PressClub Romania · Article.
Louis Vuitton creează o colecţie specială pentru BMW i8
Thu Feb 27 11:00:00 CET 2014 Comunicat de presă
Genţi de avangardă realizate din fibră de carbon create de o marcă de lux pentru unul din cele mai spectaculoase automobile sport din lume.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Genţi de avangardă realizate din fibră de carbon create de o marcă de lux pentru unul din cele mai spectaculoase automobile sport din lume.
Louis Vuitton, pionierul artei în călătorie, a creat un set special de călătorie pentru cel mai avangardist automobil sport - modelul hibrid plug-in BMW i8. Colecţia inovatoare cuprinde două genţi de călătorie, o servietă business şi o geantă pentru costume. Pentru a asigura utilizarea optimă a spaţiului, piesele de călătorie au fost adaptate pentru a se potrivi perfect în interiorul BMW i8.
"BMW şi Louis Vuitton împărtăşesc o apreciere profundă a tradiţiei şi un angajament pentru dezvoltarea viitoare constantă", a declarat Adrian van Hooydonk, Senior Vice President BMW Group Design. "Utilizarea CFRP (Fibră de Carbon Ranforsată cu Plastic) pentru revoluţionarul automobil sport BMW i8 reprezintă dovada filosofie construcţiei ultrauşoare inteligente. Iar Louis Vuitton a demonstrat aceeaşi convingere în inovaţie, estetică şi design ultrauşor pentru a crea colecţia exclusivă de genţi, adaptată perfect noului BMW i8."
Distincţie şi eleganţă - designul
Cu o nuanţă
discretă, negrul carbon al acestei game de bagaje se potriveşte
perfect culorilor BMW i8. Aspectul sofisticat se datorează
inconfundabilului model cadrilat Damier - o emblemă a casei Louis
Vuitton - şi semnăturii Louis Vuitton gravată cu laser. Culorile negru
şi albastru electric utilizate în căptuşeala cu microfibră au fost
inspirate de culorile emblematice pentru BMW i, iar mânerele genţilor
sunt realizate din piele colorată natural, un simbol al calităţii
Louis Vuitton. Toate piesele colecţiei, cu excepţia genţii pentru
costume, dispun de ecusoane din piele pentru nume şi tradiţionalul
lacăt Louis Vuitton.
Patrick-Louis Vuitton, directorul de comenzi speciale Louis Vuitton şi strănepotul fondatorului casei, a declarat: "Această colaborare cu BMW sintetizează valorile comune privind creativitatea, inovaţia tehnologică şi stilul. La Louis Vuitton, măiestria noastră a fost supusă unei provocări deosebite în cadrul acestui proiect foarte special, în care am utilizat inventivitatea şi atenţia la detalii pentru a crea un set de bagaje de lux adaptat perfect. Aceasta este expresia pură a artei călătoriilor."
Dezvoltare durabilă - materialul
Inspirat de
designul vizionar al BMW i8, genţile şi geamantanele - asemenea
inovatoarei celule a pasagerilor de la automobilul sport - sunt
realizate integral din fibră de carbon. Acest material revoluţionar -
deopotrivă, foarte uşor şi extrem de rezistent - a fost utilizat de
Louis Vuitton pentru a crea o ţesătură specială. Oferă un nivel mai
înalt de robusteţe şi rezistenţă - ca atare, face faţă rigorilor
călătoriei, indiferent cât de lungă şi dificilă este aceasta.
Adaptate pentru BMW i8 - genţile
Piesele
exclusive create de Louis Vuitton se potrivesc perfect în BMW i8.
Weekender GM i8, cu curele de transport în mână şi pe umăr, are
designul adaptat pentru a intra în portbagaj, în timp ce Garment Bag
i8 este potrivit pentru etajera spate de la BMW i8. Business Case i8,
cu carcasă robustă şi ideală pentru transportul unui laptop, se
potriveşte cu forma scaunelor din spate, în timp ce micul Weekender PM
i8 este conceput să stea pe suprafaţa servietei.
Gama de bagaje Louis Vuitton va fi disponibilă la cerere în anumite magazine Louis Vuitton de pe mapamond (München, Milano, Londra, Paris, Moscova, Dubai, New York, Los Angeles) cu începere de la 1 aprilie 2014.
Un automobil sport revoluţionar - BMW i8
BMW i8
reprezintă primul model hibrid plug-in din portofoliul BMW Group -
totodată, cel de-al doilea la mărcii BMW i. Este un model cu 2+2
locuri care are un design vizionar şi care utilizează tehnologia
construcţiei ultrauşoare inteligente combinând o caroserie din fibră
de carbon cu un şasiu din aluminiu într-o arhitectură pe care BMW a
denumit-o BMW LifeDrive. Prin sistemul hibrid plug-in, BMW i8 reuneşte
avantajele propulsiei inovatoare electrice şi cea mai nouă tehnologiei
a motorului cu ardere internă. Rezultatul este o experienţă
extraordinară a condusului, care oferă dinamica unui automobil sport
(0-100 km/h în 4,4 secunde) împreună cu consumul de combustibil şi
emisiile unei maşini mici de oraş (2,1 l/100km; 49 g CO2/km). Aceasta
înseamnă nu doar condus integral electric, fără emisii, pe traseele
urbane, ci şi performanţe sportive oricând este necesar.
Personalitatea atletică a acestui automobil sport revoluţionar se
manifestă evident în designul său: proporţiile clasice ale unui
automobil sport, uşi "aripă de fluture" spectaculoase, linii
clare şi minimaliste şi o siluetă joasă - toate contribuie la forma
dinamică şi puternică a maşinii. Caracterul sportiv al exteriorului
BMW i8 realizează o tranziţie perfectă spre designul interior orientat
spre viitor.
BMW Group
BMW Group este liderul mondial al
constructorilor premium de automobile şi motociclete datorită mărcilor
BMW, MINI şi Rolls-Royce. În calitate de companie ce operează la nivel
global, BMW Group dispune de 28 de facilităţi de producţie şi
asamblare în 13 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări.
În 2013, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 1,963 milioane de automobile şi 115.215 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2012 a fost de 7,82 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 76,85 miliarde de euro. La 31 decembrie 2012, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 105.876 de angajaţi.
Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.
www.bmwgroup.com; www.bmw.ro
Facebook:
http://www.facebook.com/BMW.Romania
Twitter:
http://twitter.com/BMWRO
YouTube: http://www.youtube.com/bmwgroupromania
Site-uri de presă:
www.press.bmwgroup.com
www.press.bmwgroup-sport.com
Despre Louis Vuitton
Cu începere din 1854, Louis Vuitton a realizat designuri unice
în lume, prin combinarea inovaţiei şi a stilului, obiectivul fiind
întotdeauna calitatea supremă. În prezent, casa a rămas fidelă
spiritului fondatorului său, Louis Vuitton, care a inventat "arta
călătoriei" veritabilă prin genţi şi accesorii care sunt, pe cât
de creative, pe atât de elegante şi practice. De atunci, îndrăzneala a
marcat istoria Louis Vuitton. Fidelă patrimoniului său, compania Louis
Vuitton a deschis - de-a lungul anilor - uşile arhitecţilor,
artiştilor şi designerilor, dezvoltând în direcţii noi precum
ready-to-wear, pantofi, accesorii, ceasuri, bijuterii şi papetărie.
Aceste produse create cu deosebită atenţie reprezintă mărturia
angajamentului pe care Louis Vuitton îl are faţă de măiestria supremă.
http://www.louisvuitton.com