Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Un Seria 7 unicat creat de BMW Individual Manufaktur pentru hotelul boutique de lux Ellerman House din Cape Town

Designul exclusiv caracterizează noul shuttle car pentru hotelul exclusivist din metropola sud-africană. Ideile creative ale sculptorului Nic Bladen, măiestria remarcabilă şi inspiraţia din natură au transformat BMW 745Le xDrive într-o operă de artă pe roţi.

G12 LCI
·
745e
·
BMW iPerformance Automobiles
·
BMW Individual
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Bucureşti/Cape Town. Ospitalitatea luxoasă, o colecţie de artă rafinată şi o vedere foarte spectaculoasă a apusului de pe coasta Atlanticului transformă Ellerman House din Cape Town (Africa de Sud) într-un hotel boutique potrivit pentru cei mai pretenţioşi oaspeţi. Acum şi călătoria către refugiul din Golful Bantry va fi o experienţă excepţional de exclusivă pentru ei. O versiune foarte personalizată a sedanului de lux BMW 745Le xDrive este noua limuzină cu şofer a Ellerman House. Automobilul a fost creat de BMW Individual în colaborare cu artistul şi sculptorul sud-african Nic Bladen. Acest automobil unic combină experienţa de condus luxoasă cu eleganţa de înaltă calitate a designului său exterior şi interior şi aduce un omagiul artistic adus vegetaţiei unice a regiunii din jurul Cape Town.

La fel ca şi automobilele de lux BMW, renumitul Ellerman House este pregătit pentru a oferi experienţe unice oaspeţilor. Un sejur la acest hotel boutique exclusiv, cu 13 dormitoare şi 2 vile private, este şi o experienţă impresionantă mulţumită colecţiei de lucrări de artă contemporană sud-africană reunite de proprietarul hotelului, Paul Harris. O legătură strânsă între ambianţă de lux şi artă oferă acum şi BMW xDrive 745Le designed by Ellerman House. Modelul este perfecţionat de creaţiile lui Nic Bladen. Cunoscut pentru plantele sale turnate în metale preţioase, artistul a creat o o legătură autentică cu ţara sa natală în interiorul sedanului de lux.

Noua limuzină oficială pentru transferul oaspeţilor Ellerman House este o dovadă suplimentară a capacităţii BMW Individual Manufaktur de a proiecta maşini pe deplin în conformitate cu dorinţele şi ideile viitorilor lor proprietari. Măiestria, atenţia la detalii şi conştientizarea celei mai înalte calităţi sunt combinate cu creativitatea şi dorinţa de a extinde gama de materiale utilizate, tehnici de prelucrare şi combinaţii de culori în orice moment, în conformitate cu ideile clientului. Orientarea maximă către client nu dă naştere doar unor produse personalizate, ci şi la soluţii inovatoare pentru realizarea unui design care este adaptat întocmai stilului personal al proprietarului. Pentru a garanta standardele ridicate de calitate şi siguranţă ale BMW Group, fiecare componentă produsă de BMW Individual este supusă aceloraşi proceduri de testare ca şi cele folosite pentru compomentele produse în serie.

BMW 745Le xDrive pentru Ellerman House: propulsie plug-in hybrid, finisaj cu culoare exclusivă, interior unic
BMW 745Le xDrive serveşte ca bază pentru exemplarul unic creat de BMW Individual Manufaktur care în viitor va fi folosit pentru a conduce oaspeţii Ellerman House. Sistemul de propulsie plug-in hybrid este format dintr-un motor pe benzină cu şase cilindri dispuşi în linie şi un motor electric care împreună generează o putere de până la 290 kW/394 CP. Datorită autonomiei electrice cuprinsă între 51 şi 54 de kilometri (în ciclul de test NEDC), sedanul de lux plug-in hybrid poate parcurge cei aproximativ 25 de kilometri dintre aeroportul din Cape Town şi clădirea principală a hotelului, veche de peste 100 de ani, fără emisii locale.

Finisajul cu vopsea exclusivistă Brass este combinat cu BMW Individual High Gloss Shadow Line extinsă, jante M de 20 de ţoli, din aliaj uşor, cu design start-spoke şi finisaj bicolor, şi un pachet M Sport. Pragurile uşilor în culoare Brass poartă inscripţia "Ellerman House".

Designul interior Pure Exellence şi tapiţeria BMW Individual integrală cu piele Merino în culori Tartufo/Cognac sunt îmbogăţite de numeroase accente individuale. În plus faţă de scaunele de confort reglabile electric - inclusiv cu funcţie de masaj, încălzire şi ventilaţia activă -, jaluzelele acţionate electric, acoperişul panoramic din sticlă Sky Lounge, lumina ambientală şi pachetul Ambient Air contribuie la starea de bine maximă din spate. Cadrul panourilor uşii, tabloul de bord, tapiţeria cu Alcantara a plafonului, decoraţiunile podelei şi ale pragurilor uşilor acoperite cu piele sunt proiectate în Tartufo, la fel ca şi panourile scaunelor şi montanţii A şi B. Tetierele şi pernele de confort în aceeaşi culoare sunt brodate cu un design floral exclusivist. Broderia de pe perne include şi însemnul "EH" pe faţă şi inscripţia "BMW Individual Manufaktur" pe spate. Consola centrală, capacul tunelului central şi panourile de comandă sunt acoperite cu piele de culoarea coniacului. Schema coloristică armonioasă include şi cusături ton-pe-ton şi atrage atenţia asupra benzilor decorative interioare, care au fost rafinate în opere de artă unice.

Forme naturale şi metal preţios: flora Africii de Sud înfloreşte pe benzile decorative de interior
Designul inovator şi unic al benzilor decorative de interior pentru BMW 745Le xDrive by BMW Individual Manufaktur este opera artistului sud-african Nic Bladen, care se inspiră pentru munca sa din flora caracteristică a ţării sale de origine. Folosind mulaje şi aur, argint sau platină turnat, el creează sculpturi detaliate de frunze, flori, rădăcini şi crenguţe, modelate pe plante sălbatice. Pentru proiectul de artă conceput de BMW şi Ellerman House, el a dezvoltat un proces special în care a transferat replicile plantelor turnate în metal preţios într-o formă cât mai plată posibil. Treptat, a fost creată o colecţie extinsă de imprimeuri preţioase ale motivelor selectate din natură, asemănătoare unui ierbar pe care botaniştii îl folosesc pentru documentarea şi identificarea plantelor prin intermediul florilor şi frunzelor uscate şi presate. Aceste opere de artă filigranate au fost apoi încorporate cu cea mai mare grijă şi precizie ca încrustări în benzile decorative de interior ale automobilului.

Bladen şi-a găsit motivele pentru rafinarea interiorului sedanului de lux în regiunea Fynbos din jurul Cape Town, cunoscută pentru biodiversitatea sa unică. Mulţi dintre arbuşti, copaci, ierburi şi flori, care sunt exclusiv indigene pentru zonă, sunt ameninţate acum cu dispariţia. Printre cele mai cunoscute comori naturale ale peisajului Fynbos se numără rooibos, din a cărui versiune cultivată se face un ceai popular la nivel internaţional, şi plantele protea, cunoscute şi sub numele de tufişuri de zahăr sau copaci de argint, ale căror flori rotunde, adesea de dimensiunea unei farfurii, reprezintă floarea heraldică a Africii de Sud. Cu cele mai recente opere de artă ale sale, Nic Bladen îşi propune să crească gradul de conştientizare pentru diversitatea fascinantă a plantelor din regiunea Cape. Dorinţa sa: oaspeţii Ellerman House, care admiră benzile decorative de interior proiectate de el în timp ce călătoresc cu BMW 745Le xDrive, ar trebui să recunoască mai târziu plantele imortalizate acolo în sălbăticie, pentru a-şi aminti nu numai experienţa unei călătorii luxoase, ci şi vegetaţie diversă din Africa de Sud, care merită protejată.

Crearea noii limuzine cu şofer de către BMW Individual Manufaktur a fost documentată într-o serie de videoclipuri care merită văzută. Clipurile sunt disponibile pe YouTube folosind termenul de căutare #BMWxEllermanHouse sau direct aici:
https://www.youtube.com/watch?v=_LPEnoQPvoI&list=PL6CsPJRqbEuJbMT8Ii2XfI3V9NgkDmwqU

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare