PressClub Romania · Article.
20 de ani în avangardă: BMW ConnectedDrive
Mon May 21 13:50:00 CEST 2018 Comunicat de presă
De 20 de ani, datorită BMW ConnectedDrive, BMW Group a fost lider al conectivităţii inteligente. Clienţii şi cerinţele lor de mobilitate - în automobil şi dincolo de acesta - au fost în centrul a tot ceea ce compania şi-a propus să realizeze. Numeroasele puncte de contact (touchpoints) disponibile acum şi capacitatea de utilizare a serviciilor pretutindeni au fost factorii-cheie în crearea unei experienţe digitale 360o pentru client şi apropierea şi mai mult a conducătorilor şi a automobilelor lor.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. De 20 de ani, datorită BMW ConnectedDrive, BMW Group a fost lider al conectivităţii inteligente. Clienţii şi cerinţele lor de mobilitate - în automobil şi dincolo de acesta - au fost în centrul a tot ceea ce compania şi-a propus să realizeze. Era în 1998 când pachetul BMW Assist a fost introdus sub denumirea de produs "BMW Telematics". Primul card SIM integrat cu care a fost echipat un BMW a urmat în 2004, iar în 2014 au devenit posibile rezervarea şi plata serviciilor online din confortul automobilului prin accesarea BMW ConnectedDrive Store. Iar cele mai recente soluţii ale companiei, precum conceptul digital atotcuprinzător cuprins de BMW Connected, continuă să prezinte dezvoltările actuale ale conectivităţii. De exemplu, cu începere din 2016, clienţii au putut să-şi conecteze perfect smartphone-urile la automobil prin intermediul conexiunii cu Open Mobility Cloud. Numeroasele puncte de contact (touchpoints) disponibile acum şi capacitatea de utilizare a serviciilor pretutindeni au fost factorii-cheie în crearea unei experienţe digitale 360o pentru client şi apropierea şi mai mult a conducătorilor şi a automobilelor lor.
Puncte de atracţie şi premii
Prima incursiune
majoră în viitorul conectat a avut loc în 1998 cu "BMW
Telematics" şi introducerea pachetului BMW Assist ce cuprinde
serviciile Concierge, precum şi serviciul de informaţii de trafic
actualizate şi Intelligent Emergency Call (apel inteligent de
urgenţă). În acel moment, telefonul clientului era încă folosit pentru
stabilirea conexiunii online. În 2004, cardul SIM a fost încorporat în
automobil, permiţând clienţilor să acceseze ştiri, servicii meteo şi
funcţii de birou în timp ce se deplasează - totul prin BMW Online.
Patru ani mai târziu, un browser web a fost introdus la noul BMW Seria
7, urmat de lansarea ConnectedDrive Store în 2014, care a permis
clienţilor să rezerve şi să plătească pentru servicii - precum
informaţii în timp real despre trafic şi produse Online Entertainment
- direct din automobil.
În prezent, BMW ConnectedDrive este disponibil în 45 de ţări şi acum sunt peste 10 milioane de automobile BMW conectate pe şoselele lumii. Numai în ultimii zece ani, eforturile continue ale BMW Group în promovarea conectivităţii digitale prin BMW ConnectedDrive au fost recompensate cu 37 de premii naţionale şi internaţionale. Aceste date subliniază poziţia internaţională a BMW Group ca pionier în domeniul dezvoltării digitale.
Puncte de reper din prezent şi
viitor
Îndeplinirea cerinţelor pentru o mobilitate
inteligentă şi conectată prin intermediul tehnologiilor sale BMW
ConnectedDrive şi BMW Connected reprezintă nu numai un obiectiv viitor
pentru BMW Group, ci şi un obiectiv foarte real al prezentului. BMW
Connected are deja peste 2,3 milioane de utilizatori în întreaga lume.
Serviciile digitale răspund cerinţelor de mobilitate din prezent şi
redefinesc în mod constant conceptul de mobilitate într-un mod care
aduce beneficii clienţilor.
2018 este un an important pentru viitorul conectivităţii. Noua funcţie Remote Software Upgrade (actualizare a software-ului de la distanţă) va permite automobilelor să fie livrate automat cu cel mai recent software "over the air", la fel ca în cazul smartphone-urilor. De asemenea, iunie va marca integrarea completă în automobil a asistentului cu control vocal Alexa - inclusiv accesul la peste 30.000 de skilluri Alexa -, ceea ce permite clienţilor să îl folosească în automobil la fel de intuitiv ca acasă. Un alt punct de atracţie vine sub forma Digital Key, care utilizează smartphone-ul clientului ca mijloc unic de a bloca şi de a debloca automobilul şi de a-l porni. Pe lângă eliminarea necesităţii unei chei convenţionale pentru automobil, aceasta va deschide şi calea pentru o nouă formă de car-sharing privat, deoarece Digital Key poate fi împărţită cu prietenii şi familia prin intermediul BMW Connected. Apoi este noul sistem de operare BMW 7.0. Acest sistem de afişare şi operare de ultimă generaţie, care este introdus în modelele de serie din acest an, răspunde digital - şi chiar mai îndeaproape ca niciodată - cerinţelor individuale ale conducătorului.
BMW sărbătoreşte 20 de ani cu reduceri de preţuri pentru
serviciile digitale
Serviciile digitale BMW au oferit
clienţilor o flexibilitate fără precedent atunci când vine vorba de
integrarea noilor funcţii în propriul BMW fie de acasă, fie cu
uşurinţă pe drum. Pentru a sărbători această realizare, toate
serviciile - inclusiv informaţii privind traficul în timp real,
Concierge Services şi Remote Services - sunt disponibile cu o reducere
de 20% începând cu data de 8 mai.
Accesaţi aici BMW ConnectedDrive Store şi pachetul 20 Years Special.
Împreună cu condusul automat, extinderea continuă a conectivităţii pe măsură ce ne apropiem de viitorul digital şi fără emisii este unul dintre domeniile centrale de activitate în care BMW Group conduce transformarea sectorului mobilităţii ca parte a strategiei sale NUMBER ONE > NEXT.