PressClub Romania · Article.
BMW Italia şi Garage Italia Customs au prezentat BMW i8 Futurism Edition
Tue May 17 08:40:00 CEST 2016 Comunicat de presă
Iniţiativa aniversează 50 de ani BMW în Italia.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
San Donato Milanese. BMW Italia şi Garage Italia Customs au creat un model ediţie specială pentru a sărbători 50 de ani de istoria BMW în Italia. Ediţia specială combină simbolul mobilităţii viitorului cu arta italiană a lui Giacomo Balla. Automobilul va participa la Mille Miglia 2016, în urma unui BMW 328 pilotat de Sergio Solero, preşedinte şi CEO al BMW Italia.
"Lampada ad Arco", lucrarea lui Giacomo Balla, pictor şi poet asimilat mişcării futuriste, este reprodusă pe automobil. Pictura originală se află la Muzeul de Artă Modernă din New York. Opera reprezintă un stâlp de iluminat stradal, alimentată cu energie electrică, sub lumina lunii. Tehnica revoluţionară de colorare şi apariţia energiei electrice la începutul secolului XX sunt strâns legate de tehnologia viitoare BMW i8.
BMW i se evidenţiază prin caracterul vizionar al conceptelor de automobile şi al tehnologiilor, prin serviciile de mobilitate conectată şi printr-o nouă înţelegere a caracterului premium, puternic definit de sustenabilitate. BMW i este reprezentat în 50 de ţări prin modelele BMW i3 (automobil electric pentru zonele metropolitane) şi BMW i8 (automobil sport hybrid plug-in). BMW i8 este cel mai bine vândut automobil sport hybrid din lume şi, prin tehnologia sofisticată şi performanţe, este simbolul mobilităţii viitorului.
"Imediat a existat o sinergie cu BMW Italia", a declarat Lapo Elkann, preşedinte şi fondator al Garage Italia Customs, "încă de prima dată când ne-am întâlnit pentru proiectul i8 Futurism Edition. De fapt, Garage Italia Customs şi brandul BMW împărtăşesc toate valorile conectate la evoluţia tehnologiei şi căutarea continuă pentru inovaţie în domeniile lor specifice. BMW i8 Futurism Edition este un exerciţiu de stil. Specialiştii de la Garage Italia Customs au primit şansa de a sărbători un automobil care este proiectat spre viitorul mobilităţii. În acelaşi timp, onorează arta italiană cu Giacomo Balla, care este o figură importantă a mişcării futuriste".
"BMW i8 Futurism Edition", a spus Sergio Solero, preşedinte şi CEO al BMW Italia, "reprezintă asocierea unui automobil sport al viitorului cu creativitatea şi arta italiană. Cu această ocazie, am conceput un proiect cu un partener important precum Garage Italia Customs, unul dintre cei mai buni specialişti în personalizarea automobilului. Această iniţiativă se potriveşte perfect cu programul cultural pe care, cu ocazia sărbătorii a 50 de ani de istorie BMW în Italia, l-am dezvoltat şi mai mult pentru a asistat la angajamentul şi integrarea noastră în această ţară".
GARAGE ITALIA CUSTOMS
Obiectivul principal al
Garage Italia Customs este de a repoziţiona clienţii şi cerinţele
creative ale acestora "în centrul atenţiei", într-o lume
care este din ce în ce mai standardizată şi unde numărul are
prioritate în faţa subiectivismului.
Aici, conceptele abstracte sunt transformate în imagini digitale prin utilizarea celor mai moderne tehnologii. Clienţii sunt sfătuiţi în alegerea celor mai potrivite combinaţii cromatice şi a celor mai rafinate materiale; gustul şi nevoile lor sunt respectate.
www.facebook.com/garageitaliacustoms
www.instagram.com/garageitaliacustoms
www.youtube.com/garageitaliacustoms