PressClub Romania · Article.
MINI descoperit din trei perspective diferite
Thu Jul 04 00:05:00 CEST 2013 Comunicat de presă
București, 2 iulie. Trei personalități ale vieții publice românești vor conduce, începând de marți, 2 iulie, trei modele MINI diferite. Reprezentanți ai unor categorii profesionale distincte, ei sunt oglinda unui grup țintă MINI, aflat în plină expansiune. Deși diferiți, prin stilul lor de viață, cei trei sunt fascinați, în egală măsură, de experiența trăită la bordul unui MINI.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
București, 2 iulie. Trei personalități ale vieții publice românești vor conduce, începând de marți, 2 iulie, trei modele MINI diferite. Reprezentanți ai unor categorii profesionale distincte, ei sunt oglinda unui grup țintă MINI, aflat în plină expansiune. Deși diferiți, prin stilul lor de viață, cei trei sunt fascinați, în egală măsură, de experiența trăită la bordul unui MINI.
Amalia Năstase, managing partner al unei agenții din industria creativă, va conduce un MINI Cooper D Paceman, 1,6 litri Diesel, 112 CP, de culoare albă. “Trebuie să fiu mereu punctuală și disponibilă pentru întâlniri la orice oră, să pot ajunge oriunde, repede. Deși, acestă mașină pare mare, mă pot strecura în trafic și o pot parca foarte ușor. În plus, atunci când merg la o întâlnire serioasă, mă pot gândi, în acest MINI, că mă aflu pe drumul către mare” a declarat Amalia Năstase.
Stephan Pelger, celebru designer român, va conduce un MINI Cooper Hatch, 1,6 litri benzină, 122 CP, de culoare roșie. Acesta a spus: “În alegerea mașinii, designul este esențial deoarece eu nu-mi aleg mașina după centrimetri cubi sau după motorizare, ci după felul cum arată. Și-această mașinuţă arată incredibil de bine și are o poveste demnă de admirat… MINI este o mașină frumoasă, creativă și în același timp deosebită.”
Virgil Stănescu, un star al baschetului românesc, va conduce un MINI Cooper S Hatch, 1,6 litri benzină, 184 CP, de culoare roșie. “Îmi place foarte mult sportivitatea și dinamica mașinii. Este exact ceea ce îmi trebuie prin oraș: să mă strecor, să am loc de parcare, să fiu cât de sportiv îmi doresc… “ a declarat Stănescu.
În anul 2001, la relansarea mărcii MINI, sub umbrela BMW Group, era disponibil doar un singur model în trei versiuni de motorizare. Acum, gama MINI înseamnă șapte modele diferite, de la Roadster la Paceman, cel mai compact SUV-Coupé de pe piață, fiind disponibile nu mai puțin de opt versiuni de motorizare.
Familia MINI se extinde. Marca este atractivă pentru tot mai multe categorii de clienți prin noi versiuni, cu spațiu pentru familie sau modele cu două locuri, automobile cu tracțiune integrală, modele sportive (versiunile John Cooper Work sau Cooper S) sau ultra-eficiente (modelele diesel). În același timp, MINI rămâne consecvent, toate alternativele din oferta mărcii fiind definite de plăcerea unică de a conduce (go-kart feeling), de calitatea premium, de imaginea clasică și limbajul unic de design, de posibilitățile nelimitate de personalizare care au definit o nouă abordare în industria auto.
Mai mult, MINI este o marcă puternică, pentru cei extrovertiți, un fashion statement într-un stil autentic. Astfel, nu întâmplător mașinile celor trei ambasadori sunt de culoarea roșie sau albă. Pe piața conservatoare de automobile din România, unde alegerile de culori oscilează între negru și gri, 40% din clienții MINI aleg culoarea roșu. În același timp, dacă majoritatea alege cele mai accesibile și cele mai mici propulsoare, versiunea sportivă Cooper S de 184 CP este în topul opțiunilor pentru clienții MINI.