Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Noul BMW Seria 5 într-o prezentare specială la BMW Welt

O expoziţie interactivă a automobilului şi o prezentare specială a "BMW Films" oferă o experienţă deosebită vizitatorilor

G30
·
Corporativ
·
Sales şi marketing
·
BMW Welt, Museum, fabrici
·
Seria 5
·
Sedan
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Bucureşti/München. Campania de comunicare a noului BMW Seria 5 Sedan este în plină desfăşurare. Cu această ocazie, BMW Welt a găzduieşte o expoziţie specială dedicată a celui mai de succes sedan business din lume. Vizitatorii au şansa de a vedea de aproape două modele din noua generaţie, dar şi de a experimenta noile dotări tehnice la terminale interactive.

Proiectele de comunicare ale noului Seria 5 au adus în prim plan mai mulţi actori de la Hollywood. Iar fanii cinematografiei au şansa de a viziona noul film BMW "The Escape" şi să vadă automobilul folosit în film, alături de numeroase piese de recuzită.

"The Escape" - noul film BMW
În cea mai nouă producţie BMW Films, "The Escape", noul BMW Seria 5 Sedan interpretează rolul principal. Clive Owen, star de la Hollywood şi conducătorul obişnuit din seria de filme "The Hire", joacă rolul unui conducător angajat, în timp ce tânăra vedetă Dakota Fanning o interpretează pe Lily, o clonă, într-un scurtmetraj plin de acţiune ce are numeroase scene de urmăriri palpitante şi cascadorii ce-ţi taie răsuflarea. Până pe 25 februarie, vizitatorii BMW Welt au şansa unică de a experimenta modelul original BMW Seria 5 din filmul "The Escape". Alte piese de recuzită din film şi introspecţii exclusive din realizarea scurtmetrajului transformă această expoziţie într-o experienţă unică - şi nu doar pentru cineaşti.

Scurtmetrajul a debutat într-o serie de prezentări exclusive în USA, Canada şi, în mode excepţional, România. Premiera europeană a proiectul a avut loc în cadrul festivalului de film „Le Films de Cannes au Bucharest “. Imediat după lansarea online, filmul a fost vizualizat de peste 5,5 milioane de fani pe YouTube. Reacţiile presei au fost pozitive şi doar acestea au înregistrat o audienţă de peste 125 de milioane de oameni la nivel mondial.

"The Escape" este un omagiu adus la cea de-a 15-a aniversare a seriei BMW Films "The Hire". În total au fost realizate opt filme în două serii, în 2001 şi 2002. Fiecare film a inclus nume importante de la Hollywood - atât în faţa camerei, cât şi în spatele acesteia. Printre actorii care au jucat alături de Clive Owen - de fiecare dată în rolul conducătorului angajat - s-au numărat staruri precum Forest Whitaker, Mickey Rourke, Madonna, Gary Oldman şi James Brown. Directori legendari, printre care Guy Ritchie, Ang Lee, David Fincher şi Ridley Scott, au dus scurtmetrajele BMW la nivel de Hollywood, astfel că acestea nu au rămas fără ecou la festivalurile internaţionale de film. Pe lângă Titanium Lion de la Cannes, "The Hire" a câştigat aproape fiecare premiu pentru artă creativă.

Expoziţie cu noul BMW Seria 5
Sportivă, elegantă şi stilată, a şaptea generaţie BMW Seria 5 Sedan a fost lansată pe piaţă în luna februarie 2017. O serie de dotări high-tech fără precedent şi manevrabilitatea îmbunătăţită transformă noul BMW Seria 5 Sedan într-un pachet extrem de atractiv. Noul BMW Seria 5 stabileşte noi standarde în ceea ce priveşte conectivitatea şi asistenţa conducătorului, oferind clienţilor BMW susţinerea perfectă în condusul cotidian. Natura dinamică a acestui nou automobil premium este reflectată şi în expoziţia de la BMW Welt.

De la începutul lunii februarie, vizitatorii au putut inspecta cea mai recentă generaţie BMW Seria 5 Sedan într-o prezentare specială, vis-a-vis de BMW Welt Lifestyle Shop. Elemente multimedia sunt utilizate pentru a ilustra principalele dotări inovatoare ale noului BMW Seria 5, inclusiv elementele noi de control şi afişare, asistentul digital de mobilitate BMW Connected şi diferitele sisteme de asistare a conducătorului. Diferite ecrane tactile oferă vizitatorilor o perspectivă cuprinzătoare asupra dedicaţiei şi inovaţiei ce au fost cuprinse în dezvoltarea acestui automobil. Unul dintre cei trei pereţi se concentrează pe experienţa multisenzorială. Printre altele, vizitatorii pot afla despre pachetul Ambient Air. Acesta reprezintă o dotare opţională pentru noul BMW Seria 5. La apăsarea unui buton, pachetul Ambient Air alimentează interiorul maşinii cu un parfum subtil şi plăcut. La expoziţie, vizitatorii pot testa două dintre cele opt arome disponibile. Lumina ambientală creează o atmosferă relaxată şi confortabilă în interior, subliniind sentimentul de lux al automobilului şi contribuind ca sursă de lumină funcţională. Un "5" iluminat expus demonstrează varietatea de opţiuni de iluminat şi ambianţe ce pot fi create.

A şaptea generaţie BMW Seria 5
Cu aproximativ 7,9 milioane de automobile vândute până la finalul anului 2016, gama BMW Seria 5 este una din gamele principale ale mărcii BMW. Doar generaţia a şasea a înregistrat vânzări de peste 2,1 milioane de unităţi, astfel că a fost lider global al segmentului premium din clasa superioară. A şaptea generaţie BMW Seria 5 vine să apere această poziţie de cu o serie impresionantă de dotări inovatoare. Control vocal inteligent, control prin gesturi şi un Head-Up Display mai mare cu 70%, în combinaţie cu serviciile conectate din portofoliul BMW Connected, dar şi alte dotări precum On-Street Parking Information şi Remote 3D View sunt doar câteva dintre numeroasele puncte de atracţie ale noului BMW Seria 5 Sedan.

Noul BMW Seria 5 Sedan va fi expus de-a lungul anului 2017 într-o expoziţie specială. Decorul "The Escape" va fi prezentat doar până la finalul lunii februarie. Luni, 13 noiembrie, primul client a intrat în posesia noului BMW Seria 5 Sedan în zona de livrări de la BMW Welt.

BMW Welt - Inima mărcilor ia pulsul oraşului
Anula, BMW Welt primeşte peste trei milioane de vizitatori. Cu arhitectura sa de avangardă, BMW Welt este punctul central al tuturor mărcilor din BMW Group - BMW, subbrandurile BMW M şi BMW i, MINI, Rolls-Royce Motor Cars şi BMW Motorrad -, care sunt prezentate într-o manieră impresionantă în propriile universuri de experienţă. Dar BMW Welt nu înseamnă doar expoziţiile şi preluările noilor automobile, care sunt puncte de atracţie pentru pasionaţii de maşini de pretutindeni. De-a lungul anului, vizitatorii se pot bucura de programe variate de cultură, artă şi entertainment, precum şi de locaţia populară în care au loc peste 400 de evenimente externe. Diferitele restaurante ale BMW Welt oferă o varietate de delicii culinare până la gastronomie cu stele Michelin. În BMW Welt Junior Campus, copiii şi tinerii se pot bucura de tururi cu ghizi şi ateliere pe tema mobilităţii şi a dezvoltării durabile.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare