PressClub Romania · Article.
BMW Group îşi confirmă obiectivele pentru 2019
Thu Aug 01 13:00:00 CEST 2019 Comunicat de presă
Krüger: "Ne respectăm promisiunile" +++ În iunie, marca BMW este lider clar al segmentului premium la nivel global +++ Împotriva tendinţelor: creştere a vânzărilor retail şi a cotei de piaţă +++ Marja EBIT a segmentului auto îmbunătăţită în trimestrul al doilea +++ BMW Group accelerează ritmul activităţilor de mobilitate electrică +++ Creştere suplimentară a cheltuielilor în avans pentru mobilitatea viitorului +++
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. Operaţiunile BMW Group au rămas la acelaşi nivel şi în al doilea trimestru, în ciuda unui mediu de piaţă dificil. În conformitate cu previziunile, compania a obţinut o îmbunătăţire a câştigurilor şi profitabilităţii în comparaţie cu primul trimestru şi îşi confirmă obiectivele pentru anul fiscal 2019.
În pofida tendinţei generale a pieţei, BMW Group a livrat către clienţi, în prima jumătate a anului, mai multe automobile decât oricând alt dată, reuşind astfel să-şi extindă cota de segment pe pieţe importante. Prin gama sa de modele revizuită şi atractivă, marca BMW a încheiat luna iunie cu un avantaj clar în segmentul premium.
"După şase luni, suntem pe drumul de a ne îndeplini obiectivele pentru întregul an. Inspirăm clienţii prin produse noi şi am reuşit din nou să ne extindem livrările de automobile la un nou nivel-record pentru primul semestru", a declarat Harald Krüger, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, la München. "Ne respectăm promisiunile - chiar şi în perioade cu schimbări rapide. În mod constant am utilizat noi tehnologii pentru a gestiona cu succes provocările enorme cu care se confruntă industria noastră în actuala fază a transformării."
Mobilitatea electrică continuă să-şi mărească ritmul
Aşa cum s-a anunţat, BMW Group îşi măreşte semnificativ ritmul atunci când vorbim de mobilitate electrică: cele 25 de modele electrificate anunţate iniţial pentru 2025 vor fi disponibile din 2023, cu doi ani înainte de planul iniţial. Peste jumătate din acest 25 de modele vor fi integral electrice. Baza pentru aceste modele o reprezintă arhitecturile de automobil flexibile pentru modele integral electrice, plug-in hybrid şi cu motoare termice, precum şi sistemul de producţie foarte flexibil care permite companiei să reacţioneze uşor la cerinţele fluctuante ale pieţei. În 2021, livrările de automobile electrificate se presupune că se vor dubla în comparaţie cu 2019. De acolo, BMW Group se aşteaptă să vadă o curbă abruptă de creştere până în 2025, volumul de automobile electrificate livrate urmând a avea o creştere medie de peste 30% per an.
Ca pionier în domeniul mobilităţii electrice, BMW Group este deja un furnizor principal de automobile electrificate. Până la finalul lui 2019, compania intenţionează să aibă peste jumătate de milion de automobile electrice sau plug-in hybrid pe şosele. În doi ani, BMW Group va oferi cinci modele de serie cu propulsie electrică. Pe lângă BMW i3 - pentru care cererea a crescut cu peste 20% în primele şase luni din 2019 -, producţia MINI electric va începe la uzina din Oxford în noiembrie. Când automobilul a fost prezentat în iulie, peste 40.000 de clienţi şi-au exprimat interesul faţă de MINI ELECTRIC. În 2020, producţia modelului BMW iX3 electric va începe la Shenyang (China), urmată în 2021 de BMW iNEXT, care va fi produs la uzina BMW Group din Dingolfing. În acelaşi an, BMW i4 va intra în producţia de serie la uzina din München.
BMW Group este poziţionat flexibil în ceea ce priveşte tehnologiile trenurilor de rulare
Cerinţele de reglementare şi clienţi pot diferi de la o piaţă la alta. Tehnologiile de trenuri de rulare alternative au fost introduse în ritmuri diferite în regiuni diferite. Prin urmare, BMW Group se concentrează pe următoarele: "În mod constant extindem mobilitatea electrică cu automobile electrice şi plug-in hybrid şi continuăm să ne optimizăm motoarele termice economice. Mai mult, investim şi în tehnologii noi precum pilele de combustie", a comentat Krüger.
Pe drumul spre mobilitatea viitorului, BMW Group a suportat cheltuieli în avans substanţiale şi în al doilea trimestru şi, aşa cum era de aşteptat, au depăşit din nou nivelul ridicat de anul trecut. Cheltuielile de cercetare şi dezvoltare din al doilea trimestru au totalizat 1,400 miliarde de euro, o creştere de 5,9% faţă de anul precedent. Investiţiile în proprietăţi, uzine şi echipamente au crescut cu peste o treime, la 1,176 miliarde de euro (2018: 846 milioane €; +39,0%), în principal datorită actualei iniţiative de modele noi şi modernizării structurilor uzinelor noastre. Proporţia ridicată de automobile electrificate contribuie şi ea la costurile de producţie mai mari. Factorii nefavorabili ai cursului de schimb şi preţurile mai mari ale materiilor prime au avut şi ele un efect de atenuare asupra câştigurilor în perioada aprilie-iunie 2019, iar competiţia rămâne una acerbă pe multe pieţe.
Veniturile companiei în trimestrul al doilea cresc uşor
În primul al doilea din 2019, BMW Group a stabilit un nou record pentru vânzările de automobile, cu 647.504 automobile ale mărcilor premium BMW, MINI şi Rolls-Royce (2018: 637.878; +1,5%) livrate. Această evoluţie a fost influenţată în mare de contribuţia avută de joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive din China. Veniturile BMW Group au fost la finalul trimestrului de 25,715 miliarde de euro (2018: 24,993 miliarde €; +2,9%). Influenţat de cheltuielile în avans pentru mobilitatea viitorului, profitul anterior exerciţiului financiar (EBIT) a fost de 2,201 miliarde de euro, mai mic decât în anul precedent (2018: 2,739 miliarde €; -19,6%). Profitul brut (EBT) al BMW Group a totalizat 2,053 miliarde de euro (2018: 2,866 miliarde €; -28,4%). Marja EBT a companiei este de 8,0% (2018: 11,5%) pentru trimestrul al doilea. Profitul net al BMW Group a fost de 1,480 miliarde de euro (2018: 2,076 miliarde €; -28,7%).
Pe parcursul primelor şase luni din 2019, BMW Group a livrat 1.252.837 de automobile (2018: 1.242.507; +0,8%). Situate la 48,177 miliarde de euro, veniturile BMW Group au fost uşor mai mari decât anul trecut (2018: 47,658 miliarde €; +1,1%). Câştigurile din prima jumătate a anului fiscal 2019 au fost afectat de provizionul de aproximativ 1,4 miliarde de euro acceptat în primul trimestru în legătură cu Declaraţia de Obiecţii primită din partea Comisiei UE cu privire la cercetările antitrust în desfăşurare. Corespunzător, profitul anterior rezultatului financiar (EBIT) raportat pentru semestru a fost de 2,790 miliarde de euro, semnificativ mai mic decât anul precedent (2018: 5,446 miliarde €; -48,8%). Profitul brut al BMW Group (EBT) a urcat la 2,815 miliarde de euro (2018: 6,005 miliarde €; -53,1%), ceea ce corespunde unei marje EBT de 5,8% (2018: 12,6%). BMW Group a raportat un profit net semestrial de 2,068 miliarde de euro (2018: 4,358 miliarde €; -52,5%).
"În cel de-al doilea trimestru, în ciuda cheltuielilor în avansa ridicate pentru mobilitatea viitorului, ne-am dovedit eficienţa operaţională prin obţinerea unui nivel foarte solid de cash flow liber", a declarat Nicolas Peter, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru finanţe. "BMW Group îşi impune obiective ambiţioase, chiar şi în perioade dificile: vrem să creştem în mod sustenabil şi profitabil şi să modelăm transformarea industriei noastre, folosindu-ne pe deplin calităţile noastre de bază."
Pentru a realiza acest lucru, BMW Group se angajează să implementeze procese şi mai rapide şi structuri mai simple, rezultatul fiind o eficienţă mai mare. Astfel, BMW Group intenţionează să asigure liniştea financiară necesară pentru a putea modela decisiv mobilitatea premium individuală pe o bază sustenabilă în deceniul următor. Printre alte avantaje, iniţiativa Performance > NEXT va scurta timpii de dezvoltare pentru noi modele de automobile cu până la o treime. Pe parte de produs, cu începere din 2021, până la 50% din variantele de trenuri de rulare din prezent vor fi eliminate în tranziţia spre crearea de arhitecturi de automobil flexibile. Mai mult, portofoliul de modele este evaluat în mod regulat pentru identificarea potenţialului suplimentar pentru reducerea complexităţii. De asemenea, sunt utilizate oportunităţi de sinergie şi de eficienţă atât în materie de achiziţii indirecte, cât şi în materie de costuri cu materialele şi de producţie. Până la sfârşitul anului 2022, BMW Group se aşteaptă să realizeze economii potenţiale de eficienţă care depăşesc 12 miliarde de euro
Marja EBIT a trimestrului al doilea la 6,5%
Veniturile segmentului auto în perioada aprilie-iunie au totalizat 22,624 de miliarde de euro şi au fost uşor peste cele ale anului anterior (2018: 22,192 miliarde €; +1,9%). Pe fondul unor cheltuieli în avans ridicate, EBIT a urcat la 1,469 miliarde de euro (2018: 1,919 miliarde €; -23,4%). Marja EBIT a trimestrului al doilea a fost de 6,5% (2018: 8,6%). Profitul brut a totalizat 1,483 miliarde de euro (2018: 2,062 miliarde €; -28,1%).
Veniturile segmentului pentru perioada de şase luni au totalizat 41,837 de miliarde de euro, la nivel similar cu rezultatul anului precedent (2018: 41,518 miliarde €; +0,8%). Aşa cum este descris anterior, EBIT pentru prima jumătate a anului a fost influenţată de provizionul (aproximativ 1,4 miliarde de euro) acceptat în primul trimestru prin Declaraţia de Obiecţii primită din partea Comisiei Uniunii Europene cu privire la cercetările antitrust în desfăşurare şi crescută corespunzător la 1,159 miliarde de euro (2018: 3,800 miliarde €; -69,5%). O marjă EBIT de 2,8% (2018: 9,2%) a fost înregistrată pentru primul semestru al anului. Profitul brut a urcat la 1,456 miliarde de euro (2018: 4,343 miliarde €; -66,5%).
La nivel mondial, marca BMW a livrat 1.075.959 de unităţi (2018: 1.059.296; +1,6%) către clienţi, cel mai bun prim semestru din istorie. Modelele BMW X au fost foarte populare, în special BMW X3 care este produs local în China din vara anului 2018. Numărul de livrări ale acestui model sunt mai mari cu peste 90% în comparaţie cu primul semestru al anului anterior. Pe baza acestei performanţe puternice, marca BMW a obţinut un avantaj clar în segmentul premium în iunie.
Într-un segmentul foarte competitiv şi în condiţiile în care compania îşi menţine accentul pe rentabilitate, vânzările mărcii MINI în primul semestru al anului au scăzut uşor. Per total, 177.344 de automobile au fost livrate în perioada ianuarie-iunie (2018: 181.430; -3.9%).
Creşterea puternică a vânzărilor a continuat la Rolls-Royce, 2,534 de automobile Rolls-Royce Motor Cars fiind livrate clienţilor de pe glob (+42,3%) în prima jumătate a anului. Creştere a fost obţinută în fiecare regiune a mapamondului, cu o cerere susţinută pentru toate familiile de modele. Continuă cererea excepţională a clienţilor pentru Cullinan, cu o listă de comenzi foarte bogată, care acoperă deja şi primul trimestru din 2020. Marca rămâne pe drumul spre un an puternic în 2019.
BMW Group încearcă să obţină un echilibru al livrărilor pe mapamond
BMW Group îşi menţine angajamentul faţă de strategia sa de a realiza o distribuţie echilibrată a livrărilor la nivel mondial, inclusiv o relaţie bine echilibrată între producţie şi volumele livrate în regiune; Pentru aceasta, utilizează structurile sale de producţie şi vânzări foarte flexibile care să compenseze cererea fluctuantă între regiuni individuale.
În Europa, livrările din primul semestru - 550.446 de unităţi - au fost uşor sub nivelul anului anterior (2018: 562.102; -2,1%). În Germania, cea mai mare piaţă individuală din regiune, BMW Group a înregistrat o creştere solidă, cu livrări de 161.308 de unităţi (2018: 149.718; +7,7%).
În Asia, livrările de automobile ale mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce au crescut în primul semestru la 453.355 de unităţi (2018: 423.890; +7,0%). China a contribuit semnificativ la această performanţă, cu livrări ale celor trei mărci ale companiei mai mari cu 16,8%, totalul fiind de 350.592 de automobile (2018: 300.153).
În regiunea America, livrările au scăzut uşor până la 222.272 de unităţi (2018: 226.061; -1,7%) în perioada ianuarie-iunie. Datele pentru SUA au fost de 174.779 de unităţi (2018: 176.570; -1,0%).
Segmentul moto obţine venituri şi câştiguri mai mari
În cel de-al doilea trimestru al anului, BMW Motorrad a putut să-şi extindă livrările de motociclete şi maxiscutere cu 54.582 de unităţi (2018: 51.117; +6,8%), rezultatul fiind o creştere corespunzătoare a veniturilor la 727 de milioane de euro (2018: 658 milioane €; +10,5%). Şi EBIT s-a îmbunătăţit, crescând la 102 milioane de euro pentru cele trei luni de raportare (2018: 98 milioane €; +4,1%). Marja EBIT a trimestrului al doilea a fost de 15,2% (2018: 14,9%).
Livrările semestriale au totalizat 93.188 de unităţi (2018: 86.975; +7,1%). Veniturile segmentului au urcat la 1,313 miliarde de euro (2018: 1,182 miliarde €; +11,1%). EBIT a crescut la 191 de milioane de euro (2018: 175 milioane €; +9,1%), rezultatul fiind o marjă EBIT de 14,5% (2018: 14,8%).
Început de an de succes pentru segmentul Financial Services
Portofoliul de contracte în gestiune în cadrul segmentului Financial Services a crescut cu 1,7%, la 5.806.248 de contracte, la finalul perioadei de raportare (31 decembrie 2018: 5.708.032 contracte). Pe parcursul celui de-al doilea trimestru, 501.663 (2018: 451.908; +4,4%) de noi contracte de credit şi leasing au fost semnate cu clienţii retail. Veniturile au crescut cu 4,8%, la 7,364 miliarde de euro (2018: 7,027 miliarde €), ceea ce a generat un profitul brut de 573 de milioane de euro (2018: 603 milioane €; -5,0%).
În total, 971.287 de contracte noi au fost încheiate cu clienţii pe parcursul semestrului raportat (2018: 932.211; +4,2%). Veniturile segmentului au crescut la 14,510 miliarde de euro (2018: 13,588 miliarde €; +6,8%). Profitul brut a urcat la 1,200 miliarde de euro (2018: 1,156 miliarde €; +3,8%).
Forţa de muncă la nivelul anului anterior
BMW Group are o forţă de muncă de 134.914 de angajaţi la 30 iunie 2019, similar cu nivelul de la 31 decembrie 2018 (134.682; +0,2%). Compania continuă să recruteze personal calificat şi specialişti IT care să lucreze la temele orientate spre viitor precum digitalizarea, condusul autonom şi mobilitatea electrică. Cu toate acestea, obiectivul pentru 2019 este menţinerea forţei de muncă la nivelul anului anterior prin valorificarea tendinţelor naturale de fluctuaţie.
BMW Group îşi reafirmă obiectivele pentru actualul an financiar
BMW Group îşi stabileşte obiective ambiţioase, chiar şi în perioade turbulente din punct de vedere politic şi economic. Cu portofoliul tânăr de produse, reînnoit de noile modele, compania îşi propune să rămână cel mai important producător auto în segmentul premium din lume. Susţinută de numeroase schimbări de model, creşterea volumului este de aşteptat să continue în cea de-a doua jumătate a anului.
În 2019, BMW Group va continua să investească sume substanţiale în noile tehnologii şi în mobilitatea viitorului. Costurile sunt direcţionate şi în alte domenii, inclusiv un cost semnificativ mai mare al respectării unei legislaţii mai stricte privind emisiile CO2. În acest context, creşterea costurilor de producţie ar putea avea un efect de atenuare a câştigurilor. În plus, este de aşteptat ca ratele de schimb nefavorabile şi preţurile mai mari ale materiilor prime să aibă un impact negativ de câteva sute de milioane de euro. În acelaşi timp, problema continuă a conflictelor comerciale internaţionale rămâne o sursă de incertitudine.
Luând în considerare toţi aceşti factori, BMW Group este încrezător în capacitatea sa de a realiza o creştere a volumului în segmentul auto, unde se doreşte o uşoară creştere a numărului de livrări către clienţi în 2019. Într-un mediu de afaceri stabil, o marjă EBIT în intervalul de 8-10% rămâne ambiţia pentru BMW Group. Cu toate acestea, capacitatea sa de a influenţa condiţiile de bază este limitată. Fără efectul provizionului de 1,4 miliarde de euro constituit pentru anchetele antitrust în desfăşurare, intervalul propus pentru marja EBIT, de 6-8%, nu s-a schimbat. Cu toate aceste, din moment ce provizionul are un impact negativ asupra marjei EBIT, BMW Group se aşteaptă ca marja pentru segmentul auto să fie de 4,5-6,5% în 2019.
Segmentul moto este prognozat să obţină o creştere solidă a livrărilor către clienţi datorită gamei de modele reînnoite. Ca şi în 2018, marja EBIT a segmentului este de aşteptat să se situeze în intervalul propus de 8-10%. În segmentul Financial Services, BMW Group se aşteaptă ca rentabilitatea capitalurilor proprii să fie la acelaşi nivel cu cea de anul trecut şi deasupra nivelul propus de 14%.
Pe lângă influenţe negative asupra câştigurilor descrise anterior, faptul că unele efecte de evaluare pozitive înregistrate în 2018 nu vor fi repetate în 2019 va determina o scădere semnificativă a rezultatului financiar al BMW Group. Profitul brut al companiei este de aşteptat să fie mult sub nivelul anului precedent.
Prognozele pentru anul în curs se bazează pe ipoteza că nu vor exista schimbări semnificative ale condiţiilor economice şi politice la nivel mondial. Cu toate acestea, orice deteriorare a condiţiilor ar putea avea un impact negativ asupra previziunii. BMW Group va continua cu fermitate să pună în aplicare măsurile necesare pentru promovarea creşterii, pe de-o parte, şi pentru îmbunătăţirea performanţelor şi a eficienţei, pe de altă parte, creând astfel libertatea de a-şi permite să modeleze viitorul şi să-şi asigure propria competitivitate. Datorită puterii sale operaţionale şi financiare, BMW Group este într-o poziţie excelentă de a juca un rol important în modelarea transformării actuale a sectorului auto şi de a-şi îmbunătăţi rolul de lider în industria auto.
***
BMW Group - privire de ansamblu | Semestrul I 2019 | Semestrul I 2018 | Evoluţie (%) |
Livrări către clienţi |
|
| |
Automobile (unităţi) | 1.252.837 | 1,242,507 | 0,8 |
Din care: | 1.075.959 | 1.059.296 | 1,6 |
MINI (unităţi) | 174.344 | 181.430 | -3,9 |
Rolls-Royce (unităţi) | 2.534 | 1.781 | 42,3 |
Motociclete (unităţi) | 93.188 | 86.975 | 7,1 |
Forţă de muncă 1 (comparativ cu 31.12.2018) | 134.914 | 134.682 | 0,2 |
Marjă EBIT segment auto3 (%) | 2,8 | 9,2 | -6,4 puncte % |
Marjă EBIT segment moto3 (%) | 14,5 | 14,8 | -0,3 puncte % |
Marjă EBIT a BMW Group3 (%) | 5,8 | 12,6 | -6,8 puncte % |
Venituri 3 (miliarde €) | 48,177 | 47,658 | 1,1 |
Din care: | 41,837 | 41,518 | 0,8 |
Motociclete3 (miliarde €) | 1,313 | 1,182 | 11,1 |
Financial Services (miliarde €) | 14,510 | 13,588 | 6,8 |
Alte entităţi (milioane €) | 3 | 3 | - |
Eliminări3 (miliarde €) | -9,486 | -8,633 | -9,9 |
Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) 3 (miliarde €) | 2,790 | 5,446 | -48,8 |
Din care: | 1,159 | 3,800 | -69,5 |
Motociclete (milioane €) | 191 | 175 | 9,1 |
Financial Services (miliarde €) | 1,254 | 1,166 | 7,5 |
Alte entităţi (milioane €) | 6 | 16 | -62,5 |
Eliminări3 (milioane €) | 180 | 289 | -37,7 |
Profit brut (EBT) 3 (miliarde €) | 2,815 | 6,005 | -53,1 |
Din care: | 1,456 | 4,343 | -66,5 |
Motociclete (milioane €) | 187 | 174 | 7,5 |
Financial Services (miliarde €) | 1,200 | 1,156 | 3,8 |
Alte entităţi (milioane €) | -155 | 78 | - |
Eliminări3 (milioane €) | 127 | 254 | -50,0 |
Impozit pe profit 3 (milioane €) | -791 | -1.640 | 51,8 |
Profit net 3,4 (miliarde €) | 2,068 | 4,358 | -52,5 |
Venituri per acţiune 2,3 (€) | 3,06/3,07 | 6,56/6,57 | -53,4/-53,3 |
1 Datele exclud contractele de muncă latente, angajaţii în faza de activitate sau non-activitate din angajamentele part-time anterioare prepensionării şi cei cu venituri reduse
2 Venituri per acţiune ordinară/preferenţială
3 Datele pentru anul anterior ajustate ca urmare a aplicării în premieră a IFRS 16 revizuită, vezi nota [4] din Declaraţia Financiară Interimară a BMW Group
4 Datele pentru 2018 includ o pierdere din operaţiuni întrerupte de 7 milioane de euro; valoarea pentru 2019 include o pierdere din operaţiuni întrerupte de 44 de milioane de euro
BMW Group - privire de ansamblu | Trimestrul II 2019 | Trimestrul II 2018 | Evoluţie (%) |
Livrări către clienţi |
|
| |
Automobile (unităţi) | 647.504 | 637.878 | 1,5 |
Din care: | 556.652 | 541.849 | 2,7 |
MINI (unităţi) | 89.524 | 95.055 | -5,8 |
Rolls-Royce (unităţi) | 1.328 | 974 | 36,3 |
Motociclete (unităţi) | 54.582 | 51.117 | 6,8 |
Forţă de muncă 1 (comparativ cu 31.12.2018) | 134.914 | 134.682 | 0,2 |
Marjă EBIT segment auto3 (%) | 6,5 | 8,6 | -2,1 puncte % |
Marjă EBIT segment moto3 (%) | 14,0 | 14,9 | -0,9 puncte % |
Marjă EBIT a BMW Group3 (%) | 8,0 | 11,5 | -3,5 puncte % |
Venituri 3 (miliarde €) | 25,715 | 24,993 | 2,9 |
Din care: | 22,624 | 22,192 | 1,9 |
Motociclete3 (milioane €) | 727 | 658 | 10,5 |
Financial Services (miliarde €) | 7,364 | 7,027 | 4,8 |
Alte entităţi (milioane €) | 2 | 1 | 100,0 |
Eliminări3 (miliarde €) | -5,002 | -4,885 | -2,4 |
Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) 3 (miliarde €) | 2,201 | 2,739 | -19,6 |
Din care: | 1,469 | 1,919 | -23,4 |
Motociclete (milioane €) | 102 | 98 | 4,1 |
Financial Services (milioane €) | 606 | 605 | 0,2 |
Alte entităţi (milioane €) | 2 | 7 | -71,4 |
Eliminări3 (milioane €) | 22 | 110 | -80,0 |
Profit brut (EBT) 3 (miliarde €) | 2,053 | 2,866 | -28,4 |
Din care: | 1,483 | 2,062 | -28,1 |
Motociclete (milioane €) | 100 | 96 | 4,2 |
Financial Services (milioane €) | 573 | 603 | -5,0 |
Alte entităţi (milioane €) | -97 | 8 | - |
Eliminări3 (milioane €) | -6 | 97 | - |
Impozit pe profit 3 (milioane €) | -573 | -783 | 26,8 |
Profit net 3,4 (miliarde €) | 1,480 | 2,076 | -28,7 |
Venituri per acţiune 2,3 (€) | 2,21/2,22 | 3,12/3,13 | -29,2/-29,1 |
1 Datele exclud contractele de muncă latente, angajaţii în faza de activitate sau non-activitate din angajamentele part-time anterioare prepensionării şi cei cu venituri reduse
2 Venituri per acţiune ordinară/preferenţială
3 Datele pentru anul anterior ajustate ca urmare a aplicării în premieră a IFRS 16 revizuită, vezi nota [4] din Declaraţia Financiară Interimară a BMW Group
4 Datele pentru 2018 includ o pierdere din operaţiuni întrerupte de 7 milioane de euro