Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Povestea BMW Art Car continuă cu o nouă faţetă - BMW Group duce al 13-lea BMW Art Car în India

BMW Art Car by Sandro Chia îşi sărbătoreşte a 25-a de ani aniversare în India cu o prezentare exclusivă la India Art Fair.

BMW Art Cars
·
Corporativ
·
Teme culturale
·
Art Car
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Related Links.

 

Bucureşti/Delhi. 2017 se deovedeşte a fi anul BMW Art Car. La câteva zile după debutul pe circuit al celui de-al 19-lea BMW Art Car, creat de John Baldessari pentru cursa de 24h de la Daytona, BMW Group India prezintă al 13-lea BMW Art Car, creat de cel mai renumit artist contemporan italian, Sandro Chia. Prezentarea exclusivă a creaţiei va avea loc în perioada 2-5 februarie 2017, la India Art Fair din New Delhi. Sandro Chia a creat al 13-lea Art Car pentru BMW în 1992, BMW M3 GTR sărbătorindu-şi a 25-a aniversare în 2017.

BMW Art Cars - deseori numite "Sculpturi Mobile" - sunt capodopere de artă originale care demonstrează o sinteză individuală de expresie artistică şi design auto. Cu începere din 1975, 18 artişti de renume mondial au creat modele Art Car pe baza automobilelor BMW contemporane din perioada lor, toţi oferind o gamă largă de interpretări artistice.

BMW Art Cars reprezintă o platformă esenţială a angajamentului cultural al BMW Group. Ele sunt creaţii unice care combină automobilele, tehnologia, designul şi arta. În 1992, Sandro Chia a devenit singurul artist italian de până acum căruia i s-a solicitat să-şi pună amprenta pe un BMW Art Car. Artistul a decis să dea modelului BMW un aspect distinct; el a creat o combinaţie între limbajul de design al BMW şi perspectiva artistului prin numeroasele priviri ale vizitatorilor şi modul în care automobilul se reflectă în acestea.

Frank Schloeder, preşedinte al BMW Group India, a declarat: "Comunicarea culturală a fost unul din angajamentele de lungă durată ale BMW Group. Parteneriatele pe care le avem consolidează dialogul intercultural şi creează platforme pentru schimburi multidisciplinare. Colecţia BMW Art Car include lucrări ale unor artişti renumiţi de pe toate continentele. Împreună, ele formează o oglindă a culturii contemporane, deopotrivă exemplară şi unică. Prin prezentarea exclusivă a BMW Art Car by Sandro Chia la India Art Fair, aducem o nouă capodoperă râvnită de cunoscători şi posesorii de artă. Vizitatorii vor putea descoperi designul şi procesul creative al celui de-al 13-lea BMW Art Car la India Art Fair 2017".

Colecţia BMW Art Car
De peste 40 de ani, colecţia BMW Art Car a fascinat pasionaţii de artă şi design, precum şi împătimiţii de automobile şi tehnologie prin amalgamul său de artă plastică şi tehnologie auto inovatoare. Maşini din colecţia BMW Art Car sunt expuse constant la Muzeul BMW din München. Celelalte BMW Art Cars călătoresc pe mapamond – sunt prezentate în muzee importante, la târguri de artă sau expoziţii.

Colecţia BMW Art Car a luat naştere când Hervé Poulain - pilot francez şi un mare pasionat de artă -, susţinut de Jochen Neerpasch, pe atunci director al BMW Motorsport, i-a cerut prietenului său Alexander Calder să creeze designul unui automobil. Rezultatul a fost un BMW 3.0 CSL care a concurat în cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1975, unde a devenit rapid una din favoritele publicului. De atunci, 17 artişti internaţionali au creat modele BMW, printre aceştia numărându-se cei mai renumiţi artişti ai vremurilor: Alexander Calder (BMW 3.0 CSL, 1975), Frank Stella (BMW 3.0 CSL, 1976), Roy Lichtenstein (BMW 320 Grupa 5, 1977), Andy Warhol (BMW M1 Grupa 4, 1979), Ernst Fuchs (BMW 635CSi, 1982), Robert Rauschenberg (BMW 635CSi, 1986), Michael Jagamara Nelson (BMW M3 Grupa A, 1989), Ken Done (BMW M3 Grupa A, 1989), Matazo Kayama (BMW 535i, 1990), César Manrique (BMW 730i, 1990), A. R. Penck (BMW Z1, 1991), Esther Mahlangu (BMW 525i, 1991), Sandro Chia (BMW M3 GTR, 1992), David Hockney (BMW 850CSi, 1995), Jenny Holzer (BMW V12 LMR, 1999), Ólafur Eliasson (BMW H2R, 2007) şi Jeff Koons (BMW M3 GT2, 2010).

La 19 noiembrie 2015, la sărbătorirea celor 40 de ani ai BMW Art Cars - eveniment găzduit de Muzeul Guggenheim din New York -, un juriu format din reputaţi directori şi custozi de muzee i-au ales pe artistul chinez Cao Fei şi cel american John Baldessari să creeze designuri separate ale următoarelor BMW Art Cars din 2017, cu BMW M6 GT3 şi BMW M6 GTLM.

La 30 noiembrie 2016, al 19-lea BMW Art Car conceput de John Baldessari a avut premiera mondială la Art Basel Miami Beach, iar la sfârşitul lunii ianuarie, la Daytona, modelul a fost al treilea Art Car din istorie care a terminat o cusră de 24h. Premiera mondială a celui de-al 19-lea BMW Art Car creat de Cao Fei este prevăzută pentru vara anului 2017.

Al 13-lea BMW Art Car by Sandro Chia (1992, BMW M3 GTR)
Limbajul pictural al artistului este în contrast cu imaginea marelui oraş, despre care Chia spune că el însuşi se simte atras: figuri ale apariţiilor mitice defilează prin faţa noastră într-un cadru idilic, pastoral şi atemporal.

"Am creat o pictură şi un univers. Tot ceea ce este privit cu atenţie se transformă într-o faţă. O faţă este o focalizare, un accent de viaţă şi lume." Sandro Chia

"«Pictează-mă, pictează-mă!», striga suprafaţa maşinii de curse", spunea Sandro Chia. Aşa că a început să picteze, a pictat feţe şi o mare de culori intense până când întreaga caroseriei a automobilului a fost acoperită complet. "Automobilul este un obiect extrem de râvnit în cadrul societăţii noastre", a spus Sandro Chia cu privire la creaţia lui. "Este în centrul atenţiei. Oamenii o privesc. Această maşină reflecte acele priviri." Designul modelului Art Car nu a fost prima implicare artistică a lui ce implica un automobil. În copilărie, el picta graffiti pe maşini.

De curând, modelul Art Car a fost expus la Quadriennale d’Arte organizată la Roma, în perioada 13 octombrie 2016 - 7 ianuarie 2017.

Sandro Chia
Sandro Chia s-a născut în 1946, la Florenţa. În prezent, el locuieşte la New York, Londra şi în Toscana. În magnificul oraş renascentist unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, el s-a familiarizat cu mari lucrări de artă într-o manieră relaxată, aproape jucăuşă. Povestea spune că, jucând fotbal acolo, în piaţetele create de marele Brunelleschi, a fost o experienţă pe care nu a uitat-o niciodată.

De-a lungul anilor '70, Chia a devenit celebru prin expoziţiile personale de la Roma, Torino şi Köln. O bursă i-a permis să lucreze timp de un an la Mönchengladbach. Până în 1982, lucrările lui au fost prezentate la Muzeul Guggenheim din New York, "documenta 7" din Kassel şi expoziţia "Zeitgeist" din Berlin. El este privit ca unul dintre cei mai semnificativi artişti în "Transavanguardia" italiană şi se consideră ca un neoexpresionist în ale cărui picturi figurative se regăsesc urme de Carrà, de Chirico şi Picasso, dar şi Mantegna şi Giorgione. O expoziţie majoră găzduită la Galeria Naţională din Berlin, în 1992, a permis pasionaţilor de artă să-şi reîmprospăteze cunoştinţele cu această lucrare şi să vadă, în premieră, diferite lucrări noi.

Despre angajamentul cultural BMW
De la începuturile sale, BMW Group India a avut implicări culturale importante. În 2007, două modele BMW Art Cars, create de renumiţii artişti Andy Warhol (BMW M1, 1979) şi Roy Lichtenstein (BMW 320i, 1977), au fost prezentate la Galeria de Artă Jehangir din Mumbai. Cu începere din 2012, BMW este partener al Bienalei Kochi-Muziris, un târg de artă contemporană care aduce artişti internaţionali în India şi creează o platformă globală pentru artiştii indieni. În 2012-2013, inovatorul BMW Guggenheim Lab a fost în India. Având sediul la Muzeul Dr. Bhau Daji Lad, dar şi alte şase locaţii diferite în Mumbai, laboratorul a organizat şase săptămâni de program liber, cu diferite audienţe şi comunităţi care au abordat provocările şi condiţiile oraşului urban.

De aproape 50 de ani, BMW Group a iniţiat şi s-a implicat în peste 100 de proiecte culturale la nivel mondial. Compania pune accentul principal pe implicarea de durată în arta modernă şi contemporană, pe muzica jazz şi cea clasică, precum şi pe arhitectură şi design. În 1972, trei picturi de mari dimensiuni semnate de Gerhard Richter au fost create special pentru a fi expuse în foaierul sediului central BMW Group de la München. De atunci, artişti precum Andy Warhol, Jeff Koons, Daniel Barenboim, Jonas Kaufmann şi arhitecta Zaha Hadid au cooperat cu BMW. În prezent, artista Cao Fei din China şi americanul John Baldessari creează două noi automobile pentru colecţia BMW Art Car. Pe lângă iniţiativele comune precum BMW Tate Live, BMW Art Journey şi concertele "Opera for All" din Berlin, München şi Londra, compania este şi partener al unor muzee şi expoziţii de artă de renume, precum şi al unor orchestre şi opere de pe mapamond. BMW Group garantează libertatea absolută de creaţie în toate activităţile culturale în care este implicată - acest aspect este esenţial pentru lucrări de artă revoluţionare, ca şi pentru inovaţiile importante într-o afacere de succes.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare