PressClub Romania · Article.
BMW i3 – eroul a două noi programe de car sharing, la Bucureşti şi în China
Wed Dec 06 09:14:00 CET 2017 Comunicat de presă
BMW i3 se dovedeşte încă o dată un automobil electric excelent pentru servicii de car sharing, pe toate continentele. Două proiecte noi sunt o nouă dovadă în acest sens. La Bucureşti, BCR a lansat în această săptămână programul de car sharing eGo, cu 20 de automobile electrice BMW i3. În China, BMW Group extinde programul propriu de car sharing ReachNow într-un parteneriat cu EVCARD cu o flotă de 100 de BMW i3.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/Chengdu. BMW i3 se dovedeşte încă o dată un automobil electric excelent pentru servicii de car sharing, pe toate continentele. Două proiecte noi sunt o nouă dovadă în acest sens. La Bucureşti, BCR a lansat în această săptămână programul de car sharing eGo, cu 20 de automobile electrice BMW i3. În China, BMW Group extinde programul propriu de car sharing ReachNow într-un parteneriat cu EVCARD cu o flotă de 100 de BMW i3.
Banca Comercială Română lansează oficial eGo, primul serviciul de car sharing electric din București, 100% electric, oferit de o bancă. Toate mașinile disponibile sunt automobile electrice BMW i3, iar serviciul eGo este accesibil printr-o aplicație dedicată, care permite localizarea, rezervarea și accesul exclusiv în maşină prin intermediul unui card BCR. Demersul vine şi în contextul în care reţeaua de staţii de încărcare pentru automobile electrice este în continua creştere, cu investiţii din partea marilor retailer (Kaufland, MegaImage sau Lidl) în colaborare cu companii precum Emobility sau Renovation. În acest moment sunt disponibile 6 staţii de mare putere (DC, 50 kW, timp de încăracre 80% în 40 de minute) şi peste 30 de staţii de putere medie (AC, 22 kW, tim p de încărcare 80% în aproximativ 2h).
BMW Group, în parteneriat cu EVCARD - companie de sharing automobile electrice cu sediul în Shanghai, din cadrul Global Car-Sharing & Rental Co. Ltd. -, îşi lansează serviciul de car-sharing în Chengdu sub brandul "ReachNow Powered by EVCARD". Serviciul de mobilitate, cu sediul în capitala provinciei Sichuan din sud-vestul Chinei, va oferi sharing de automobile electrice. Debutul ReachNow în Asia marchează prima ofertă de servicii de mobilitate a BMW Group pe piaţa chineză, având drept scop furnizarea de soluţii de mobilitate individuală noi şi inovatoare către clienţii chinezi la preţul de 2 RMB pe minut, cu 100 de automobile electrice BMW i3 disponibile. Este prima dată când brand-ul ReachNow este lansat în altă ţară, după ce a fost lansat în Statele Unite în aprilie 2016 ca progam de teste şi dezvoltare pentru soluţii avansate de car sharing.
BCR lansează eGo ș i devine prima banc ă din Rom â nia care ofer ă un concept inovator de car sharing electric
“BCR eGo poate fi descris prin trei cuvinte: simplu, verde, online. Dincolo de ele, se află felul în care ne propunem să contribuim la revoluționarea transportului urban din România, alături de toate proiectele de educație, infrastructură și tehnologie pe care le derulăm deja de ani de zile în beneficiul comunităților locale. Ca bancă ancorată puternic în realitățile cotidiene, am decis să ne implicăm și în mobilitatea clienților noștri și să oferim, în premieră, un altfel de model de servicii, unul eficient și mai ales prietenos cu mediul. eGo devine astfel parte integrantă amplului eco-sistem digital BCR, prin care punem la dispoziție servicii și produse digitale moderne consumatorilor din România”, a declarat Dana Demetrian, vicepreședinte Retail & Private Banking, BCR.
Pentru a putea beneficia de serviciul BCR eGo, utilizatorii din România trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• Să dispună de un cont și un card BCR (care va fi folosit și pentru deschiderea mașinii)
• Să instaleze aplicația BCR eGo, disponibilă în Magazinul Play (https://play.google.com/store/ apps/ details?id=eu.egoinfra.ego - pentru utilizatori de sisteme Android) sau pe https://exp.host/@hun73r/eGO - pentru utilizatori de sisteme iOS, cu descărcarea în paralel a aplicației Expo)
Prin aplicație, utilizatorii vor putea afla imediat ce mașini sunt disponibile, în ce zonă din Capitală se află acestea, care este gradul de încărcare al fiecărui autovehicul electric și, mai ales, unde pot găsi puncte de încărcare.
Utilizatorii pot ridica și lăsa mașinile în orice punct al Bucureștiului, dar li se va recomanda să le conecteze, după folosire, la unul dintre punctele de încărcare. Utilizarea serviciului BCR eGO presupune o serie de costuri, care pot fi consultate prin aplicație – 6 euro + TVA/oră, cu segmente tarifare aplicabile de câte 30 de minute după prima oră.
BMW Group, în parteneriat cu EVCARD, lansează serviciul de car-sharing ReachNow în China
Dr. Bernhard Blättel, vicepreşedinte al BMW Group pentru servicii de mobilitate şi energetice, spune: "Lansarea ReachNow în China contribuie la viziunea BMW Group asupra mobilităţii viitorului. Întrucât China şi clienţii chinezi joacă un rol crucial în transformarea mobilităţii, împreună cu partenerii noştri locali ne propunem să aducem pe această piaţă experienţa noastră la nivel mondial în servicii de mobilitate. Prin automobilele şi serviciile premium pe care le oferim, ne străduim să satisfacem cerinţele tot mai mari ale clienţilor chinezi pentru o mobilitate convenabilă şi sustenabilă. ReachNow Powered by EVCARD este combinaţia perfectă de mobilitate electrică şi car-sharing, care va contribui şi la stilul de viaţă sustenabil şi cu emisii CO2 scăzute din zonele urbane din China. Lansarea oficială a programului în Chengdu reprezintă un nou reper în cadrul Strategiei de Servicii de Mobilitate a BMW Group."
ReachNow Powered by EVCARD va oferi clienţilor din Chengdu o experienţă superioară, inteligentă şi flexibilă a mobilităţii la cerere. Combinaţia dintre aplicaţie EVCARD şi tehnologia car-sharing avansată a BMW Group va oferi utilizatorilor posibilitatea de a finaliza cu uşurinţă întregul proces de utilizare a automobilelor fără cheie, inclusiv rezervarea, ridicarea şi returnarea maşinii, pornirea şi oprirea motorului, plata etc. Serviciul de relaţii cu clienţii va fi disponibil 24 de ore pentru a sprijini utilizatorii în cazul oricăror întrebări.
Până în 2018, în Chengdu vor fi disponibile 25 de staţii, care vor fi situate în jurul zonelor high-end, precum zone rezidenţiale şi comerciale premium, clădiri de birouri care găzduiesc companii mari, companii guvernamentale şi hoteluri de cinci stele. Utilizatorii vor trebui să preia şi să returneze automobilele din/în staţii. Flota de automobile electrice BMW i3 - cel mai de succes model electric din segmentul compact premium încă de la lansarea sa pe piaţă în urmă cu patru ani - va asigura tuturor clienţilor ReachNow nu numai o mobilitate ecologică, ci şi plăcerea de a conduce.
Ca lider mondial în mobilitatea inovatoare, BMW a acumulat o experienţă bogată în operarea serviciului de mobilitate atât în Europa, cât şi în SUA. În 2011, BMW Group a lansat, în parteneriat cu compania de închirieri auto SIXT, primul său serviciu de car-sharing în Europa sub marca DriveNow. Acum, serviciul este activ în 13 oraşe europene, cu peste un milion de utilizatori înregistraţi şi peste 6.500 de automobile BMW şi MINI în funcţiune. Bazându-se pe acest model de succes, BMW Group a lansat, în aprilie 2016, un serviciu de car-sharing îmbunătăţit în SUA sub marca ReachNow, oferind utilizatorilor diverse servicii de mobilitate individuală, cum ar fi car-sharing, serviciul de condus cu şofer, închiriere a automobilului pe termen lung, inclusiv livrarea maşinii, etc.
EVCARD este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de car-sharing electric din China. Combinând perspectiva sa locală şi competenţa în car-sharing electric cu experienţa globală a BMW, BMW Group va putea să îndeplinească mai bine cerinţele de mobilitate individuală şi diversă ale clienţilor chinezi.