PressClub Romania · Article.
BMW Seria 1 Sedan: model sportiv şi foarte emoţional, disponibil exclusiv pentru piaţa din China
Tue Feb 28 10:00:00 CET 2017 Comunicat de presă
Dezvoltat la München, produs la Shenyang, dedicat pieţei chineze. Un model nou dedicat segmentului compact, o piaţă cu creştere rapidă.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München/Beijing. BMW extinde gama compactă cu un model adaptat special pentru a face faţă cerinţelor de pe piaţa chineză. BMW Seria 1 Sedan, cu imaginea sportivă şi elemente de dezvoltare specifice pieţei, este un model nou care arată potenţialul important al pieţei chineze. Noul model este oferit de BMW Group şi BMW Brilliance Automotive Ltd. exclusiv pe piaţa auto din China.
Vorbind la evenimentul de lansare a acestui model la Shanghai, Dr. Ian Robertson, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru vânzări şi Marketing BMW, a comentat: "Anul trecut am vândut peste o jumătate de milion de automobil în China, iar aceasta, cea mai mare piaţă a noastră, continuă să ofere un potenţial mare. Clienţii noştri din China au solicitat un model mai mic care să îndeplinească cerinţe specifice şi am lucrat asiduu cu colegii noştri de aici pentru a fi siguri că acest automobil nu numai că va îndeplini, dar va şi depăşi aceste cerinţe".
BMW Seria 1 Sedan a fost dezvoltat la sediul central BMW din München, cu susţinerea inginerilor chinezi. Acest model şi echiparea lui sunt orientate spre cerinţele specifice ale publicului-ţintă modern din China, precum şi spre condiţiile de drum şi trafic de acolo. În timpul dezvoltării pentru producţia de serie, noul model a fost supus unei testări şi armonizări intensive - atât global, la Nürburgring, cât şi în condiţii climatice şi de drum prezente în China -, astfel încât să asigure un nivel de plăcere a condusului şi caracter practic cotidian optimizate pentru mediul real în care este utilizat.
BMW Seria 1 Sedan este produs în cadrul joint-venture-ului dintre BMW Group şi BMW Brilliance Automotive Ltd. la uzina Tiexi, deschisă în 2012, care face parte din locaţia de producţie Shenyang, din nord-estul Chinei. De asemenea, la Shenyang sunt produse şi alte modele ale mărcii ce sunt concepute special pentru piaţa auto din China. Producţia de automobile de la Shenyang este supusă aceloraşi standarde riguroase de calitate care se aplică în întreaga reţea de producţie pe care BMW Group o are pe mapamond.