Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Preţuri Noul MINI Countryman

Odată cu premiera noii generaţii MINI Countryman, brandul britanic cu o bogată tradiţie îşi continuă evoluţia în segmentul compact premium. Fiind o dezvoltare complet nouă, automobilul reflectă acum evoluţii considerabile în ceea ce priveşte spaţiul, funcţionalitatea, designul atletic şi caracteristicile premium. Noul model urmează să aibă premiera mondială la Salonul Auto de la Los Angeles, pe 18 noiembrie. Lansarea pe piaţa din România este programată pentru februarie 2017, cu disponibilitate imediată pentru comenzi. Preţul de pornire pentru noul model este 22150 Euro fără TVA pentru versiunea Cooper, cu motor de 1,5 litri MINI TwinPower Turbo, 136 CP/100 kW.

R60
·
MINI Countryman
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Bucureşti. Odată cu premiera noii generaţii MINI Countryman, brandul britanic cu o bogată tradiţie îşi continuă evoluţia în segmentul compact premium. Fiind o dezvoltare complet nouă, automobilul reflectă acum evoluţii considerabile în ceea ce priveşte spaţiul, funcţionalitatea, designul atletic şi caracteristicile premium. Noul model urmează să aibă premiera mondială la Salonul Auto de la Los Angeles, pe 18 noiembrie. Lansarea pe piaţa din România este programată pentru februarie 2017, cu disponibilitate imediată pentru comenzi. Preţul de pornire pentru noul model este 22150 Euro fără TVA pentru versiunea Cooper, cu motor de 1,5 litri MINI TwinPower Turbo, 136 CP/100 kW.

Noul MINI Countryman îşi obţine statutul unic printre competitorii direcţi datorită designului expresiv puternic, caroseriei modelată eficient şi în special agilităţii sale de neegalat. Cea mai recentă versiune a sistemului de tracţiune integrală ALL4 asigură plăcerea condusului şi dincolo de drumurile asfaltate şi vine cu o gamă largă de sisteme noi care îmbunătăţesc experienţa de condus, aşa cum este controlul electronic al amortizoarelor, funcţia Perfomance Control (control electronic pentru un plus dinamic în viraje), MINI Driving Modes (permite schimbarea comportamentului automobilului între GREEN, MID şi SPORT cu influenţarea sistemelor de propulsie, transmisie, direcţie, amortizoare, acustică şi de confort electric). Noul MINI vine cu o evoluţie majoră şi la sistemului infotainment, cu MINI Visual Boost (un sistem de control cu display şi controller) şi MINI Apps, pentru prima dată oferite standard. Funcţia MINI Apps oferă acum posiblitatea de conectare wirless cu aplicaţiile telefonului mobil pentru o integrare mai rapidă şi ergonomică, utilizatorii având astfel disponibile în automobil aplicaţii precum Deezer (pentru music on demand) sau TuneIn Radio (pentru web radio). O dată instalate pe telefonul mobil, acestea sunt disponibile natural în interiorul maşinii imediat ce s-a realizat conexiunea bluetooth între automobil şi telefon. 

Sistemele de asistare a conducătorului, standard şi opţionale, reprezintă un factor important. Disponibilă standard, avertizarea de coliziune cu funcţie de frânare în oraş (Active Guard) poate fi extinsă pentru a include sistemul Driving Assistant cu tempomat activ bazat pe cameră video, avertizare la pietoni cu funcţie de frânare iniţială, asistent la fazei lungi şi detectare a indicatoarelor rutiere. În plus, Park Distance Control (sistem de senzori de parcare), camera pentru mers înapoi, Parking Assistant (sistem de parcare automată) şi Head-Up Display sunt şi ele disponibile opţional. .

 

Noul MINI Countryman - punctele de atracţie pe scurt
- Proporţii puternice, mai lung cu 20 de centimetri faţă de predecesorul său.

- Cinci locuri de sine stătătoare, creştere evidentă a spaţiului şi a versatilităţii.

- Control electric al hayonului, precum şi deschidere/închidere touchless a acestuia.

- MINI Picnic Bench: suprafaţă rabatabilă peste pragul de încărcare care funcţionează ca scaun confortabil în portbagaj şi pentru uz general în aer liber.

- MINI Cooper S E Countryman ALL4: primul MINI din istorie cu propulsie hybrid plug-in.

- Generaţie nouă de motoare şi transmisii, sistem de tracţiune integrală ALL4 cu eficienţă optimizată.

- În premieră, instrument central cu funcţie touchscreen pentru sistemul de navigaţie.

- MINI Country Timer măsoară plăcerea condusului pe un teren solicitant.

- Aplicaţie MINI Connected ca asistent personal.

- MINI Find Mate: tot ceea ce ai nevoie la bord, în orice moment.

 

Lansare pe piaţă cu patru motoare
Noua generaţie MINI Countryman va dispune încă de la lansare de tehnologia motoarelor care este o dezvoltare complet nouă. Pentru lansarea pe piaţă vor fi disponibile două motoare pe benzină şi două propulsoare diesel, fiecare echipat cu tehnologia MINI TwinPower Turbo. Toate modele pot fi disponmibile şi cu noul sistem de tracţiune integrală MINI All4:

 

MINI Cooper Countryman: motor pe benzină, cu trei cilindri, capacitate: 1.499 cmc, putere: 100 kW/136 CP, cuplu maxim: 220 Nm.

MINI Cooper S Countryman: motor pe benzină, cu patru cilindri, capacitate: 1.998 cmc, putere: 141 kW/192 CP, cuplu maxim: 280 Nm.

MINI Cooper D Countryman: motor diesel, cu patru cilindri, capacitate: 1.995 cmc, putere: 110 kW/150 CP, cuplu maxim: 330 Nm.

MINI Cooper SD Countryman: motor diesel, cu patru cilindri, capacitate: 1.995 cmc, putere: 140 kW/190 CP, cuplu maxim: 400 Nm.

 

MINI Driving Modes (modurile de condus MINI) în detaliu

Moduri

Propulsie

Transmisie

Direcţie

Amortizoare

Acustică

Funcţie de confort electric

Mid

normal

normal

normal

normal

normal

normal

Sport

sportiv

sportiv

sportiv

sportiv

sportiv

normal

Green

eco

eco

normal

normal

normal

eco

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare