Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Condus urban automat fără emisii: undă verde pentru BMW eDrive Zones în aproape 80 de oraşe din Europa

Trecere automată în modul de operare pur electric când se intră în anumite zonele cu emisii reduse ale anumitor oraşe. +++ Tehnologie inovatoare ca o contribuţie la îmbunătăţirea calităţii vieţii în aproape 80 de oraşe europene. +++ Serviciul digital este disponibil acum la numeroase modele BMW plug-in hybrid.

G20
·
G05
·
G21
·
G11 LCI
·
G12 LCI
·
Seria 3
·
Ampatament lung
·
Sedan
·
Touring
·
Seria 7
·
X5
·
Tehnologie
·
Sistem de propulsie alternativă, mobilitatea viitorului
·
Management trafic
·
Electrification
·
BMW i Beyond Automobiles
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

#ElectrifYou

Bucureşti/München. Prin noul serviciu digital BMW eDrive Zones pentru mai mult condus electric, BMW Group face o contribuţie suplimentară pentru o calitate mai bună a vieţii în zonele urbane. Funcţia unică oferă noi opţiuni de a obţine maximum posibil din capacitatea modelelor BMW plug-in hybrid de a rula fără emisii locale în traficul urban. BMW eDrive Zones declanşează o trecere automată în modul de operare pur electric imediat ce automobilul intră într-o zonă desemnată, adică zonele cu emisii reduse. BMW eDrive Zones sunt disponibile acum la numeroase modele BMW plug-in hybrid.

În plus, programul de loialitate BMW Points va fi introdus în cursul acestui an, prin care conducătorii modelelor BMW plug-in hybrid vor fi recompensaţi printr-un sistem automat de punctaj. Este contabilizat fiecare kilometru parcurs electric şi, în cadrul unei eDrive Zone, se pot acumula un număr dublu de puncte. Prin acumularea unui număr suficient de puncte, participanţii pot obţine acces la recompense atractive precum volume de încărcare gratuită în BMW Charging.

BMW Group introduce noi soluţii pentru mobilitate cu emisii reduse, atât prin extinderea continuă a autonomiei automobilelor cu sistem de propulsie electrificat, cât şi prin evoluţia constantă a tehnologiei BMW eDrive. Modelele plug-in hybrid ale mărcilor premium BMW şi MINI sunt disponibile acum în toate segmentele importante şi portofolilul este în extindere continuă.

BMW eDrive Zones contribuie acum la utilizarea potenţialului automobilelor plug-in hybrid în reducerea şi mai mult a emisiilor în traficul urban. Acest serviciu inovator reuneşte competenţa BMW Group în domeniile mobilităţii electrice şi digitalizării. Ambele domenii de dezvoltare sunt componente ale temelor viitoare D+ACES (Design, Condus autonom, Conectivitate, Electrificare şi Servicii), care sunt ancorate în strategia corporate NUMBER ONE > NEXT.

Odată cu introducerea serviciilor digitale inovatoare BMW eDrive Zone şi BMW Points, BMW Group îşi arată hotărârea de a utiliza inovaţiile tehnologice în mod consecvent şi chiar independent de reglementările legale în interesul unei dezvoltări durabile în domeniul mobilităţii individuale.

Abordarea tehnologică dezvoltată de BMW Group pentru serviciul eDrive Zone ar fi concepută şi pentru modelele plug-in hybrid ale altor mărci. În afară de aceasta, există opţiunea de a defini o eDrive Zone pentru fiecare regiune metropolitană. Acest lucru ar putea oferi oraşelor un mod relativ simplu de promovare suplimentară a mobilităţii electrice şi de a contribui astfel la îmbunătăţirea calităţii vieţii urbane.

Noile funcţii creează stimulente suplimentare pentru reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor în timpul condusului în trafic urban şi contribuie la creşterea calităţii vieţii în mediul urban. Pentru conducător, cota tot mai mare de condus electric contribuie şi la reducerea costurilor de exploatare. O deplasare pur electrică determină costuri semnificativ mai mici decât utilizarea motorului termic, aşa cum se arată în calculele comparative pentru modelele plug-in hybrid actuale. Aceasta se aplică în special traficului urban, unde energia electrică obţine constant un nivel de eficienţă mai ridicat decât un motor pe benzină sau diesel.

Conectarea inteligentă creşte cota de condus electric
Dezvoltarea serviciului BMW eDrive Zones se bazează pe un proiect-pilot al BMW Group în oraşul port Rotterdam din Olanda. Acolo, 50 de conducători de modele plug-in hybrid au primit acces la coordonatele GPS ale zonelor urbane definite prin intermediul unei aplicaţii dedicate. Atunci când intră în această zonă, conducătorii au fost rugaţi să treacă în modul de condus pur electric MAX eDrive. După doar câteva luni, a fost evident deja că subiecţii implicaţi în proiectul-pilot au parcurs aproximativ 90% din toate traseele din cadrul Rotterdam eDrive Zone în modul electric.

Serviciul BMW eDrive Zones va fi oferit standard acum la diverse modele BMW plug-in hybrid şi foloseşte tehnologia de geo-restricţionare prin GPS. Trecerea la modul de conducere pur electric este automată. Când serviciul este activat, fiecare eDrive Zone disponibilă pe harta de navigare este evidenţiată grafic pe displayul central. De asemenea, veţi observa că automobilul trece automat în modul ELECTRIC imediat ce ajunge într-o eDrive Zone. Automobilul plug-in hybrid rulează fără emisii locale atât timp cât nivelul de încărcare a bateriei de înaltă tensiune permite acest lucru în zona eDrive. Dacă rezervele de energie se termină, activarea motorului termic este afişată şi pe displayul central.

Serviciul BMW eDrive Zones este disponibil acum la toate variantele modelelor BMW plug-in-hybrid BMW 745e, BMW X5 xDrive45e şi BMW 330e. Ulterior vor urma şi alte modele.

BMW eDrive Zones sunt disponibile în aproape 80 de oraşe europene
Încă de la început, avantajele serviciului digital BMW eDrive Zone pot fi experimentate într-un număr mare de oraşe europene majore şi zonele lor cu emisii reduse. Au fost luate în considerare toate cele 58 de oraşe şi regiuni din Germania care au definit deja o zonă cu emisii scăzute. Pe lângă aceasta, există alte 20 de zone principale ale marilor oraşe din Austria, Elveţia, Olanda, Belgia şi Franţa. Lista va fi extinsă în viitor pentru a include ţări şi oraşe suplimentare, astfel încât cota de condus electric a modelelor plug-in hybrid poate fi crescută într-un număr tot mai mare de zone urbane.

În Germania, următoarele orale şi regiuni au desemnate în prezent zone cu emisii reduse - şi au fost definite ca BMW eDrive Zones: Aachen, Augsburg, Balingen, Berlin, Bonn, Bremen, Darmstadt, Dinslaken, Düsseldorf, Erfurt, Eschweiler, Frankfurt/Main, Freiburg, Hagen, Halle (Saale), Hanover, Heidelberg, Heidenheim, Heilbronn, Herrenberg, Ilsfeld, Karlsruhe, Krefeld, Cologne, Langenfeld, Leipzig, Leonberg/Hemmingen şi împrejurimile, Limburg an der Lahn, Ludwigsburg şi împrejurimile, Magdeburg, Mainz, Mannheim, Marburg, Mönchengladbach, Mühlacker, Munich, Münster, Neuss, Nürnberg, Offenbach, Osnabrück, Overath, Pfinztal, Pforzheim, Regensburg, Remscheid, Reutlingen, zona Ruhr, Schramberg, Schwäbisch-Gmünd, Siegen, Stuttgart, Tübingen, Ulm, Urbach, Wendlingen, Wiesbaden, Wuppertal.

 

 

Sistemele BMW de propulsie plug-in hybrid oferă deja utilizatorilor o serie de beneficii suplimentare faţă de soluţiile tradiţionale:

  • Calitate îmbunătăţită a vieţii în oraşe: în modul de condus electric, utilizatorii contribuie la reducerea emisiilor şi a zgomotului de trafic din oraşe.
  • Economii: condusul electric în oraş este mai ieftin decât prin utilizarea motoarelor pe benzină sau diesel dacă automobilul plug-in hybrid este încărcat acasă sau la muncă.
  • Interior mereu la temperatura potrivită: încălzirea şi aerul condiţionat staţionare, operate electric, sunt disponibile standard.
  • Frânatare cu recuperare: bateria este încărcată în timpul frânării. La automobilele convenţionale, frânarea generează doar căldură şi uzează frânele.
  • Cel mai bun din ambele universuri: modelele plug-in hybrid oferă plăcerea condusului electric în oraş şi plăcerea condusului specifică BMW pe distanţe lungi. Aceasta înseamnă că pot acoperi o gamă foarte largă de aplicaţii şi sunt ideale pentru gospodăriile cu un singur automobil, de exemplu.
  • Pregătit pentru viitor: pentru că un plug-in hybrid poate rula fără emisii, el se bucură de privilegii similare cu cele ale modelelor electrice, cum ar fi taxe mai mici la intrarea în zona de congestie a Londrei sau când facilităţi de parcare în numeroase oraşe.

Echilibru general CO2 pozitiv pentru modele BMW plug-in hybrid
Uneori, evaluarea "reală" a ciclului de viaţă a automobilelor plug-in hybrid este pusă la îndoială, în special pe pieţele cu o pondere scăzută a energiei electrice verzi din reţeaua publică. Pentru modelele BMW plug-in hybrid, BMW Group are certificatele CO2 întocmite pentru întregul ciclu, de la achiziţia de materii prime, trecând prin lanţul de aprovizionare, producţie şi faza de utilizare până la reciclare.

Atunci când se încarcă cu energie electrică medie europeană în faza de utilizare, modelele BMW plug-in hybrid demonstrează reduceri substanţiale de CO2 în comparaţie cu automobilele cu propulsie convenţională. BMW Group nu lansează un automobil electrificat fără o dovadă de acest fel.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare