Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Atracţie atemporală: 25 de ani de BMW Seria 8

Aproximativ 260 de fani şi 120 de automobile s-au reunit la München şi Dingolfing pentru o întâlnire internaţională organizată de BMW Group pentru a sărbători aniversarea acestui coupé exclusivist de lux.

Seria 8
·
Istorie
·
Istorie marca BMW
·
Vintage & Heritage Events
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Aproximativ 260 de fani şi 120 de automobile s-au reunit la München şi Dingolfing pentru o întâlnire internaţională organizată de BMW Group pentru a sărbători aniversarea acestui coupé exclusivist de lux.

La lansarea sa pe piaţă era un model de avangardă şi îşi păstrează strălucirea atemporală chiar şi în prezent, chiar dacă au trecut 25 de ani de când BMW Seria 8 a avut premiera mondială. Comunitatea internaţională a fanilor modelului s-a reunit week-endul trecut în Bavaria pentru a sărbători, iar evenimentele au inclus o paradă spectaculoasă cu 120 de automobile la sediul BMW Group prin care pasionaţii au evidenţiat dragostea comună pentru acest coupé exclusivist al mărcii.

Evenimentul a fost un efort comun realizat de cluburile BMW Seria 8 8er.org (comunitatea internaţională Seria 8) şi ClubE31 Worldwide Owners Group e.V., cu susţinerea biroului internaţional BMW Club. 260 de participanţi din 20 de ţări au început programul cu un tur al uzinei BMW din Dingolfing, unde, între 1989 şi 1999, a fost produs BMW Seria 8. Al doilea punct de atracţie al week-endului a fost reunirea membrilor clubului şi a automobilelor la Muzeul BMW şi la sediul central BMW - celebra clădire "Patru Cilindri" - din München pentru o fotografie de grup. Modelele BMW Seria 8 aliniate în formaţie după nuanţele culorilor au creat o imagine impresionantă - şi au reprezentat o atracţie suplimentară pentru vizitatorii Muzeului BMW şi BMW Welt.

ClubE31 Worldwide Owners Group e.V. reuneşte peste 2000 de proprietari şi fani ai BMW Seria 8 din lumea întreagă. Activităţile clubului includ reuniuni regulate la nivel naţional şi internaţional. Aici, membrii pot găsi asistenţă în procurarea pieselor de schimb şi experienţă care să-i ajute în întreţinerea şi îngrijirea automobilelor. Întâlnirile de la Dingolfing şi München au atras pasionaţi din SUA, Islanda şi Noua Zeelandă, care s-au numărat printre ţările participante. Totodată, reprezentanţii a două cluburi din Spania au decis să realizeze o călătorie cu totul specială pentru a sărbători aniversarea BMW Seria 8, conducând peste 1800 de kilometri, respectiv aproape 2500 de kilometri până la evenimentul din Bavaria.

BMW Seria 8 s-a evidenţiat ca un model de referinţă în istoria coupé-urilor BMW care datează încă din anii '30. Cu un design curat, automobilul cu numele de cod "E31" a lansat o provocare celor mai elegante coupé-uri sport din lume printr-un concept caracterizat de eleganţă, atribute de performanţă impresionante, o varietate de inovaţii şi exclusivitate. BMW 850i, prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt din 1989, a reprezentat o demonstraţie a experienţei în dezvoltare pe care o deţinea constructorul auto din München, dezvăluind nu doar noul limbaj de design revoluţionar, ci şi o serie inegalabilă de detalii tehnologice care îşi făceau debutul în industria auto. Designul caroseriei cu formă de pană era evidenţiat, în principal, de capota lungă în coborâre (care ascundea farurile retractabile), liniile cursive, absenţa montanţilor B şi un spate tăiat drept - toate acestea etalau dinamica şi farmecul noului coupé.

Mai mult, BMW 850i a urmat sedanului de lux BMW 750i, lansat cu doi ani înainte, ca al doilea automobil german cu motor V12 din perioada postbelică. Propulsorul de 5,0 litri dezvolta 220 kW/300 CP şi un cuplu maxim de 450 Nm, astfel că modelul cu 2+2 locuri şi o masă de 1.790 kg accelera de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde.

Transferul puterii către puntea spate se realiza fie printr-o transmisie manuală cu şase trepte, dezvoltată special pentru BMW 850i, fie printr-una automată cu patru trepte, în timp ce puntea spate - un adevărat pionierat -, cu suspensie cu cinci braţe, îşi sărbătorea premiera cu acest coupé de lux. Automatic Stability Control plus Traction (ASC+T / controlul automat al stabilităţii şi tracţiune), servodirecţia în funcţie de viteză şi sistemul Electronic Damper Control (EDC / controlul electronic al suspensiei), introduse opţional în primăvara anului 1990, au fost printre detaliile care au contribuit la impunerea identităţii distinctive a BMW Seria 8 ca automobil. Presa auto a considerat BMW 850i ca fiind "un coupé de catifea şi mătase" şi "simbioza perfectă de putere şi confort". După primul test cu automobilul, revista auto germană "auto, motor und sport" a scris: "BMW a echipat 850i cu tot arsenalul high-tech necesar pentru a ajunge în frunte". Şi, atrăgând atenţia asupra tehnologiei şasiului BMW Seria 8, revista "Auto Bild" a comentat: "Trebuie să fii experimentat pentru a fi crezut, în special prin virajele de mare viteză de pe autostrăzi: denivelări, rosturi de dilatare - şocuri care, cu siguranţă, ar declanşa impulsuri bruşte de adrenalină în alte automobile - lasă pilotul 850i total netulburat".

Printre alte dotări noi ale BMW Seria 8 se numărau sistemul de centuri de siguranţă integrat în scaune, coloana de direcţie reglabilă electric cu funcţie de memorare, oglindă retrovizoare cu funcţie antiorbire automată, închidere centralizată cu telecomandă, computer de bord de înaltă performanţă. Disponibil în premieră, sistemul electric multiplex - cu transfer al datelor de la numeroase sisteme diferite prin intermediul aceleiaşi conducte - îmbunătăţea fiabilitatea şi reducea masa. Geamurile laterale - din faţă şi din spate - puteau fi retractate complet. Şi, tot ca o noutate, geamurile laterale din faţă erau coborâte sau ridicate automat când uşile erau deschise sau închise, ceea ce îmbunătăţea etanşarea şi reducerea zgomotul produs de vânt.

Cea de-a doua versiune a motorului cu 12 cilindri a fost adăugată în gama anului 1993. Cu o capacitate extinsă la 5,6 litri, propulsorul oferea vârfului de gamă BMW 850 CSi o putere maximă de 280 kW/381 hp şi un cuplu maxim de 550 Nm. Sprintul de la 0 la 100 km/h putea fi realizat astfel în mai puţin de şase secunde. Pentru a lua în considerare aceste performanţe superioare, BMW 850 CSi a fost echipat şi cu un nou sistem dinamic, care includea şi cinematică activă a punţii spate. Astfel, roţile spate reacţionau în funcţie de viteza şi unghiul de direcţie ale automobilului şi vira în aceeaşi parte pentru a optimiza stabilitatea direcţională în virajele abordate dinamic şi la manevrele bruşte de evitare. Sistemul electrohidraulic de la BMW Seria 8 a fost precursorul Integral Active Steering (direcţia adaptivă integrală), facilitate disponibilă în prezent la BMW Seria 7, BMW Seria 6 şi BMW Seria 5.

După lansarea BMW 850 CSi, modelul existent a fost redenumit BMW 850 Ci şi a primit numeroase modificări de detaliu. Acum, echiparea standard includea airbag pentru conducător şi pasagerul din faţă, telecomandă cu infraroşu şi spătar rabatabil pentru locurile din spate. Sistemul DSC (Dynamic Stability Control / control dinamic al stabilităţii) a fost disponibil ca opţiune, iar transmisia automată era echipată cu control adaptiv. Toamna anului 1994 a reprezentat momentul în care s-a schimbat garda de sub capotă: BMW 850 Ci era propulsat de un motor V12 de 5,4 litri ce dezvolta 240 kW/326 CP, pe care clienţii îl puteau combina cu noua transmisie automată cu cinci trepte. BMW 840 Ci s-a alăturat gamei în 1993. Motorul V8 de 4,0 litri producea 210 kW/286 CP.

În 1995, BMW Seria 8 l-a inspirat pe artistul britanic David Hockney să-şi adauge viziunea în colecţia BMW Art Cars. BMW 850 CSi pe care l-a creat simboliza o abordare artistică a transparenţei. Hockney a adăugat detalii precum galerii de admisie stilizate pe capotă şi silueta conducătorului şi, în timp ce Stanley - câinele din rasa teckel pe care îl avea artistul - era pictat pe aripa stânga spate, ca şi cum ar fi fost un pasager al automobilului.

Până în 1999 au fost produse 30.621 de unităţi BMW Seria 8, 24 dintre acestea fiind realizate manufacturier la uzina BMW din Rosslyn, în Africa de Sud. Din motive fiscale, asamblarea automobilelor în uzina sud-africană era mult mai eficientă din punct de vedere al costurilor decât importul acestora, ca produs finit. Peste două treimi din toate coupé-urile BMW Seria 8 au fost produse cu motoare V12 şi doar unul din şase era echipat cu transmisia manuală cu şase trepte. Din totalul modelelor produse, vârful de gamă BMW 850 CSi a reprezentat 1510 unităţi. Modelul de înaltă performanţă a fost disponibil exclusiv cu transmisie manuală, din dorinţa de a-i menţine caracterul sportiv.

Turul uzinei din Dingolfing a permis pasionaţilor prezenţi la reuniunea BMW Seria 8 să vadă şi un prototip spectaculos al coupé-ului de lux. Această variantă unicat BMW Seria 8 a fost realizată în 1991 şi dispunea de motor V12 complet nou - dezvolta aproximativ 550 CP -, de tehnologie a şasiului adaptată cu precizie la propulsor şi de dotări specifice ale caroseriei cu aerodinamică şi caracteristici de debit optimizate. Dezvoltat în comun de BMW Motorsport GmbH şi BMW Technik GmbH, acest automobil supersport a fost utilizat ca banc de teste pentru tehnologii şi inovaţii şi era baza de dezvoltare pentru un model M care nu a mai fost produs niciodată. Dar tehnologiile dezvoltate acolo au fost baza pentru altele modele, motorul său a reprezentat baza propulsorului V12 care a echipat legendarul McLaren F1, multă vreme cea mai rapidă maşină sport din lume. Acest propulsor rămâne şi acum cel mai puternic motor produs vreodată de BMW pentru un automobil de serie.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare