Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Rezultate financiare T1: BMW Group se pregăteşte pentru mai multe scenarii şi poate reacţiona cu rapiditate la viitoarele situaţii

Lichiditatea rămâne la nivel ridicat - sunt prioritizate investiţiile. +++ EBIT pentru T1 este ridicată datorită provizionului mare înregistrat anul trecut de aproximativ 1,4 miliarde de euro în legătură cu Declaraţia de Obiecţii primită din partea Comisiei UE cu privire la ancheta antitrust în derulare.. +++ BMW Group actualizează perspectiva pentru EBIT a segmentului auto. +++ T1: Mixul de produse şi politica de preţuri stau la baza veniturilor +++ Producţia va fi accelerată în funcţie de cerere. +++ Angajament ferm faţă de obiectivele CO2 acceptate şi Euro 6d. +++ Zipse: "Modelul de afaceri rămâne viabil şi după criză".

Corporativ
·
Evenimente corporate
·
Cifre şi informaţii corporate
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Bucureşti/München. BMW Group este bine pregătit să reacţioneze rapid şi decisiv la noile evoluţii din timpul pandemiei de coronavirus prin identificarea sistematică a mai multor scenarii potenţiale de evoluţie a situaţiei globale. Această abordare este cu atât mai importantă, având în vedere că BMW Group se aşteaptă ca urmările pandemiei de coronavirus să restricţioneze operaţiunile întregii industrii auto pentru o perioadă mai mare de timp. De asemenea, devine evident că volumele de livrări pe principalele pieţe nu vor reveni la normal în doar câteva săptămâni. BMW Group dezvoltă strategii pentru diferite scenarii şi este pregătit să ia măsuri suplimentare pentru a-şi proteja poziţia financiară şi pentru a-şi folosi atuurile pentru a traversa această fază dificilă

"Cu siguranţă situaţia rămâne gravă, iar previziunile pieţei sunt supuse unor restricţii în aceste condiţii. Ne reluăm treptat producţia în funcţie de cererea de pe fiecare piaţă. Cu toate acestea, monitorizăm evoluţiile extrem de îndeaproape pentru a putea răspunde cu flexibilitate maximă", a declarat Oliver Zipse, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, la München. "Menţinem un nivel strict al stocurilor, deoarece lichiditatea are prioritate absolută în această situaţie".

În acelaşi timp, BMW Group este conştient de responsabilitatea sa ca angajator şi ca parte integrantă a societăţii. Promovează protecţia şi sănătatea angajaţilor săi şi străduieşte să obţină cel mai bun echilibru posibil pentru a asigura succesul durabil al afacerii. BMW Group ajută şi autorităţile publice să procure echipamente de protecţie personală, furnizând vehicule pentru organizaţii de ajutor şi chiar a început să producă măşti respiratorii. Zipse a continuat: "Facem tot ce putem pentru a ne valorifica competenţa pentru a combate virusul. Contribuim la protejarea sănătăţii publice. În acelaşi timp, avem contribuţia noastră pentru a ajuta la demararea economiei şi reluarea vieţii publice într-o serie de ţări. Ambii factori sunt foarte importanţi şi pot funcţiona doar la unison".

Impunerea ritmului într-o fază incipientă dă rezultate

Chiar şi în situaţia actuală, deciziile strategice ale BMW Group dau rezultate. Compania a luat în calcul îndeplinirea din timp a obiectivelor de CO2 aplicabile în prezent, un aspect important a fost decizia de electrificare sistematică a gamei de modele. Prin programul său Performance > NEXT lansat în 2017, BMW Group a pus bazele obţinerii unei eficienţe sporite şi a unei performanţe operaţionale crescute. De asemenea, a asigurat în mod strategic accesul la materiile prime necesare pentru dezvoltarea mobilităţii electrice. Încă de la începutul acestui an, BMW Group a achiziţionat direct cobaltul şi litiul necesar şi a transmis aceste resurse furnizorilor care produc celulele de baterii.

BMW Group rămâne convins de importanţa concentrării în mod constant pe nevoile clienţilor şi, prin urmare, pe inovaţiile necesare pentru a răspunde acestor nevoi esenţiale pentru succesul său de durată: "Rămânem concentraţi pe investiţii pentru a ne îmbunătăţi succesul viitor. Vom continua să electrificăm flota noastră conform planificării şi nu vom face compromisuri atunci când vine vorba de condusul foarte automatizat. INEXT este proiectat pentru a oferi performanţe de Nivel 3 pe autostrăzi. De asemenea, vom continua să investim în tehnologia pilelor de combustie cu hidrogen. În plus, ca partener de încredere în cadrul societăţii noastre, continuăm să instruim tineri", a accentuat Zipse." În niciun caz, pandemia nu pune în pericol modelul nostru de afaceri. Axat pe tehnologie şi inovaţie, modelul nostru de afaceri este pregătit pentru viitor după ce se va încheia criza actuală." Ţinând cont de aceste obiective, BMW Group continuă să investească în extinderea competenţei sale în domeniile-cheie ale tehnologiei orientate spre viitor. Până în 2025, compania intenţionează să investească peste 30 de miliarde de euro în cercetare şi dezvoltare pentru a-şi consolida în continuare rolul de lider inovator.

Angajament ferm pentru îndeplinirea obiectivelor privind CO2

BMW Group continuă să lucreze fără încetare pentru a reduce nivelul emisiilor CO2 ale flotei de modele noi şi este pregătit din nou să atingă obiectivul de flotă privind CO2 pentru automobilele noi înmatriculate în Europa în acest an. Acesta este cu aproximativ 20% sub obiectivul anului trecut. BMW Group se aşteaptă să obţină o treime din reducerea necesară prin îmbunătăţirea suplimentară a sistemelor de propulsie convenţionale şi celelalte două treimi prin creşterea numărului de automobile electrificate pe care le produce. Eforturile BMW Group pentru a îndeplini limitele obligatorii viitoare de consum şi emisii CO2 se bazează, prin urmare, pe impactul combinat al tehnologiilor Efficient Dynamics - pe care compania le-a utilizat continuu din 2007 - şi pe electrificarea progresivă a gamei de modele. Zipse a confirmat: "Rămânem ferm angajaţi în ceea ce priveşte obiectivele de CO2 convenite în cadrul Uniunii Europene şi introducerea standardului de emisii Euro 6d. Pur şi simplu nu ne putem permite să reduce ritmul în ceea ce priveşte protejarea mediului".

Ca pionier al mobilităţii electrice, BMW Group este deja un furnizor principal de automobile electrificate şi în prezent este în proces de extindere semnificativă a gamei sale. Până la sfârşitul anului 2021, BMW Group va putea oferi clienţilor posibilitatea de a alege între cinci modele electrice de serie. Pe lângă BMW i3, modelul full-electric MINI Cooper SE a intrat în producţie la uzina din Oxford (Marea Britanie) la sfârşitul anului 2019. Anul acesta, producţia BMW iX3 va începe la uzina din Shenyang (China), urmată în 2021 de BMW iNEXT şi BMW i4 la uzinele din Dingolfing, respectiv din München - toate acestea vor fi echipate cu a cincea generaţie a tehnologiei BMW eDrive.

Următoarea generaţie BMW Seria 7 va marca, fără îndoială, o nouă etapă. Şi nava-amiral a mărcii BMW oferă clienţilor "Power of Choice" şi este prevăzut să fie disponibilă cu patru tipuri diferite de trenuri de rulare: ca versiune foarte eficientă pe benzină sau diesel, ca plug-in hybrid electrificat şi, în premieră, ca model full-electric pe baterii, care va fi echipat şi cu a cincea generaţie a tehnologiei de tren de rulare electric. Prin această combinaţie, BMW Group îşi subliniază aspiraţia de a oferi fiecărui client tehnologia potrivită pentru o mobilitate mai durabilă.

Investiţii ponderate - poziţia lichidităţii rămâne solidă

Din nou în primul trimestru al anului 2020, BMW Group a suportat cheltuieli în avans substanţiale pentru a asigura mobilitatea viitorului - cu toate acestea, menţinând disciplina costurilor şi a capitalului. Cu 1,380 miliarde de euro, cheltuielile de cercetare şi dezvoltare pentru perioada de trei luni au rămas mari (2019: 1,396 miliarde €; -1,1%). Cheltuielile de capital pentru proprietăţi, uzine şi echipamente şi alte imobilizări necorporale s-au ridicat la 687 milioane de euro (2019: 999 milioane €; -31,2%) pentru primul trimestru.

"Strategia noastră dovedită de investiţii focusate, ponderate, se aplică mai mult ca niciodată. Având în vedere situaţia actuală, fie vom pune anumite proiecte în aşteptare, fie le vom reanaliza pentru implementare. De aceea, ne aşteptăm să reducem cheltuielile de capital de la aproape 5,7 miliarde de euro, cât au fost în exerciţiul financiar anterior, la mai puţin de patru miliarde de euro în 2020", a declarat Nicolas Peter, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru finanţe. "BMW Group şi-a consolidat şi poziţia deja puternică în privinţa lichidităţii prin creşterea fondurilor lichide la aproape 19 miliarde de euro la sfârşitul trimestrului. Continuăm să avem cel mai bun calificativ de credit dintre toţi producătorii auto europeni şi al doilea cel mai bun la nivel mondial. Solvabilitate puternică pe termen lung ne permite să beneficiem în continuare de acces excelent la pieţele de capital internaţionale."

În ultimii trei ani, BMW Group a obţinut deja o poziţie excelentă prin programul Performance > NEXT. Unul dintre rezultatele pozitive ale acestei iniţiative este că timpii de dezvoltare pentru modelele noi au fost reduşi cu până la o treime. În ceea ce priveşte produsul, 50% dintre variantele de trenuri de rulare din prezent vor fi eliminate până în 2021 în tranziţia către crearea de arhitecturi de automobile flexibile îmbunătăţite. Mai mult, portofoliul de modele BMW Group este evaluat în mod regulat pentru a găsi modalităţi suplimentare de reducere a complexităţii. Potenţialul pentru o mai mare sinergie şi eficienţă în achiziţiile indirecte, precum şi în ceea ce priveşte costurile de material şi de producţie este susţinut şi în întreaga companie. Până la sfârşitul anului 2022, BMW Group intenţionează să economisească peste 12 miliarde de euro prin măsuri aceste măsuri de îmbunătăţire a eficienţei.

Veniturile BMW Group au crescut uşor în primul trimestru

În primele trei luni ale anului, BMW Group a livrat 477.111 (-20,6%) automobile ale mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce către clienţii din lumea întreagă. Veniturile BMW Group au crescut uşor la 23,252 miliarde de euro (2019: 22,462 miliarde €; +3,5%). Profitul anterior exerciţiului financiar a urcat la 1,375 miliarde de euro şi astfel este semnificativ mai mare decât valoarea corespunzătoare de anul trecu, 589 milioane €. Cu toate acestea, rezultatul din primul trimestru al anului 2019 a fost afectat negativ de recunoaşterea unui provizion de aproximativ 1,4 miliarde de euro în legătură cu Declaraţia de Obiecţii primită din partea Comisiei UE cu privire la ancheta antitrust în derulare. În ciuda unui număr de cheltuieli semnificative recunoscute în cadrul exerciţiului financiar, profitul brut al BMW Group (EBT) a totalizat 798 milioane de euro, încă uşor mai mare decât cel din anul precedent (2019: 762 milioane €; +4,7%). Elementele care influenţează rezultatul financiar al primului trimestru au inclus efectele de apreciere negative care rezultă din acoperirile dobânzilor cauzate de ratele de dobândă mai mici din SUA. În plus, un câştig de reevaluare unic provenit din unificarea serviciilor de mobilitate cu Daimler Group a avut efect pozitiv asupra rezultatelor financiare din 2019. Marja EBT a companiei pentru primul trimestru a fost de 3,4% (2019: 3,4%). Profitul net al BMW Group pentru cele trei luni a urcat la 574 milioane de euro (2019: 588 milioane €; -2, 4%).

Segmentul auto a reuşit un mix de produse bun

Veniturile segmentului auto în perioada ianuarie-martie a totalizat 17,989 miliarde de euro (2019: 19,213 miliarde €; -6,4%). Efectele pozitive ale mixului de produse şi preţurile de vânzare îmbunătăţite pe fondul gamei de modele actualizată suplimentar au amortizat impactul scăderii semnificative a volumelor. EBIT pentru segment a totalizat 229 de milioane de euro (2019: EBIT negativ de 310 milioane €), rezultatul fiind o marjă EBIT de 1,3 % (2019: -1,6%).

În total, 411.809 automobile ale mărcii BMW au fost livrate în primele trei luni ale anului (-20,1 %). Marca MINI a livrat 64.449 de unităţi în această perioadă (-23,4%). Rolls-Royce Motor Cars a livrat 853 de automobile (-27,2%) către clienţi în primul trimestru.

În total, 30.692 de automobile electrificate ale mărcilor BMW şi MINI au fost livrate pe mapamond (+13,9%). "Astfel suntem pe drumul cel bun pentru îndeplinirea obiectivelor de CO2 ale Uniunii Europene", a declarat Zipse.

În Europa, 221.024 (-18,3 %) de automobile ale mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce au fost livrate clienţilor în primele trei luni ale anului. În Germania, prin cele 66.004 automobile livrate, scăderea anuală (-8,8%) a fost mai puţin pronunţată decât cea înregistrată pe piaţă ca ansamblu. Numărul de automobile livrate clienţilor din China a scăzut cu 30,9% în primul trimestru (116.577 unităţi). Tendinţa inversă din martie şi aprilie este un semn încurajator care indică o revenire a pieţei. În mod similar, cele mai noi date din Coreea de Sud arată o mişcare în direcţia potrivită. În SUA, BMW Group a vândut 64.956 (-17,4%) unităţi în primele trei luni ale anului, dintre care 59.455 (-15,3%) au fost ale mărcii BMW.

Livrările segmentului moto au fost puţin mai mici

BMW Motorrad a livrat 34.774 de motociclete şi maxiscutere către clienţi în primul trimestru (-9,9%). Veniturile segmentului au totalizat 557 de milioane de euro (2019: 586 milioane €; -4,9%). EBIT a scăzut la 72 de milioane de euro (2019: 89 milioane €; -19,1%), ceea ce a dus la o marjă EBIT a segmentului de 12,9% (2019: 15,2%).

Segmentul Financial Services şi-a mărit veniturile

Portofoliul de contracte cu clienţii retail aflaţi în gestionarea segmentului Financial Services a crescut cu 0,5%, la un total de 5.516.068 de contracte la 31 martie 2020 (31 decembrie 2019: 5.486.319 contracte). În primul trimestru, 449.687 de contracte noi de credit şi leasing au fost semnate cu clienţii retail (2019: 469.624; -4,2%). Veniturile segmentului au crescut la 7,598 miliarde de euro (2019: 7,146 miliarde €; +6,3%). Profitul brut a urcat la 484 milioane de euro (2019: 627 milioane €; -22,8%). Un motiv semnificativ pentru această deteriorare a câştigurilor a fost cheltuielile crescute cu provizioanele de risc înregistrate în legătură cu consecinţele aşteptate ale măsurilor luate de guverne cu privire la pandemia de coronavirus.

BMW Group actualizează obiectivul pentru marja EBIT a segmentului auto

BMW Group îşi stabileşte obiective ambiţioase, chiar şi în perioade turbulente din punct de vedere politic şi economic. Cu toate acestea, incertitudinea privind răspândirea globală a coronavirusului şi consecinţele sale fac dificilă prognozarea cu exactitate a performanţelor de afaceri ale BMW Group pentru exerciţiul financiar 2020. BMW Group încă se aşteaptă la o răspândire a coronavirusului şi la măsuri de izolare necesare care vor reduce serios cererea în toate pieţe majore pe întregul an 2020.

În acest context, se preconizează că livrările segmentului auto către clienţii din întreaga lume în 2020 vor fi semnificativ mai mici faţă de anul precedent. În consecinţă, se preconizează că se vor deteriora câştigurile pe segmentul auto, în special în prima jumătate a anului. După cum a fost anunţat la 5 mai, compania a modificat intervalul propus pentru marja EBIT a segmentului auto din cauza situaţiei extrem de volatile. Compania se aşteaptă acum ca marja EBIT pentru 2020 să se încadreze între 0 şi 3%.

În segmentul Financial Services se preconizează că numărul de contracte noi va scădea, iar costul de refinanţare va creşte. Se estimează că rentabilitatea capitalurilor proprii va scădea moderat de la un an la altul.

Livrările segmentului moto în perioada de 12 luni sunt aşteptate să scadă semnificativ sub nivelul anului precedent. Se estimează că marja EBIT va fi cuprinsă între 3 şi 5%.

Luând în considerare efectele descrise mai sus, se estimează că profitul brut al BMW Group va fi semnificativ mai mic decât în 2019.

Forţa de muncă va fi uşor sub nivelul anului precedent. După cum s-a comunicat deja, reducerile numărului de personal din cauza fluctuaţiei naturale vor fi utilizate pentru a gestiona volumul forţei de muncă. În circumstanţele actuale, toate recrutările noi vor fi luate în considerare foarte atent.

Orientările actualizate nu includ, în special, o recesiune mai lungă şi mai profundă pe pieţele majore, o încetinire economică mai severă în China ca urmare a recesiunilor din alte părţi ale lumii, distorsiuni semnificative ale pieţei din cauza unei concurenţe şi mai puternice şi posibilele implicaţii cauzate de un al doilea val de infecţii şi măsuri de izolare asociate. BMW Group continuă să monitorizeze îndeaproape evoluţiile ulterioare şi este bine pregătit să ia toate măsurile necesare în scurt timp.

***

BMW Group - privire de ansamblu

Trimestrul I 2020

Trimestrul I 2019

Evoluţie (%)

Livrări către clienţi

 

Automobile 1 (unităţi)

477.111

600.614

-20,6

Din care:
BMW1 (unităţi)


411.809


515.297


-20,1

MINI1 (unităţi)

64.449

84.145

-23,4

Rolls-Royce1 (unităţi)

853

1.172

-27,2

Motociclete (unităţi)

34.774

38.606

-9,9

Forţă de muncă 1 (comparativ cu 31.12.2019)

126.155

126.016

0,1

Marjă EBIT segment auto (%)

1,3

-1,6

2,9 puncte %

Marjă EBIT segment moto (%)

12,9

15,2

-2,3 puncte %

Rentabilitate brută a vânzărilor (%)

3,4

3,4

-

Venituri (miliarde €)

23,252

22,462

3,5

Din care:
Automobile (miliarde €)


17,989


19,213


-6,4

Motociclete (milioane €)

557

586

-4,9

Financial Services (miliarde €)

7,598

7,146

6,3

Alte entităţi (milioane €)

1

1

-

Eliminări (miliarde €)

-2,893

-4,484

35,5

Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) (milioane €)

1.375

589

-

Din care:
Automobile (milioane €)


229


-310


-

Motociclete (milioane €)

72

89

-19,1

Financial Services (milioane €)

542

648

-16,4

Alte entităţi (milioane €)

12

4

-

Eliminări (milioane €)

520

158

-

Profit brut (EBT) (milioane €)

798

762

4,7

Din care:
Automobile (milioane €)


80


-27


-

Motociclete (milioane €)

72

87

-17,2

Financial Services (milioane €)

484

627

-22,8

Alte entităţi (milioane €)

-344

-58

-

Eliminări (milioane €)

506

133

-

Impozit pe profit (milioane €)

-224

-218

-2,8

Profit net 2 (milioane €)

574

588

-2,4

Venituri per acţiune (ordinară/preferenţială) (€)

0,84/0,84

0,85/0,85

-1,2/-1,2

1 În legătură cu o revizuire a vânzărilor sale şi a practicilor de raportare aferente, BMW Group a examinat datele anterioare privind livrările de automobile şi a stabilit că anumite livrări nu au fost raportate în perioadele corecte. Informaţii suplimentare pot fi găsite în comunicatul de presă din 12 martie care anunţă rezultatele financiare ale BMW Group pentru anul 2019 şi în Raportul Anual al BMW Group din 2019. Ca o actualizare a informaţiilor oferite acolo, BMW Group a revizuit datele privind livrările de automobile retrospectiv începând din 2015 în cele mai importante 16 pieţe ale sale.

2 Datele pentru trimestrul I 2019 includ 44 de milioane de euro din operaţiuni întrerupte)

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare