Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Vânzările BMW Group au crescut din nou în iulie

Vânzările BMW, MINI şi Rolls-Royce totalizează 183.487 automobile, creştere de 1,3%. +++ Vânzările mărcii BMW cresc cu 1,6%, la 157.062 de livrări către clienţi. +++ Modelele BMW X îşi măresc vânzările cu 27,2%. +++ Creştere de peste 10% pentru vânzările BMW i3. +++ Pieter Nota: "Lansarea modelele noastre continuă să aibă un impact pozitiv".

Corporativ
·
Cifre şi informaţii corporate
·
Sales şi marketing
·
Sales BMW Group Global
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Bucureşti/München. Vânzările BMW Group şi-au continuat tendinţa pozitivă şi în iulie: livrările la nivel mondial au fost mai mari cu 1,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cu un total de 183.487 de automobile premium BMW, MINI şi Rolls-Royce vândute. Acest lucru duce totalul companiei pentru întregul an la 1.436.382 (+0,9%) de unităţi livrate. Creşterea a fost obţinută în ciuda volatilităţii continue pe mai multe pieţe de pe mapamond.

 

"Pe o piaţă globală dificilă şi competitivă, lansarea modelelor noastre continuă să aibă un impact pozitiv asupra rezultatelor noastre de vânzări, noi recorduri fiind obţinute atât pentru luna iulie, cât şi pentru anul în curs. Anul acesta, marca BMW lansează 21 de modele noi sau revizuite , iar cele deja prezente pe piaţă se dovedesc foarte populare în rândul clienţilor", a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru clienţi, mărci şi vânzări. "Vânzările modelelor BMW X sunt mai mari cu peste 27% în iulie; lansarea noului BMW X6 spre finalul anului este pasul final în reînnoirea completă şi extinderea acestei game de foarte mare succes. Totodată, pionierul BMW i3 este mai popular ca niciodată, cu vânzări care au obţinut creşteri de peste 10 procente şi în iulie."

 

Vânzările totale ale mărcii BMW au crescut cu 1,6% în iulie, cu un total de 157.062 de livrări către clienţii de pe mapamond pe parcursul lunii. Aceasta duce totalul vânzărilor mărcii pentru primele şapte luni ale anului la 1.233.075 de unităţi (+1,6%). Ambele valori reprezintă noi maxime pentru marcă. Modelele BMW X noi sau revizuite continuă să fie cei mai importanţi vectori de creştere ai mărcii, cu vânzări globale ale BMW X2 mai mari cu 43,6% în iulie, în timp ce BMW X3 a crescut cu 56,7%. Per total, 72.147 de automobile BMW X au fost livrate clienţilor de pe mapamond în a şaptea lună a anului, reprezentând 45,9% din totalul vânzărilor mărcii.

 

La aproape şase ani de la lansarea sa, vânzările inovatorului BMW i3 au înregistrat creştere de peste 10% în iulie, 2.691 de automobile (+12.6%) fiind livrate clienţilor de pe mapamond. Înainte de lansarea pe piaţă a noului BMW 330e* plug-in hybrid, vânzările totale de automobile BMW Group electrificate au fost mai mici decât în iulie anul trecut, livrările totalizând 10.069 de unităţi (-5,4%) BMW şi MINI electrice şi plug-in hybrid. Pe lângă BMW Seria 3 electrificat, anul acesta vom avea lansarea noului BMW X5 xDrive45e* plug-in hybrid şi a modelului electric MINI Cooper SE*, care a înregistrat un interes uriaş din partea clienţilor de când a fost prezentat în iulie. Până în 2023, BMW Group va avea 25 de modele electrificate pe piaţă, peste jumătate dintre acesta fiind complet electrice.

 

Într-un segment foarte competitiv şi cu compania menţinându-şi accentul pe rentabilitate, vânzările mărcii MINI au fost la acelaşi nivel din iulie anul trecut, cu un total de 26.031 (-0,8%) de livrări la nivel mondial. Vânzările pentru acest an au totalizat 200.379 (-3,5%) automobile.

 

Vânzările BMW Motorrad continuă să crească puternic, cu livrări anuale mai mari cu 7,3% (109.280 unităţi). În iulie, un total de 16.092 (+8,3%) de motociclete şi maxiscutere premium BMW Motorrad au fost livrate clienţilor de pe mapamond.

 

Vânzările BMW în regiuni/pieţe

În ciuda diferitelor impedimente care afectează în prezent industria auto, marca BMW a obţinut din nou creşteri ale vânzărilor în iulie pe cele mai mari trei pieţe. Marca a obţinut a şasea lună consecutivă de creştere în SUA (23.015 / +4,7%), dar şi o creştere de peste 10% în China continentală (51.377 / +16,4%) şi Germania (24.039 / +28,1%**). În timp ce mediul pieţei globale pară să rămână foarte competitiv şi volatil, BMW Group se aşteaptă să obţină o creştere uşoară a vânzărilor pentru 2019. Compania continuă să-şi urmeze strategia de prioritizare a rentabilităţii faţă de volum.

 

Vânzările BMW & MINI pe scurt

 

În iulie 2019

Comparativ cu anul anterior (%)

În acest an, inclusiv iulie

Comparativ cu anul anterior (%)

Europa

75.511

-1,9

625.463

-2,1

- Germania**

28.387

+26,5

192.392

+7,0

- Marea Britanie

11.943

+4,6

132.304

-2,4

Asia

69.394

+7,1

521.639

+6,9

- China (continentală)

53.953

+15,6

404,023

+16,6

- Japonia

5.200

+6,5

41.968

+2,2

America

34.013

-1,4

255.451

-1,7

- SUA

25.842

-1,7

199,865

-1,2

- America Latină

4.779

-1,5

30.360

-1,4

**Date provizorii privind înmatriculările

 

Vânzările BMW Group în/până în iulie 2019, pe scurt

 

În iulie 2019

Comparativ cu anul anterior (%)

În acest an, inclusiv iulie

Comparativ cu anul anterior (%)

Automobile BMW Group

183.487

+1,3

1.436.382

+0,9

BMW

157.062

+1,6

1.233.075

+1,6

MINI

26.031

-0,8

200.379

-3,5

BMW Group electrificate***

10.069

-5,4

69.670

-2,3

BMW Motorrad

16.092

+8,3

109.280

+7,3

***automobile BMW şi MINI electrice şi plug-in hybrid

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare