PressClub Romania · Article.
Procese de producţie inovatoare: test de calitate prin gesturi virtuale
Wed Jun 25 09:00:00 CEST 2014 Comunicat de presă
Industry 4.0 in automotive production: Pilot project on non-contact gesture detection in bumper production at the BMW Group’s Landshut plant, example for intelligent man and machine interaction.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
BMW Group are o lungă tradiţie de inovaţie în procesele de producţie. De la folosirea la scară industrială de materiale noi, inovative, precum fibra de carbon, până la surse regenerabile de energie sau folosirea utilajelor propulsate cu pilă de combustie. Acum, Industry 4.0 în producţia de automobile este un proiect-pilot care foloseşte "detectarea cu gesturi non-contact" în fabricarea barelor de protecţie la uzina BMW Group din Landshut, un exemplu de interacţiune inteligentă între om şi maşină.
Bucureşti. La BMW Group a început deja cea de-a patra Revoluţie Industrială: la uzina din Landshut, un proiect în producţia de bare de protecţie demonstrează modul în care se îmbină lumea virtuală şi cea reală, în procedurile zilnice de producţie. Datorită unui sistem de detectare cu gesturi non-contact, după ce piesele au trecut pe la vopsitorie, calitatea acestora este supusă unui control eficient şi extrem de fiabil - prin intermediul gesturilor.
Inovaţie din lumea jocurilor pe
calculator
Detectarea automată a gesturilor a fost
introdusă de mult timp în diferite domenii, precum piaţa jocurilor
video: cu ajutorului unui controler, nu trebuie să stăm prea mult pe
gânduri pentru a jucat bowling sau golf în propria sufragerie.
Aplicarea sistemelor de detectare a gesturilor pe baza camerelor video
se realizează atât în segmentul de agrement, cât şi în producţia de
automobile - dovada este oferită de proiectul-pilot care este derulat
la uzina BMW Group din Landshut. Aici, principiul detectării
gesturilor este aplicat în producţia barelor de protecţie. Înainte să
fie montate, muncitorii analizează calitatea componentelor. Pentru a
se atinge un nivel maxim al calităţii, fiecare abatere de la standard
este înregistrată într-un sistem şi este evaluată. Anterior, angajaţii
trebuiau să documenteze rezultatul fiecărei componente prin verificare
la un PC. Această formulă consuma mult timp, în special în cazurile
când computerul nu putea fi montat direct pe standul de testare, iar
oamenii erau nevoiţi să meargă la alt punct de lucru pentru a
introduce datele. Dacă mai multe defecte apar la poziţii diferite în
acelaşi timp, documentarea devine mai complexă, astfel că muncitorii
trebuiau să-şi amintească numeroase detalii cu precizie maximă.
Interacţiunea inteligentă între om şi maşină
În
colaborare cu Institutul Fraunhofer din Karlsruhe, uzina BMW Group din
Landshut a lucrat la o soluţie şi a dezvoltat un program care
detectează şi evaluează gesturile. "Sistemul recunoaşte
interacţiunea dintre persoană şi bara de protecţie", explică
Ramona Tremmel, coordonatorul proiectului din partea BMW Group.
"Mişcarea de ştergere a componentei marchează bara ca fiind
perfectă. Dacă angajatul atinge cu degetul zona defectă a barei,
atunci camerele înregistrează acest gest." Ulterior, programul
evaluează gesturile şi stochează înregistrarea.
Sistemul de detectare a gesturilor este controlat prin intermediul a două camere tridimensionale, montate deasupra locurilor de muncă. Acestea sunt echipate cu senzori care radiază raze infraroşii printr-un filtru. În acest fel, o reţea invizibilă de puncte cu coordonate fixe radiază prin întreaga încăpere. Astfel, modelul tridimensional al barei este stocat în sistem. "Când un angajat indică spre bară, coordonatele anumitor puncte se schimbă pentru că sunt reflectate de mână", descrie Tremmel. Sistemul stochează datele şi le evaluează astfel încât oamenii nu mai trebuie să-şi părăsească postul de lucru pentru a analiza barele. "Tehnologia senzorului este instalată astfel încât fluxul obişnuit de lucru să nu fie afectat", mai adaugă Tremmel. Un alt avantaj: muncitorii nu au nevoie de dispozitive suplimentare precum ochelari speciali sau microfoane. Sistemul inovator accelerează procesul de testare; în plus, datele introduse sunt extrem de precise. Conform lui Tremmel, "angajaţii au avut o reacţie pozitivă faţă de noua tehnologie. Interacţiunea gesturilor este simplă şi uşor de înţeles şi poate fi aplicată intuitiv, fără a fi nevoie de timp suplimentar de instruire. Oamenii nu mai trebuie să se deplaseze la alte posturi de lucru şi se pot concentra mai bine pe activitatea lor". Faza-pilot s-a încheiat cu succes; acum au început pregătirile pentru aplicarea sistemului în producţia de serie.
Industry 4.0 la BMW Group
BMW Group are o reţea
de producţie de ultimă oră, care se dezvoltă continuu. Anumite
iniţiative reunite sub termenul Industry 4.0, care în prezent sunt
subiectul unei dezbateri publice, au fost introduse anterior în cadrul
BMW Group sau sunt în faza de lansare. Pentru BMW Group, Industry 4.0
nu înseamnă o producţie complet automoatizată sau o creştere a
gradului de automatizare. În acest context, aceasta înseamnă
utilizarea raţională a noilor tehnologii în dorinţa de a oferi un
sprijin ideal pentru oamenii din zonele de producţie şi planificare a
producţiei. Pe lângă gestiunea inteligentă a datelor, abordarea
include şi sisteme sofisticate om-robot care pot îmbunătăţi
semnificativ procedurile de lucru nefavorabile din punct de vedere
ergonomic. Deoarece universul digital şi cel fizic se îmbină tot mai
mult, apar noi oportunităţi care permit oamenilor să coopereze mai
eficient în cadrul reţelei internaţionale de producţie a BMW Group. În
viitor, sistemele mobile de asistenţă vor oferi o susţinere
îmbunătăţită angajaţilor din producţie. Accentul este pus mereu pe
beneficii specifice în tehnologiile de producţie care se translatează,
în final catre client prin produse de o mai bună calitate.
Uzina BMW din Landshut
La uzina BMW din
Landshut, aproximativ 3.500 de angajaţi produc componente pentru
motoare şi şasiu din aliaje turnate, componente de plastic pentru
exterior, componente din fibră de carbon pentru caroserie, piese
pentru cockpit şi decoraţiuni, sisteme electrice de transmisie,
transmisii speciale şi arbori cardanici. Toate acestea sunt livrate
către uzinele de automobile şi motoare BMW Group din lumea întreagă.
În calitate de Centru de Tehnologii şi Inovaţii pentru tehnologiile
viitoare de construcţii ultrauşoare şi e-mobilitate, uzina din
Landshut este integrată încă din faza iniţială a proceselor de
dezvoltare a noilor automobile.
BMW Group
Datorită celor trei mărci ale sale -
BMW, MINI şi Rolls-Royce -, BMW Group este liderul mondial al
constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii
financiare şi de mobilitate premium. În calitate de companie ce
operează la nivel global, BMW Group dispune de 29 de facilităţi de
producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste
140 de ţări. În 2013, BMW Group a vândut, la nivel mondial,
aproximativ 1,963 milioane de automobile şi 115.215 motociclete.
Profitul brut pentru anul fiscal 2013 a fost de 7,91 miliarde de euro,
iar veniturile au atins pragul de 76,06 miliarde de euro. La 31
decembrie 2013, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 110.351 de angajaţi.
Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.
www.bmwgroup.com; www.bmw.ro
Facebook: http://www.facebook.com/BMW.Romania
Twitter:
http://twitter.com/BMWRO
YouTube:
http://www.youtube.com/bmwgroupromania
Site-uri
de presă:
www.presa.bmw.ro
www.presa.mini.ro
www.press.bmwgroup.com
www.press.bmwgroup-sport.com