Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Group şi Daimler AG dezvoltă în comun viitoare generaţie a tehnologiilor pentru condus autonom

Este planificată o cooperare strategică pe termen lung. +++ Următoarea generaţie a tehnologiilor pentru sisteme de asistare a condusului şi condus foarte automatizat pe autostrăzi (Level 3 şi Level 4). +++ Obiectivul: o platformă flexibilă şi cicluri de inovaţie mai scurte. +++ Tehnologia va fi gata pentru piaţă la jumătatea deceniului următor. +++ Klaus Fröhlich: Urmărirea cu consecvenţă a strategiei de plaformă scalabilă şi unificarea competenţei a doi lideri în domeniul tehnologiei. +++ Ola Källenius: Lucrând cu partenerii potriviţi, vrem să continuăm îmbunătăţirea acestei tehnologii şi să o pregătim pentru folosirea pe şosele.

Corporativ
·
Cifre şi informaţii corporate
·
Tehnologie
·
Automated Driving
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Imagini pot fi descărcate din secţiunea donlowads.

Bucureşti/München/Stuttgart . BMW Group şi Daimler AG îşi unesc forţele în domeniul condusului autonom. Iniţial, accentul se va pune pe evoluţia dezvoltării tehnologiilor de generaţie viitoare pentru sisteme de asistare a condusului, a condusului automatizat pe autostrăzi şi a funcţiilor de parcare (până la Level 4). Cele două companii au semnat un memorandum pentru dezvoltarea în comun a acestor tehnologii care este cheia mobilităţii viitorului. BMW Group şi Daimler AG văd acest parteneriat ca o colaborare strategică pe termen lung şi îşi propun ca tehnologia de nivel următor să devină disponibile la scară largă până la jumătatea deceniului următor.

 

"Pe măsură ce continuăm să ne urmărim strategia, combinăm competenţa a doi lideri tehnologici. La BMW Group, parteneriatele pe termen lung într-o platformă flexibilă, scalabilă şi non-exclusivă sunt fundamentale pentru evoluţia industrializării condusului autonom. Combinând competenţa principală a celor două companii, vom spori puterea noastră de inovaţie şi vom accelera răspândirea acestei tehnologii", a declarat Klaus Fröhlich, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru dezvoltare.

 

Ola Källenius, membru al Consiliului de Administraţie al Daimler AG şi responsabil pentru cercetarea concernului şi dezvoltarea Mercedes-Benz Cars, a declarat: "Condusul autonom este una dintre cele mai revoluţionare tendinţe pentru noi în prezent, iar întregul Daimler Group lucrează foarte mult la acest aspect. Ca întotdeauna la Daimler, prioritatea noastră principală este siguranţa. În loc de soluţii individuale şi independente, dorim să dezvoltăm un sistem global solid care să ofere clienţilor o valoare adăugată vizibilă. Colaborând cu partenerii potriviţi, vrem să facem progrese semnificative în îmbunătăţirea performanţei acestei tehnologii şi să o aducem în siguranţă pe şosele".

 

Cooperarea planificată oferă BMW Group şi Daimler AG o serie de avantaje evidente: abilităţile şi experienţa partenerilor individuali şi arhitectura scalabilă vor accelera şi vor eficientiza dezvoltarea generaţiilor viitoare de tehnologie. Pe lângă sinergii, noile tehnologii vor ajunge mai rapid în piaţă, cu cicluri de inovaţie mai scurte. Pentru ambele companii, siguranţa pasagerilor automobilelor şi a altor participanţi la trafic este de o importanţă majoră şi un motiv-cheie pentru a face fiabilitatea sistemelor un criteriu important pentru colaborare. Cei doi parteneri continuă să-şi urmărească obiectivul de a fi cei care stabilesc ritmul în dezvoltare.

 

Proiectele comune de dezvoltare vor fi realizate printr-o arhitectură scalabilă care să acopere mai multe etape de automatizare, cu Level 3 şi Level 4 care să permită condusul autonom pe autostrăzi. În plus, cei doi parteneri intenţionează să discute posibilitatea extinderii colaborării lor pentru a acoperi niveluri mai ridicate de automatizare, atât pe autostrăzi, cât şi în zonele urbane. Aceste considerente subliniază caracterul durabil şi pe termen lung al cooperării, care include obiectivul de a crea o platformă scalabilă pentru condusul autonom. Dezvoltarea tehnologiilor de generaţie curentă şi colaborările în curs ale celor două companii nu vor fi afectate şi vor continua ca şi până acum. De asemenea, BMW Group şi Daimler AG vor explora parteneriate suplimentare cu alte companii de tehnologie şi producători de automobile care ar putea contribui la succesul platformei.

 

Condusul autonom la BMW Group

BMW Group lucrează la condusul automatizat încă din 2006 şi a pus bazele unei platforme non-exclusive, împreună cu specialişti în tehnologie, furnizori şi producători de echipamente originale, pentru a o duce la maturizare în vederea producţiei de serie. Din 2017, lucrările în acest domeniu au fost consolidate la Campusul pentru Condus Autonom din Unterschleissheim, la nord de München, iar industrializarea şi scalabilitatea tehnologiei se dezvoltă cu sprijinul partenerilor. Dezvoltarea de software nou este folosită la Campus pentru a accelera dezvoltarea platformei şi pentru a stabili noi standarde în domeniu. În întreaga lume, peste 70 de automobile de test încearcă tehnologia de ultimă oră. Ele colectează date pentru a îmbunătăţi învăţarea mecanică cu ajutorul inteligenţei artificiale prin simulări şi testează noile funcţii Level 2-5 pe şosele. Generaţia tehnologiilor care se află în curs de dezvoltare va intra în producţia de serie ca automatizare Level 3 în 2021 odată cu BMW iNEXTşi ca Level 4 pentru proiecte-pilot.

 

Condusul autonom la Daimler AG

Daimler AG lucrează la proiectele de dezvoltare de serie nu numai pentru automobilele Level 3 specifice, ci şi pentru Level 4 şi Level 5. Lider de mult timp în sistemele de siguranţă activă, compania şi-a programat sistemele în mare parte intern încă de la început. 2019 va însemna lansarea la San José, în Silicon Valley, a primului său program-pilot, cu Bosch, pentru automobile (Level 4/5) în medii urbane. Acesta va fi următoarea etapă în cadrul cooperării existente între cei doi parteneri, iar cooperarea va continua conform planului. La începutul următorului deceniu, Daimler va aduce pe piaţă nu numai automobile foarte automatizate (Level 3), ci şi maşini complet automatizate (Level 4/5). Este singurul OEM din lume care este atât de bine poziţionat pentru a aplica condusul autonom în orice context relevant, de la automobile şi autoutilitare până la autobuze şi camioane, şi, prin urmare, se bazează pe soluţii scalabile pentru a oferi condus automatizat.

 

Acest document conţine declaraţii orientate spre viitor care reflectă opiniile noastre actuale cu privire la evenimentele viitoare. Cuvintele "anticipează", "asumă", "cred", "estimează", "aşteaptă", "intenţionează", "ar putea", "planifică", "plănuieşte", "ar trebui" şi expresiile similare sunt utilizate pentru a identifica declaraţiile orientate spre viitor. Aceste declaraţii sunt supuse la numeroase riscuri şi incertitudini, inclusiv o dezvoltare nefavorabilă a condiţiilor economice globale, în special un declin al cererii în cele mai importante pieţe ale noastre; o agravare a crizei datoriilor suverane în zona euro; o deteriorare a posibilităţilor noastre de refinanţare pe pieţele de credit şi financiare; evenimentele de forţă majoră, inclusiv dezastrele naturale, actele de terorism, tulburările politice, accidentele industriale şi efectele acestora asupra activităţilor noastre de vânzări, achiziţii, producţie sau servicii financiare; modificări ale ratelor de schimb valutar; o schimbare în preferinţele de consum spre automobile mai mici, cu marjă redusă; sau o posibilă lipsă de acceptare a produselor sau serviciilor noastre, ceea ce limitează capacităţile noastre de a atinge preţurile dorite şi de a utiliza în mod adecvat capacităţile de producţie; creşteri de preţ pentru combustibil sau materii prime; întrerupere a producţiei din cauza lipsei de materiale, greve ale angajaţilor sau insolvenţe ale furnizorilor; o scădere a preţului de revânzare a automobilelor second-hand; implementare eficientă a măsurilor de reducere a costurilor şi de optimizare a eficienţei; perspective de afaceri pentru companiile în care deţinem o cotă de participaţie semnificativă; implementarea cu succes a cooperărilor strategice şi a joint-venture-urilor; schimbări legislative, ale regulilor şi politicilor guvernamentale, în special cele cu privire la emisiile automobilelor, economia de combustibil şi siguranţa; rezoluţia investigaţiilor guvernamentale în desfăşurare şi încheierea procedurilor legale în desfăşurare sau viitoare ameninţări; şi alte riscuri şi incertitudini, unele dintre acestea fiind descrise sub titlul "Raport de Riscuri" în cel mai recent Raport Anual al Daimler. Dacă unele dintre aceste riscuri şi incertitudini se materializează sau dacă ipotezele care stau la baza oricăreia dintre declaraţiile noastre orientate spre viitor se dovedesc a fi incorecte, rezultatele reale pot fi semnificativ diferite de cele pe care le-am exprimat sau care implică astfel de declaraţii. Nu intenţionăm şi nu ne asumăm nici o obligaţie de a actualiza aceste declaraţii orientate spre viitor din moment ce ele sunt bazate exclusiv pe situaţia de la data publicării.

 

BMW Group, prezentare pe scurt

Datorită celor patru mărci ale sale - BMW, MINI, Rolls-Royce şi BMW Motorrad -, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii financiare şi de mobilitate premium. Reţeaua de producţia a BMW Group cuprinde 30 de facilităţi de producţie şi asamblare în 14 ţări; compania are o reţea globală de vânzări în peste 140 de ţări.

În 2018, BMW Group a vândut, la nivel mondial, peste 2.490.000 de automobile şi peste 165.000 de motociclete. În anul fiscal 2017, profitul brut a fost de 10,655 miliarde de euro, iar veniturile au fost de 98,678 miliarde de euro. La 31 decembrie 2017, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 129.932 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.

 

Daimler, prezentare pe scurt

Daimler AG este una dintre cele mai de succes companii auto din lume. Prin diviziile sale Mercedes-Benz Cars, Daimler Trucks, Mercedes-Benz Vans, Daimler Buses şi Daimler Financial Services, Daimler Group este unul dintre cei mai mari producători de automobile premium şi cel mai mare constructor de camioane de peste 6 tone din lume. Daimler Financial Services oferă servicii de finanţare, leasing, management de flote, produse de investiţii şi brokeraj de carduri de credit şi asigurări, precum şi servicii de mobilitate inovatoare. Fondatorii companiei, Gottlieb Daimler şi Carl Benz, au făcut istorie cu inventarea automobilului în anul 1886. Ca pionier al ingineriei auto, este o motivaţie şi un angajament pentru Daimler de a modela sigur şi sustenabil viitorul mobilităţii. Concernul este orientat spre tehnologii inovatoare şi ecologice, precum şi spre automobile sigure şi superioare care atrag şi fascinează. Daimler investeşte constant în dezvoltarea sistemelor de propulsie eficiente, obiectivul pe termen lung fiind condusul fără emisii: de la motoare termice high-tech, trecând pe la automobile hibrid, până la trenuri de rulare electrice propulsate de baterii sau pile de combustie. Mai mult, compania urmează un drum constant spre conectivitatea inteligentă a automobilelor, condusul autonom şi noi concepte de mobilitate. Acesta este doar un exemplu al modului în care Daimler acceptă, de bună voie, provocarea îndeplinirii responsabilităţilor sale faţă de societate şi mediu. Daimler îşi comercializează automobilele şi serviciile în aproape toate ţările lumii şi are facilităţi de producţie în Europa, America de Nord şi de Sud, Asia şi Africa. Actualul portofoliu de mărci include, pe lângă cel mai valoros brand auto premium din lume - Mercedes-Benz (sursă: studiul Interbrand, 10/4/2018) -, şi Mercedes-AMG, Mercedes-Maybach şi Mercedes me, mărcile smart, EQ, Freightliner, Western Star, BharatBenz, FUSO, Setra şi Thomas Built Buses, dar şi brandurile Daimler Financial Services: Mercedes-Benz Bank, Mercedes-Benz Financial Services, Daimler Truck Financial, moovel, car2go şi mytaxi. Compania este listată la bursele de valori de la Frankfurt şi Stuttgart (simbol bursier DAI). În 2018, concernul a vândut 3,4 milioane de vehicule şi a avut o forţă de muncă de aproximativ 298,700 de angajaţi. veniturile concernului s-au ridicat la 167,4 miliarde de euro, iar EBIT a fost de 11,1 miliarde de euro.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare