PressClub Romania · Article.
BMW Group, creşteri în trimestrul al treilea pentru livrări, venituri şi profit
Wed Nov 06 13:30:00 CET 2019 Comunicat de presă
Creştere a livrărilor şi a cotei de piaţă, în ciuda tendinţei negative a pieţei. +++ EBIT şi cash flow liber cresc semnificativ în trimestrul al treilea. +++ Cheltuieli în avans mari pentru dezvoltarea tehnologiilor viitorului. +++ Previziuni reconfirmate pentru anul fiscal 2019. +++ Zipse: "Transformarea decisivă are loc în interiorul automobilului".
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Related Links.
Bucureşti/München. BMW Group a înregistrat creşteri ale livrărilor, veniturilor şi profitului în cel de-al treilea trimestru şi astfel este bine plasat pentru îndeplinirea obiectivelor pentru 2019. Profitul net al BMW Group a crescut cu peste 10 procente, ajutat într-o oarecare măsură de efectul de bază din datele raportate pentru precedentul an. Mai mult, rentabilitatea a continuat să se îmbunătăţească pe parcursul primelor trei trimestre. Pentru a compensa cheltuielile în avans mari pentru tehnologiile viitorului, BMW Group lucrează la îmbunătăţirea continuă a eficienţei.
"După nouă luni, suntem bine plasaţi pentru a ne îndeplini obiectivele pentru acest an", a declarat Oliver Zipse, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG, la München. "Privim spren viitor recunoscând că transformarea tehnologică amplă este o mare oportunitate pentru BMW Group. Sunt convins că modelul nostru de business va obţine doar beneficii din acest lucru. Automobilul viitorului, cu toate funcţiile digitale integrate, este un produs high-tech de o complexitate care încă este subestimată."
BMW Group vede un potenţial enorm pentru rolul viitor al automobilului pe fondul acestor evoluţii tehnologice: "Transformarea decisivă are loc în interiorul automobilului. Aducem soluţii tehnologice pentru asigură faptul că automobilul continuă să îndeplinească aşteptările şi nevoile societăţii de a merge mai departe. Domeniile importante includ conectivitatea digitală şi crearea de mobilitate compatibilă cu mediul", a continuat Zipse.
Extindere semnificativă în mobilitatea electrică - creştere a cheltuielilor în avans
BMW Group îşi măreşte semnificativ gama de produse pentru mobilitate electrică: până în 2023, compania va avea 25 de modele electrificate - peste jumătate dintre acestea vor fi integral electrice. Cheia implementării o reprezintă arhitecturile de automobil flexibile şi un sistem de producţie la fel de agil care permite ca un model să fie fabricat ca versiune electrică, plug-in hybrid sau cu motor termic pe aceeaşi linie de fabricaţie, adaptând rapid producţia la orice evoluţie a pieţii. În 2021, livrările de automobile electrificate este de aşteptat să se dubleze în comparaţie cu 2019. De acolo, BMW Group se aşteaptă să vadă o curbă abruptă de creştere până în 2025, volumul de automobile electrificate livrate urmând a avea o creştere medie anuală de peste 30%.
Ca pionier în domeniul mobilităţii electrice, BMW Group este deja un furnizor principal de automobile electrificate (cu încărcare la priză, electrice şi plug-in hybrid). Până la finalul lui 2021, compania intenţionează să aibă peste un milion de automobile electrice sau plug-in hybrid pe şosele din întreaga lume.
Automobile electrice planificate cu frecvenţă crescută
În 2021, BMW Group va oferi cinci modele de serie electrice. Pe lângă BMW i3 - pentru care cererea a crescut cu aproximativ 20% în acest an -, producţia MINI* electric va începe în noiembrie la uzina din Oxford. Peste 78.000 de clienţi şi-au exprimat interesul faţă de MINI ELECTRIC*. În 2020, producţia modelului BMW iX3 electric va începe la Shenyang (China), urmată în 2021 de BMW iNEXT, care va fi produs la uzina BMW Group din Dingolfing. În acelaşi an, BMW i4 va intra în producţia de serie la uzina din München.
Pe drumul spre mobilitatea viitorului, un nivel substanţial de cheltuieli în avans a fost implicat pe parcursul perioadei de raportare. Cheltuielile de cercetare şi dezvoltare pentru cele nouă luni au totalizat 4,247 miliarde de euro, o creştere de 9,4% faţă de anul precedent (3,881 miliarde €). Proporţia în creştere a automobilelor electrificate a afectat şi ea costurile. Ratele de schimb şi preţurile crescute ale materiilor prime au afectat, de asemenea, profitabilitatea. Investiţiile în proprietăţi, uzine şi echipamente, dar şi alte active au crescut cu 14,5% în perioada ianuarie-septembrie, la 3,308 miliarde de euro (2018: 2,889 miliarde €), în principal datorită actualei iniţiative de modele noi şi modernizării şi flexibilizării structurilor uzinelor existente.
Veniturile şi profitul net cresc semnificativ în trimestrul al treilea
Prin gama sa foarte atractivă, cu modele noi şi revizuite, BMW Group a stabilit un nou record pentru livrările în trimestrul al treilea. În total, 613.361 automobile ale mărcilor premium BMW, MINI şi Rolls-Royce (2018: 592.303; +3,6%) au fost livrate în cele trei luni. Această evoluţie a fost influenţată în mare de contribuţia avută de joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive din China. Veniturile BMW Group au urcat la 26,667 miliarde de euro (2018: 24,715 miliarde €; +7,9%). Profitul anterior exerciţiului financiar (EBIT) s-a îmbunătăţit cu aproape o treime, la 2,289 miliarde de euro (2018: 1,722 miliarde €; +32,9%). În cel de-al treilea trimestru al anului precedent, performanţele au fost afectate semnificativ de distorsiunile de aprovizionare şi de competiţia intensă neaşteptată cauzată de trecerea la regulamentul WLTP, precum şi de cheltuielile mai mari pentru măsuri de goodwill şi garanţie. Toţi aceşti factori au contribuit la un declin semnificativ al profitului anterior exerciţiului financiar în cel de-al treilea trimestru, în special în segmentul auto.
În 2019, profitul brut (EBT) al BMW Group în trimestrul al treilea a totalizat 2,248 miliarde de euro (2018: 1,822 miliarde €; +23,4%). Marja EBT a companiei este de 8,4% (2018: 7,4%), în timp ce profitul net al BMW Group s-a îmbunătăţit semnificativ la 1,546 miliarde de euro (2018: 1,387 miliarde €; +11,5%).
Pe parcursul primelor nouă luni din 2019, BMW Group a livrat 1.866.198 de automobile (2018: 1.834.810; +1,7%). Situate la 74,844 miliarde de euro, veniturile BMW Group au fost uşor mai mari decât anul trecut (2018: 72,373 miliarde €; +3,4%). Profitul din primele nouă luni a fost afectat de provizionul de aproximativ 1,4 miliarde de euro acceptat în primul trimestru în legătură cu Declaraţia de Obiecţii primită din partea Comisiei UE cu privire la cercetările antitrust în desfăşurare. Cu toate acestea, BMW Group a afirmat clar că, dacă este necesar, va contesta acuzaţiile Comisiei UE cu toate măsurile legale avute la dispoziţie. Profitul anterior rezultatului financiar (EBIT) raportat pentru cele nouă luni a fost de 5,079 miliarde de euro, semnificativ mai mic decât anul precedent (2018: 7,168 miliarde €; -29,1%). Profitul brut al BMW Group (EBT) a urcat la 5,063 miliarde de euro (2018: 7,827 miliarde €; -35,3%), ceea ce corespunde unei marje EBT de 6,8% (2018: 10,8%). BMW Group a raportat un profit net pentru nouă luni de 3,614 miliarde de euro (2018: 5,745 miliarde €; -37,1%).
"Măsurile de încurajare a eficienţei pe care le-am implementat îşi arată roadele: performăm la un nivel ridicat în comparaţie cu concurenţii noştri, ţinând cont de condiţiile dificile cu care compania noastră se confruntă. Fără îndoială, ne dorim să obţinem mai mult de atât", a declarat Nicolas Peter, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru finanţe. "Cheltuielile în avans cu tehnologiile viitorului precum mobilitatea electrică trebuie finanţate. Acesta este motivul pentru care vom continua să lucrăm sistematic la acele probleme care depind de noi şi să menţinem o orientare clară pe performanţe şi eficienţă."
Un aspect important în îndeplinirea acestor obiective pentru BMW Group este dezvoltarea unor procese digitale mai rapide şi a unor structuri mai clare. Este de aşteptat ca iniţiativa Performance > NEXT să genereze economii de eficienţă care depăşesc 12 miliarde de euro până la finalul anului 2022. Printre alţi factori, timpii de dezvoltare pentru noi modele de automobile vor fi reduşi cu până la o treime. Pe parte de produs, cu începere din 2021, până la 50% din variantele de trenuri de rulare tradiţionale vor fi eliminate în tranziţia spre crearea de arhitecturi de automobil flexibile şi îmbunătăţite - în favoarea unor trenuri de rulare electrificate suplimentare. În acest domeniu, impactul complet al acestor măsuri va fi resimţit în special după 2022. Mai mult, portofoliul de modele este evaluat în mod regulat pentru identificarea potenţialului suplimentar de reducere a complexităţii. De asemenea, sunt utilizate oportunităţi de sinergie şi de eficienţă atât în materie de achiziţii indirecte, cât şi în materie de costuri cu materialele şi de producţie. Mai mult, BMW Group îşi consolidează performanţele prin noi modele - în special în segmentele foarte profitabile. Compania îşi propune ca în 2020 să-şi fi dublat volumul vânzărilor din segmentul de lux faţă de 2018.
Marja EBIT s-a îmbunătăţit în trimestrul al treilea
Veniturile segmentului auto în perioada iulie-septembrie au totalizat 23,016 miliarde de euro şi au fost peste cele ale anului anterior (2018: 21,111 miliarde €; +9,0%). EBIT a fost semnificativ mai mare decât cu un an înainte, la 1,515 miliarde de euro (2019: 930 milioane €; +62,9%), ceea ce a corespuns unei marje EBIT a trimestrului al treilea de 6,6% (2018: 4,4%). Profitul brut a totalizat 1,533 miliarde de euro (2018: 1,003 miliarde €; +52,8%). Cash flow liber în segmentul auto a urcat la 714 milioane de euro în trimestrul al treilea (2018: 98 milioane €).
Cu un total de 64,853 de miliarde de euro, veniturile segmentului pentru perioada de nouă luni au crescut uşor faţă de anul anterior (2018: 62,629 miliarde €; +3,6%). EBIT pentru primele nouă luni (ianuarie-septembrie) a fost influenţat de provizionul (aproximativ 1,4 miliarde de euro) acceptat în primul trimestru al anului fiscal prin Declaraţia de Obiecţii primită din partea Comisiei Uniunii Europene cu privire la cercetările antitrust în desfăşurare, şi ajuns la 2,674 miliarde de euro (2018: 4,730 miliarde €; -43,5%). Marja EBIT a fost de 4,1% (2018: 7,6%). Profitul brut a ajuns la 2,989 miliarde de euro (2018: 5,346 miliarde €; -44,1%).
Vânzările mărcii BMW au crescut 2,2%, la 1.601.397 de unităţi (2018: 1.566.216) livrate către clienţi în primele nouă luni ale anului. În această perioadă, creşteri de peste 10% au fost înregistrate în special de BMW X3 (+74,0%) şi BMW X4 (+43,4%).
Într-un segmentul de piaţă foarte competitiv, vânzările mărcii MINI în primele nouă luni ale anului au scăzut uşor: 261.024 unităţi (2018: 265.935; -1,8%). Datele de vânzări pentru MINI Countryman în primele trei trimestre au uscat cu 2,6%, la 73.344 de unităţi (2018: 71.490), în timp ce cele pentru MINI Hatch (modele cu 3 şi cu 5 uşi) au fost uşor sub cele ale anului precedent, totalizând 132.363 de unităţi (2018: 133.963; -1,2%).
Creşterea puternică a vânzărilor a continuat la Rolls-Royce, 3.777 de automobile Rolls-Royce Motor Cars fiind livrate clienţilor de pe glob (2018: 2.659; +42,0%) în primele nouă luni ale anului. Toate regiunile lumii au înregistrat creştere şi o cerere susţinută în întreaga gamă de modele Rolls-Royce. Vânzările Wraith, în special varianta Black Badge, s-au dezvoltat foarte bine în perioada de raportare. Continuă cererea excepţională a clienţilor pentru Cullinan, cu o listă de comenzi puternică care acum acoperă deja şi primul trimestru din 2020. Pe baza acestor performanţe, marca rămâne pe drumul spre un an financiar de succes în 2019.
BMW Group încearcă să obţină un echilibru al livrărilor pe mapamond
BMW Group îşi menţine angajamentul faţă de strategia sa de a realiza o distribuţie echilibrată a livrărilor la nivel mondial, inclusiv o relaţie bine echilibrată între producţie şi volumele livrate în regiune. Pentru aceasta, utilizează structurile sale de producţie şi vânzări foarte flexibile care să compenseze cererea fluctuantă între regiuni individuale.
În Europa, livrările din primele trei trimestre - 809.497 de unităţi - au fost similare cu cele ale anului anterior (2018: 816.037; -0,8%). În Germania, cea mai mare piaţă individuală din regiune, BMW Group a înregistrat o creştere solidă, cu livrări de 239.601 unităţi (2018: 224.933; +6,5%).
În Asia, livrările de automobile ale mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce au crescut în primele nouă luni la 681.773 de unităţi (2018: 638.449; +6,8%). China a contribuit semnificativ la această performanţă, cu livrări ale celor trei mărci ale companiei mai mari cu 14,5%, totalul fiind de 526.824 de automobile (2018: 460.200).
În regiunea America, livrările au fost aproape la acelaşi nivel cu cele ale anului anterior, totalizând 334.785 de unităţi (2018: 336.258; -0,4%) în perioada ianuarie-septembrie. Cu 261.278 de unităţi livrate, volumul vânzărilor din SUA a fost la un nivel similar cu al anului anterior (2018: 260.086; +0,5%).
Segmentul moto obţine venituri şi câştiguri mai mari
În cel de-al treilea trimestru al anului, BMW Motorrad a putut să-şi extindă livrările de motociclete şi maxiscutere cu 43.744 de unităţi (2018: 39.818; +9,9%), rezultatul fiind o creştere corespunzătoare a veniturilor la 558 de milioane de euro (2018: 476 milioane €; +17,2%). Şi EBIT s-a îmbunătăţit, crescând la 35 de milioane de euro pentru trimestru (2018: 33 milioane €; +6,1%). Marja EBIT a trimestrului al treilea a fost de 6,3% (2018: 6,9%).
Livrările de motociclete în primele nouă luni au totalizat 136.932 de unităţi (2018: 126.793; +8,0%), ceea ce a generat venituri de 1,871 miliarde de euro (2018: 1,658 miliarde €; +12,8%). EBIT a crescut cu 8,7%, la 226 de milioane de euro (2018: 208 milioane €), ceea ce corespunde unei marje EBIT de 12,1% (2018: 12,5%).
Segmentul Financial Services continuă să performeze bine
Portofoliul de contracte în gestiune în cadrul segmentului Financial Services a crescut cu 3,4%, la 5.414.506 de contracte, la 30 septembrie 2019 (31 decembrie 2018: 5.235.207 contracte). Pe parcursul celui de-al treilea trimestru, 504.217 (2018: 490.347; +2,8%) de noi contracte de credit şi leasing au fost semnate cu clienţii retail. Veniturile au crescut cu 3,5%, la 7,471 miliarde de euro (2018: 7,219 miliarde €). Profitul brut pentru cele trei trimestre din 2019 a totalizat 597 de milioane de euro (2018: 549 milioane €; +8,7%).
În total, 1.475.504 de contracte noi au fost încheiate cu clienţii pe parcursul celor nouă luni raportate (2018: 1.422.558; +3,7%). Veniturile segmentului au crescut la 21,981 miliarde de euro (2018: 20,807 miliarde €; +5,6%), iar profitul brut a urcat la 1,797 miliarde de euro (2018: 1,705 miliarde €; +5,4%).
Forţa de muncă la nivelul anului anterior
BMW Group are o forţă de muncă de 135.524 de angajaţi la 30 septembrie 2019, similar cu nivelul de finalul precedentului an fiscal (134.682; +0,6%). Compania continuă să recruteze personal calificat şi specialişti IT care să lucreze la direcţiile de dezvoltare pentru viitor precum digitalizarea, condusul autonom şi mobilitatea electrică. Obiectivul pentru 2019 este menţinerea forţei de muncă la nivelul anului anterior prin valorificarea tendinţelor naturale de fluctuaţie.
BMW Group îşi reafirmă obiectivele pentru actualul an financiar
BMW Group îşi stabileşte obiective ambiţioase, chiar şi în perioade turbulente din punct de vedere politic şi economic. Cu portofoliul tânăr de produse, reînnoit de noile modele, compania îşi propune să rămână cel mai important producător auto în segmentul premium din lume.
În 2019, BMW Group va continua să investească sume substanţiale în noile tehnologii şi în mobilitatea viitorului. Costurile sunt direcţionate şi în alte domenii, inclusiv un cost semnificativ mai mare al respectării unei legislaţii mai stricte privind emisiile CO2. În acest context, creşterea costurilor de producţie ar putea avea un efect de atenuare a profitului. Este de aşteptat şi ca ratele de schimb şi preţurile mai mari ale materiilor prime să aibă un impact negativ. În acelaşi timp, problema continuă a conflictelor comerciale internaţionale rămâne o sursă de incertitudine.
Luând în considerare toţi aceşti factori, BMW Group este încrezător în capacitatea sa de a realiza o creştere a volumului în segmentul auto în 2019. Într-un mediu de afaceri stabil, o marjă EBIT în intervalul de 8-10% rămâne obiectivul pentru BMW Group. Cu toate acestea, capacitatea sa de a influenţa condiţiile de bază este limitată. Fără efectul provizionului de 1,4 miliarde de euro constituit pentru anchetele antitrust în desfăşurare, intervalul propus pentru marja EBIT, de 6-8%, nu s-a schimbat. Din moment ce provizionul are un impact negativ asupra marjei EBIT, BMW Group se aşteaptă ca marja pentru segmentul auto să fie de 4,5-6,5% în 2019.
Segmentul moto este prognozat să obţină o creştere solidă a livrărilor către clienţi datorită gamei de modele reînnoite. Ca şi în 2018, marja EBIT a segmentului este de aşteptat să se situeze în intervalul propus de 8-10%. În segmentul Financial Services, BMW Group se aşteaptă ca rentabilitatea capitalurilor proprii să fie la acelaşi nivel cu cea de anul trecut şi deasupra nivelului propus de 14%.
Pe lângă influenţe negative descrise anterior, faptul că unele efecte de evaluare pozitive înregistrate în 2018 nu vor fi repetate în 2019 va determina o scădere semnificativă a rezultatului financiar al BMW Group. Profitul brut al companiei este de aşteptat să fie mult sub nivelul anului precedent.
Prognozele pentru anul în curs se bazează pe ipoteza că nu vor exista schimbări semnificative ale condiţiilor economice şi politice la nivel mondial. Cu toate acestea, orice deteriorare a condiţiilor ar putea avea un impact negativ asupra previziunii. BMW Group va continua cu fermitate să pună în aplicare măsurile necesare pentru promovarea creşterii, pe de-o parte, şi pentru îmbunătăţirea performanţelor şi a eficienţei, pe de altă parte, creând astfel libertatea de a-şi permite să modeleze viitorul şi să-şi asigure propria competitivitate. Datorită puterii sale operaţionale şi financiare, BMW Group este într-o poziţie excelentă de a juca un rol important în modelarea transformării actuale a sectorului auto şi de a-şi îmbunătăţi rolul de lider în industria auto.
* * *
BMW Group - privire de ansamblu | Ianuarie - Septembrie 2019 | Ianuarie - Septembrie 2018 | Evoluţie (%) |
Livrări către clienţi |
| ||
Automobile (unităţi) | 1.866.198 | 1.834.810 | 1,7 |
Din care: BMW (unităţi) |
|
|
|
MINI (unităţi) | 261.024 | 265.935 | -1,8 |
Rolls-Royce (unităţi) | 3.777 | 2.659 | 42,0 |
Motociclete (unităţi) | 136.932 | 126.793 | 8,0 |
Forţă de muncă1 (comparativ cu 31 decembrie 2018) | 135.524 | 134.682 | 0,6 |
Marjă EBIT segment auto (%) | 4,1 | 7,6 | -3,5 puncte % |
Marjă EBIT segment moto3 (%) | 12,1 | 12,5 | -0,4 puncte % |
Marjă EBIT a BMW Group 3 (%) | 6,8 | 10,8 | -4,0 puncte % |
Venituri 3 (miliarde €) | 74,844 | 72,373 | 3,4 |
Din care: Automobile (miliarde €) |
|
|
|
Motociclete (miliarde €) | 1,871 | 1,658 | 12,8 |
Financial Services3 (miliarde €) | 21,981 | 20,807 | 5,6 |
Alte entităţi (milioane €) | 4 | 4 | - |
Eliminări3 (miliarde €) | -13,865 | -12,725 | -9,0 |
Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) 3 (miliarde €) | 5,079 | 7,168 | -29,1 |
Din care: Automobile (miliarde €) |
|
|
|
Motociclete (milioane €) | 226 | 208 | 8,7 |
Financial Services3 (miliarde €) | 1,860 | 1,694 | 9,8 |
Alte entităţi (milioane €) | 7 | 22 | -68,2 |
Eliminări3 (milioane €) | 312 | 514 | -39,3 |
Profit brut (EBT) 3 (miliarde €) | 5,063 | 7,827 | -35,3 |
Din care: Automobile (miliarde €) |
|
|
|
Motociclete (milioane €) | 222 | 205 | 8,3 |
Financial Services3 (miliarde €) | 1,797 | 1,705 | 5,4 |
Alte entităţi (milioane €) | -181 | 105 | - |
Eliminări3 (milioane €) | 236 | 466 | -49,4 |
Impozit pe profit 3 (miliarde €) | -1,493 | -2,060 | 27,5 |
Profit net 3,4 (miliarde €) | 3,614 | 5,745 | -37,1 |
Venituri per acţiune 2,3 (€) | 5,37/5,38 | 8,62/8,63 | -37,7/-37,7 |
1 Datele exclud contractele de muncă latente, angajaţii în faza de activitate sau non-activitate din angajamentele part-time anterioare prepensionării şi cei cu venituri reduse
2 Venituri per acţiune ordinară/preferenţială
3 Datele pentru anul anterior ajustate ca urmare a aplicării în premieră a IFRS 16 revizuită, vezi nota [4] din Declaraţia Financiară Interimară a BMW Group pentru perioada încheiată la 30 iunie 2019.
4 Datele pentru 2018 includ o pierdere din operaţiuni întrerupte de 22 milioane de euro; datele pentru 2019 includ o pierdere din operaţiuni întrerupte de 44 milioane de euro;
BMW Group - privire de ansamblu | Trimestrul III 2019 | Trimestrul III 2018 | Evoluţie (%) |
Livrări către clienţi |
| ||
Automobile (unităţi) | 613.361 | 592.303 | 3,6 |
Din care: BMW (unităţi) |
|
|
|
MINI (unităţi) | 86.680 | 84.505 | 2,6 |
Rolls-Royce (unităţi) | 1.243 | 878 | 41,6 |
Motociclete (unităţi) | 43.744 | 39.818 | 9,9 |
Forţă de muncă1 (comparativ cu 31 decembrie 2018) | 135.524 | 134.682 | 0,6 |
Marjă EBIT segment auto (%) | 6,6 | 4,4 | +2,2 puncte % |
Marjă EBIT segment moto3 (%) | 6,3 | 6,9 | -0,6 puncte % |
Marjă EBIT a BMW Group 3 (%) | 8,4 | 7,4 | +1,0 puncte % |
Venituri 3 (miliarde €) | 26,667 | 24,715 | 7,9 |
Din care: Automobile (miliarde €) |
|
|
|
Motociclete (miliarde €) | 558 | 476 | 17,2 |
Financial Services3 (miliarde €) | 7,471 | 7,219 | 3,5 |
Alte entităţi (milioane €) | 1 | 1 | - |
Eliminări3 (miliarde €) | -4,379 | -4,092 | -7,0 |
Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) 3 (miliarde €) | 2,289 | 1,722 | 32,9 |
Din care: Automobile (miliarde €) |
|
|
|
Motociclete (milioane €) | 35 | 33 | 6,1 |
Financial Services3 (miliarde €) | 606 | 528 | 14,8 |
Alte entităţi (milioane €) | 1 | 6 | -83,3 |
Eliminări3 (milioane €) | 132 | 225 | -41,3 |
Profit brut (EBT) 3 (miliarde €) | 2,248 | 1,822 | 23,4 |
Din care: Automobile (miliarde €) |
|
|
|
Motociclete (milioane €) | 35 | 31 | 12,9 |
Financial Services3 (miliarde €) | 597 | 549 | 8,7 |
Alte entităţi (milioane €) | -26 | 27 | - |
Eliminări3 (milioane €) | 109 | 212 | -48,6 |
Impozit pe profit 3 (miliarde €) | -702 | -420 | -67,1 |
Profit net 3,4 (miliarde €) | 1,546 | 1,387 | 11,5 |
Venituri per acţiune 2,3 (€) | 2,31/2,31 | 2,07/2,07 | 11,6/11,6 |
1 Datele exclud contractele de muncă latente, angajaţii în faza de activitate sau non-activitate din angajamentele part-time anterioare prepensionării şi cei cu venituri reduse
2 Venituri per acţiune ordinară/preferenţială
3 Datele pentru anul anterior ajustate ca urmare a aplicării în premieră a IFRS 16 revizuită, vezi nota [4] din Declaraţia Financiară Interimară a BMW Group pentru perioada încheiată la 30 iunie 2019.
4 Datele pentru 2018 includ o pierdere din operaţiuni întrerupte de 15 milioane de euro.
Article Offline Attachments.
-
BMW Group Q3 2019 PDF, EN, 347,92 KB
-
Comunicat de presă format PDF PDF, EN, 237,18 KB
-
Declaraţii Oliver Ziepse, Preşedinte Consiliul de Administraţie PDF, EN, 158,71 KB
-
Declaraţii Dr.Nicolas Peter, Membru Consiliu de Administraţie, responsabil pentru Finaţe PDF, EN, 108,42 KB