PressClub Romania · Article.
Marius Novanc are o nouă pasiune: BMW Z4
Wed Oct 07 09:00:00 CEST 2009 Comunicat de presă
Handbalistul de la Steaua este primul elev la Şcoala de Pilotaj Defensiv Claudiu David. Automobilul pe care a învăţat spectaculoasele manevre este noul BMW Z4.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Handbalistul de la Steaua este primul elev la Şcoala de Pilotaj Defensiv Claudiu David. Automobilul pe care a învăţat spectaculoasele manevre este noul BMW Z4.
Vara aceasta a adus noutăţi pentru pasionaţii maşinilor şi ai sportului cu motor; două dintre cele mai aşteptate sunt lansarea noului BMW Z4, mult-aşteptatul roadster al producătorului bavarez şi deschiderea Şcolii de Pilotaj Defensiv Claudiu David.
Primul elev a fost Marius Novanc, care a luat la Mangalia primele lecţii de la pilotul Claudiu David, la bordul noului BMW Z4. Automobilul şi-a facut debutul pe piaţa din România în această vară şi este unul din cele mai spectaculoase modele ale mărcii. Păstrează proporţiile elegante ale unui roadster clasic, cu o poziţie de condus plasată aproape de puntea spate şi aproape de şosea pentru un comportament sportiv pur. Capota alungită inspiră forţă şi anticipează puterea motorului bi-turbo de şase cilindri, propulsor care a câştigat deja în doi ani consecutivi titlul “Engine of the Year Award”. Designul unic a impresionat experţii internaţionali, două premii renumite au intrat deja în palmaresul noului model: “red dot Design Award” şi “IDEA (Premiul Internaţional de Excelenţă în Design).
Marius Novanc: “Sunt complet îndrăgostit de maşina asta. Nu îmi imaginam că în aşa scurt timp voi reuşi să o stăpânesc bine şi să învăţ să scot performanţă maximă din caii putere BMW. Claudiu este un profesor bun, un coach adevărat, care ştie să explice şi să demonstreze tehnicile de pilotaj defensiv într-un mod foarte uşor de învăţat. Am parcurs şi părţi de teorie, dar primele lecţii au fost concentrate pe condusul real. Pentru un plus de provocare, spaţiul ales pentru manevre nu a fost cel mai larg, ceea ce implicit mi-a crescut forţat atenţia şi adrenalina. Am avut o experienţă completă, pe care o recomand tuturor pasionaţilor de maşini. Pilotajul defensiv este util oricărui conducător auto, în traficul zilnic, iar la bordul unui BMW plăcerea de a conduce este mereu la cote maxime. Voi continua şi următoarele module din şcoala lui Claudiu David. La finalul unei zile de training am devenit fanul lui; de BMW eram deja încântat…”
Claudiu David: “Marius este un elev foarte atent şi foarte talentat. Se vede că are exerciţiul concentrării din sportul de performanţă pe care îl practică; prin urmare, a fost foarte uşor să avansăm rapid prin primele module de defensive driving. Maşina a stăpânit-o repede şi se vedea că este pasionat de ea. De altfel, a învăţa manevre de pilotaj defensiv cu noul BMW Z4 este, cel mai probabil, visul oricărui pasionat. Marius a avut şansa asta, prin maşina oferită la test de către BMW Group România. Am facut o echipă bună pentru o zi şi vom continua lecţiile vara aceasta”.
Q&A Marius Novanc:
Q: De ce ai ales noul BMW Z4? Iţi plac maşinile
sportive? Eşti fan BMW?
MN: Dintotdeauna mi-am dorit o maşină decapotabilă cu
mulţi cai putere. Copil fiind, mă plimbam pe stărzile Aradului şi
priveam cu jind maşinile luxoase, puternice, care încingeau străzile
oraşului imaginându-mi că într-o zi voi avea şi eu maşini puternice
care să atragă privirile trecătorilor. Noul BMW Z4 este un automobil
sportiv, cu multă personalitate şi atitudine care ţine să îşi
depăşească performanţele zilnice. Privind-o în “ochi”, pare să aibă o
dură expresivitate care provoacă orice bărbat, indiferent de
fidelitatea acestuia către o altă marcă de maşini. Pe mine m-a convins
de la prima întâlnire, eu optând până nu demult pentru maşinile
americane (Dodge, Mustang, Crysler). Am fost plăcut impresionat de
mobilitatea maşinii în curbele de pe valea Oltului, manevrâd-o cu mare
uşurinţă, dar şi de ajutorul cailor putere în depăşirile scurte.
Q: Eşti fan maşini sport? Ce trebuie să aibă o maşină
ca să te facă să o iubeşti?
MN: Da, îmi plac maşinile sport, consider că mă
reprezintă. Îmi doresc zilnic să mă autodepăşesc în performanţe, iar
Z4 îmi susţine moralul în fiecare zi prin performanţele ei să ajung
acolo unde îmi propun. Nu pot să mă las mai prejos. Practic cred că
deja există o concurenţă între noi. Iar ca să mă îndrăgostesc de o
maşină, aceasta trebuie să aibă atitudine, personalitate şi să mă
surprindă zilnic cu ceva nou. Nu m-am putut plânge de BMW Z4. Nu pot
spune că am fost un fan BMW de mic, dar de când cu această jucărie am
început să mă documentez de tot ce înseamnă marca. Am citit în reviste
de specialitate istoria BMW pornind de la avioane, motore şi până la
limuzinele de lux din zilele noastre.
Q: De câtă vreme ai permis de conducere? Câţi
kilometri faci pe an la volanul unei maşini?
MN: Am permis de conducere de exact 10 ani. Conduc în
medie vreo 30 000 de kilometri pe an; dar vara asta, drumurile din
vacanţă până la Arad au făcut să îmi dea peste cap kilometrajul.
Q: Care este cea mai importantă lecţie pe care ai
luat-o de la Claudiu, în prima zi de şcoală de pilotaj?
MN: Cea mai importantă lecţie a fost “ambele mâini pe
volan“; aceasta este, de fapt, o regulă de bază, pe care mulţi dintre
noi nu o luăm în serios. Este foarte important să ţinem cont de
această îndrumare pentru că putem să controlăm maşina cu mai multă
siguranţă; ştim însă că pentru mulţi nu e aşa “cool” să avem ambele
mâini pe volan. Acesta a devenit între timp şi sfatul meu către
prieteni şi pentru toată lumea, poate putem să mai reducem din
accidentele zilnice.
Q: Cum te-a convins Claudiu să începi lecţiile la
şcoala lui? Cum de ai fost tu primul elev?
MN: Nu a fost foarte greu să mă convingă. L-am
cunoscut pe Claudiu acum 6 luni şi am auzit mai multe despre
performanţele din WRC. Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai
buni piloţi pe care îi are România la ora actuală, cu un potenţial
mare, este şi un om cu o ambiţie şi o putere de muncă uriaşe. Dorinţa
lui de a alerga în Campionatul Mondial e un ţel important pentru orice
sportiv, dar atitudinea faţă de acest sport mă face să cred că munca
lui nu va fi în zadar. Cu toate greutăţile financiare implicate de
sportul cu motor, care este unul dintre cele mai scumpe sporturi ca
investiţie, îl admir pe Claudiu pentru că încearcă să ajute şi un
tânăr sportiv, să îl crească şi să îl ducă pe drumul care îl va ajuta
să devină campion.
Toate aceste lucruri m-au determinat să îi
fiu şi eu elev.
Am fost primul elev al şcolii de pilotaj
defensiv a lui Claudiu David pentru că m-am aflat la momentul potrivit
lângă el, iar deschiderea şcolii a avut loc chiar cu puţin timp
înainte de a ne cunoaşte.
Q: Ce planuri de carieră ai la început de nou sezon
cu echipa de handbal Steaua? Ce îţi doreşti concret anul acesta, pe
plan profesional?
MN: Având în vedere că suntem o echipă importantă în
ţară, Steaua îşi propune anual trofee, câştigarea campionatului şi a
Cupei României, iar în anul acesta pe plan internaţional câştigarea
Cupei Cupelor. Va fi un an greu şi foarte lung, în care nu trebuie să
greşim, în plus fiecare meci va fi tratat cu maximă responsabilitate,
aşa încât să ajungem la maximă maturitate în disputele
dificile.
Pentru mine sunt importante absolut toate competiţiile
în care suntem angrenaţi, dar o satisfacţie mai mare ar reprezenta-o
câştigarea Cupei Cupelor, care este fără doar şi poate un trofeu
important în Europa, al doilea după Champions League. Acest trofeu
mi-ar da o satisfacţie enormă şi o încununare a muncii alături de
echipa Steaua în cariera de handbalist.
Q: Unde ai fost în vacanţa de vară?
MN: Am
avut o vacanţă foarte frumoasă alături de cei apropiaţi în Tenerife,
organizată de colegii mei de echipă. Am mai avut parte vara asta şi de
mini-vacanţe în Serbia şi Ungaria.
Q&A Claudiu David:
Q: Ce înseamnă “Defensive driving”?
CD: Defensive driving înseamnă condus preventiv, în
siguranţă. Înseamnă să foloseşti corect comenzile maşinii, ceea ce
reduce consumul de combustibil şi uzura maşinii, iar în cazul în care
ajungi într-o situaţie limită să ştii cum să reacţionezi pentru a o
evita. Înseamnă o conduită exemplară în trafic. În final înseamnă
reducerea accidentelor soldate cu răniri şi victime.
Q: Când ţi-ai deschis şcoala de pilotaj? De ce nu
ştim şi noi?
CD: Claudiu David Driving Academy funcţionează deja
şi este mai mult decât o şcoală de pilotaj, dar deocamdată doar pentru
cei care mă cunosc direct. Nu a fost încă o deschidere oficială pentru
că îmi doresc ca atunci când se va întâmpla asta să am totul foarte
bine pus la punct. Asta presupune o investiţie destul de substanţială
şi de aceea am amânat anunţarea deschiderii oficiale. La şcoala mea
poţi învăţa să conduci un autovehicul de la "0", îţi poţi
îmbunătăţii cunoştinţele deja dobândite, sau poţi învăţa tainele
pilotajului sportiv.
Q: Ce anume l-ai învăţat pe Marius în prima zi?
CD: În prima zi Marius a învăţat poziţia corectă de
condus şi folosirea corectă a mâinilor pe volan, iar pentru că e
prietenul meu a învăţat şi un mic truc. A învăţat să derapeze uşor,
controlat. Asta aşa pentru că e un campion şi eu apreciez şi respect
excelenţa în orice domeniu. Mai are însă foarte mult de învăţat în
continuare, mai ales pe un Z4, care este o maşină foarte puternică cu
propulsie, uşoară, extrem de performantă şi trebuie să ştii să o struneşti.
Q: Care vor fi următoarele lecţii? Câte module
prezinţi la şcoală şi unde anume au loc exerciţiile? Cum se pot
înscrie doritorii la şcoala ta?
CD: Şcoala are mai multe module, în funcţie de
nivelul cursanţilor, de cât şi pentru ce vor să înveţe, iar cursurile
au loc la Sinaia, dar nu numai. Cei care doresc să se înscrie până ce
site-ul oficial www.defensivedriving.ro va
fi gata, o pot face pe site-ul meu personal www.claudiudavid.ro, la
secţiunea contact.
Q: De ce ai ales ca prima lecţie cu Marius să fie la
bordul unui BMW Z4?
CD: Este maşina preferată a ambilor - atât a mea, cât
şi a lui - şi îţi oferă pentru o zi de vară şi nu numai adevărata
plăcere de a conduce.
Q: Ce planuri de carieră ai? Vei mai concura în CRR
anul acesta? Am văzut că te-ai implicat în organizarea Trofeului
Sinaia Forever? Te îndrepţi în direcţia asta?
CD: Planurile mele sunt în continuare să mă întorc în
campionatul mondial de raliuri. Anul acesta din păcate în CRR nu o să
mai concurez. O să mai merg foarte probabil la o etapă de campionat
european în Ungaria. Anul acesta am concurat la puţine etape în ţară
şi cu scop de antrenament şi de menţinere în formă, pentru că am
resimţit cele nouă luni de pauză competiţională. Asta nu pentru că nu
mi-aş dori să concurez pentru un obiectiv, dar dacă nu există un buget
care să îmi asigure prezenţa în tot campionatul, atunci participările
mele au fost strict pentru antrenament. Am organizat cu succes o dublă
din CNVC la Sinaia după mai bine de 33 de ani de pauză a acestui tip
de competiţie. Practic am reluat o tradiţie începută în anii '30,
continuată în anii '70, ani în care au fost prezenţi la startul
etapelor din oraşul meu natal şi Marin Dumitrescu, Ştefan Vasile şi
Eugen Ionescu Cristea pe care am avut deosebita plăcere să-i am ca
invitaţi speciali. Practic am propus piloţilor un traseu stradal, unic
în ţară. Mulţumesc pe această cale tuturor celor implicaţi:
Jandarmeria, Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă, Ambulanţa,
Poliţia Rutieră, Poliţia Sinaia, voluntari, maşinile pentru tractare,
Primăria Sinaia în frunte cu noul pilot de viteză în coastă, domnul
primar Vlad Oprea, şi nu în ultimul rând partenerilor Kiss Fm, Wurth
Romania şi BMW Group România, fără de care nu aş fi reuşit o astfel de
organizare. A fost pentru prima dată când am fost în postura de
director organizatoric şi pot să vă spun că e mai uşor să concurezi.
Sunt şi puţin subiectiv, pentru că îmi şi place mai mult. Am mai dat
câte o mână de ajutor Clubului Autosport Fair Play pentru organizarea
altor competiţii, dar niciodată nu m-am ocupat eu de la
"zero" de toate. Îmi doresc măcar în oraşul meu natal să
continui această tradiţie şi, de ce nu, să organizăm la anul şi Raliul
Sinaia Forever.