PressClub Romania · Article.
BMW Motorsport News – Nr. 01/17.
Mon Jan 16 13:40:00 CET 2017 Comunicat de presă
BMW M4 GT4 a trecut de primul test de anduranţă - Sorg Rennsport a sărbătorit o dublă victorie în clasa CUP1 BMW M2345i în cursa de 24 de ore de la Dubai.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
- Curse de client: BMW M4 GT4 a parcurs aproape 3.000 de kilometri de teste în condiţii de cursă, în Dubai
- Cursa de 24 de ore de la Dubai: ofensivă BMW cu 11 maşini în cursa clasică din Orientul Mijlociu
- DTM: Wittmann şi directorii echipelor BMW au fost omagiaţi la gala campionilor DMSB
Bucureşti. Nu contează că vorbim de DTM, de IMSA WeatherTech SportsCar Championship sau de nenumăratele campionate regionale: săptămână după săptămână, echipele şi piloţii BMW de pretutindeni se luptă pentru puncte, victorii şi titluri. Şi în afara circuitelor, membrii familiei BMW Motorsport sunt protagoniştii ştirilor principale. "BMW Motorsport News" ne permite să rezumăm constant acţiunea într-o manieră compactă şi informativă. Aşa vei fi mereu la curent cu toate informaţiile.
Cursa de 24 de ore de la Dubai: primul test pentru BMW M4 GT4 în condiţii de cursă Dubai (Emiratele Arabe Unite) a găzduit prima cursă de 24 de ore importantă a sezonului 2017. Anul acesta, cel mai nou membru al gamei BMW pentru curse destinate clienţilor a acceptat provocarea din deşert: în premieră, Schubert Motorsport a testat BMW M4 GT4, aflat încă în dezvoltare, în condiţii de cursă. Piloţii oficiali BMW Jörg Müller şi Jens Klingmann, dar şi juniorul BMW Motorsport Ricky Collard (Marea Britanie) au fost care au urcat în cockpit. Testul de anduranţă a fost un succes răsunător - din punct de vedere al performanţelor modelului GT4, dar şi al fiabilităţii acestuia, modelul terminând pe locul 25 în clasamentul general.
Cursa de 24 de ore de la Dubai: dublu succes pentru Sorg Rennsport Pe lângă noul BMW M4 GT4, alte zece modele BMW s-au aflat în platoul de concurs al cursei de 24 de ore de la Dubai. În categoria BMW M235i Racing Cup, echipa Sorg Rennsport a sărbătorit o dublă victorie pe circuitul în lungime de 5,390 kilometri. Echipajul victorios, #151 BMW M235i Racing, a fost compus din Stephan Epp, Christian Andreas Franz, Heiko Eichenberg (toţi din Germania), dar şi Michael Hollerweger (Austria) şi Oskar Sandberg (Norvegia). Ahmed Al Melaihi (Emiratele Arabe Unite), Jesus Diez, José Manuel de los Milagros (ambii din Spania), George Richardson (Marea Britanie) şi Shawn Peh (Singapore) au format echipajul maşinii clasată pe locul al doilea. Poziţia a treia a revenit tripletei formată din Hermann Bock, Rainer Partl şi Max Partl (toţi din Germania), aflată în maşina Bonk Motorsport.
DTM: Marco Wittmann, onorat la gala campionilor DMSB În ambianţa Kurhaus din Wiesbaden, pilotul oficial BMW Marco Wittmann (Germania) a fost omagiat pentru câştigarea titlului DTM în 2016. La gala campionilor DMSB, în prezenţa directorului BMW Motorsport, Jens Marquardt, el a primit, pentru a doua oară, trofeul Asociaţiei Motorsportului din Germania (DMSB) pentru cel mai bun pilot DTM; prima dată a fost după câştigarea campionatului în 2014. "Cucerirea celui de-al doilea trofeu, după doar patru ani în DTM, este ceva incredibil. Nu sunt mulţi piloţi DTM cu două trofee în palmares", a declarat Wittmann, după care a privit spre sezonul 2017: "Când eşti campion, firesc este că vrei să-ţi aperi titlul. Nu aş refuza un al treilea titlu". Stefan Reinhold (Germania) de la BMW Team RMG şi Bart Mampaey (Belgia) de la BMW Team RBM au fost şi ei omagiaţi la Wiesbaden, după ce echipele pe care le conduc au ocupat locurile al doilea, respectiv al treilea în DTM. "Acum suntem ceva obişnuit aici", a spus Reinhold, care a primit un trofeu de sticlă pentru a treia oară consecutiv. Şi Mampaey a îndrăznit să privească spre noul sezon: "Cu trei piloţi şi trei maşini, există mai multe provocări. Ne vom pregăti bine şi se anunţă un an foarte interesant".
IWSC: plăcerile iernii se întâlnesc cu plăcerea condusului Martin Tomczyk (Germania), care în prezent se pregăteşte pentru startul sezonului IMSA WeatherTech SportsCar Championship (IWSC) cu întrecerea de 24 de ore de la Daytona, a fost oaspete al etapei de la Ruhpolding (Germania) din Cupa Mondială IBU BMW de biatlon. El s-a întâlnit cu ambasadorul mărcii BMW, Magdalena Neuner (Germania), care este privită ca una dintre cele mai bune biatloniste din istorie graţie celor 12 titluri mondiale şi celor două medalii olimpice de aur. Mai întâi, Tomczyk i-a demonstrat starului din sporturile de iarnă cum să stăpânească traseul BMW xDrive la volanul unui BMW X4 M40i. După numeroase drifturi spectaculoase pe zăpadă, cei doi au trecut în poligon. În simulatorul de biatlon, Neuner i-a dezvăluit pilotului oficial BMW câteva trucuri pentru menţinerea nivelului de concentrare în timpul tragerii. Prima cursă din IWSC a lui Tomczyk este programată la 28-29 ianuarie.