Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Succesul BMW Group continuă şi în al doilea trimestru

• Veniturile concernului în trimestrul II au totalizat 19,9 miliarde de euro • Profitul brut a crescut la 2,66 miliarde de euro • Marja EBIT pentru sectorul auto a crescut cu 11,7% • În primul semestru, veniturile au totalizat 38,1 miliarde de euro • EBT la şase luni a crescut la 4,8 miliarde de euro • BMW Group îşi reconfirmă previziunile privind volumul vânzărilor şi încasările

Cifre şi informaţii corporate
·
Sales şi marketing
·
Sales BMW Group Global
·
Evenimente corporate
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

•Veniturile concernului în trimestrul II au totalizat 19,9 miliarde de euro

•Profitul brut a crescut la 2,66 miliarde de euro

•Marja EBIT pentru sectorul auto a crescut cu 11,7%

•În primul semestru, veniturile au totalizat 38,1 miliarde de euro

•EBT la şase luni a crescut la 4,8 miliarde de euro

•BMW Group îşi reconfirmă previziunile privind volumul vânzărilor şi încasările

 

München/Bucureşti 05.08.2014. 

BMW Group şi-a mărit volumul vânzărilor, veniturile şi încasările atât în cel de-al doilea trimestru, cât şi în prima jumătate a anului 2014, continuând astfel dezvoltarea cu succes a afacerii.

Veniturile concernului  au crescut în cel de-al doilea trimestru  cu 1,8%, astfel că au ajuns la 19,905 miliarde de euro (2013: 19,552 miliarde €) pentru perioada de trei luni. Afacerea a beneficiat vizibil de o creştere a volumului de vânzări, cu factorii cursului de schimb amortizând scala creşterii veniturilor.  EBIT a crescut cu 26,0%, la 2,603 miliarde de euro (2013: 2,066 miliarde €) pe baza unei îmbunătăţiri a modelelor şi a repartiţiei regionale.  Profitul brut al concernului  (EBT) a urcat cu 30,9%, la un nou maxim de 2,660 miliarde de euro (2013: 2,032 miliarde €).  Profitabilitatea înainte de taxe  a fost de 13,4% (2013: 10,4%).  Profitul net al BMW Group a crescut cu 27,2%, la 1,771 miliarde de euro (2013: 1,392 miliarde €).

Numărul total de automobile ale mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce  livrate clienţilor la nivel mondial  a crescut cu 5,3% în cel de-al doilea trimestru, la un nou record de 533.187 de unităţi pentru intervalul de trei luni (2013: 506.321 unităţi).

Veniturile grupului pentru  primele şase luni  au crescut cu 2,8% faţă de anul trecut, la 38,140 miliarde de euro (2013: 37,098 miliarde €). Şi aici, factorul curs de schimb a redus scala creşterii.  EBIT  a urcat cu 14,4%, la 4,693 miliarde de euro (2013: 4,104 miliarde €), iar  profitul brut  a crescut cu 19,6%, la 4,826 miliarde de euro (2013: 4,035 miliarde €).  Profitul net  a înregistrat un salt de 19,6%, la 3,233 miliarde de euro (2013: 2,704 miliarde €).  Volumul vânzărilor  BMW Group a crescut cu 6,9%, la 1.020.211 unităţi, în primul semestru al anului (2013: 954.521 unităţi) - prima dată când au fost vândute peste un milion de automobile în prima jumătate a anului. Cu această performanţă, BMW Group a reuşit să-şi păstreze poziţia de lider mondial în rândul companiilor auto din segmentul premium.

"Creşterile înregistrate de volumul vânzărilor, veniturile şi încasările BMW Group în cel de-al doilea trimestru, precum şi în primele şase luni continuă dezvoltarea succesului pentru afacerea noastră", a declarat  Norbert Reithofer, preşedintele Consiliului Director BMW AG, la München.

Segmentul auto: EBIT de 2,16 miliarde de euro în trimestrul al doilea

Cererea ridicată pentru automobilele BMW Group a avut un impact pozitiv asupra performanţelor sectorului auto în perioada aflată în raportare.  Veniturile din trimestrul al doilea  au crescut cu 1,7%, la 18,504 miliarde de euro (2013: 18,201 miliarde €), chiar dacă rata de creştere a fost redusă de cursurile de schimb aşa cum s-a amintit anterior. Îmbunătăţirea modelelor disponibile a oferit un impuls şi pentru  EBIT, care a crescut cu 23,1%, la 2,161 miliarde de euro (2013: 1,755 miliarde €), ceea ce a corespuns unei  marje EBIT de 11,7% (2013: 9,6%).  Profitul brut al segmentului  a urcat cu 36,5%, la 2,250 miliarde de euro (2013: 1,648 miliarde €).

Veniturile primului semestru  au înregistrat un salt de 2,8%, la 35,063 miliarde de euro (2013: 34,108 miliarde €).  EBIT  a crescut cu 12,2%, la 3,741 miliarde de euro (2013: 3,335 miliarde €), în timp ce  profitul brut al segmentului  a urcat cu 23,0%, la 3,893 miliarde de euro (2013: 3,164 miliarde €).  Marja EBIT  cu care s-a încheiat primul semestru a fost de 10,7% (2013: 9,8%), iar  profitabilitatea  a fost de 11,1% (9,3%).

Marca  BMW  a înregistrat un nou nivel maxim al vânzărilor în perioada menţionată, livrările din  trimestrul al doilea  urcând cu 8,3%, la 458.088 de unităţi (2013: 422.844 unităţi), iar  primul semestru  înregistrând un salt de 10,2%, la 886.347 de unităţi (2013: 804.248). BMW Seria 3, Seria 5 şi Seria 6, precum şi BMW X5 au fost lideri mondiali ai segmentelor respective.

Performanţele de vânzări ale  BMW Seria 3  în prima jumătate a anului au fost la un nivel similar cu cele din urmă cu un an, volumul vânzărilor totalizând 236.289 de unităţi (2013: 237.700; -0,6%). Trebuie menţionat că variantele Coupé şi Cabriolet sunt poziţionate acum ca făcând parte din  BMW Seria 4. Per total, gama BMW Seria 4 a fost comercializată într-un volum de 47.031 de unităţi. Numărul automobilelor  BMW Seria 5 vândute între ianuarie şi iunie a crescut cu 7,6%, la 193.560 de unităţi (2013: 179.833).  BMW Seria 6  şi  BMW Seria 7au fost aproape de nivelurile înregistrate în anul anterior, la finalul primelor şase luni ale anului, cu 13.734 de unităţi (2013: 14.012; -2,0%), respectiv cu 26.378 de unităţi (2013: 27.100; -2,7%).

Diferitele modele ale gamei BMW X au continuat să se bucure de un grad ridicat de popularitate. VânzărileBMW X1  au crescut cu 0,4%, la 79.344 de unităţi (2013: 79.061), în timp ce  BMW X3  a înregistrat un salt de 6,2%, la un total de 82.830 de unităţi (2013: 77.959). De asemenea,  BMW X5  a continuat să se vândă foarte bine, creşterea fiind de 29,7%, la 68.283 de unităţi (2013: 52.651).

Inovatorul automobil electric  BMW i3  a fost livrat unui număr de 5.396 de clienţi pe parcursul primului semestru. Acest model este disponibil în Japonia şi SUA din al doilea trimestru; din luna octombrie va fi comercializat şi în China. Astfel este de aşteptat ca volumul vânzărilor să crească şi mai mult în lunile următoare pentru că automobilul va deveni disponibil în tot mai multe ţări de pe mapamond.

Aşa cum era de aşteptat, vânzările mărcii  MINI au scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut ca rezultat al schimbării de gamă pentru MINI Hatch - atât în al doilea trimestru, cu vânzări de 74.028 de unităţi (2013: 82.644; -10,4%), cât şi pentru prima jumătate a anului - 131.896 de unităţi (2013: 148.798; -11,4%). Cele mai noi date de vânzări pentru MINI Hatch, care şi-a făcut simţită prezenţa în showroomuri în martie, reflectă deja reacţia pozitivă faţă de cea de-a treia generaţie a emblematicului automobil. În iunie, 12.862 de unităţi au fost livrate clienţilor, cu 3,2% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut (2013: 12.460).

În segmentul de lux,  Rolls-Royce Motor Cars  şi-a sporit vânzările la nivel mondial cu 28,6%, la 1.071 de unităţi (2013: 833), în cel de-al doilea trimestru şi cu 33,4%, la 1.968 de unităţi (2013: 1.475), în prima jumătate a anului. Cererea rămâne una importantă pentru  Rolls-Royce Wraith.  Ghost Series II, care va deveni disponibil din toamnă, atrage deja un interes major din partea clienţilor.

Conform strategiei de a avea un echilibru al distribuţiei vânzărilor la nivel mondial, BMW Group a înregistrat, în prima jumătate a anului, creşteri pe  toate cele trei regiuni majore de vânzări.

În  Europa, vânzările au crescut cu 2,2%, la un total de 446.188 de unităţi (2013: 436.709), în primul semestru. Numărul de automobile vândute în Germania a crescut cu 0,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu un total de 134.308 unităţi livrate (2013: 133.454). Vânzările în Marea Britanie au crescut cu 1,8%, la 96.180 de unităţi (2013: 94.434).

De la începutul anului, BMW Group a vândut un total de 322.943 de automobile (2013: 272.943) în  Asia, depăşind volumul înregistrat în primele şase luni ale anului trecut cu 18,3%. Unele pieţe din regiune au înregistrat creşteri de peste 10 procente. Vânzările din China continentală au urcat în această perioadă cu 23,1%, la 225.490 de unităţi (2013: 183.208).

În primele şase luni din 2014, BMW Group a înregistrat o creştere şi în  Americi, numărul automobilelor comercializate urcând cu 3,5%, la 221.280 de unităţi (2013: 213.867). Vânzările în SUA au crescut cu 5,1%, la 182.008 unităţi (2013: 173.156).

Segmentul motor a înregistrat cel mai bun semestru din istorie

Veniturile din al doilea trimestru  pentru segmentul moto au crescut cu 11,2%, la 528 milioane de euro (2013: 475 milioane €).  EBIT  a crescut cu 19,6%, la 55 milioane de euro (2013: 46 milioane €), iar  profitul bruta săltat cu 20,0%, la 54 milioane de euro (2013: 45 milioane €).  Numărul de motociclete vândute  a crescut cu 5,1%, la un nou record pentru trimestrul al doilea de 42.259 de unităţi (2013: 40.209 unităţi).

Veniturile segmentului în primul semestru al anului au urcat cu 9,8%, la un miliard de euro (2013: 911 milioane €).  EBIT  a crescut cu 22,7%, la 119 milioane de euro (2013: 97 milioane €), în timp ce  profitul brut  a înregistrat o îmbunătăţire de 23,2%, la 117 milioane de euro (2013: 95 milioane €).  Volumul vânzărilor  pentru primele şase luni a marcat o îmbunătăţire de 9,3%, la 70.978 de unităţi (2013: 64.941). Cu aceste date, BMW Motorrad a înregistrat cel mai bun semestru din întreaga istorie de 90 de ani în producţia motocicletelor.

Financial Services se menţine în aceleaşi tendinţe

Dezvoltarea pozitivă a segmentului Financial Services a continuat şi în al doilea trimestru al anului 2014.Veniturile segmentului  au fost mai mari cu 1,9%, la 5,155 miliarde de euro (2013: 5,058 miliarde €).  Profitul brut  a fost de 458 milioane de euro (2013: 467 milioane €; -1,9%).

Veniturile  semestrului au crescut cu 1,6%, la 10,045 miliarde de euro (2013: 9,888 miliarde €). Profitul brut a fost de 918 milioane de euro (2013: 916 milioane €; +0,2%).

În primele şase luni ale anului au fost încheiate 728.914  contracte noi  (2013: 728.618) de finanţare şi leasing.Portofoliul contractelor de finanţare şi leasing  existente cu dealerii şi clienţii retail la 30 iunie 2014 a înregistrat un salt de 5,8%, la un total de 4.218.318 contracte (2013: 3.986.306).

Creştere şi a forţei de muncă

La 30 iunie 2014, dimensiunea forţei de muncă a BMW Group a fost mai mare cu 5,3% faţă de acelaşi moment din anul anterior. Per total, BMW Group are 112.500 de angajaţi în întreaga lume (2013: 106.870). Creşterea s-a datorat nevoii mai mari de ingineri şi muncitori calificaţi, care se aliniază cererii mai mari de automobile, introducerii unor inovaţii şi dezvoltării noilor tehnologii.

BMW Group îşi reconfirmă previziunile privind volumul vânzărilor şi încasările

Ca urmare a performanţelor foarte bune din prima jumătate a anului, BMW Group şi-a reconfirmat  previziunile privind volumul vânzărilor şi încasările  pentru întregul an 2014. "Suntem pe cale să ne îndeplinim obiectivele pentru întregul an", a declarat Reithofer. Cu un mediu concurenţial care continuă să fie provocator, este de aşteptat ca  livrările către clienţi  (2013: 1.963.798 de unităţi) şi  profitul brut al BMW Group  (2013: 7,913 miliarde de euro) să fie depăşite.

"După recordul de vânzări pe care l-am înregistrat în prima jumătate a anului, ne propunem acum să creştem semnificativ numărul de automobile livrate clienţilor în acest an şi astfel să atingem un nou record al vânzărilor de peste două milioane de automobile", a declarat Reithofer.

Această creştere semnificativă a vânzărilor ar avea un impact pozitiv şi asupra profitului brut al concernului. "Ne propunem să avem un profit brut pentru BMW Group care ar fi semnificativ mai mare decât cel din anul anterior", a explicat Reithofer.

În cea de-a doua jumătate a anului, ritmul de creştere a încasărilor va fi influenţat de nivelul ridicat al investiţiilor în noile tehnologii; dezvoltarea noilor tehnologii pentru a reduce emisiile CO2 conform cerinţelor legale tot mai stricte joacă un rol semnificativ. De asemenea, economia mondială reprezintă un risc.

Segmentul auto  continuă să vizeze în 2014 atingerea unei marje EBIT între 8 şi 10% (2013: 9,4%). Cu toate acestea, în funcţie de evoluţiile economice şi politice, actualele marje pot fi deasupra sau dedesubtul obiectivului actual. Pe fondul efectului atenuator creat de ratele de schimb, BMW Group prevede că veniturile sectorului auto vor creşte semnificativ în perioada pentru care s-a realizat estimarea (2013: 70,629 miliarde de euro).

Un impuls major este de aşteptat să vină din partea celor 16 modele noi şi revizuite pe care BMW Group le lansează în acest an. Printre acestea se numără Seria 4 Gran Coupé şi automobilul sport hibrid plug-in BMW i8, care au intrat pe piaţă în luna iunie. Noul BMW X4 şi versiunea facelift BMW X3 vor fi comercializate din iulie. În septembrie vor fi livrate clienţilor primele BMW Seria 2 Active Tourer şi BMW M4 Cabriolet.

Este de aşteptat ca  segmentul moto  să continue evoluţia bună şi în cea de-a doua jumătate a anului. În ciuda condiţiilor dificile de pe piaţa internaţională de motociclete, se estimează că vânzările vor fi peste cele de anul trecut (2013: 115.215 unităţi).

Şi  segmentul Financial Services  ar trebui să-şi continue traseul ascendent şi în 2014. Ca o consecinţă a investiţiilor privind creşterea, rentabilitatea capitalurilor proprii este probabil să scadă uşor (2013: 20,2%), dar este de aşteptat să atingă nivelul minim impus de BMW Group: 18%.

Previziunile BMW Group pentru acest an se bazează pe presupunerea că stabilitatea va guverna condiţiile politice şi economice în 2014.

BMW Group

Datorită celor trei mărci ale sale - BMW, MINI şi Rolls-Royce -, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii financiare şi de mobilitate premium. În calitate de companie ce operează la nivel global, BMW Group dispune de 29 de facilităţi de producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări.

În 2013, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 1,963 milioane de automobile şi 115.215 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2013 a fost de 7,91 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 76,06 miliarde de euro. La 31 decembrie 2013, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 110.351 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.

www.bmwgroup.com; www.bmw.ro
Facebook: http://www.facebook.com/BMW.Romania
Twitter: http://twitter.com/BMWRO
YouTube: http://www.youtube.com/bmwgroupromania

Site-uri de presă:
www.presa.bmw.ro
www.presa.mini.ro
www.press.bmwgroup.com
www.press.bmwgroup-sport.com

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare