Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Încărcat complet, doi ani înaintea programului: BMW Group accelerează ritmul extinderii mobilităţii electrice

Doi ani mai devreme: 25 de modele electrificate în 2023 +++ Curbă de creştere abruptă: până în 2025, vânzările de automobile electrificate cresc cu peste 30% în fiecare an +++ Vânzările de automobile electrificate se vor mări de peste două ori între 2019 şi 2021 +++ Premiere mondiale la #NEXTGen: BMW Vision M NEXT şi BMW Motorrad Vision DC Roadster prezintă mobilitatea electrică de generaţie viitoare +++ Funcţia BMW eDrive Zones disponibilă standard la modelele BMW plug-in hybrid din 2020 +++

Corporativ
·
Evenimente corporate
·
Cifre şi informaţii corporate
·
NEXTGen
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

  • Doi ani mai devreme: 25 de modele electrificate în 2023
  • Curbă de creştere abruptă: până în 2025, vânzările de automobile electrificate cresc cu peste 30% în fiecare an
  • Vânzările de automobile electrificate se vor mări de peste două ori între 2019 şi 2021
  • Premiere mondiale la #NEXTGen: BMW Vision M NEXT şi BMW Motorrad Vision DC Roadster prezintă mobilitatea electrică de generaţie viitoare
  • Funcţia BMW eDrive Zones disponibilă standard la modelele BMW plug-in hybrid din 2020
  • Krüger: "Mobilitatea durabilă, mai rapidă cu o viteză"

Bucureşti/München. Încărcat complet în timp ce accelerează pe Future Highway (Autostrada Viitorului) 2025, BMW Group îşi ajustează frecvenţa de extindere a programului său de mobilitate electrică. Compania va avea un total de 25 de modele electrificate - anunţate anterior pentru 2025 - mai devreme cu doi ani, în 2023. Datorită arhitecturilor flexibile de automobile pentru trenuri de rulare electrice, plug-in hybrid şi cu motor termic, compania poate să reacţioneze rapid la schimbarea condiţiilor. Peste jumătate dintre aceste 25 de modele vor fi integral electrice.

"Trecem într-o treaptă superioară în transformarea către mobilitate durabilă, compania noastră fiind astfel pregătită pentru viitor: de-a lungul ultimilor doi ani, am luat în mod constant numeroase decizii pe care acum le aducem pe şosele. În 2021, ne vom dubla vânzările de automobile electrificate în comparaţie cu 2019", a declarat Harald Krüger, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG, la München. "Vom oferi 25 de automobile electrificate încă din 2023 - doi ani mai devreme decât am prognozat iniţial. Ne aşteptăm să vedem o curbă abruptă de creştere spre 2025: vânzările de automobile electrificate ar trebui să crească în medie cu 30% în fiecare an."

Ca parte a noului format de comunicare #NEXTGen, BMW Group prezintă următoarea generaţie a mobilităţii şi următorii paşi pe care îi face în acea direcţie. BMW Vision M NEXT oferă o avanpremieră a viitorului dinamic al mărcii BMW sub forma unui automobil sport electrificat şi atrăgător. BMW Vision M NEXT este orientat clar către persoana care conduce automobilul, tehnologia inteligentă transformându-l în pilotul suprem. BMW Motorrad Vision DC Roadster anticipează viitorul BMW Motorrad cu forme alternative de propulsie. Această motocicletă plină de emoţie conservă identitatea şi apariţia BMW Motorrad emblematică, dar oferă şi o nouă formă de plăcere a condusului.

"Viziunea noastră este clară: mobilitate durabilă, produsă într-o manieră sustenabilă. Ne-am impus obiectivul ca din 2020 să achiziţionăm energie electrică doar din surse regenerabile pentru toate locaţiile noastre de pe mapamond", a declarat Krüger. "Ne îndeplinim responsabilitatea socială - în toate faţetele sale diferite. Suntem angajaţi ferm către condusul fără emisii. În acelaşi timp, suntem responsabili pentru angajaţii, acţionarii şi investitorii noştri."

BMW Group: un pionier în mobilitate electrică

Ca pionier al mobilităţii electrice, BMW Group este deja principalul furnizor de automobile electrificate. Până la sfârşitul anului 2019, compania îşi propune să aibă peste o jumătate de milion de automobile cu tren de rulare electric sau plug-in hybrid pe şosele. În numai doi ani, compania va oferi cinci automobile de serie cu propulsie electrică: alături de BMW i3, cu peste 150.000 de unităţi produse până acum, anul acesta va aduce începerea producţiei pentru MINI electric la uzina din Oxford (Marea Britanie). Acesta va fi urmat în 2020 de modelul electric BMW iX3 de la Shenyang (China) şi, în 2021, de BMW iNEXT, care va fi produs la Dingolfing (Germania), şi de BMW i4 de la uzina din München (Germania).

Incluzând flota sa extinsă de modele plug-in hybrid, BMW Group are cea mai vastă gamă de automobile electrificate de pe piaţă. Versiunile plug-in hybrid actualizate, cu autonomie electrică extinsă, ale modelelor BMW Seria 3, BMW Seria 7 şi BMW X5 au fost prezentate alături de noul BMW X3 plug-in hybrid la ediţia 2019 a Salonului Auto de la Geneva. Câteva săptămâni mai târziu, varianta plug-in hybrid actualizată a BMW X1 cu ampatament lung, care este produsă local pentru piaţa chineză, a fost prezentat la Salonul Auto de la Shanghai. În cursul acestei veri, versiunile plug-in hybrid ale gamelor BMW Seria 5 şi BMW Seria 2 Active Tourer cu tehnologie de următoare generaţie şi autonomie electrică mai mare vor fi prezentate şi ele. Acestea vor fu urmate anul viitor de modelele plug-in hybrid BMW X1 şi BMW Seria 3 Touring. Această diversitate de concepte de propulsie electrificată subliniază importanţa deschiderii tehnologiei pe drumul spre mobilitate durabilă.

Dintotdeauna, BMW Group a promovat mobilitatea fără emisii şi a susţinut sprijinul efectiv al acesteia. Cu toate acestea, cererile mobilităţii viitorului vor fi multifaţetate. Nu va exista o singură soluţie care să îndeplinească nevoile de mobilitate ale tuturor clienţilor de pe mapamond. Oamenii care trăiesc în zonele rurale, de exemplu, au nevoie de soluţii tehnologice diferite pentru mobilitate decât cei din oraşe.

Zonele BMW eDrive, standard la modelele plug-in hybrid din 2020

Rolul eficient pe care modelele plug-in hybrid îl pot juca în obţinerea mobilităţii fără emisii în oraşe este demonstrat de funcţia Zone BMW eDrive, care va fi standard la versiunile BMW plug-in hybrid din 2020: în oraşele care stabilesc "zone verzi" numai pentru condus fără emisii, tehnologia de restricţionare zonală le va putea recunoaşte automat. Când automobilul intră într-una dintre aceste zone, el va trece automat în modul de condus pur electric. În acest fel, BMW deschide drumul pentru ca modelele plug-in hybrid să primească aceleaşi drepturi de acces în zonele verzi ca şi automobilele complet electrice, din moment ce se comportă în acelaşi fel în aceste zone.

Acest tip nou de strategie de operare amplifică semnificativ potenţialul automobilelor plug-in hybrid de a reduce emisiile. Creşterea utilizării condusului electric nu numai că optimizează eficienţa, ci contribuie şi la reducerea costurilor de operare pentru clienţi - în special în traficul urban. După ce s-a născut ideea, primul test în viaţa reală pentru funcţia Zone BMW eDrive este proiectul-pilot "Electric City Drive" al BMW Group, în comun cu Municipalitatea din Rotterdam şi Universitatea Erasmus locală.

Noul format de comunicare #NEXTGen

Prin formatul "BMW Group #NEXTGen", compania are o nouă abordare de prezentare a tehnologiilor, serviciilor şi produselor sale viitoare. BMW Group a invitat jurnalişti, analişti şi alte părţi interesate de pe mapamond la BMW Welt din München pentru a experimenta şase premiere mondiale şi două vision vehicles pline de emoţie. Acest program va fi completat la 26 iunie de Global Influencer Day.

În acest fel, compania îşi continuă angajamentul global existent faţă de saloanele auto internaţionale şi târgurile de tehnologie şi viitor cu un format independent pentru mobilitate individuală "made by the BMW Group". Pe lângă premierele mondiale ale noilor modele, un accent deosebit va fi pe experimentarea celor mai noi dezvoltări tehnologice din toate domeniile D+ACES ale companiei: Design, Condus Autonom, Conectivitate, Electrificare, Servicii.

Comunicate (în limba engleză) BMW Group #NEXTGen

BMW VISION M NEXT - http://press.bmwgroup.com/Jy1HQ

BMW Motorrad Vision DC Roadster - http://press.bmwgroup.com/ZCkdu

Calitate mai bună a vieţii în oraşe şi beneficii suplimentare ale clienţilor pentru modelele BMW plug-in hybrid - http://press.bmwgroup.com/x0XX0

O formulă interesantă pentru BMW i: electrificarea în producţie şi pe circuit - http://press.bmwgroup.com/VzO0Z

Condusul autonom la BMW Group: #NEXTGen 19 - http://press.bmwgroup.com/xYg6p

Automobil de teste "Power BEV" BMW Group: #NEXTGen19 - http://press.bmwgroup.com/qNq0D

Servicii digitale BMW Group la #NEXTGen - http://press.bmwgroup.com/3jSC9

Designworks: dincolo de mobilitate. Stimularea viziunilor ambiţioase ale viitorului - http://press.bmwgroup.com/oa2CB

Designul viitorului - http://press.bmwgroup.com/6sXwx

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare