PressClub Romania · Article.
BMW M4 DTM Champion Edition marchează titlul de campion DTM 2016 al lui Marco Wittmann
Mon Oct 17 11:00:00 CEST 2016 Comunicat de presă
Ediţie limitată de 200 de exemplare, cel mai performat BMW M4 din istorie, disponibil pentru comenzi şi în România.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München, 17 octombrie 2016. La doi ani după ce a câştigat primul său titlu de campion, pilotul oficial BMW Motorsport Marco Wittmann (Germania) şi-a asigurat un nou trofeu DTM al piloţilor după finala sezonului 2016 ce a avut loc pe Hockenheimring (Germania). Pentru a omagia acest succes, BMW M lansează BMW M4 DTM Champion Edition. Prin comparaţie cu modelul de serie BMW M4 BMW M4, această ediţie specială, care este limitată la 200 de unităţi în întreaga lume, oferă un nivel al puterii ce a fost crescut cu 51 kW/69 CP, la 368 kW/500 CP, şi un cuplu maxim de 600 Nm, o creştere de 50 Nm. Alături de BMW M4 GTS, care are acelaşi performanţe şi cu care împarte tehnologia propulsiei, acestea este cel mai rapid model BMW pe circuit din istorie. Modelul poate fi comandat începând de astăzi inclusiv în România, chiar dacă este disponibil într-un număr foarte limitat de exemplare.
Tehnologia de clasă din motorsport pentru propulsie şi suspensie, precum şi designul specific ce îl urmează pe cel al maşinilor de curse din DTM construite de BMW Motorsport transformă BMW M4 DTM Champion Edition într-un coupé de înaltă performanţă cu accent pe utilizarea pe circuit şi o piesă extrem de apreciată de colecţionari.
"Felicitări lui Marco Wittmann, echipei sale RMG şi întregii echipe de la BMW Motorsport", declară Frank van Meel, preşedintele BMW M GmbH. "Avem plăcerea de a omagia performanţa lui Marco prin crearea BMW M4 DTM Champion Edition în 2016 prin care marcăm victoria lui în competiţia piloţilor din DTM. Niciodată, unul din modelele noastre speciale nu a fost atât de apropiat de motorsport."
În ceea ce priveşte performanţele, BMW M4 DTM Champion Edition impresionează prin valori remarcabile. De exemplu, sprintul de la 0 la 100 km/h este realizat în doar 3,8 secunde; viteza maximă este limitată la 305 km/h. Aceste performanţe remarcabile nu ar fi fost posibile fără tehnologia inovatoare a injecţiei cu apă în admisia de aer, disponibilă la motorul cu şase cilindri dispuşi în linie, cunoscută de la BMW M4 GTS. Răcirea camerelor de ardere, posibilă datorită acestei tehnologii, creşte semnificativ limitele de performanţă termică ale motorului, aşa cum o dovedeşte creşterea de 16% a puterii în comparaţie cu modelul de serie.
BMW M4 DTM Champion Edition 2016 este disponibil exclusiv în nuanţă Alpine White. Designul şi modelarea autocolantului suplimentar reprezintă o amintire a aspectului maşinilor de curse BMW Motorsport din DTM, ceea ce face ca legăturile apropiate ale ediţiei speciale cu succesele mărcii în probabil cea mai populară competiţie internaţională de turisme din lume să fie evidente din prima clipă. Mai mult, diferitele componente aerodinamice finisate în carbon vizibil oferă automobilului acel aspect distinctiv de maşină de curse. Acestea includ spliterul faţă, aripioarele aerodinamice poziţionate în faţa pasajelor frontale ale roţilor, capacele oglinzilor retrovizoare, prinderile şorţurilor laterale, difuzorul spate, precum şi aripa spate mare prinsă ferm de capota portbagajului.
O altă caracteristică deosebită este utilizarea tehnologiei OLED pentru stopuri, o caracteristică exclusivă la nivel mondial pentru acest model şi pentru BMW M4 GTS. Acest element îi oferă lui BMW M4 DTM Champion Edition 2016 o prezenţă specială şi îl face uşor de recunoscut.
În interiorul BMW M4 DTM Champion Edition 2016 - model cu două locuri -, conducătorul şi pasagerul stau în scaune-scoică M Carbon, acoperite cu combinaţia exclusivă de Alcantara şi piele Merino. Mai mult, întregul interior este tapiţat cu Alcantara, un material de o calitate excepţională, care este folosit şi la volanul M Sport cu marcaj gri la "ora 12". În spatele scaunului-scoică pentru pasagerul BMW M4 DTM Champion Edition se află un roll-bar de culoare albă care înlocuieşte sistemul de scaune din spate.
În privinţa confortului şi a siguranţei, modelul special are o echipare generoasă. Dotările includ sistem de navigaţie BMW Professional, aer condiţionat, faruri LED adaptive cu BMW Selective Beam (asistent al fazei lungi, cu efect antiorbire), Park Distance Control (PDC / controlul distanţei de parcare) în faţă şi în spate.
În comparaţie cu versiunea de serie a BMW M4, DTM Champion Edition impresionează nu doar prin performanţele îmbunătăţite, ci şi prin calităţile dinamice optimizate suplimentar. Aceasta este şi rezultatul unei implementări şi mai vaste a conceptului de construcţie ultrauşoară. Pe lângă alte componente, capota, acoperişul, suportul panoului de instrumente şi difuzorul spate sunt realizate din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP). Capătul amortizorului de la sistemul de evacuare cu flux dublu, ce are două perechi de ţevi de eşapament, este realizat din titan foarte uşor.
Contactul optim cu drumul este asigurat de anvelopele de înaltă performanţă Michelin Pilot Sport Cup 2, cu dimensiunea 265/35 R19 în faţă şi 285/30 R20 în spate, care sunt concepute special pentru a fi utilizate pe circuit şi care echipează jantele din aliaj uşor cu design 666 M Stark-spoke, în nuanţă Orbit Grey mat. Frânele M din carbon ceramic garantează o frânare eficientă chiar şi în condiţii dificile de competiţie. Suspensia cu arc elicoidal, reglabilă individual în trei moduri, poate fi ajustată mecanic pentru compresie şi detentă, astfel încât caracteristicile de manevrabilitate ale automobilului să fie adaptate în funcţie de preferinţele personale.
BMW M4 DTM Champion Edition 2016 este limitat la 200 de unităţi la nivel mondial şi este disponibil imediat. Modelul poate fi comandat şi în România, preţul urmând a fi comunicat în curând.