Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Seria 1 disponibilă în premieră cu BMW xDrive - noutăţi importante pentru gama BMW din noiembrie 2012

• Noi motorizări pentru BMW Seria 1 şi BMW Seria 3 • BMW xDrive disponibil acum, în premieră pentru BMW Seria 1 • Noua generaţie BMW iDrive disponibilă pe BMW Seria 3 Sedan • Gama extinsă de motorizări care îndeplinesc deja standardul EU6, avantaj pentru client de până la 400 Euro

Seria 1
·
Hatch 5 uşi
·
Hatch 3 uşi
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Noi motorizări pentru BMW Seria 1 şi BMW Seria 3

BMW xDrive disponibil acum, în premieră pentru BMW Seria 1

Noua generaţie BMW iDrive disponibilă pe BMW Seria 3 Sedan

Gama extinsă de motorizări care îndeplinesc deja standardul EU6, avantaj pentru client de până la 400 Euro

BMW Seria 1

Începând cu luna noiembrie, pentru noul BMW Seria 1,atât în variantele cu 3 şi 5 uşi, sunt disponibile 5 motorizări pe benzină şi 6 diesel, cu o gamă de puteri între 95 CP şi 320 CP, toate dispunând de pachetul de tehnologii TwinPower Turbo. „Este parte din filozofia mărcii noastre de a oferi clienţilor oportunităţi extinse de configurare şi gama de motorizări este unul dintre cele mai importante exemple în acest sens. Alături de aceasta, avem un număr extins de echipamente opţionale şi pachete, astfel încât să putem oferi soluţii individuale pentru fiecare client în parte,” a explicat Cristian Vlaşin, sales manager BMW Group România.

xDrive debutează pe BMW Seria 1

Cea mai importantă noutate pentru luna noiembrie este debutul tracţiunii integrale inteligente BMW xDrive pentru BMW Seria 1. Astfel vor fi disponibile două versiuni, atât în variantele cu 3 şi 5 uşi, o configuraţie diesel şi una benzină. BMW xDrive contribuie nu numai la o mai bună stabilitate pe suprafeţe dificile de drum (carosabil ud, de exemplu), dar contribuie şi la o îmbunătăţire a performanţelor dinamice. Controlat electronic, sistemul foloseşte informaţiile de la senzorii DSC (Dynamic Stability Control) pentru a varia distribuţia cuplului între punţi, răspunzând cu promptitudine tendinţelor de supra sau sub-virare, limitându-se astfel intervenţiile sistemului DSC.

120d xDrive – cel mai accesibil xDrive

Noul 120d xDrive devine astfel cel mai accesibil şi cel mai eficient model BMW cu tracţiune integrală, disponibil de la un preţ de 25900 Euro fără TVA. Disponibil exclusiv cu cutie manuală, modelul dezvoltă 184 CP (135 kW) şi un cuplu maxim de 380 Nm între 1750 şi 2750 RPM. Aceasta asigură un sprint 0-100 km/h în numai 7,2 secunde în contextul unui consum mixt măsurat conform standardelor UE de numai 4,7 litri per 100 km sau 123g CO2 per km.

Notă: Toate datele tehnice şi preţurile sunt comunicate pentru versiunea cu 3 uşi. Propulsorul este disponibil şi pentru versiunea cu 5 uşi.

M135i xDrive – cel mai rapid BMW Seria 1

BMW M135i xDrive devine cel mai rapid BMW Seria 1 din gamă, cu un sprint 0-100 km/h în numai 4,7 secunde. Motorul de trei litri cu şase cilindri în line dezvoltă 320 CP (235 kW) şi un cuplu maxim de 450 Nm între 1300 şi 4500 rpm. Caracteristicile de putere şi cuplu i-au adus acestui propulsor titlul de Engine of The Year în segment în ultimii 5 ani, fără întrerupere. Consumul mixt măsurat conform standardelor UE este de numai 7,8 litri la 100 km/h sau 182 grame CO2 per km. BMW M135i xDrive devine şi cel mai scump model din gamă, cu un preţ de 382500 Euro fără TVA.

Notă: Toate datele tehnice şi preţurile sunt comunicate pentru versiunea cu 3 uşi. Propulsorul este disponibil şi pentru versiunea cu 5 uşi.

114d – cel mai accesibil BMW Seria 1 diesel.

Dedicat în special achiziţiilor de flotă şi clienţilor corporate, noul BMW 114d păstrează multe dintre caracteristicile dinamice ale mărcii, mulţumită unei distribuţii de mase 50/50 (cu o variaţie de mai puţin de un punct procentual) şi a unui cuplu de 235 Nm între 1500 şi 2750 rpm. Motorul de 1,6 litri diesel, de dezvoltare BMW, dispune de pachetul de tehnologii BMW TwinPower Turbo cu Common Rail şi turbină cu geometrie variabilă. Puterea maximă dezvoltată este de 95 CP (75 kW) pentru o acceleraţie 0-100 km/h în 12,2 secunde şi un consum mixt măsurat conform normelor UE de 4,1 litri sau 109 g per km.

Noul BMW 114d este disponibil pentru  19300 Euro fără TVA, în timp ce BMW 114i rămâne cel mai accesibil model , cu un preţ de 18250 Euro fără TVA.

Notă: Toate datele tehnice şi preţurile sunt comunicate pentru versiunea cu 3 uşi. Propulsorul este disponibil şi pentru versiunea cu 5 uşi.

BMW Seria 3

După ce noul BMW Seria 3 Touring şi noul BMW Seria 3 ActiveHybrid debutau cu noul sistem iDrive de a treia generaţie,  acesta este integrat pe BMW Seria 3 Sedan începând din luna noiembrie a acestui an. Noul sistem oferă un engine graphic semnificativ îmbunătăţit, pentru o rezoluţie şi o viteză mai bună de afişare. Pentru o operare mai rapidă au fost introduse meniuri contextuale şi au fost extinse informaţiile afişate pe harta de navigaţie, precum punctele de interes. Printre altele, alături de o memorie de capacitate crescută la 200 GB şi 20,5 GB pentru stocarea fişierelor audio, sistemul are capacitatea de a reda filme MPG4 cu suport subtitrări pe display-ul central de pe un suport USB.

Şi gama BMW Seria 3 a fost extinsă la un total de 6 propulsoare pe benzină, incluzând şi ActiveHybrid 3, şi 5 diesel pentru Sedan şi 2 motorizări pe benzină şi 4 diesel pentru Touring . Noutăţile au în prim plan primul model EfficientDynamics Edition pe benzină – BMW 320i. Echipat cu un motor de 4 cilindri în linie şi 1,6 litri, propulsorul dezvoltă 170 CP şi un cuplu maxim de 250 Nm disponibil deja de la 1500 rpm.  Motorul dispune de un sistem TwinScroll Turbo şi High Precision Injection pentru a obţine un consum de numai 5,3 litri per 100 km sau 124g CO2 per km în contextul unui sprint 0-100 de numai 7,6 secunde. Noul model este disponibil pentru piaţa din România începând de la 27850 Euro fără TVA.

Gama de propulsoare este completată din noiembrie cu 316i Sedan şi cu debutul 316d şi 318d Touring. Cel mai accesibil BMW Seria 3 devine astfel 316i Sedan, cu un preţ de 24050 Euro fără TVA şi 316d Touring, cu un preţ de 27000 Euro fără TVA.

Euro 6 – taxă de înmatriculare zero

Începând din luna noiembrie o serie extinsă de motorizări îndeplinesc norma de poluare Euro 6, ceea ce reprezintă un avantaj pentru client la achiziţie de până la aproximativ 400 Euro având în vedere că în acest caz taxa de prima înmatriculare este zero. Acestea sunt 125i în versiunile cu 3 şi 5 uşi, 320i Sedan şi Touring, 320i EfficientDynamics,  328i şi 328i xDrive Sedan. BMW 320d şi 330d Sedan pot fi echipate contra cost cu sistemul BluePerformance (1000 Euro fără TVA) pentru a îndeplini normele Euro 6.

De asemenea, toate motorizările benzină pentru BMW X1 îndeplinesc aceste norme, în timp ce o serie de motorizări diesel pot fi echipate cu sistemul Blue Performance pentru a îndeplini normele Euro 6.

 

Listele complete de preţuri, în format PDF, sunt ataşate documentului, arhivă ZIP.



Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare