PressClub Romania · Article.
BMW AG întinereşte Consiliul de Administraţie: Consiliul Director i-a numit pe Ilka Horstmeier şi Milan Nedeljkovic
Wed Sep 25 16:15:00 CEST 2019 Comunicat de presă
Ilka Horstmeier va fi responsabilă pentru divizia de resurse umane +++ Milan Nedeljkovic va conduce divizia de producţie +++ Reithofer: "Directorii reprezintă fundamentul succesului nostru" +++ Zipse: "Aştept cu nerăbdare să lucrez cu ei în Consiliul de Administraţie" +++
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. BMW Group îşi întinereşte echipa de conducere: la întâlnirea de astăzi, Consiliul Director al BMW AG i-a numit pe Ilka Horstmeier (50 de ani) şi Milan Nedeljkovic (50 de ani) ca noi membri ai Consiliului de Administraţie.
Cu începere de la 1 octombrie 2019, Milan Nedeljkovic va prelua conducerea diviziei de producţie, post în care îi urmează lui Oliver Zipse, cel care a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG la 16 august 2019. Nedeljkovic activează în cadrul BMW Group cu începere din 1993 şi în prezent conduce divizia de calitate corporate. Anterior, el a fost director general al uzinei BMW Group din München şi al uzinei BMW Group din Leipzig.
Cu începere de la 1 noiembrie 2019, Ilka Horstmeier îi va urma lui Milagros Caiña-Andree ca director al diviziei de resurse umane şi relaţii de muncă. Horstmeier a lucrat pentru BMW Group din 1995 şi în prezent este director general al uzinei BMW Group din Dingolfing. Anterior a fost director al diviziei de producţie pentru motoare şi trenuri de rulare electrice.
Săptămâna trecută, Caiña-Andree l-a anunţat pe preşedintele Consiliului Director al BMW AG că, din motive personale, nu doreşte obţinerea unui al doilea mandat ca membru al Consiliului de Administraţie. Ea părăseşte Consiliul de Administraţie prin acord reciproc cu Consiliul Director la 31 octombrie 2019.
"Mai mult decât orice altă companie, BMW Group are un număr mare de directori remarcabili care formează fundamentul succesului companiei. Sunt încântat să văd că doi directori executivi experimentaţi, precum Ilka Horstmeier şi Milan Nedeljkovic, sunt numiţi în Consiliul de Administraţie al BMW AG", a declarat preşedintele Consiliului Director al BMW AG, Norbert Reithofer. "Ca fost director al diviziei de producţie a motoarelor şi trenurilor de rulare electrice, Ilka Horstmeier aduce o competenţă vastă într-unul din domeniile principale pentru actuala transformare şi, mai recent, a fost responsabilă pentru peste 18.000 de angajaţi ca director al cele mai mari uzine europene a companiei, la Dingolfing. Milan Nedeljkovic a dezvoltat suplimentar divizia de calitate corporate, cu accent puternic pe digitalizare şi analiza datelor, iar anterior a condus cu succes uzinele din München şi Leipzig, cu cotele lor mari de automobile electrificate", a continuat Reithofer.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, Oliver Zipse, a declarat: "Aştept cu nerăbdare să lucrez împreună cu Ilka Horstmeier şi Milan Nedeljkovic în Consiliul de Administraţie. Împărtăşim aceeaşi înţelegere a culturii de management, avem un sentiment reciproc a ceea ce înseamnă responsabilitatea şi concentrăm clar pe direcţia viitoare a companiei."
Reithofer a continuat: "Consiliul Director şi-a exprimat recunoştinţa sinceră faţă de Milagros Caiña-Andree pentru activitatea sa dedicată şi de succes. În numele întregii companii, îi dorim toate cele bune în viitor."
Article Offline Attachments.
-
CV Ilka Horstmeier PDF, EN, 68,84 KB
-
CV Milan Nedeljkovic PDF, EN, 71,11 KB
-
Comunicat de presă format PDF PDF, RO, 65,52 KB