PressClub Romania · Article.
Noile BMW Seria 2 Active Tourer şi BMW Seria 2 Gran Tourer
Wed Jan 10 09:30:00 CET 2018 Comunicat de presă
Funcţionalitatea şi confort în interpretarea BMW, un succes de 380000 unităţi de lansarea în 2014.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München.
- BMW Seria 2 Active Tourer şi BMW Seria 2 Gran Tourer oferă spaţiu
amplu, versatilitate impresionantă, confort excelent şi calităţi
dinamice pentru care marca este renumită. Echipate şi cu cea mai nouă
generaţie de motoare, modelele BMW din segmentul Sports Activity
Tourer (SAT) al clasei compacte premium vor fi disponibile începând cu
luna martie 2018. Partea frontală restilizată oferă un plus de impact
asupra aspectului sportiv al modelelor, generaţia nouă de motoare
oferă mai multă putere combinată cu niveluri ridicate de eficienţă,
iar gama largă de servicii de conectivitate şi sisteme de asistenţă
este lider în acest segment. Produse la Leipzig (Active Tourer) şi
Regensburg (Gran Tourer), peste 380.000 de unităţi ale celor două
modele au fost construite de la lansarea pe piaţă din 2014 şi finalul
anului 2017. Cea mai mare piaţă a acestora este Germania, urmată de
China şi alte ţări din Uniunea Europeană. Peste 70% din clienţi sunt
noi pentru marcă, ceea ce înseamnă un potenţial mare de dezvoltare
pentru marcă.
Prezenţă şi fler dinamic mai puternice cu pachetul M
Sport
La prima vedere, cea mai evidentă caracteristică
de identificare a noilor BMW Seria 2 Active Tourer şi BMW Seria 2 Gran
Tourer este grila radiatorului semnificativ mai mare, care le oferă
prezenţă semnificativ mai mare şi putere expresivă. Spoilerul faţă
este dominat de o priză de aer mare, finisată în negru, care este
divizată în trei secţiuni şi al cărei efect este accentuarea lăţimii
automobilului. Noile proiectoare de ceaţă LED opţionale au fost
încorporate în prizele de aer exterioare (nu şi la modelele PHEV).
Farurile - în aranjamentul circular dublu familiar - sunt disponibile
şi ele cu opţiunea de tehnologie LED sau LED adaptivă cu fază lungă
antiorbire. La spate, ţevile de eşapament ale evacuării au acum o
secţiune transversală mai mare, de 90 de milimetri. Acum, în urma
actualizării modelului, toate modelele cu motorizare cu patru cilindri
au două ţevi de eşapament.
Designul BMW Seria 2 Active Tourer/BMW Seria 2 Gran Tourer vine cu o prezenţă mai puternică atunci când este ales noul pachet M Sport. În acest caz, spoilerul faţă cu design dinamic este alcătuit din trei secţiuni, cu inserţii negre lucioase care încadrează prizele de aer exterioare. Difuzorul spate oferă un design distinctiv, cu o inserţie în Dark Shadow care accentuează lăţimea automobilului.
Culori şi jante din aliaj uşor noi pentru o amprentă
personală
Sunt disponibile 13 culori pentru exteriorul
BMW Seria 2 Active Tourer şi BMW Seria 2 Gran Tourer - două dintre
acestea sunt nemetalizate (Alpine White şi Black), iar 11 sunt
metalizate. Culorile Sunset Orange şi Jucaro Beige sunt noi, în timp
ce finisajul Estoril Blue este rezervat modelelor echipate cu pachetul
M Sport. Totodată, şase designuri de jante au fost adăugate gamei de
jante din aliaj uşor, care acum au dimensiuni cuprinse între 16 şi 19
ţoli (jantele de 19 ţoli sunt disponibile ca accesoriu special din
luna iulie 2018).
Selector de viteze electronic, noi materiale pentru
interior
Odată cu actualizarea modelului, automobilele
echipate cu transmisie Steptronic cu ambreiaj dublu, cu şapte trepte,
sau cu Steptronic cu opt trepte beneficiată de noul selector de viteze
electronic. Iar scaunele sunt acum mult mai confortabile datorită
şezutului lărgit pentru scaunul standard şi materialelor noi de
tapiţerie pentru scaunele din faţă. În total, 24 de combinaţii sunt
disponibile pentru capacele scaunelor, inclusiv stofă, stofă/Sensatec,
piele Alcantara şi Dakota. Noutăţi în selecţie sunt combinaţiile de
tapiţerie stofă/Sensatec cu accente gri sau portocalii (Sport Line),
precum şi scaunele acoperite cu piele Dakota în nuanţă Mocha. Benzile
decorative pentru interior din aluminiu, Fineline sau finisajele
decorative în negru lucios, cu benzi de accent în Chrome, oferă o
varietate de alte opţiuni de personalizare. Pe lângă specificaţiile de
bază, clienţii pot alege şi variantele pachetelor Luxury Line, Sport
Line şi M Sport.
