PressClub Romania · Article.
Cea mai bună lună februarie din istorie pentru vânzările BMW Group
Tue Mar 13 09:00:00 CET 2018 Comunicat de presă
Livrări mai mari cu 5,8%: 178.910 unităţi la nivel mondial +++ Creşteri înregistrate în toate regiunile majore de vânzări +++ Creşteri importante pe cele mai mari două pieţe ale BMW Group: China şi SUA +++ Vânzările lunare ale mărcii BMW au crescut cu 5,1%, 155.328 de unităţi +++ Vânzări-record MINI în februarie: +10,8%, cu 23.319 livrări +++ Vânzările de modele electrificate ale BMW Group mai mari cu +43,9% în februarie: 7.906 unităţi +++ În acest an, totalul livrărilor de automobile electrificare este de 15.041 de maşini, o creştere de 40,2% +++ Vânzările anuale ale BMW Group, mai mari cu 4,8%- total de 348.459 de automobile +++
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. Încă o dată, vânzările BMW Group au atins un nou maxim istoric, cu livrări totale în luna februarie mai mari cu 5,8% (178.910 automobile). Până acum, în acest an au fost livrate 348.459 de automobile BMW, MINI şi Rolls-Royce către clienţii din lumea întreagă, ceea ce înseamnă o creştere de 4,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ambele valori reprezintă noi recorduri all-time pentru vânzări.
"Marca BMW a înregistrat o creştere solidă a vânzărilor, de 5,1%, în februarie, toate regiunile majore având o contribuţie pozitivă la acest rezultat", a declarat Pieter Nota, membru în Consiliul de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru vânzări şi brand BMW. "Acesta este un an important pentru modele X populare din portofoliul nostru: noul BMW X2 tocmai ce a intrat în showroomuri, iar săptămâna trecută, la Salonul Auto de la Geneva, am avut premiera mondială a noului X4. Împreună cu BMW X3, care va înregistra o disponibilitate din ce în ce mai mare în a doua jumătate a anului, sunt sigur că familia X va continua să fie un vector important de creştere în lunile următoare. O altă zonă de creştere semnificativă este mobilitatea electrică: cu vânzări ce au crescut cu peste 40% faţă de anul trecut, impulsul este clar orientat pe automobilele noastre electrificate", a continua Nota.
BMW Group îşi propune vânzări de minimum 140.000 de automobile electrificate în 2018 şi este pe drumul spre îndeplinirea acestui obiectiv, cu vânzări globale ale acestor automobile inovatoare ce au totalizat 15.041 de unităţi în primele două luni ale anului, o creştere de 40,2% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului anterior. În SUA, care este cea mai mare piaţă individuală a companiei pentru automobilele electrificate, 7,3% din totalul livrărilor BMW Group în februarie au fost de maşini electrificate, un total de 1.936 de modele BMW i, BMW iPerformance şi MINI Electric ajungând la clienţi. În Scandinavia, un sfert din toate automobilele BMW Group livrate în februarie au fost electrificate.
BMW Group se concentrează de mult timp pe îmbunătăţirea eficienţei automobilelor sale şi anul trecut a reuşit o nouă reducere a emisiilor CO2 pentru flota sa europeană (EU28) de automobile noi. Reducerea în 2017 cu alte 2 g/km înseamnă că emisiile CO2 ale automobilelor BMW Group noi din Europa (EU28) sunt acum de 122 g/km. Din 1995, emisiile CO2 medii pentru automobilele BMW Group noi vândute în Europa au scăzut cu peste 42%.
Februarie a înregistrat o creştere solidă a vânzările BMW la nivel global, care au crescut cu 5,1%, până la 155.328 de unităţi. În primele două luni ale anului, vânzările mărcii au urcat cu 4,3%, la 303.738 de automobile livrate în lumea întreagă. Aceste noi recorduri pot fi atribuite vânzărilor mărite în toate regiunile majore. O gamă de modele a contribuit la creşterea faţă de anul anterior, inclusiv BMW Seria 1 (31.775 / +33,2%), BMW X1 (48.159 / +22,5%) şi BMW Seria 5 (55.344 / +13,6%).
Marca MINI a înregistrat o evoluţie de peste 10 procente a vânzărilor globale, saltul din februarie fiind de 10,8%, cu 23.319 automobile livrate clienţilor. MINI Countryman continuă să fie cel mai important vector de creştere a mărcii, cu vânzări cumulate în primele două luni ce au totalizat 12.687 de unităţi, de peste două ori mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Aproximativ 13% din clienţii MINI Countryman au ales să cumpere versiunea plug-in hybrid a automobilului.
Vânzările BMW Motorrad şi-au continuat creşterea constantă în cea de-.a doua lună a anului, fiind mai mari cu 3,1% şi totalizând 10.172 de unităţi. În primele două luni ale anului, 18.627 de clienţi BMW Motorrad au intrat în posesia unei motociclete noi sau a unui maxiscuter nou, o creştere de 7,2% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Vânzările BMW & MINI în regiuni/pieţe, pe scurt
Toate cele trei regiuni majore de vânzări au contribuit la creşterea livrărilor BMW Group, China continentală şi SUA fiind principalii doi vectori de evoluţie.
| În februarie 2018 | Comparativ cu anul anterior (%) | În 2018, inclusiv februarie | Comparativ cu anul anterior (%) |
Europa | 77.728 | +4,0 | 142.810 | +3,0 |
- Germania* | 20.626 | -0,4 | 45.253 | +2,1 |
- Marea Britanie | 7.962 | +3,9 | 17.955 | +2,1 |
Asia | 62.312 | +9,1 | 133.395 | +7,7 |
- China (continentală) | 44.317 | +8,9 | 98.992 | +7,5 |
- Japonia | 5.266 | -12,7 | 8.894 | -10,7 |
America | 33.707 | +7,6 | 62.252 | +6,8 |
- SUA | 26.573 | +7,5 | 48.526 | +5,6 |
- America Latină | 3.909 | +9,8 | 7.760 | +12,9 |
* Date provizorii privind înmatriculările
Vânzările BMW Group în/până în februarie 2018, pe scurt
| În februarie 2018 | Comparativ cu anul anterior (%) | În 2018, inclusiv februarie | Comparativ cu anul anterior (%) |
Automobile BMW Group | 178.910 | +5,8 | 348.459 | +4,8 |
BMW | 155.328 | +5,1 | 303.738 | +4,3 |
MINI | 23.319 | +10,8 | 44.249 | +9,0 |
Modele electrificate BMW Group* | 7.906 | +43,9 | 15.041 | +40,2 |
BMW Motorrad | 10.172 | +3,1 | 18.627 | +7,2 |
*BMW i, BMW iPerformance, MINI Electric