marginea inferioară a geamurilor laterale - care se extinde în montantul D -, precum şi inscripţionarea modelului din spate au suprafeţe în Titanium Bronze. În plus, la automobilele care nu au pachetul Sport, inserţiile din zonele exterioare ale spoilerului faţă şi difuzorului şi pragurile laterale sunt păstrate în această culoare. Din orice unghi, acest lucru creează o impresie sofisticată care emană luxul modern.
Design interior şi echipamente.
Mai mult spaţiu şi personalizare.
Ambianţa interioară a BMW iX se caracterizează prin reţeaua de monitoare complet digitale a ecranului central curbat BMW, cea mai recentă generaţie a sistemului de operare iDrive, o arhitectură inovatoare pentru cockpit şi consola centrală cu volan hexagonal şi o reducere cu 50% a numărului de butoane şi comutatoare. La acestea se adaugă materialele durabile şi noi principii de design, precum Shy Tech. Designul progresiv al interiorului contribuie semnificativ la noua experienţă de condus. Caracterul premium luxos al BMW iX se reflectă şi în opţiunile extinse şi variate de personalizare. Cu echipamente opţionale sofisticate, inclusiv BMW Head-Up Display, sistem de sonorizare Bowers & Wilkins Diamond Surround şi acoperişul panoramic din sticlă cu umbrire electrocromatică, îmbunătăţesc atât confortul, cât şi funcţionalitatea în traficul cotidian, dar şi în călătoriile lungi. Opţiunile de înaltă calitate şi alegerea a trei universuri interioare oferă clienţilor şi libertate atunci când configurează BMW iX pentru a-l adapta la stilul personal.
"Am proiectat BMW iX din interior spre exterior. În acest proces, am avut o grijă deosebită pentru a crea un design interior modern, cald şi minimalist, cu un sentiment deosebit de spaţiu", declară Domagoj Dukec, directorul BMW Design.
Un spaţiu foarte generos, o selecţie de materiale de înaltă calitate, scaune nou dezvoltate şi extinderea extraordinară a acoperişului panoramic din sticlă se combină pentru a învălui cele cinci locuri din interiorul BMW iX într-o ambianţă de lux specifică unui lounge. Noua arhitectură a habitaclului BMW iX stă la baza unei funcţionalităţi perfect clare şi directe, care este dezvoltată în jurul nevoilor şi emoţiilor conducătorului şi ale pasagerilor. Conceptul de transmisie înseamnă că nu există tunel central, ceea ce contribuie la un habitaclu spaţios asigurând în acelaşi timp spaţiu suplimentar pentru picioare în faţă şi în spate, spaţiu suficient pentru depozitare şi o consolă centrală concepută să arate ca o piesă de mobilier de înaltă calitate.
Accentul este pus pe oameni, tehnologia inteligentă în
fundal
Tehnologia de la bordul BMW iX este implementată
inteligent, manifestându-se doar atunci când este de fapt necesară.
Acest lucru o face intuitiv de utilizat, mai degrabă decât să pară
prea complexă. Designul interior transmite un sentiment de siguranţă
şi familiaritate şi generează un nou tip de legătură între pasageri şi automobil.
Afişajele şi comenzile sunt reduse până la esenţial, consolidând suplimentar impresia unui habitaclu simplu care oferă un loc de relaxare. Abordarea shy tech pentru interior poate fi văzută într-o serie de caracteristici, inclusiv difuzoare integrate discret, guri de aerisire sculptate elegant, suprafeţe încălzite şi încastrarea discretă a proiectorului BMW Head-Up Display în panoul de instrumente, astfel încât devine aproape invizibil. Volanul cu formă hexagonală, un comutator oscilant pentru selectarea modului de funcţionare a sistemului de regenerare şi a treptei de marşarier, ecranul central curbat BMW - care face parte din noua generaţie a sistemului de operare BMW – toate sunt elemente distinctive care definesc o abordare futuristă.
Suprafeţe clar structurate pentru un sentiment generos de
spaţiu
O ambianţă de lux modern dă tonul atât pentru
compartimentul din faţă, cât şi cel din spate ale interiorului BMW iX.
Limbajul de design minimalist şi suprafeţele clar structurate conferă
habitaclului o senzaţie excepţională de spaţiu. Modelul panourilor
uşilor prezintă o divizare diagonală distinctă, folosind diferite
culori şi materiale. Mânerele uşilor au fost integrate elegant în
banda diagonală de accent care găzduieşte şi butonul pentru activarea
funcţiei de deschidere electrică a uşii. Butoanele pentru reglarea
poziţiei scaunului sunt situate în partea superioară a uşilor, unde
sunt aranjate ergonomic sub forma unui scaun. Cotiera de pe partea
pasagerului încorporează şi un compartiment pentru telefonul mobil.
Totodată, difuzoarele medii ale sistemului audio, încorporate sub
tapiţeria din panourile uşilor, sunt ascunse vederii, dar au un impact
audio deosebit asupra plăcerii călătoriei.
Sunt disponibile trei variante de design
interior
Există trei variante de design dintre care poţi
alege pentru designul individual al interiorului, fiecare dintre
acestea incluzând materiale şi culori specifice pentru suprafeţele
scaunelor, panourile uşilor din cotiera consolelor centrale şi partea
superioară a tabloului de bord. În acest fel există universuri unice
de design şi culoare, fiecare cu caracteristicile sale. Linia standard
Atelier include suprafeţe în pielea artificială Sensatec, care au un
model atractiv de cusătură cu zone perforate şi sunt disponibile în
culorile negru, Oyster şi Mocha. Dacă este specificată decoraţiunea
Loft opţională, suprafeţele scaunelor sunt decorate cu un model
diagonal de materiale şi culori care combină textilele de înaltă
calitate şi ţesături din microfibre. Stilul asimetric şi matlasarea
compusă din secţiuni triunghiulare, pătrate şi pentagonale conferă
scaunelor un aspect modern. Cusăturile contrastante pe suprafeţele
scaunului adaugă o notă deosebită. Tabloul de bord imprimat într-un
gradient este o noutate absolută în sectorul auto.
Această abordare ste disponibilă şi varianta de echipare Suite, care include suprafeţe cu finisaj exclusiv din piele naturală şi culorile Castanea şi Amido. Suprafaţa din piele utilizată pentru scaune şi tabloul de bord este tratată cu un extract natural de frunze de măslin, evitând astfel orice reziduu de producţie care dăunează mediului şi asigurând în acelaşi timp un material din piele cu un aspect de înaltă de calitate, natural. Acest proces deosebit de blând, dovedit de-a lungul anilor în tratarea suprafeţelor din piele la BMW i3, conferă acum interiorului BMW iX un aspect natural de înaltă calitate. Abordarea orientată spre dezvoltare durabilă aplicată la selectarea materiilor prime şi a metodelor de producţie a dus şi la utilizarea lemnului certificat FSC şi la o proporţie ridicată de materiale plastice reciclate pentru suprafeţele panourilor uşilor, scaunelor, consolei centrale şi panourilor de podea, precum şi pentru covoraşe.
Scaune nou dezvoltate, cu tetiere
integrate
Scaunele nou dezvoltate pentru conducător şi
pasagerul din faţă au tetiere integrate pentru un aspect sportiv. În
premieră la un model BMW Group există opţiunea de a integra
difuzoarele în structura scaunului. Sursele de sunet poziţionate sub
suprafaţă în tetieră şi în zonele lombare îmbogăţesc şi mai mult
experienţa acustică din interiorul BMW iX şi sunt un alt exemplu de
folosire a shy tech. Pe lângă reglarea complexă electrică
multidirecţională a scaunelor, există şi opţiunile de încălzire a,
ventilaţie şi masaj. Curelele centurii de siguranţă sunt disponibile
în varianta neagră sau BMW i Blue.
Ambianţă în stil lounge în compartimentul din
spate
Bancheta a fost concepută pentru trei pasageri.
Cele două locuri laterale au tetiere integrate, care pot fi echipate
şi cu difuzoare integrate. Tetiera locului central poate fi rabatată
pentru a îmbunătăţi vizibilitatea în spate. Lipsa unui tunel central
înseamnă că toată lumea din al doilea rând se bucură de un spaţiu
extrem de generos pentru picioare. Sentimentul de spaţiu deschis pe
care acesta îl creează este combinat cu bancheta largă, care se
extinde în zonele uşilor, pentru a consolida senzaţia de lounge şi
pentru a spori confortul pasagerilor. Un sistem Travel & Comfort
integrat în scaunele din faţă poate fi utilizat de pasagerii din spate
pentru a ataşa umeraşe de haine sau pentru a susţine tabletele. O
pereche de porturi USB-C se regăseşte şi în fiecare dintre tetierele
din faţă.
Opţional, scaunele din spate pot fi comandate şi cu funcţie de încălzire. Această funcţie face parte din pachetul opţional de confort termic, care include şi încălzirea suprafeţei în zona panoului de bord, a torpedoului, a panourilor uşilor, a cotierei centrale şi a volanului. Ele contribuie la o încălzire eficientă a interiorului. Încălzirea suprafeţei, distribuită pe mai multe zone ale automobilului, are un efect mult mai rapid asupra percepţiei temperaturii din interior decât furnizarea convenţională de aer cald. Contactul direct cu suprafeţele încălzite asigură faptul că se asigură în timp scurt un nivel de confort termic pentru ocupanţii BMW iX.
Spătarul banchetei este divizat în raport 40:20:40, ceea ce permite extinderea portbagajului, după cum este necesar, prin rabatarea secţiunilor individuale. Când se utilizează toate scaunele, volumul de depozitare este de 500 de litri, cu o capacitate maximă de până la 1.750 de litri, care poate fi utilizat confortabil datorită pragului de încărcare adânc şi deschiderii largi. Ca opţiune pentru BMW iX este disponibilă şi un cârlig de tractare, retractabil electric. Sarcina maximă admisă a remorcii este de 2.500 de kilograme.
Panou de instrumente subţire, ecran central curbat
BMW
La aspectul modern şi spaţios al interiorului BMW iX
contribuie şi panoul de instrumente subţire. Standard este acoperit cu
Sensatec, varianta opţională fiind cu ţesătură din microfibre sau
piele naturală argăsită cu extracte de frunze de măslin. În
specificaţia Loft Stone Grey, gradarea precisă a culorii de la zone
deschise la întunecate întăreşte impresia unui design extrem de uşor.
Geometria tabloului de bord se ridică spre faţă, transformându-l în scena perfectă pentru gruparea futuristă, complet digitală a ecranelor de la BMW iX. Ecranul central curbat BMW stă pe o structură de susţinere care este ascunsă vederii pasagerilor, astfel încât pare că pluteşte liber în cockpit. Are o carcasă de magneziu şi o suprafaţă de sticlă dintr-o singură bucată, fără ramă. Tehnologia de afişare de înaltă calitate, care utilizează sticlă antireflex, face posibilă şi renunţarea la habitaclul obişnuit pentru a proteja citirile de lumina soarelui, oferind zonei cockpitului un aspect remarcabil de ordonat şi aerisit.
"BMW iX este primul model al BMW Group care dispune de impresionantul ecran curbat central de înaltă rezoluţie, care este mult mai mare şi mai clar decât afişajele din modelele noastre actuale", declară Frank Weber, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru dezvoltare. "Prin urmare, interiorul BMW iX arată calea de urmat pentru proiectarea cockpitului viitoarelor modele BMW."
Afişajul curbat dintr-o singură piesă, care serveşte ca element central de control, reinterpretează într-o formă vizionară designul tradiţional centrat pe conducător al cockpiturilor BMW. Aceasta a presupus reunirea afişajului de bord de 12,3 ţoli (31,24 cm) şi a displayului central cu diagonala ecranului de 14,9 ţoli (37,87 cm) pentru a forma o singură unitate înclinată spre conducător. Ansamblul de afişaj interconectat, orientat către cel de la volan, optimizează modul în care sunt afişate informaţiile, iar controlul tactil intuitiv al afişajului este şi mai simplu de utilizat. În acelaşi timp, secţiunea displayului central încă poate fi văzută clar şi utilizată uşor de către pasagerul din faţă.
Ecranul central curbat al BMW iX face echipă cu noua generaţie de sistem de operare BMW pentru a oferi o experienţă grafică total nouă. Panoul de instrumente oferă opţiuni de afişare noi, complet personalizabile, care oferă conducătorului informaţii precise adaptate situaţiei în cauză. Funcţionarea extrem de intuitivă, prin utilizarea controlul vocal sau tactil, permite conducătorului să interacţioneze uşor şi sigur cu funcţii inteligente suplimentare de la bordul BMW iX.
Panou de control cu design nou pe consola
centrală
Poziţia şi tehnologia ecranului central curbat
au fost optimizate pentru a facilita utilizarea intensivă şi intuitivă
a funcţionalităţii ecranului tactil. În acelaşi timp, toate elementele
din meniul iDrive pot fi selectate şi activate şi cu ajutorul
controlerului de pe consola centrală a BMW iX. Formează elementul
principal de comandă de pe consola centrală, a cărei schemă de culori
şi selecţie a materialelor creează aspectul unei piese de mobilier
clasice între scaunele faţă confortabile.
Controlerul este înconjurat de un panou de control elegant, cu un cadru negru lucios, o suprafaţă cu efect de sticlă şi butoane albe cu iluminare de fundal. Restul designului panoului de control este un alt exemplu clar al principiilor shy tech şi reducerii la esenţial. În locul butoanelor convenţionale, pentru a selecta meniurile iDrive, modurile de condus şi alte funcţii se foloseşte o suprafaţă de control cu input haptic activ. Controlerul Touch, proiectat într-un finisaj cu efect de sticlă, este înconjurat de o ramă vopsită în Gold Bronze. Un buton cilindric rotativ permite reglarea convenabilă a volumului sistemului audio. Butonul Start/Stop este iluminat în nuanţa BMW i Blue specifică, ceea ce semnalizează prezenţa unui sistem de propulsie full electric. Amplasat între butonul Start/Stop şi butonul pentru frâna de parcare electromecanică este un comutator oscilant nou care ia locul manetei obişnuite a selectorului de viteze.
Controlerul, comutatorul oscilant pentru selectarea treptelor de viteză, butonul cilindric audio şi butoanele de reglare a scaunului pot fi comandate opţional şi într-un finisaj de cristal lustruit. Specificaţia Clear & Bold include suplimentar o suprafaţă a panoului de control din lemn certificat FSC. Finisajul de nuc poros încorporează din nou butoane iluminate în fundal.
Spaţiul câştigat din absenţa tunelului central este utilizat şi pentru a crea soluţii suplimentare de depozitare în zona consolei centrale. Drept urmare, nivelul inferior al consolei centrale găzduieşte două suporturi pentru pahare, un sertar cu încărcare wireless pentru smartphone, o priză de 12V şi două porturi USB-C.
Cotiera consolei centrale - care este disponibilă opţional într-o versiune încălzită - funcţionează ca un capac fluture care se deschide pentru a dezvălui un compartiment spaţios şi iluminat. Consola se termină în gurile de aerisire ale compartimentului din spate cu un contur negru lucios. În funcţie de echipamentul opţional comandat, aici se găsesc şi seturi de butoane pentru încălzirea scaunelor spate sau controlul independent al climatizării din spate.
Premieră la BMW iX: volanul hexagonal
BMW iX
este primul model al BMW Group care este echipat cu un volan
hexagonal. Geometria sa poligonală îl face ideal pentru comutarea
între condusul autonom şi cel activ. Conturul inspirat din motorsport
ajută la îmbunătăţirea accesului în automobil şi a spaţiului pentru
conducător. De asemenea, forma hexagonală oferă conducătorului o
vedere mai bună a secţiunii ecranul central curbat poziţionat direct
în spatele volanului. Conturul hexagonal al volanului stabileşte scena
pentru asimilarea focalizată a tuturor informaţiilor legate de condus.
Butoanele multifuncţionale cu aspect nou de pe panourile de comandă, cu finisaj de înaltă calitate cu efect de sticlă, optimizează funcţionarea intuitivă a funcţiilor audio şi de comunicaţii şi a sistemelor de asistare a condusului. Încălzirea volanului, cu un nou sistem de comandă în trei trepte utilizat în premieră, este disponibilă pentru BMW iX ca opţiune.
BMW Head-Up Display cu integrare fără ramă a
proiectorului
Cea mai recentă generaţie a BMW Head-Up
Display este un ajutor suplimentar pentru concentrarea la condus în
BMW iX. Pentru prima dată, proiectorul BMW Head-Up Display a fost
montat la suprafaţa tabloului de bord fără cadru, ceea ce înseamnă că
este ascuns vederii. Proiectează informaţii legate de condus pe
parbriz sub formă unei de grafici care apare direct în câmpul vizual
al conducătorului. Acest lucru oferă toate informaţiile-cheie fără ca
cel de la volan a fi nevoit să-şi abată atenţia de la drum.
Informaţiile proiectate de BMW Head-Up Display includ viteza maşinii,
limitele de viteză în vigoare şi restricţiile de depăşire, mesajele
Check Control, indicatoarele de stare şi avertismentele de la
sistemele de asistare a condusului, orientarea detaliată pe traseu şi
instrucţiunile de virare, precum şi telefonul şi listele de
divertisment. Unghiul de imagine (pentru corelarea cu ochelari de
solare cu polarizare), înălţimea şi luminozitatea afişajului pot fi
reglate individual.
Climatizare automată cu noi comenzi şi filtru nanofibre
integrat
Climatizarea automată în patru zone a BMW iX
permite reglarea setărilor de temperatură şi ventilaţie individual
pentru pasagerii din spate, precum şi pentru conducător şi pasagerul
din faţă. Limbajul de design redus al interiorului, funcţionarea
confortabilă şi tehnologia optimizată asigură faptul că ocupanţii se
simt mai confortabil ca niciodată. Reglarea sistemului de aer
condiţionat la dorinţele individuale ale conducătorului şi pasagerului
din faţă are loc pe afişajul de comandă sau prin comandă vocală.
Temperatura dorită este variabila centrală de control din cadrul
programului automat. În funcţie de specificaţiile din meniul
sistemului de climatizare, controlul încălzirii şi al ventilaţiei
scaunului este de asemenea ajustat atunci când temperatura este
reglată. În acest fel, funcţiile individuale nu mai trebuie să fie
operate separat de utilizator. În plus, se poate observat imediat dacă
sistemul răceşte sau încălzeşte în prezent interiorul şi dacă
încălzirea sau ventilarea scaunului sunt active.
În plus faţă de volumul de aer şi de distribuţia aerului, aerul condiţionat automat inteligent reglează şi încălzirea volanului, încălzirea scaunului şi ventilaţia scaunului pentru a asigura un confort climatic optim. Controlul automat al acestor funcţii suplimentare de confort are loc în funcţie de situaţie şi individual pentru conducător şi pasagerul din faţă. De asemenea, ia în considerare numărul şi poziţia pasagerilor la bord, iar sistemul măsoară intensitatea şi direcţia radiaţiei solare. Pentru prima dată, toate funcţiile de temperatură şi confort ale automobilului sunt controlate în ansamblu în acest fel.
Cel mai sofisticat sistem de climatizare din industria auto asigură o operare inteligentă automată, astfel încât utilizatorul să nu fie nevoit să facă ajustări continue şi justifică astfel reducerea butoanelor de operare clasice.
O funcţie electrică de climatizare staţionară şi precondiţionare este inclusă standard pe BMW iX, aşa cum este la toate modelele electrificate ale BMW Group.
Gurile de aerisire sunt amplasate la vedere în zona picioarelor şi în apropierea parbrizului, în timp ce gurile de aerisire extrem de subţiri, cu contururi Gold Bronze, din zona tabloului de bord formează un punct vizual foarte atractiv. Ele sunt dispuse orizontal în mijlocul tabloului de bord şi vertical la marginile sale exterioare. Gurile de aerisire suplimentare pentru controlul climatizării din spate pot fi găsite pe spatele consolei centrale şi în montanţii B. Direcţia şi intensitatea fluxului de aer pot fi reglate manual.
Tehnologia inovatoare de filtrare cu nanofibre oferă un mijloc deosebit de eficient de a ajuta la menţinerea curată a aerului din habitaclul BMW iX, deoarece împiedică pătrunderea particulelor ultrafine, a anumitor particule microbiene şi a alergenilor în interiorul automobilului. Tehnologia de filtrare cu nanofibre este semnificativ mai eficientă decât sistemele de filtrare obişnuite, eliminând practic toate particulele din aer de la interior în câteva minute când modul de recirculare a aerului este pornit. Conducătorii pot utiliza şi aplicaţia My BMW pentru a activa funcţia de ventilaţie a sistemului de aer condiţionat înainte de începerea călătoriei, pentru a purifica aerul din habitaclu rapid şi eficient.
Iluminare interioară cu LED
Unităţile LED sunt
utilizate pentru toate funcţiile de iluminare interioară ale BMW iX.
Toate comenzile au iluminare de fundal albă, facilitând localizarea
acestora pe timp de noapte. Designul armonios al ecranului central
curbat se adaugă la senzaţia relaxată lounge, la fel ca şi lumina
interioară colorată, care este vizibilă clar şi în lumina zilei
datorită numărului mare de LEDuri utilizate. Lumina interioară
accentuează suprafeţele extinse şi liniile clare ale panourilor
uşilor, oferind în acelaşi timp iluminare indirectă la nivelul
picioarelor şi a zonelor de acces.
Un ghidaj suplimentar de lumină cu fibră optică este integrat în umerii uşilor BMW iX. Lumina vizibilă clar are şi o funcţie de informare şi avertizare. Semnalele verzi oferă confirmarea blocării uşilor şi a încărcării bateriei, în timp ce lumina roşie apare când avertismentul de ieşire este activat.
Acoperiş panoramic din sticlă cu umbrire
electrocromatică
BMW iX este disponibil cu opţiunea unui
acoperiş panoramic din sticlă. Suprafaţa sa transparentă dintr-o
singură bucată acoperă întregul interior, fără niciun element
transversal care să o întrerupă, făcându-l cel mai mare acoperiş din
sticlă instalat vreodată pe un model al BMW Group. Acoperişul
panoramic din sticlă amplifică semnificativ senzaţia de spaţiu şi
atmosfera stil lounge din interiorul BMW iX şi are avantajul
suplimentar de a maximiza spaţiul pentru cap pentru pasageri prin
renunţarea la necesitatea unei tapiţerii a plafonului. În schimb,
acoperişul din sticlă are umbrire electrocromatică, care poate fi
activată prin apăsarea unui buton pentru a proteja interiorul de
lumina directă a soarelui.
Acoperişul panoramic este compus dintr-un cadru de oţel, două panouri de sticlă şi trei straturi de film încastrate între ele. Construcţia din sticlă laminată oferă atât o protecţie optimă împotriva razelor ultraviolete, cât şi un standard excelent de confort acustic. Învelişul argintiu triplu al panoului superior de sticlă este conceput pentru a menţine un climat confortabil în habitaclu.
În loc să aibă o tapiţerie interioară, acoperişul este singurul de acest gen din industria auto care foloseşte tehnologia PDLC (Polymer Dispersed Liquid Crystal/cristal lichid dispersat în polimer) pentru umbrirea interiorului. Transparenţa acoperişului panoramic din sticlă este modificată prin aplicarea unei tensiuni pe stratul median al filmului. Cristalele lichide dispersate ca picături într-o matrice polimerică sunt aliniate uniform de curentul electric şi permit razelor de lumină să treacă în interior fără obstacole. Când sunt dezactivate, este nevoie de mai puţin de o secundă pentru ca acele cristalele să se distribuie într-un model dezordonat care creează efectul de umbră. Această funcţie de umbrire electrocromatică poate fi activată şi dezactivată cu ajutorul unui buton din faţa acoperişului panoramic din sticlă. Modul de umbrire este activat automat după ce BMW iX a fost parcat.
Experienţă sonoră de pionierat: sistemul de sonorizare Bowers
& Wilkins Surround cu audio 4D
Sistemul audio
montat standard în BMW iX cuprinde un sistem de sunet HiFi cu 12
difuzoare şi un amplificator de 205 Waţi. Un sistem de sonorizare
Harman Kardon Surround este disponibil opţional, cu 18 difuzoare şi o
putere a amplificatorului de 655 Waţi. Pe lângă cinci difuzoare medii
şi cinci tweetere sunt utilizate şi patru difuzoare integrate în
tetierele din spate. Reglarea automată a sunetului bazată pe nivelul
de performanţă dinamică a automobilului şi tehnologia Logic7® Surround
Sound oferă o plăcere de ascultare superbă pentru toţi ocupanţii.
Combinaţia dintre două difuzoare centrale de bas şi două subwoofere
suplimentare, situate sub banchetă, nu a mai fost întâlnită până acum
la un model BMW şi asigură performanţe acustice puternice. Designul
atemporal şi funcţional al grilelor tweeterelor Harman Kardon se
potriveşte perfect cu designul interior al BMW iX, în timp ce
difuzoarele medii sunt integrate discret sub decoraţiunea de stofă a
panourilor uşilor.
Disponibilă ca opţiune pentru prima dată, cea mai recentă versiune a sistemului de sunet Bowers & Wilkins Surround duce experienţa audio într-o nouă dimensiune, transformând BMW iX într-o sală de concerte pe roţi. Sistemul audio complet activ are un egalizator cu şapte canale pentru sunet 3D autentic, un control al sunetului asistat de microfon bazat pe performanţe dinamice şi patru moduri de sunet care permit utilizatorului să regleze starea de spirit a redării muzicii în doar câţiva paşi. Cu 30 de difuzoare în total şi o putere impresionantă a amplificatorului de 1.615 Waţi, acest sistem extrem de avansat produce un sunet excepţional de clar şi minunat nuanţat. Caracteristicile deosebite includ cele opt difuzoare integrate în tetierele din faţă şi din spate, două tweetere Diamond în montanţii A (cu membrane de dimant), un cvartet de difuzoare 3D în plafon, plus două difuzoare de bas centrale şi două subwoofere sub locurile din spate. În plus, sistemul de sonorizare Bowers & Wilkins Diamond Surround încorporează şi o funcţie audio 4D. "Shakerele" de bas din scaunele faţă folosesc software-ul brevetat de BMW pentru a genera vibraţii precise care permit o percepţie intensă a frecvenţelor de bas, chiar şi la volume mici. Difuzoarele medii sunt ascunse sub tapiţeria panoului de uşă din stofă, în timp ce tweeterele au grile din oţel inoxidabil periat şi un efect de iluminare discret pentru a oferi prezentare elegantă şi clasică a sistemului de sonorizare Bowers & Wilkins Diamond Surround.
Pentru a demonstra clienţilor capacităţile sistemelor de sonorizare Harman Kardon Surround şi Bowers & Wilkins Diamond Surround, noul sistem BMW iDrive din BMW iX oferă acum un mod audio demo. Înregistrările muzicale special compuse în calitate acustică 5.1 surround pentru sistemul disponibil şi un videoclip HD oferă o primă impresie a performanţei acustice şi a calităţii sunetului sistemului montat.
Protecţie acustică a pietonilor şi BMW IconicSounds
Electric
Sistemul de propulsie electric care alimentează
BMW iX nu produce emisii locale şi este extrem de silenţios. Pentru a
avertiza alţi utilizatori ai drumului că iX se apropie, acesta dispune
standard de un sistem acustic de protecţie a pietonilor. Dezvoltat
special pentru automobilele BMW electrificate, generat artificial şi
emis prin difuzoare exterioare, sunetul este activ la viteze de până
la 21 km/h pe pieţele europene şi 31 km/h în SUA. Soluţia oferă
automobilului o coloană sonoră tipică mărcii, fără a afecta confortul
celor de la bord.
O experienţă acustică inconfundabilă poate fi savurată şi în interiorul BMW iX. Apăsarea butonului Start/Stop declanşează un acompaniament acustic inspiraţional care aduce un plus de emoţie pentru experienţa de condus complet electrică. Această producţie sonoră a fost creată ca parte a unei colaborări între Hans Zimmer, compozitor de muzică de film şi câştigător al Premiului Oscar, şi Renzo Vitale, director de sound design la BMW Group. Când se rulează, un sunet de condus care dezvoltă un timbru şi armonios oferă feedback autentic fiecărei mişcări a acceleraţiei. Caracterul sunetului se modifică în funcţie de setarea automobilului aleasă cu butonul My Modes. Aceasta înseamnă că în modul SPORT spectrul auditiv al maşinii este mai dominant şi mai puternic. Procesele sistemului de propulsie sunt înregistrate în milisecunde şi accelerarea, schimbările de sarcină sau generarea energiei au un acompaniament acustic adecvat. BMW iX dispune standard de funcţia BMW IconicSounds Electric şi un nou sunet de condus dezvoltat împreună cu Hans Zimmer poate fi încărcat în automobil într-o etapă ulterioară prin intermediul Remote Software Upgrade.
Dezvoltare durabilă pentru produs şi producţie.
Extracţia
controlată a materiilor prime, utilizarea energiei 100% verzi în
producţie, utilizarea extinsă a materialelor reciclate.
Pe lângă plăcerea condusului electric, dezvoltarea durabilă a fost, încă din prima zi, un element permanent al caracterului mărcii BMW i. Utilizarea responsabilă a resurselor de-a lungul lanţului de valori şi minimizarea amprentei de carbon a unui produs în toate etapele ciclului său de viaţă stau la baza abordării inovatoare a mobilităţii premium susţinută de BMW i. Acest concept atotcuprinzător a fost implementat mai riguros ca oricând în dezvoltarea şi producţia noului BMW iX - de la selectarea şi extracţia monitorizată a materiilor prime, trecând prin aprovizionarea cu energie electrică generată din surse regenerabile pentru procesele de fabricaţie, până la utilizarea de materiale reciclabile.
Amprenta de carbon rezultată este menţionată într-un document de validare aprobat de auditori independenţi. Certificatul pentru BMW iX xDrive40, de exemplu, arată că impactul asupra mediului este cu aproximativ 45% mai mic decât cel al unui Sports Activity Vehicle comparabil cu motor cu combustie. Numai în lanţul de aprovizionare, utilizarea energiei verzi pentru producţia de baterii şi utilizarea sporită a materialelor secundare reduce emisiile de CO2 cu 17% în comparaţie cu producţia de automobile în care aceste măsuri nu sunt implementate.
Pasul important realizat de marca BMW i pentru a-şi asuma poziţia de leader al acestui domeniu a ajutat BMW Group să revendice titulatura de cea mai de succes şi durabilă companie din lume în domeniul mobilităţii premium. Pentru a realiza acest lucru, s-au făcut progrese într-o mare varietate de domenii care urmăresc producţia şi utilizarea automobilelor de la toate mărcile BMW Group. Măsurile de optimizare a dezvoltării durabile sunt definite pentru fiecare model şi acoperă toate fazele - de la design şi extragerea materiilor prime, trecând prin fabricare şi utilizare, până la reciclarea ulterioară.
"În loc să transmitem responsabilitatea către reţeaua de furnizori, ne asumăm responsabilitatea împreună cu furnizorii noştri direcţi", explică Dr. Andreas Wendt, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru achiziţii şi reţeaua de furnizori. "Procedând astfel, ne folosim de numeroşii ani de experienţă şi creăm procese pentru a obţine transparenţă şi trasabilitate mai mari."
Producţia de materii prime: monitorizată, transparentă,
certificată
Obiectivele de dezvoltarea durabilă pentru
BMW iX au fost stabilite într-un stadiu incipient de dezvoltare a
automobilului. Definirea măsurilor adecvate necesită cunoştinţe
detaliate despre materialele utilizate, de unde provin sau cum au fost
obţinute. Aceasta include lanţurile de producţie din amonte. Punctele
importante pe partea de achiziţii sunt respectarea standardelor de
mediu şi sociale, respectarea drepturilor omului, conservarea
resurselor naturale şi reducerea emisiilor de CO2. Prin
urmare, au fost stabilite măsuri pentru optimizarea dezvoltării
durabile în consultare cu furnizorii, cum ar fi utilizarea
materialelor reciclate şi valorificarea energiei regenerabile.
Pe lângă un proces de fabricaţie ecologic, aici se iau în considerare capacitatea de reciclare a fiecărei componente şi aspectele legate de sănătate. Proprietăţile materialelor tuturor componentelor sunt documentate şi verificate meticulos la laboratorul de materiale al BMW Group. Verificările includ, de asemenea, asigurarea faptului că materialele potenţial alergenice, cum ar fi nichelul, nu sunt utilizate în zone în care ar putea fi atinse de clienţi.
Această abordare holistică a îmbunătăţirii dezvoltării durabile cuprinde şi acele evoluţii tehnologice care fac posibilă reducerea utilizării materialelor critice sau chiar evitarea acestora cu totul. De exemplu, a fost conceput un principiu de proiectare pentru motoarele electrice din tehnologia BMW eDrive de generaţia a cincea care renunţă la nevoia de metale din pământuri rare în rotor. În loc de magneţii obişnuiţi pentru care sunt necesare aceste materii prime, se utilizează un rotor sincron AC pentru a asigura acţionarea instantanee şi controlabilă cu precizie a propulsiei electrice. Astfel, BMW Group şi-a afirmat poziţia de lider în industrie în ceea ce priveşte competenţa de dezvoltare în domeniul sistemelor de propulsie pentru a-i permite să producă motoare electrice, indiferent de disponibilitatea pământurilor rare.
În timpul dezvoltării celei mai noi generaţii de celule de baterii, proporţia de cobalt conţinut în materialul catodic a fost redusă la mai puţin de 10%. În plus, BMW Group achiziţionează cobaltul necesar pentru această generaţie de baterii şi apoi îl pune la dispoziţia furnizorilor de celule de baterii. Prin urmare, compania se poate asigura că standardele de mediu şi dezvoltarea durabilă sunt respectate în timpul extracţiei şi prelucrării cobaltului şi că nu există încălcări ale drepturilor omului.
Deşi în celulele de baterii pentru tehnologia BMW eDrive de generaţia a cincea nu se foloseşte cobalt din Republica Democrată Congo (RDC), BMW Group este implicat într-un proiect-pilot care se concentrează pe exploatarea durabilă din punct de vedere ecologic şi social a acestei materii prime. Compania, împreună cu partenerii săi din lanţul de aprovizionare, a comandat Agenţiei Germane pentru Cooperare Internaţională (GIZ) să dezvolte măsuri care să vizeze îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă atât pentru lucrătorii minieri artizanali, cât şi pentru locuitorii comunităţilor din apropiere. Dacă proiectul va avea succes, aprovizionarea cu cobalt direct din RDC ar putea deveni din nou o opţiune pentru BMW Group.
Litiul este o altă materie primă vitală pentru producţia de baterii de înaltă tensiune, dar clasificată ca fiind critică. BMW Group se aprovizionează din nou direct cu această materie primă înainte de a o furniza producătorilor de celule de baterii. Acest lucru asigură o transparenţă completă în ceea ce priveşte originea materiilor prime necesare pentru bateriile litiu-ion. Litiul utilizat în pachetul de baterii de înaltă tensiune de la bordul BMW iX este extras din zăcăminte subterane din Australia, în conformitate cu standardele de mediu şi dezvoltarea durabilă ale companiei. De asemenea, BMW Group a comandat către două prestigioase universităţi americane efectuarea unui studiu privind extracţia durabilă a litiului în America Latină. Obiectivul studiului este de a investiga impactul extracţiei litiului asupra aprovizionării locale cu apă.
BMW Group îşi asumă un angajament suplimentar în favoarea dezvoltării durabile pe scară largă prin implicarea sa într-o iniţiativă de protejare a habitatelor marine de adâncime. Prin această mişcare, compania sprijină activităţile Fondului Mondial pentru Natură (WWF) Germania. Într-o declaraţie comună, BMW Group şi companiile din alte industrii s-au angajat, ca măsură de precauţie, să nu utilizeze minerale din mări şi oceane cu extracţie de adâncime sau să finanţeze exploatarea la mare adâncime până când nu pot fi efectuate cercetări ştiinţifice vaste privind impactul mineritului în aceste zone şi se poate asigura o protecţie suficientă pentru mediile de adâncime.
Zăcămintele de mare adâncime de materii prime minerale au primit recent o atenţie publică mai mare datorită cererii tot mai mari de materii prime în general. În special, nodulii de mangan (noduli polimetalici), crustele de fier şi mangan bogate în cobalt, precum şi sulfurile masive şi nămolul de minereu ar putea atrage interesul companiilor miniere. Unii specialişti consideră că acest lucru ar putea oferi o alternativă atractivă la mineralele provenite din mineritul terestru. Cu toate acestea, majoritatea rămâne sceptică în general, din cauza lipsei de analize ştiinţifice. În prezent, nu există suficiente concluzii ştiinţifice pentru a putea evalua riscurile de mediu ale exploatării miniere la mare adâncime şi suntem conştienţi de faptul că procurarea de materii prime necesită o atenţie specială. Din acest motiv, s-a luat decizia că materiile prime din exploatările la mare adâncime nu sunt o opţiune pentru companie în prezent.
Printre alte obiective de dezvoltare durabilă stabilite de BMW Group se numără utilizarea sporită a materiilor prime secundare în producţia de automobile. Într-adevăr, compania îşi propune ca până în 2030 să crească semnificativ proporţia de materiale reciclate pe care le foloseşte şi să utilizeze materii prime de mai multe ori ca parte a unei abordări a economiei circulare.
Energie electrică din resurse regenerabile pentru fabricarea
componentelor şi automobilelor
Între 2006 şi 2019, BMW
Group a reuşit să reducă emisiile de CO2 din producţia de
automobile cu peste 70%. În comparaţie cu nivelurile din 2019,
cantitatea de CO2 pe automobil va fi redusă cu încă 40%
până în 2025 şi cu 80% până în 2030. Începând cu 2020, energia
electrică generată în întregime din surse regenerabile a fost
achiziţionată pentru fabricarea automobilelor în toate fabricile din
reţeaua globală de producţie a BMW Group. Doar energia hidroelectrică
verde produsă local pe râurile Isar şi Lech este utilizată la
producţia BMW iX la uzina BMW Group Dingolfing şi la uzinele de
componente din amonte, marcând o nouă abordare şi mai atentă a
consumului energetic – oreintarea către surse de energie verde locale.
Fabricarea celulelor de baterii este un proces care consumă multă energie. În vederea minimizării amprentei de carbon în acest domeniu, BMW Group şi-a asigurat angajamente de la toţi producătorii de celule de baterii pentru tehnologia BMW eDrive de generaţia a cincea de a utiliza numai electricitate din surse regenerabile.
Pentru a reduce în continuare emisiile de CO2 generate de producţia de componente din aluminiu, BMW Group explorează noi modalităţi de aprovizionare cu acest material uşor. Din februarie 2021, compania a achiziţionează aluminiu fabricat în Emiratele Arabe Unite cu ajutorul energiei solare. Electricitatea generată într-un vast parc solar situat în deşertul din afara Dubaiului este utilizată pentru producerea metalului uşor. BMW Group intenţionează să se aprovizioneze în continuare pe termen lung cu aluminiu fabricat cu energie verde, permiţându-i să reducă emisiile de carbon cu 2,5 milioane de tone până în 2030. Cantităţile de aluminiu achiziţionate cu ajutorul energiei solare acoperă aproape jumătate din cerinţele anuale ale turnătoriei de metale uşoare de la uzina BMW Group din Landshut, a cărei producţie include carcasele pentru motoarele electrice de ultimă generaţie montate pe BMW iX.
Selecţie atentă a materialelor, proporţie mare de materiale
reciclate
Pe lângă trecerea la energia verde, celălalt
factor care ajută la fabricarea componentelor din aliaj uşor mai
durabile în reţeaua de producţie a BMW Group este creşterea continuă a
proporţiei de aluminiu secundar (reciclat) utilizat. Utilizarea
ţintită a metodelor de reciclare pentru acest metal uşor de înaltă
calitate poate duce la o reducere substanţială a utilizării
aluminiului primar mare consumatoare de energie, care generează şi
niveluri ridicate de emisii de CO2 atunci când sunt
utilizate tehnici de fabricaţie convenţionale. Proporţia de aluminiu
secundar utilizat la fabricarea pieselor turnate pentru BMW iX este de
până la 50%.
Cabina BMW iX prezintă materiale atent selectate, care sunt de înaltă calitate şi, de asemenea, maximizează factorul de dezvoltare durabilă. Aici, elementele-cheie sunt conservarea resurselor, eficienţa energetică în producţie şi capacitatea de reciclare. Utilizarea cromului în exteriorul şi interiorul BMW iX a fost redusă cu până la 90% în comparaţie cu automobilele în care nu au fost aplicate măsuri similare de îmbunătăţire a dezvoltării durabile. De exemplu, în interiorul BMW iX, cromul este utilizat acum doar pentru anumite conexiuni cu şuruburi, pe ghidajele tetierei şi pentru cataramele centurilor de siguranţă şi buclele de ghidare.
Specificaţia opţională Clear & Bold include un panou de control pe consola centrală făcut din lemn cultivat în mod durabil, cu certificarea FSC corespunzătoare. Pânza Twist care face parte din echiparea de interior Loft Stone Grey încorporează fibre de lână naturală. Husele scaunelor sunt realizate din Dinamica, un material din microfibră format din 50% poliester reciclat. Iar partea din spate a materialelor textile este realizată din 85% material reciclat - o metodă de producţie utilizată de BMW Group de aproximativ 15 ani într-o gamă de automobile care include acum BMW iX. Tapiţeria din piele se remarcă şi prin metoda de producţie extrem de ecologică şi eficientă din punct de vedere al materialului. Un extract de frunze de măslin este utilizat pentru tratarea pielii în locul agenţilor de argăsire convenţionali. Acesta se obţine din frunzele adunate în urma tăierii anuale a copacilor din plantaţiile europene de măslini.
Husele de podea şi covoraşele BMW iX sunt fabricate dintr-un fir sintetic care este produs din material rezidual de nailon reciclat într-un proces special dezvoltat. Materialul sursă pentru aceasta include plase de pescuit recuperate din mare, împreună cu pardoseli uzate şi deşeuri reziduale de la fabricarea materialelor plastice. Aceste deşeuri sunt reintroduse în ciclul materialelor reutilizabile într-o instalaţie specială din capitala slovenă Ljubljana. Pentru aceasta, materialul este descompus mai întâi în componenţii săi chimici şi apoi procesat pentru a produce granule de nylon. Materialul Econyl rezultat constituie baza pentru realizarea huselor de podea şi a covoraşelor din BMW iX. Pe lângă faptul că ajută la conservarea resurselor, utilizarea Econyl serveşte şi la reducerea emisiilor dăunătoare climei. Procesul de fabricare a plasticului reciclat emite cu aproximativ 80% mai puţin CO2 decât producţia convenţională de nylon pe bază de petrol.
Materialul reciclat de înaltă calitate este prezentat şi într-o multitudine de alte componente ale BMW iX. Materialul reciclat reprezintă peste 20% din conţinutul de material termoplastic din automobil în ansamblu. Structura panourilor uşilor, capacul panoului capotei, ghidajele barei şi conturul spoilerului frontal, de exemplu, sunt fabricate în întregime din plastic reciclat. Canalele de cablu de pe BMW iX sunt fabricate folosind între 60 şi 100% plastic reciclat, în timp ce panourile hayonului şi suprafeţele exterioare ale panourilor uşilor sunt formate ambele din aproximativ 30% material reciclat. Fiecare BMW iX conţine în total aproximativ 60 de kilograme de plastic reciclat.
Article Offline Attachments.
-
The first ever BMW iX - Highlights. PDF, EN, 2,66 MB
-
The first ever BMW iX - Specifications. PDF, EN, 174,52 KB
-
Comunicat de presă PDF PDF, RO, 405,76 KB