PressClub Romania · Article.
Livrările BMW Group au crescut în iulie
Mon Aug 13 09:00:00 CEST 2018 Comunicat de presă
Creşteri ale vânzărilor din acest an pentru toate regiunile majore +++ Marca BMW şi-a extins livrările în iulie şi pentru acest an +++ Vânzările din iulie ale BMW X3 au crescut cu 52,3% odată cu accelerarea producţiei în China +++ Peste 70.000 de automobile electrificate au fost livrate în acest an +++
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München.Vânzările la nivel mondial de automobile BMW Group au continuat să crească, trendul menţinându-se şi în luna iulie. În total, 181.051 (+0,2%) automobile BMW, MINI şi Rolls-Royce au fost vândute pe parcursul lunii, astfel că totalul acestui an a ajuns la 1.423.565 de unităţi (+1,6%).
"Concentrarea noastră pe creşterea sustenabilă şi profitabilă a vânzărilor s-a dovedit de succes, continuând să atragem mai mulţi clienţi ca niciodată, în ciuda diferitelor dificultăţi care afectează industria în prezent", a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru vânzări şi brand BMW. "Cererea clienţilor pentru modelele X continuă să fie foarte ridicată şi acum am crescut capacitatea de protecţie prin localizarea BMW X3 în China şi Africa de Sud, astfel că putem deja să vedem efectul pozitiv pe care disponibilitatea suplimentară o are asupra vânzărilor. De asemenea, cererea continuă şi în creştere pentru automobilele noastre electrificate este foarte plăcută, livrările de automobile BMW i, BMW iPerformance şi MINI Electric fiind mai mari cu peste 40% în 2018 faţă de anul anterior", a continuat Nota.
În primele şapte luni ale anului, livrările de automobile BMW Group electrificate au totalizat 71.310 maşini la nivel mondial, o creştere de 40,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările lunii iulie pentru modelele BMW i, BMW iPerformance şi MINI Electric au totalizat 10.649 unităţi (+30,9%), ceea ce confirmă poziţia pe care o are BMW Group: principalul furnizor global de mobilitate electrificată premium. Îmbunătăţirea disponibilităţii BMW Seria 5 plug-in hybrid, model produs local, în China a contribuit la creşterea de peste şase ori a vânzărilor de automobile electrificate pe cea mai mare piaţă a BMW Group, totalul livrărilor în 2018 fiind de 8.078 maşini. Numeroase alte pieţe majore au înregistrat creşteri semnificative ale vânzărilor de automobile electrificate în acest an, inclusiv SUA (13.874 / +39,5%) şi Marea Britanie (9.923 / +34,3%).
Vânzările din luna iulie pentru întreaga gamă BMW au atins nivelul anului trecut, cu un total de 154.531 automobile livrate la nivel mondial (+0,7%). Livrările pentru acest an sunt mai mari cu 1,9% (1.213.833). Toate regiunile majore au contribuit la creşterea livrărilor. Prin accelerarea producţiei BMW X3 în Africa de Sud şi China, pe lângă capacitatea existentă în SUA, vânzările la nivel mondial ale acestui model au totalizat 15.482 unităţi în iulie, o creştere de 52,3% în comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut. Disponibilitatea completă la nivel global a BMW Seria 5 de începutul anului a dus şi la o creştere semnificativă a livrărilor modelului pentru primele şapte luni: 221.732 automobile (+16,2%).
Vânzările anuale ale mărcii MINI au atins aproape acelaşi nivel ridicat precum în 2017, astfel că 207.675 de automobile (-0,2%) au fost livrate clienţilor la nivel global. Livrările MINI în iulie au fost mai mici cu 2,7% (26.244).
2018 este un an semnificativ pentru BMW Motorrad, în care nouă modele noi îşi fac intrarea pe piaţă. Acest lucru a necesitat anumite ajustări ale producţiei, care în unele cazuri pot afecta livrările. Cu toate acestea, BMW Motorrad continuă să urmărească o creştere a vânzărilor de-a lungul întregului an calendaristic. În acest an, 101.839 unităţi au fost livrate clienţilor, o scădere de 1,3% faţă de perioada similară a anului trecut.
Vânzările BMW & MINI în regiuni/pieţe pe scurt
Toate cele trei regiuni majore de vânzări au contribuit la creşterea înregistrată de vânzările BMW Group în primele şapte luni ale anului, în ciuda situaţiei potrivnice de pe unele pieţe semnificative.
| În iulie 2018 | Comparativ cu anul anterior (%) | În 2018, inclusiv iulie | Comparativ cu anul anterior (%) |
Europa | 76.971 | -2,1 | 638.661 | +0,8 |
- Germania* | 21.891 | -14,0 | 179.244 | -1,4 |
- Marea Britanie | 11.412 | -13,0 | 135.493 | -2,2 |
Asia | 64.820 | +3,9 | 487.968 | +2,2 |
- China (continentală) | 46.692 | +7,8 | 346.493 | +2,9 |
- Coreea de Sud | 5.860 | +2,9 | 44.032 | +11,8 |
America | 34.483 | - | 259.954 | +3,4 |
- SUA | 26.278 | -0,3 | 202.300 | +2,4 |
- America Latină | 4.851 | +7,2 | 30.787 | +11,3 |
* Date provizorii privind înmatriculările
Vânzările BMW Group în/până în iulie 2018, pe scurt
| În iulie 2018 | Comparativ cu anul anterior (%) | În 2018, inclusiv iulie | Comparativ cu anul anterior (%) |
Automobile BMW Group | 181.051 | +0,2 | 1.423.565 | +1,6 |
BMW | 154.531 | +0,7 | 1.213.833 | +1,9 |
MINI | 26.244 | -2,7 | 207.675 | -0,2 |
BMW Group electrificate* | 10.649 | +30,9 | 71.310 | +40,6 |
BMW Motorrad | 14.864 | +0,2 | 101.839 | -1,3 |
*BMW i, BMW iPerformance, MINI Electric