PressClub Romania · Article.
BMW prezintă BMW M6 GT3 la ediţia 2015 a Salonului Auto de la Frankfurt (IAA)
Tue Sep 15 08:45:00 CEST 2015 Comunicat de presă
BMW se pregăteşte pentru competiţiile GT prin prezentarea nou dezvoltatului BMW M6 GT3 cu ocazia celei de-a 66-a ediţii a Salonului Auto de la Frankfurt am Main (Germania).
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti, 15 septembrie 2015. BMW se pregăteşte pentru competiţiile GT prin prezentarea nou dezvoltatului BMW M6 GT3 cu ocazia celei de-a 66-a ediţii a Salonului Auto de la Frankfurt am Main (Germania). Versiunea de competiţie a modelului BMW M6 Coupé va fi utilizată de numeroase echipe private, cu începere din sezonul 2016, într-o serie de campionate şi curse de marcă de pe mapamond, ca parte a BMW Sports Trophy.
BMW Motorsport şi-a canalizat întreaga experienţă acumulată din 2010 cu BMW Z4 GT3, în dezvoltarea noii maşini. Într-adevăr, noul model GT3 se poate lăuda cu o serie de îmbunătăţiri, în special în ceea ce priveşte comportamentul dinamic şi economia. Un exemplu este utilizarea motorului de serie, cu tehnologie M TwinPower Turbo, care dezvoltă putere mai mare şi cuplu ridicat. Preţul net al maşinii este de 379.000 de euro.
BMW M6 GT3 cântăreşte mai puţin de 1.300 de kilograme, iar conceptul de tracţiune spate, transmisia secvenţială cu opt trepte dezvoltată pentru competiţie şi caroseria ce a fost optimizată în tunelul aerodinamic sunt elemente distinctive ale modelului pregătit de BMW Motorsport pentru 2016. Fiabilitatea, eficienţa şi uşurinţa de întreţinere ale BMW M6 GT3 vor fi şi ele adaptate pentru a face faţă solicitărilor din cursele de anduranţă, iar ampatamentul lung al maşinii promite să furnizeze caracteristici de manevrabilitate semnificativ îmbunătăţite în comparaţie cu BMW Z4 GT3. Clienţii BMW M6 GT3 vor beneficia şi ei de serviciul inginerilor BMW Motorsport ce vor fi prezenţi la circuit, dar şi de furnizarea de componente la faţa locului.
În mai 2015, înaintea cursei de 24 de ore de la Nürburgring, care are loc pe bucla Nordschleife din Germania, clienţii BMW Motorsport de pretutindeni au putut să-şi facă o primă părere cu privire la BMW M6 GT3 în cadrul unui eveniment "closed room" ce s-a desfăşurat la centrul de teste BMW M din Nürburg. Ulterior, modelul destinat curselor GT a fost prezentat şi fanilor "celei mai puternice litere din lume" cu ocazia tradiţionalului eveniment M Night ce are loc în ziua de vineri dinaintea clasicei curse de anduranţă din "Infernul Verde". Echipele-client din America de Nord au putut să se descopere noul BMW M6 GT3 pentru prima dată la etapa United SportsCar Championship (USCC) ce s-a desfăşurat la Watkins Glen (SUA), unde maşina a avut prima sa apariţie publică de cealaltă parte a Atlanticului, la finalul lunii iunie. Apoi, BMW M6 GT3 a fost prezentat echipelor, piloţilor şi fanilor cu ocazia cursei de 24 de ore de la Spa-Francorchamps, în Belgia – una din cele mai importante curse de GT din lume. Acum, maşina va apărea pentru prima dată în designul de curse BMW Motorsport în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt (IAA).
De-a lungul anului 2015, BMW M6 GT3 a fost supus unui program intens de teste pe diferite circuite. Aceasta a permis experimentaţilor piloţi oficiali BMW să acumuleze un număr important de kilometri la volanul BMW M6 GT3 şi să facă importanta muncă de dezvoltare pornind de la reglajul de bază al noului challenger pentru cursele GT şi de anduranţă. Această nouă maşină pentru competiţiile de client trece prin faza finală a reglajelor înaintea de a-şi face debutul în competiţii la începutul anului viitor.