PressClub Romania · Article.
Reper în dezvoltare: BMW M4 GT3 a fost prezentat la uzina BMW Group din Dingolfing
Wed Jul 22 10:10:00 CEST 2020 Comunicat de presă
Pilotul oficial BMW Augusto Farfus a fost la volanul BMW M4 GT3 la prima apariţie în incinta uzinei BMW Group din Dingolfing.+++ Jens Marquardt: "Mari mulţumiri tuturor celor care au demonstrat implicare în provocarea extraordinară cu care s-au confruntat în ultimele luni." +++ BMW M4 Coupé şi BMW M3 Sedan dezvoltate de la început ca bază perfromantă pentru BMW M4 GT3.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/Dingolfing. Lansarea de sâmbăta trecută a BMW M4 GT3 la uzina BMW Group din Dingolfing (Germania) a marcat un reper important în dezvoltarea noului simbol BMW pentru scena competiţiilor GT. După luni de activitate virtuală, pilotul oficial BMW Augusto Farfus (Brazilia) a deschis următoarea fază a pregătirilor, astfel că a scos noua maşină pe străzi în premieră. În ciuda confruntării cu numeroase provocări, BMW M4 GT3 a parcurs până acum toate etapele de dezvoltare conform planului, iar săptămâna viitoare va fi trimis la Miramas (Franţa) pentru primele teste.
Farfus a ieşit uşa garajului, la volanul BMW M4 GT3, pentru prima dată la ora locală 9.40 şi a parcurs câteva tururi pentru primele teste de funcţionare. Inginerii BMW Motorsport au petrecut întreaga zi reglând noul model GT, care va înlocui BMW M6 GT3 din sezonul 2022. Primele teste sunt programate să aibă loc săptămâna viitoare pe circuitul din cadrul centrului de teste al BMW Group, în comuna Miramas din sudul Franţei.
"Mereu este un moment plin de emoţie când o maşină de curse BMW nou dezvoltată ajunge pe pistă pentru prima dată", a declarat Marquardt. "De data aceasta, sunt extrem de mândru. Date fiind condiţiile dificile din ultimele câteva luni, este remarcabil că am reuşit să implementăm programul de dezvoltare aşa cum era prevăzut şi, în timp ce am îndeplinit regulile stricte de siguranţă şi igienă ale BMW Group din timpul pandemiei COVID-19, am reuşit să respectăm data planificată iniţial pentru prezentarea BMW M4 GT3. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au demonstrat implicarea şi pasiunea, cu care eram obişnuiţi, în provocarea extraordinară cu care s-au confruntat în ultimele luni şi care au trecut cu bine peste aceste dificultăţi. Datorită colaborării foarte strânse şi intense cu colegii de la BMW M GmbH, am putut să folosim baza oferită de noul model de serie BMW M4 pentru a dezvolta o maşină de curse care are tot ce-i trebuie pentru a continua istoria de succes a BMW Motorsport ca nou simbol GT."
Markus Flasch, directorul executiv al BMW M GmbH: "Cu fiecare BMW M4 ducem tehnologia din motorsport pe şosele. Acest lucru este valabil în special pentru noul BMW M4 Coupé, care formează baza perfectă pentru maşina de curse. Motorul cu şase cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie M TwinPower Turbo cu o plajă ridicată de turaţii, este folosit atât la modelul de serie, cât şi la cel de curse. De la început, inginerii noştri au conceput propulsorul cu caracteristici de performanţă derivate direct din lumea sporturilor cu motor. Suntem încrezători că această abordare va da rezultate în ceea ce priveşte performanţa şi plăcerea condusului atât pentru echipele noastre de client GT3 pe circuite, cât şi pentru clienţii noştri care cumpără noile BMW M4 sau BMW M3."
Maşina de curse şi modelul de serie au fost dezvoltate în paralel, iar ambele sunt acum în mijlocul unei perioade intense de teste pe circuit. Versiunile de serie ale noilor BMW M4 Coupé şi BMW M3 Sedan vor fi lansate în septembrie. BMW M4 GT3 va participa la primele sale curse, cu obiectivul de a fi testat în condiţii de competiţie, în 2021 şi se va lupta pentru victorie, ca nou simbol BMW în pe scena curselor GT, din sezonul 2022. Între timp, inginerii BMW Motorsport şi piloţii oficiali BMW vor avea de făcut o activitate vastă de dezvoltare şi testare.
"Este fantastic şi o mare o onoare pentru mine că am putut pilota primii metri cu noul BMW M4 GT3", a spus Farfus după prezentare. "Am fost implicat în dezvoltarea a numeroase maşini de curse BMW şi am fost încântat mereu să fac parte dintr-un proiect atât de important. Chiar dacă misiunea noastră principală în timpul prezentării a fost să efectuăm testele funcţionale, am avut un sentiment bun în maşină din primul moment şi deja aştept cu nerăbdare testele programate în lunile următoare."
Prezentarea de la Dingolfing a fost un reper şi un punct de atracţie în procesul de dezvoltare, care a început în prima parte a anului 2019 cu simulările CFD pe computer. Motorul, care generează peste 500 CP, a fost testat pe bancul de la München, în februarie, în timp ce testele iniţiale au avut loc în tunelul aerodinamic al BMW Group de la jumătatea anului, folosindu-se un mode al maşinii la scară de 6/10. Primul teste de şasiu al BMW M4 GT3 a fost produs la uzina BMW Group din Regensburg (Germania) la începutul lui 2020. După aceea, maşina de teste folosită pentru prezentare a fost asamblată în aproximativ şase săptămâni în atelierele BMW Motorsport.
BMW M4 GT3 va fi un model oferit şi echipelor private de curse. Cei interesaţi pot contacta BMW Motorsport cu privire la BMW M4 GT3 la adresa de e-mail: M4GT3@BMW-Motorsport.com.