PressClub Romania · Article.
Blockchain: standarde de dezvoltare pentru aplicare universală în domeniul mobilităţii
Wed Feb 13 10:00:00 CET 2019 Comunicat de presă
BMW Group găzduieşte primul colocviu european al Mobility Open Blockchain Initiative
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. În perioada 14-15 februarie, membrii consorţiului cofondat de BMW Group se vor întâlni cu reprezentanţii unor companii de tehnologie binecunoscute de pe mapamond, precum şi cu specialiştii şi companii start-up de blockchain, la Centrul IT BMW Group din München. Pe lângă faptul că reprezintă o platformă de împărtăşire a cunoştinţelor şi experienţei, evenimentul de două zile este destinat în primul rând promovării şi dezvoltării standardelor comune pentru aplicarea tehnologiilor blockchain şi cu baze de date distribuite (DLT) în industria mobilităţii.
Blockchain: tehnologie cu viitor luminos
Această tehnologie nouă deţine un potenţial mare pentru industria auto şi cea a mobilităţii. "Atenţia din jurul blockchain a scăzut, iar acum este privit cu oarece scepticism. Cu toate acestea, suntem convinşi că blockchains reprezintă o şansă reală şi în cele din urmă se vor impune pe piaţa centralizată consacrată prin facilitarea creării unor platforme mai descentralizate, oferind astfel clienţilor un control mai mare asupra datelor lor", a explicat Andre Luckow, care conduce departamentul BMW Group responsabil pentru blockchain şi tehnologii cu baze de date distribuite. "În plus, tranzacţiile sigure pot fi facilitate fără intermediari, deschizând drumul pentru încercarea unor modele noi de business." Anul trecut, compania a demonstrat utilitatea soluţiilor blockchain prin aplicaţia VerifyCar. Prin aceasta clienţii pot verifica kilometrajul automobilului lor, de exemplu, şi pot oferi această informaţie către terţe părţi – de exemplu asigurări sau firme de leasing.
"Suplimentar, blockchain ne permite să îmbunătăţim colaborarea transorganizaţională şi interindustrială prin creşterea eficienţei şi a transparenţei", a continuat Luckow. Aplicaţii blockchain convenabile există implementate în industria auto. Blockchain poate fi utilizat în gestiunea producţiei şi a lanţului de aprovizionare pentru a contribui la o urmărire mai bună a diverselor componente şi la îmbunătăţirea securităţii şi eficienţei operative. În lanţurile de aprovizionare complexe, de exemplu, transparenţa completă poate fi obţinută cu ajutorul tehnologiei blockchain care permite ca originea unor componente sau piese individuale să fie identificată prin intermediul diferiţilor parteneri implicaţi. Aceste principiu a fost testat cu succes de BMW Group. Ulterior, pe baza acestei experienţe, un proiect-pilot a fost lansat la uzina din Spartanburg (SUA) pentru a efectua o examinare detaliată a unui lanţ de aprovizionare internaţional pe mai multe niveluri. Acesta va livra primele rezultate concrete înainte de finalul anului şi ar putea susţine o implementare mai vastă în reţeua de achiziţii şi furnizori a BMW Group. Obiectivul pe termen lung este dezvoltarea în comun a unei platforme independente şi deschise ca parte a activităţii consorţiului BMW Group care ar permite aplicarea la nivel de industrie.
Standarde uniforme care oferă succes global
Acest obiectiv nu poate fi îndeplinit fără crearea şi consacrarea standardelor necesare. Recunoscând rapid acest lucru, BMW Group a fost implicat în fondarea MOBI în 2018, iar acum îşi reafirmă angajamentul prin găzduirea primei conferinţe a consorţiului la nivel european. Obiectivul principal al evenimentului este nevoia de a lucra împreună la standarde şi principii universale pentru implementarea tehnologiilor blockchain. "Având în vederea extinderea rapidă a serviciilor de mobilitate şi creşterea constantă a numărului de automobile conectate şi, în viitor, autonome, blockchain şi tehnologiile cu baze de date distribuite oferă soluţia ideală pentru procesarea, stocarea şi partajarea de date în mod sigur, transparent şi eficient", a evidenţiat Chris Ballinger, fondator şi director executiv al MOBI (Mobility Open Blockchain Initiative). "Viziunea noastră este să utilizăm tehnologia blockchain pentru a contribui la modelarea viitorului mobilităţii care este mai ecologic, mai sigur şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii în oraşele noastre. Definite clar, standardele universale sunt indispensabile pentru atingerea obiectivului. Suntem încântaţi să promovăm această tehnologie nouă în parteneriat cu BMW Group." De la crearea consorţiului, peste 100 de companii, organizaţii non-guvernamentale şi organizaţii non-profit s-au alăturat acestuia şi sunt implicate activ în grupurile de lucru, evenimente, hackathoane şi discuţii săptămânale pe canal.
"Este esenţial să creăm ecosisteme digitale care împărtăşesc o infrastructură şi utilizează aplicaţii cu standarde şi modele de control agreate", a accentuat Andre Luckow. "Standardele şi ecosistemele comune şi deschise sunt singurul mod de a accelera dezvoltarea şi adoptarea sistemelor blockchain."
Împreună cu condusul autonom, extinderea sistematică a conectivităţii pe măsură ce progresăm spre un viitor digital şi fără emisii este unul din domeniile principale de acţiune pentru BMW Group deoarece urmăreşte transformarea sectorului mobilităţii ca parte a strategiei NUMBER ONE > NEXT.
Mai multe informaţii despre MOBI pot fi aflate la www.dlt.mobi.