PressClub Romania · Article.
Yazeed Al Rajhi şi Timo Gottschalk au câştigat ultima etapă a ediţiei 2016 a Sealine Cross Country Rally Qatar şi au încheiat pe locul al doilea în a treia etapă a Cupei Mondiale FIA pentru Raliuri Cross-Country 2016
Mon Apr 25 10:15:00 CEST 2016 Comunicat de presă
Două MINI ALL4 Racing au încheiat pe podium, după ce Vladimir Vasilyev şi Konstantin Zhiltsov s-au clasat pe locul al treilea
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. Etapa a treia a ediţiei 2016 a Cupei Mondiale FIA pentru Raliuri Cross-Country s-a încheiat cu succes pentru MINI All4 Racing, după ce toate cele trei echipe prezente la start au terminat pe poziţii din Top 7, două dintre echipaje clasându-se pe podium.
În ciuda faptului că acesta este primul lor sezon cu MINI ALL4 Racing, echipajul format din Yazeed Al Rajhi (Arabia Saudită) şi navigatorul Timo Gottschalk (Germania) a demonstrat cât de repede s-a adaptat cu maşina de concurs, astfel că a încheiat ultima etapă pe primul loc. Nu a fost suficient pentru a obţine locul întâi în clasamentul general, dar a consolidat locul al doilea al echipajului.
Cu încă şapte etape care mai sunt de disputat în calendarul din acest an al Cupei Mondiale FIA pentru Raliuri Cross-Country, rezultatul este încurajator pentru Al Rajhi şi navigatorul său.
După încheierea etapei finale, Al Rajhi a declarat: "Suntem mulţumiţi cu realizările noastre. Raliul a fost extrem de obositor pentru piloţi şi navigatori. Etapele au fost provocatoare pentru piloţi, iar navigatorii au fost obligaţi să stea mereu concentraţi şi pregătiţi de-a lungul competiţiei. Am avut o viteză bună încă de la început şi am putut câştigat ultima etapă, lucru care demonstrează ceea ce este posibil".
Chiar în spatele lor, pe podium, s-a clasat echipajul #203 MINI ALL4 Racing, format din ruşii Vladimir Vasilyev şi Konstantin Zhiltsov. Ei au încheiat ultima etapă pe locul al treilea, cu un avans semnificativ faţă de următorii clasaţi - a fost suficient pentru a le asigura locul al treilea în clasamentul general.
Ricardo Porém (Portugalia) şi Tom Colsoul (Belgia), aflaţi în cockpitul #205 MINI ALL4 Racing, au avut şi ei o evoluţie impresionantă, dat fiind faptul că acesta a fost primul raliu cross-country pe distanţă mare în deşert din întreaga carieră a pilotului portughez. Traseul provocator din deşert, nisipos şi pietros, s-a dovedit dificil pentru mulţi piloţi, dar, cu ajutorul oferit de navigaţia lui Colsoul şi performanţele dovedite ale MINI ALL4 Racing, Porém a acumulat experienţă şi a încheiat pe locul al şaptelea în clasamentul final, după o ultimă etapă dificilă.
Sealine Cross-Country Rally 2016: poziţiile MINI ALL4 Racing în clasamentul general
Loc | Pilot | Navigator | # | Echipă | Timp |
2 | Yazeed Al Rajhi (Arabia Saudită) | Timo Gottschalk (Germania) | 202 | X-raid Team | 15h27:54 +12:03 |
3 | Vladimir Vasilyev (Rusia) | Konstantin Zhiltsov (Rusia) | 203 | G-Energy Team | 16h27:04 +1h11:13 |
7 | Ricardo Porém (Portugalia) | Tom Colsoul (Belgia) | 205 | X-raid Team | 18h41:43 +3h25:52 |
Calendarul competiţional: Cupa Mondială FIA pentru Raliuri Cross-Country 2016
19-22.02 Baja Russia
2-7.04 Abu Dhabi Desert Challenge
17-22.04 Sealine Cross-Country Rally Qatar
8-15.05 Pharaons Rally
23-26.06 Italian Baja
22-24.07 Baja Aragón
11-14.08 HunGarian Baja
25-28.08 Baja Poland
3-8.10 Rallye Oilibya du Maroc
21-23.10 Baja Portalegre 500