În ciuda exteriorului compact (lungime 4,35 m), noul BMW Seria 2 Active Tourer continuă să ofere spaţiu generos pentru cinci persoane, o poziţie înălţată a şezutului şi o vizibilitate generală foarte bună. Datorită ampatamentului de 2,67 metri, pasagerii se bucură de spaţiu amplu pentru picioare şi beneficiază de un acces facil. Portbagajul are un volum de 468 litri (la PHEV, 400 litri) şi poate fi extins la o capacitate maximă de 1.510 litri (la PHEV, 1.350 litri) fie prin glisarea înainte/înapoi a banchetei, fie prin rabatarea secţiunilor spătarului, divizabil în raportul standard 40:20:40. BMW Seria 2 Gran Tourer măsoară 4,57 metri în lungime, cu un ampatament de 2,78 metri. Până la trei scaune pentru copii pot fi montate unul lângă celălalt pe banchetă, în timp ce rândul al treilea, disponibil opţional, măreşte capacitatea la şapte locuri şi poate fi strâns în podea atunci când nu este necesar. Capacitatea portbagajului variază între 645 şi 1.905 litri, în funcţie de aranjamentul scaunelor.
Motoare de ultimă generaţie: foarte dinamice şi
eficiente
Există un portofoliu larg de motoare cu trei
şi cu patru cilindri pentru BMW Seria 2 Active Tourer şi BMW Seria 2
Gran Tourer, precum şi o opţiune plug-in hybrid pentru BMW Seria 2
Active Tourer. Motoarele sunt combinate cu trei versiuni de
transmisie: o cutie de viteze manuală cu şase trepte, noua transmisie
Steptronic cu ambreiaj dublu, cu şapte trepte, care îşi face debutul
în această gamă şi o transmisie Steptronic cu opt trepte. Tracţiunea
integrală BMW xDrive inteligentă este şi ea disponibilă. Puterea
maximă pentru BMW Seria 2 Active Tourer variază între 80 kW/109 CP şi
170 kW/231 CP (consum de combustibil: 6,4-2,3 l/100 km, emisii CO2:
147-52 g/km)*, iar pentru BMW Seria 2 Gran Tourer între 80 kW/109 CP
şi 141 kW/192 CP (consum de combustibil: 6,3-4,4 l/100 km, emisii CO2:
143-116 g/km)*. Toate motoarele pe benzină şi diesel - care dispun de
tehnologie BMW TwinPower Turbo şi aparţin familiei de motoare BMW
EfficientDynamics - au fost revizuite complet.
Din vara anului 2017, cea mai recentă generaţie de motoare diesel şi pe benzină a fost inclusă treptat în întregul portofoliu de modele al BMW Group şi va fi disponibilă şi pentru BMW Seria 2 Active Tourer/Gran Tourer din martie 2018. Noile motoare deschid drumul pentru reduceri de până la 5% ale consumului şi emisiilor, în timp ce puterea este crescută cu până la 5 kW/7 CP, iar cuplul motor cu până la 10 Nm. Principalele modificări sunt următoarele: colectorul de evacuare şi turbocompresorul integrat în interior sunt plasate împreună în chiulasă, ceea ce permite ca dinamica fluxului gazelor de eşapament recirculate să fie utilizată pentru un efect foarte bun, presiunea mai mare a combustibilului în timpul injecţiei, optimizarea gestiunii termice (tehnologie de răcire separată), arborii de echilibrare noi pentru motoarele cu trei cilindri şi arborele cotit mai uşor cu un kilogram pentru propulsoarele cu trei şi cu patru cilindri contribuie şi ele le îmbunătăţirea eficienţei. Turbocompresorul şi injecţia directă common-rail pentru motoarele diesel - ambele, componente importante - au fost şi ele revizuite. Sistemul supraalimentării cu două turbocompresoare utilizare acum la toate motoarele diesel cu patru cilindri, face ca propulsoarele să fie mai receptive şi mai eficiente. Acesta aspect este ajutat suplimentar de tehnologia îmbunătăţită a senzorilor de injecţie şi de regândirea recirculării gazelor de eşapament. Toate motoarele diesel vin echipate cu sistem SCR (Reducere Catalitică Selectivă), care scade nivelul de oxizi de azot din gazele de eşapament prin injectarea unei soluţii cu uree (AdBlue) pentru reducerea semnficativă a emisiior de noxe.
Plug-in hybrid cu autonomie electrică de 45 de
kilometri
BMW 225xe iPerformance Active Tourer oferă o
combinaţie de sportivitate, economie de combustibil şi caracter
practic cotidian care este inegalabilă în acest segment. Capcitatea
utilă a bateriei a crescut de la 5,7 kWh la 6,1 kWh. Consumul mediu
mixt este de 2,5-2,3 l/100 km, cu un nivel al emisiilor CO2 de 57-52
g/km**. Trenul de rulare oferă automobilului o autonomie electrică de
până la 45 de kilometri**, motorul BMW TwinPower Turbo cu trei
cilindri înzestrându-l cu performanţe sportive pe orice distanţă.
Puterea de 100 kW/136 CP produsă de motorul termic de 1,5 litri este
transmisă către puntea faţă prin intermediul transmisie Steptronic cu
şase trepte, în timp ce motorul electric de 65 kW/88 CP acţionează
roţile spate. Aceasta face ca puterea totală a sistemului să fie de
165 kW/224 CP, iar cuplul motor maxim să ajungă la 385 Nm.
Tracţiune integrală BMW xDrive inteligentă
BMW
Seria 2 Active Tourer şi BMW Seria 2 Gran Tourer sunt susţinute
amândouă de arhitectura cu tracţiune faţă a BMW. Cel mai puternic
model din gamă, BMW 225i xDrive Active Tourer (170 kW/231 CP), vine
echipat standard cu sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW
xDrive (consum de combustibil: 6,4-6,1 l/100 km, emisii CO2: 147-139
g/km)***. Acesta oferă toate beneficiile tracţiunii integrale,
inclusiv transmisie optimă a puterii când se accelerează şi se
abordează virajele, siguranţă supremă a manevrabilităţii şi aderenţă
maximă în condiţii de iarnă şi drum ud. Modelele diesel 218d şi 220d
sunt disponibile opţional cu BMW xDrive atât pentru Active Tourer, cât
şi Gran Tourer (consum de combustibil: 5,2-4,7 l/100 km; emisii CO2:
137-124 g/km)**.
Concept de operare, conectivitate şi asistare a
conducătorului
Conceptul BMW ConnectedDrive integrat
include perfect BMW Seria 2 Active Tourer/Seria 2 Gran Tourer în
stilul de viaţă digital al utilizatorului.
Pentru aceasta, ambele modele sunt echipate cu cea mai recentă generaţie a conceptului de operare inovator iDrive (disponibil începând cu luna iulie 2017). Atunci când se comandă sistemul de navigaţie opţional, ecranul central de înaltă rezoluţie, de 6,5 ţoli (16,51 cm) sau 8,8 ţoli (22,35 cm), acesta vine cu funcţie touchscreen. De asemenea, pe lângă sistemul iDrive de ultimă generaţie disponibil standard, conducătorii au opţiunea de a folosi Touch Controller (Navigation Plus) sau control vocal inteligent.
Sistemele de asistenţă disponibile ca parte a pachetului Driving Assistant Plus includ Active Cruise Control (tempomat activ) cu funcţia Stop & Go, care permite automobilului să menţină automat ritmul cu fluxul de trafic la viteze de până la 140 km/h. Sistemul se adaptează la schimbările din trafic prin frânarea sau accelerarea automobilului şi menţine continuu distanţa de siguranţă stabilită faţă de vehiculele din faţă. De asemenea opţional, Driving Assistant are atât funcţia de avertizare la părăsirea benzii (Lane Departure Warning), cât şi City Braking, care frânează automat la viteze de până la 60 km/h ca reacţie la o coliziune iminentă cu un automobil, o motocicletă sau un pieton.
* Datele privind consumul, emisiile CO2 şi autonomia de operare au
fost determinate în conformitate cu Regulamentul European (EC)
715/2007 în versiunea aplicabilă la momentul aprobării
anvelopelor.
** Pe baza datelor de consum: WLTP
*** Pe
baza datelor de consum: NEDC