PressClub Romania · Article.
BMW Group îşi continuă cursul şi îşi reafirmă previziunile pentru 2018
Thu Aug 02 07:30:00 CEST 2018 Comunicat de presă
Cheltuieli în avans substanţiale pentru mobilitatea viitorului +++ Extindere semnificativă a amprentei în China +++ Creştere semnificativă a livrărilor de automobile electrificate +++ Marja EBT a BMW Group în cadrul intervalului propus de peste 10% +++ Marja EBIT a segmentului auto se menţine între 8 şi 10% +++ Flux financiar puternic în prima jumătate a anului +++ Uzina nouă din Europa subliniază perspectivele de creştere +++ Krüger: Ne continuă cursul cu fermitate +++
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. BMW Group a investit substanţial în mobilitatea viitorului în prima jumătate a anului şi, în acelaşi timp, şi-a continuat cursul spre o creştere profitabilă. Implementarea cu rigurozitate a Strategiei NUMBER ONE > NEXT a BMW Group joacă un rol important, compania continuând să modeleze transformarea domeniului auto. Ducând mai departe acest proces, BMW Group s-a concentrat mereu pe nevoile şi dorinţele clienţilor săi şi îşi continuă activitatea inovatoare privind cele patru teme ACES (Autonomous, Connected, Electrified and Services/Shared). De asemenea, BMW Group a stabilit un traseu decisiv pentru viitorul său în China, cea mai mare piaţă de creştere a companiei.
"Continuăm să ne concentrăm pe drumul nostru şi rămânem cu fermitate pe acest drum. Ne pregătim constant pentru a face faţă cerinţelor de mâine. Această abordare ne permite să rămânem un partener de încredere - cu atât mai important în acest vremuri provocatoare", a declarat Harald Krüger, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG, la München. "BMW Group are peste 100 de ani de experienţă în tratarea volatilităţii într-o lume în schimbare. Viziunea noastră rămâne clară cu privire la perspectivele pe termen lung. Este crucial să rămânem concentraţi pe problemele importante ale profitabilităţii, creşterii şi inovaţiei pentru a ne asigura păstrarea avantajului competitiv."
Conform planului pentru acest an, BMW Group a mărit semnificativ cheltuielile în avans pentru mobilitatea viitorului. Cheltuielile de cercetare şi dezvoltare din primele şase luni al anului 2018 au fost cu peste 300 de milioane de euro mai mari decât cele din perioada similară a anului anterior şi au totalizat 2,610 miliarde de euro (+13,6%). Aşa cum s-a raportat anterior, cheltuielile de cercetare şi dezvoltare pentru întregul an vor fi de până la 7% din veniturile BMW Group pentru actualul an (2017: 6,2%).
Pe lângă creşterea producţiei pentru continuarea noii ofensive de modele, BMW Group se concentrează pe extinderea activităţilor sale în domeniile mobilităţii electrice şi condusului autonom. În ambele cazuri, BMW iNEXT va reprezenta vârful de lance tehnologic care impune noi standarde. Va fi prezentat publicului ca vision vehicle în cea de-a doua jumătate a anului 2018 şi va fi produs la uzina din Dingolfing cu începere din 2021. Aceasta subliniază semnificaţia Germaniei ca locaţie principală pentru tehnologiile viitorului şi un centru de competenţă pentru mobilitatea electrică.
Angajamentul în China dus la un nou nivel
De-a lungul ultimelor săptămâni, BMW Group a făcut şi numeroşi paşi spre extinderea amprentei şi a nivelului succesului comercial în China. BMW Group şi Brilliance Automotive Group au semnat un acord pentru extinderea joint-venture-ului BMW Brilliance Automotive (BBA) şi, cu începere din 2020, pentru exportul modelului electric BMW iX3 (care va fi produs de BBA) către pieţele din afara Chinei.
Aşa cum s-a declarat anterior, BMW Group apreciază angajamentul Chinei pentru o deschidere suplimentară a pieţei sale şi pentru iniţierea de reforme prin ridicarea limitei de participaţie străină pentru joint-venture-urile auto, pentru automobile, cu începere din 2022. Cu toate acestea, politica BMW Group rămâne aceea de a nu comenta public discuţiile în desfăşurare pe care le poartă cu partenerii.
Pe lângă extinderea joint-venture-ului BBA, BMW Group a semnat un acord cu constructorul chinez Great Wall Motor pentru a produce automobilele MINI electrice în China printr-un joint-venture 50:50. Pe lângă automobilele MINI electrice, joint-venture-ul "Spotlight Automotive Limited" va produce şi maşini electrice pentru Great Wall Motor. Crearea noii companii este supusă aprobării de către autorităţile chineze relevante şi finalizarea procedurilor de înregistrare a afacerii.
De asemenea, BMW Group investeşte şi în Europa, adăugând o nouă uzină în Ungaria la reţeaua sa de producţie existentă şi menţinând astfel un echilibru bun în ceea ce priveşte producţia globală între Asia, America şi Europa. "Decizia de a construi această uzină nouă evidenţiază perspectivele de creştere ale BMW Group", a declarat Krüger. "Această locaţie nouă va produce, pe aceeaşi linie de asamblare, atât automobile cu motoare termice, cât şi modele electrificate."
La nivel mondial, BMW Group se dezvoltă într-o companie de tehnologie a mobilităţii şi îşi extinde sistematic competenţa şi capacităţile în domeniul dezvoltării de software. În acest scop, în timpul celui de-al doilea trimestru, BMW Group a semnat un acord cu CRITICAL Software pentru a forma un joint-venture numit Critical TechWorks, sub rezerva examinării şi aprobării de către autorităţile antitrust relevante. Cota BMW Group în Critical TechWorks asigură accesul la cunoştinţele şi aptitudinile unei companii europene de mare succes în dezvoltarea de software, ale cărei locaţii din Lisabona şi Porto înregistrează o creştere dinamică în domeniu. Totodată, BMW Group continuă să mărească numărul de oameni angajaţi în IT şi dezvoltarea de software în Germania, dar şi la multe alte facilităţi de pe mapamond.
BMW Group subliniază rolul său de lider în mobilitatea electrică
BMW Group a fost pionierul mobilităţii electrice şi a urmat cu fermitate această cale de la lansarea pe piaţă BMW i3 în urmă cu cinci ani. După lansarea noului BMW i8 Roadster, gama de produse a BMW Group include acum 10 modele electrificate. Numărul de automobile BMW şi MINI electrificate livrate de la începutul acestui an a ajuns la 60.660 de unităţi (+42,5%), subliniind poziţia pe care BMW Group o deţine în rândul principalilor furnizori de mobilitate electrică premium din lume. "În continuare ne dorim să livrăm peste 140.000 de automobile electrificate în acest an", a declarat Krüger. Mai mult, producţia modelului electric cu baterii MINI va începe la Oxford la finalul anului 2019, fiind urmată în 2020 de modelul electric BMW iX3, care va fi produs la Shenyang (China). Împreună cu BMW iNEXT şi BMW i4, BMW Group îşi propune să aibă 25 de modele electrificate pe şosele până în 2025, jumătate dintre acestea fiind cu propulsie integral electrică.
BMW Group este în grafic după prima jumătate a anului
O afacere tradiţională de succes şi profitabilă durabil continuă să formeze coloana vertebrală a BMW Group. "Întotdeauna vedem condiţiile provocatoare ca oportunitate de valorificare la maximum a avantajului competitiv. Accentul clar şi flexibilitatea ridicată sunt răspunsurile noastre la mediul caracterizat de schimbări dinamice", a comentat Nicolas Peter, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru finanţe. "Ne străduim să ne asigurăm că BMW Group rămâne profitabilă pe o bază durabilă. Forţa financiară a companiei şi poziţia sa de cel mai profitabil constructor din lume ne permite să ne îndeplinim aceste obiective. Aceste calităţi fundamentale ne garantează abilitatea de a modela mobilitatea de mâine prin propriile noastre resurse - chiar şi în perioade volatilitate." Segmentul auto a general un flux financiar de 1,944 miliarde de euro în prima jumătate a anului (2017: 2,035 miliarde €; -4,5%) şi continuă să urmărească un volum de peste trei miliarde de euro pentru întregul an.
Livrările de automobile ale mărcilor premium BMW, MINI şi Rolls-Royce au crescut cu 1,8%, la 1.242.507 unităţi (2017: 1.220.819), în prima jumătate a anului. Veniturile BMW Group au totalizat 47,717 miliarde de euro (2017: 49,691 miliarde €; -4,0%). Ajustate la efectele cursului valutar, veniturile au fost la un nivel similar cu cele ale anului anterior (-0,3%). Având în vedere cheltuielile în avans semnificativ mai mari pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare, profitul anterior exerciţiului financiar (EBIT) a ajuns la 5,479 miliarde de euro (2017: 5,753 miliarde €; -4,8%). Rezultatul financiar la semestru a beneficiat de contribuţia de 444 de milioane de euro (2017: 342 milioane €) făcută de joint-venture-ul BBA în China. Profitul brut (EBT) a urcat la 6,038 miliarde de euro (2017: 6,238 miliarde €; -3,2%). Marja EBT a BMW Group a fost de 12,7% (2017: 12,6%). Profitul net al concernului a totalizat 4,383 miliarde de euro (2017: 4,491 miliarde €; -2,4%).
Livrările în trimestrul al doilea au crescut cu 0,7%, la 637.878 de unităţi (2017: 633.582). Veniturile BMW Group pentru perioada de trei luni au totalizat 25,023 miliarde de euro (2017: 25,765 miliarde €; -2,9%, ajustate cu cursul valutar +0,1%). Profitul anterior exerciţiului financiar (EBIT) a fost de 2,746 miliarde de euro (2017: 2,932 miliarde €; -6,3%) datorită creştere semnificative a cheltuielilor în avans pentru cercetare şi dezvoltare. Profitul brut (EBT) a totalizat 2,873 miliarde de euro (2017: 3,058 miliarde €; -6,0%). Marja EBT a fost de 11,5% (2017: 11,9%), deasupra obiectivului de 10% impus pentru BMW Group. Profitul net al companiei a urcat la 2,082 miliarde de euro (2017: 2,217 miliarde €; -6,1%).
Segmentul auto: marja EBIT în intervalul propus
Veniturile la semestru pentru segmentul auto au totalizat 41,518 miliarde de euro (2017: 42,166 miliarde €; -1,5%; ajustate cu cursul valutar +2,4%). EBIT pentru segment a urcat la 3,800 miliarde de euro (2017: 4,121 miliarde €; -7,8%), ceea ce a avut ca rezultat o marjă EBIT de 9,2% (2017: 9,8%). Profitul brut pentru primul semestru a totalizat 4,343 miliarde de euro (2017: 4,676 miliarde €; -7,1%).
Cu un total de 22,192 miliarde de euro, veniturile segmentului auto din trimestrul al doilea au fost la acelaşi nivel ridicat ca cele din anul precedent (22,165 miliarde €; +0,1%, ajustate cu cursul valutar +3,2%). Pe lângă cheltuielile de cercetare şi dezvoltare considerabil mai mari, EBIT din al doilea trimestru au fost afectate negativ şi ele, la o scară de câteva sute de milioane de euro, de efectele cursului valutar şi preţurile mai mari ale materiilor prime. Într-o mare măsură, costurile suplimentare au fost compensate de îmbunătăţirea eficienţei. Per total, EBIT la trimestru a urcat la 1,919 miliarde de euro (2017: 2,244 miliarde €; -14,5%), rezultatul fiind o marjă EBIT pentru segmentul auto de 8,6% (2017: 10,1%), ceea ce o plasează în obiectivul propus şi menţinut de 8-10%. Profitul brut a totalizat 2,062 miliarde de euro (2017: 2,391 miliarde €; -13,8%).
Performanţele excelente de vânzări din semestrul al doilea înseamnă că BMW Group a înregistrat 35 de trimestre consecutive de creştere. Creşterea producţiei BMW X3 în China şi Africa de Sud va permite BMW Group să îndeplinească solicitările mari ale pieţei pentru modele X foarte apreciate. Datorită acestei disponibilităţi crescute, compania se aşteaptă la o accelerare a creşterii vânzărilor în cea de-a doua jumătate a anului.
Conversia modelelor BMW la noua procedură de testare WLTP se desfăşoară conform planului şi a fost încheiată în mare parte. În plus, aproximativ 190 de modele îndeplinesc în prezent standardele de emisii Euro 6d-TEMP, care nu va fi obligatoriu pentru toate înmatriculările noi decât la 1 septembrie 2019. Gama acestor modele cuprinde de la automobile cu motoare termice, pe benzină şi diesel, până la BMW i şi BMW iPerformance, chiar şi BMW M GmbH.
În total, 1.059.296 de automobile ale mărcii BMW au fost livrate clienţilor de pe mapamond (2017: 1.038.030; +2,0%) în prima jumătate a anului. BMW Seria 1 (98.396 de unităţi; +7.2%), BMW X1 (152.866; +11,8%) şi BMW Seria 5 (191.185; +14,9%) au fost printre numeroasele modele care au contribuit la creşterea volumului de vânzări de la începutul anului. BMW Seria 5 Sedan a ocupat primul loc în segmentul sedanurilor business pe parcursul primului semestru. Disponibilitatea tot mai mare a dus la o creştere cu 24,6% a livrărilor lunare pentru BMW X3, la 17.584 de unităţi în iunie.
Cu 181.430 (+0,1%) de automobile MINI livrate în lume în primele şase luni ale anului este egalat nivelul înalt înregistrat cu un an înainte. MINI Countryman s-a dovedit extrem de popular, 48.692 de unităţi (+39,8%) fiind livrate clienţilor în prima jumătate a anului.
În primele şase luni din 2018, livrările de automobile Rolls-Royce au crescut cu 13,1% (1.781 de unităţi) faţă de anul anterior. Modelele Rolls-Royce se bucură de o cerere ridicată în multe regiuni, inclusiv o tendinţă crescătoare în China. Cu toate acestea, condiţiile de piaţă din Orientul Mijlociu rămân volatile. Pe lângă datele excelente de vânzări pentru noul Phantom, cererea pentru versiunile Black Badge ale modelelor Dawn, Ghost şi Wraith depăşeşte orice aşteptări. Noul Rolls-Royce Cullinan a fost prezentat în mai, fiind bine primit şi generând o listă de comenzi care se întinde până anul viitor.
Toate cele trei regiuni de vânzări majore au contribuit la creşterea volumului în prima jumătate a anului. În Europa, numărul de automobile livrate a crescut uşor faţă de anul trecut (562.102 unităţi; +1,2%). Livrările de automobile BMW Group au fost mai mari şi în America (226.061; +3,9%), toate pieţele din regiune înregistrând creştere a volumului în prima jumătate a anului 2018, inclusiv SUA (176.570; +2,8%). Datele de vânzări pentru Asia au fost şi ele mai mari în primul semestru (423.890; +1,9%). Cea mai mare piaţă a BMW Group, China, a reuşit o uşoară creştere a livrărilor (300.153; +2,2%).
Segmentul moto modernizează gama de modele
În 2018, BMW Motorrad realizează o modernizare importantă a gamei de modele, nouă modele noi urmând a fi lansate. Cu toate acestea, ajustările de producţie necesare în timpul fazei de modernizare au avut un impact negativ asupra livrărilor. În primele şase luni ale anului, segmentul moto a livrat 86.975 de motociclete şi maxiscutere către clienţii săi (2017: 88.389 de unităţi; -1,6%). Veniturile au totalizat 1,182 miliarde de euro (2017: 1,315 miliarde €; -10,1%). Profitul anterior exerciţiului financiar a crescut la 175 de milioane de euro (2017: 229 milioane €; -23,6%), ceea ce a dus la o marjă EBIT de 14,8% (2017: 17,4%). Profitul brut pentru semestru a crescut la 174 milioane de euro (2017: 228 milioane €; -23,7%).
Un total de 51.117 unităţi (2017: 52.753; -3,1%) au fost livrate clienţilor în cel de-al doilea trimestru, generând venituri de 658 de milioane de euro (2017: 695 milioane €; -5,3%). Profitul anterior exerciţiului financiar a scăzut la 98 de milioane de euro (2017: 104 milioane €; -5,8%), corespunzător unei marje EBIT a segmentului de 14,9% pentru trimestru (2017: 15,0%). Profitul brut pentru trimestru a crescut la 96 de milioane de euro (2017: 103 milioane €; -6,8%).
Segmentul Financial Services îşi menţine cursul
Segmentul Financial Services a continuat să performeze bine în primele şase luni din 2018. În total au fost semnate 932.211 (2017: 934.237; -0,2%) contracte noi de finanţare şi leasing în prima jumătate a anului 2018. Portofoliul de contracte cu clienţii retail a cuprins 5.506.901 contracte la 30 iunie 2018 (31 decembrie 2017: 5.380.785; +2,3%). Veniturile segmentului au totalizat 13,815 miliarde de euro (2017: 14,090 miliarde €; -2,0%). Profitul brut a crescut la 1,166 miliarde de euro (2017: 1,184 miliarde €; -1,5%) pentru primul semestru.
În total, pe parcursul celui de-al doilea trimestru au fost semnate 480.303 (2017: 468.603 / +2,5%) contracte noi de finanţate şi leasing. Veniturile segmentului au crescut la 7,141 miliarde de euro (2017: 7,044 miliarde €; +1,4%). Profitul brut a totalizat 605 milioane de euro (2017: 589 milioane €; +2,7%).
Creştere a forţei de muncă
Forţa de muncă a BMW Group a totalizat 131.636 de angajaţi la 30 iunie 2018, cu 1,3% mai mult decât la 31 decembrie 2017. În continuare sunt recrutaţi lucrători calificaţi şi specialişti IT în domeniile orientate spre viitor, cum ar fi digitalizarea, condusul autonom şi mobilitatea electrică.
BMW Group îşi reafirmă obiectivele pentru anul financiar 2018
BMW Group este încrezător în atingerea obiectivelor proiectate pentru anul financiar curent - în mare parte datorită mărcilor sale puternice, portofoliului atractiv de produse şi aşteptărilor ca pieţele auto internaţionale îşi vor continua trendul general ascendent. Aceşti factori favorabili sunt compensaţi de nivelurile extrem de ridicate ale cheltuielilor în avans pentru noile tehnologii, de concurenţa acerbă şi de creşterea cheltuielilor cu personalul. Mediul politic şi economic global este de aşteptat să rămână volatil.
BMW Group îşi reafirmă obiectivele pentru întregul an. Se estimează că livrările şi veniturile pentru segmentul auto vor creşte uşor, ajungând la noi maxime pentru 2018. Profitul brut al BMW Group este de aşteptat să atingă nivelul anului anterior. Marja EBIT pentru segmentul auto este aşteptat să rămână în intervalul propus de 8-10%.
În legătură cu gruparea planificată a serviciilor de mobilitate, BMW Group a anunţat că, dacă va fi aprobată de autorităţile de concurenţă în anul curent, înfiinţarea joint-venture-ului va avea un efect unic de evaluare şi câştiguri şi va avea ca rezultat o ajustare a previziunilor. În aceste condiţii, profitul brut al BMW Group pentru anul 2018 ar fi uşor mai mare decât cu un an înainte. Efectul descris mai sus nu are niciun impact asupra marjei EBIT a segmentului auto.
Prognozele pentru anul în curs se bazează pe ipoteza că mediul economic şi politic nu se va schimba semnificativ la nivel mondial.
* * *
BMW Group - privire de ansamblu | Semestrul I 2018 | Semestrul I 2017 | Evoluţie (%) |
Livrări către clienţi |
| ||
Automobile (unităţi) | 1.242.507 | 1.220.819 | 1,8 |
Din care: |
|
|
|
MINI (unităţi) | 181.430 | 181.214 | 0,1 |
Rolls-Royce (unităţi) | 1.781 | 1.575 | 13,1 |
Motociclete (unităţi) | 86.975 | 88.389 | -1,6 |
Forţă de muncă1 (comparativ cu 31.12.2017) | 131.636 | 129.932 | 1,3 |
Marjă EBIT segment auto3 (%) | 9,2 | 9,8 | -0,6 puncte % |
Marjă EBIT segment moto3 (%) | 14,8 | 17,4 | -2,6 puncte % |
Marjă EBT BMW Group 3 (%) | 12,7 | 12,6 | +0,1 puncte % |
Venituri 3 (miliarde €) | 47,717 | 49,691 | -4,0 |
Din care: |
|
|
|
Motociclete3 (miliarde €) | 1,182 | 1,315 | -10,1 |
Financial Services (miliarde €) | 13,815 | 14,090 | -2,0 |
Alte entităţi (milioane €) | 3 | 3 | - |
Eliminări3 (miliarde €) | -8,801 | -7,883 | -11,6 |
Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) 3 (miliarde €) | 5,479 | 5,753 | -4,8 |
Din care: |
|
|
|
Motociclete3 (milioane €) | 175 | 229 | -23,6 |
Financial Services (miliarde €) | 1,176 | 1,192 | -1,3 |
Alte entităţi (milioane €) | 16 | 12 | 33,3 |
Eliminări3 (milioane €) | 312 | 199 | 56,8 |
Profit brut (EBT) 3 (miliarde €) | 6,038 | 6,238 | -3,2 |
Din care: |
|
|
|
Motociclete3 (milioane €) | 174 | 228 | -23,7 |
Financial Services (miliarde €) | 1,166 | 1,184 | -1,5 |
Alte entităţi (milioane €) | 78 | 19 | - |
Eliminări3 (milioane €) | 277 | 131 | - |
Impozit pe profit 3 (miliarde €) | -1,648 | -1,747 | 5,7 |
Profit net 3,4 (miliarde €) | 4,383 | 4,491 | -2,4 |
Venituri per acţiune 2,3 (€) | 6,60/6,61 | 6,79/6,80 | -2,8/-2,8 |
1 Datele exclud contractele de muncă latente, angajaţii în faza de activitate sau non-activitate din angajamentele part-time anterioare prepensionării şi cei cu venituri reduse
2 Venituri per acţiune ordinară/preferenţială
3 Datele pentru 2017 au fost ajustat conform IFRS 15 - vezi nota [5] în raportul trimestrial
4 Datele pentru 2018 includ -7 milioane de euro din operaţiuni întrerupte
BMW Group - privire de ansamblu | Trimestrul II 2018 | Trimestrul II 2017 | Evoluţie (%) |
Livrări către clienţi |
| ||
Automobile (unităţi) | 637.878 | 633.582 | 0,7 |
Din care: |
|
|
|
MINI (unităţi) | 95.055 | 98.155 | -3,2 |
Rolls-Royce (unităţi) | 974 | 842 | 15,7 |
Motociclete (unităţi) | 51.117 | 52.753 | -3,1 |
Forţă de muncă1 (comparativ cu 31.12.2017) | 131.636 | 129.932 | 1,3 |
Marjă EBIT segment auto3 (%) | 8,6 | 10,1 | -1,5 puncte % |
Marjă EBIT segment moto3 (%) | 14,9 | 15,0 | -0,1 puncte % |
Marjă EBT BMW Group 3 (%) | 11,5 | 11,9 | -0,4 puncte % |
Venituri 3 (miliarde €) | 25,023 | 25,765 | -2,9 |
Din care: |
|
|
|
Motociclete3 (miliarde €) | 658 | 695 | -5,3 |
Financial Services (miliarde €) | 7,141 | 7,044 | 1,4 |
Alte entităţi (milioane €) | 1 | 1 | - |
Eliminări3 (miliarde €) | -4,969 | -4,140 | -20,0 |
Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) 3 (miliarde €) | 2,746 | 2,932 | -6,3 |
Din care: |
|
|
|
Motociclete3 (milioane €) | 98 | 104 | -5,8 |
Financial Services (miliarde €) | 607 | 588 | 3,2 |
Alte entităţi (milioane €) | 7 | 8 | -12,5 |
Eliminări3 (milioane €) | 115 | -12 | - |
Profit brut (EBT) 3 (miliarde €) | 2,873 | 3,058 | -6,0 |
Din care: |
|
|
|
Motociclete3 (milioane €) | 96 | 103 | -6,8 |
Financial Services (miliarde €) | 605 | 589 | 2,7 |
Alte entităţi (milioane €) | 8 | 23 | -65,2 |
Eliminări3 (milioane €) | 102 | -48 | - |
Impozit pe profit 3 (miliarde €) | -784 | -841 | 6,8 |
Profit net 3,4 (miliarde €) | 2,082 | 2,217 | -6,1 |
Venituri per acţiune 2,3 (€) | 3,13/3,14 | 3,34/3,35 | -6,3/-6,3 |
1 Datele exclud contractele de muncă latente, angajaţii în faza de activitate sau non-activitate din angajamentele part-time anterioare prepensionării şi cei cu venituri reduse
2 Venituri per acţiune ordinară/preferenţială
3 Datele pentru 2017 au fost ajustat conform IFRS 15 - vezi nota [5] în raportul trimestrial
4 Datele pentru 2018 includ -7 milioane de euro din operaţiuni întrerupte